O ce veste minunată dinspre CCR se-arată: legea răspunderii magistraților este constituțională!

Judecătorii Curții Constituționale au decis azi, în unanimitate, că Legea răspunderii magistraților este constituțională, informează Mediafax. Legea a fost contestată la CCR de către PSD, dupa ce și ÎCCJ a solicitat instanței să se pronunțe asupra constituționalității legii care, printre altele, extinde numărul abaterilor disciplinare și regimul sancțiunilor și permite ca Ministrul Justiției să poată iniția acțiuni disciplinare împotriva judecătorilor și procurorilor. Contestația PSD la CCR a fost depusă pe 20 decembrie. Anterior, pe 16 decembrie, și Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anunțat că va solicita CCR să verifice dacă legea este constituțională. Jale mare în tabăra Uniunii Suspine și Lamentații care s-a înfrățit anul trecut cu Asociația Magistraților din România: decizia CCR este definitivă și va fi trimisă președintelui Traian Băsescu spre promulgare. Ce credeți că va face Măritul Diktator, mult-prea-certărețul și prea-mitocanul Președinte?
Eu nu înțeleg cum de judecătorii l-au contrazis în unanimitate pe specialistul constituțional al PSD, deputatul Mircea Dușa, care a desființar proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii care a susținut răspicat că acesta încalcă articolele 124 și 126 din Constituție?!

  • „Această lege încalcă principiul independenței judecătorești, al separației puterilor în stat, premisele ca justiția să se realizeze numai în instanțele judecătorești și instituie o suprainstanță”. (Mircea Dușa, citat de Agerpres)

Sau pe colegul de pseudo-avocățeală pe banii regiilor statului al lui Victor Ponta, senatorul PSD Dan Șova?!

  • „Istoria a demonstrat că instituții care funcționează în Marea Britanie, la porțile Orientului, în mod ciudat, produc efecte complet diferite. Nu e suficient să scrii o lege. E nevoie și de responsabilitatea și de cultura politică a celui care o aplică. Cred ca un ministru al Justiției, cu puterile care sunt în această lege, ne-ar putea face pe mulți dintre noi să regretăm că azi îi dăm niște puteri pe care nu le-a avut niciodată în istorie, nici în timpul lui Gheorghiu Dej”. (Dan Șova, citat de Hotnews).

Dar partea la care am râs ținându-mă de tastatură – băi, dar individul acesta se aude vorbind, sau este numai nesimțit sau prost, sau și una și alta? – este cea în care zice, cu referire la de ce este de kakao legea răspunderii magistraților, că “nici unui om nu îi place să facă obiectul unei anchete”… Păi ălora de intră în tăvălugul unei anchete, disciplinare, sau nu (mai ales una de drept comun – c-a furat, violat, sau dat în cap), în care un magistrat face ce dorește mușchiul său cu ei, ălora le convine? Ca să nu mai vorbesc de cei care intră în anchetă că are cineva un interes și magistrații, amabili, se gândesc că au mijloacele necesare de a-l servi pe omul cu interesul, că oricum nu au cui să dea socoteală – ălora le convine?

  • „Elementul de presiune pe care dl. ministru a încercat să îl minimalizeze este acela că judecătorii sunt și ei oameni și nici unui om nu îi place să facă obiectul unei anchete discliplinare nesfârșite, ceea ce se va întâmpla. Dl. ministru a ridicat problema că exista erori judiciare pentru care nu răspunde nimeni, dar nici în conformitate cu acest proiect pentru erorile judiciare nu va răspunde nimeni în sensul în care se așteptă poporul, la care făcea referire dl. Diaconescu, pentru că poporul se așteaptă la reparații personale, nu să dăm noi afară judecătorul din magistratură că nu îl încălzește cu nimic. Nu repară nimeni paguba produsă celui care a suferit eroarea judiciară”. (Dan Șova, citat de Hotnews)

Ba, uite că pe mine personal m-ar încălzi să-i văd azvârliți pe drumuri pe câțiva magistrați despre care știu sigur că au produs abuz de funcție. Și ca mine mai  există “popor”…

Referințe:

Reclame
Acest articol a fost publicat în Procurorul cu toporul și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la O ce veste minunată dinspre CCR se-arată: legea răspunderii magistraților este constituțională!

  1. ery zice:

    hei, hei schimbi tu citeva seturi de tastatura pina cind o sa vezi vre-un magistrat aruncat din sistem

  2. Evanghelista zice:

    Curtea Constitutionala este un organ reprezentativ al poporului roman, este aleasa de parlament si de presedintele Romaniei, care la randul lor sunt alesi de cetateni, spre deosebire de Consiliul Suprem al Magistraturii si Adunarile Generale ale judecatorilor si procurorilor unde se aleg si se numesc ei intre ei, incalcand articolul 2 din Constitutie.
    Daca mai trebuie sa existe CSM, modul de alegere al membrilor CSM trebuie schimbat.

  3. noradamian zice:

    Seara bună 🙂 Sare, îi nelinisteste oarecum, dar cum sunti tari pe poziţii si în interdependenţă prin subterane, nu prea mult. E bine, totusi că s-a făcut acest pas.

  4. Toti cetatenii acestei tari care presteaza o activitate sunt sanctionati disciplinar, material sau penal. De ce magistratii fac exceptie? Am vazut cu totii rezultatul independentei magistratilor: sentinte dupa bunul plac (pardon, dupa cati bani ai) si coruptie. Chiar daca vor scapa de influenta ministrului, sanctiunile trebuie sa existe si in acest domeniu.

  5. Mih. zice:

    O (noua) reactie (iar) dezamagitoare :(((
    „In schimb, Curtea Constitutionala a dat unda verde euthanasierii independentei magistratilor fara drept de apel. Alta iresponsabilitate, care ne va ucide lent statul de drept.”
    (http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-11166222-maidanezul-constitutional.htm – ultimul paragraf).

  6. ribelalu zice:

    Buna dimineata!
    Usor, usor statul asta incepe sa se reformeze chiar daca sistemul este inca deosebit de puternic. Bulgarele a pornit insa si tavalugul nu va mai putea fi oprit.

    p.s. Ai vazut coane? Basescu cred ca citeste blogul tau. 75% din ce a spus ieri este comentariul meu de la tine si al tau de la Teo 🙂

  7. Evanghelista zice:

    Colegii lui Pivniceru urla ca li se incalca independenta si se duc la CEDO cu jalba in protap. O infringere nu le-a fost suficienta (CJUE si sporurile magistratilor)
    http://www.luju.ro/dezvaluiri/evenimente/amr-a-sesizat-forurile-internationale-ale-magistratilor-cu-privire-la-legea-privind-raspunderea-magistratilor-declarata-constitutionala-de-ccr-urmeaza-protestele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.