Iubiți-vă pe tunuri – poem al guvernării FSN-FDSN-PDSR-PSD

de Acidutzu
În perioadele 1992-1996 şi 2000-2004, cât PSD a fost la putere, s-au dat cele mai mari ţepe din istoria României. Au fost privatizate fraudulos aproximativ 6.000 de întreprinderi, evaluate la 700 miliarde de euro. Cele 6.000 de întreprinderi au fost vândute cu aproximativ 70 miliarde de euro (10% din valoarea de piaţă), iar de încasat, în mână cum s-ar zice, nu s-au încasat decât 7 miliarde de euro, adică 1% din valoarea de piață. Tragic este faptul că, prin privatizarea ilegală a acestor întreprinderi, s-au pierdut peste 6 milioane de locuri de muncă. Din 1990 încoace, există cel puțin 10 acțiuni de forță, toate marca FSN-FDSN-PDSR-PSD care au trimis România înapoi în istorie atât din punct de vedere politic, cât mai ales economic. Numai datorită politrucilor acestui partid emanat de la Ion Iliescu a văzut Occidentul fața hâdă a unei Românii ce trebuia să o apuce pe drumul Moskovei și nu pe cel al democrației – o Românie în care hoarde de mineri, transformaţi în forţe de ordine şi sprijiniţi de puterea politică, dădeau cu bâta și călcau în picioare oameni nevinovați pe stradă.

  • Opoziţia, scoasă din joc cu minerii. Mineriada din iunie ’90 este consecinţa unui şir de evenimente, fiecare de natură să se opună trecerii la capitalism, şi nu poate fi judecată separat de ele. Încă din primele luni ale anului, a existat suspiciunea că noua conducere provizorie instalată în 22 decembrie ’89, în frunte cu fostul comunist Ion Iliescu, intenţionează să-şi permanentizeze puterea. Proaspăt reînfiinţatele partide istorice au organizat manifestaţii în Bucureşti, iar puterea, benefiicind şi de serviciile unei televiziuni publice aservite, a organizat contramanifestaţii, la care au participat atât muncitori de la marile uzine bucureştene, cât şi mineri aduşi din Valea Jiului. Au fost bătăi, arestări, devastări de spaţii, dar de mică amploare. Frontul Salvării Naţionale (FSN) a anunţat că va participa la alegerile din 20 mai, pe care tot el (printr-o structură, în care, de ochii lumii, a invitat şi opoziţia – Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională) le organiza. Aprilie 1990 a marchat debutul a ceea ce s-a numit „fenomenul Piaţa Universităţii“. Mii de oameni s-au strâns în piaţă (denumiţi de Iliescu „golani“), au demonstrat zi de zi împotriva neo-comunismului, balconul de la Universitate devenind o tribună a mesajelor anticomuniste la care a avut acces oricine. Poporul a decis însă altceva la 20 mai, zi care a rămas în istorie sub numele de „duminica orbului“: FSN a ieşit câştigător cu aproape 70%, iar Ion Iliescu a devenit preşedinte cu 85%, în condiţiile unei participări record la vot: aproape 90% din populaţia cu drept de vot.

 

  • Democraţia predată cu bastoanele minerilor. După mineriadele din 1990, venirea minerilor se permanentizează. Devine un fenomen. Se spune că era principala armă a lui Ion Iliescu pentru a face ordine cu mijloace neoficiale. Următoarea mineriadă majoră avea să aibă loc la scurt timp: septembrie 1991. Acelaşi Miron Cozma, aceiaşi mineri din Valea Jiului. De data aceasta, „ortacii“ cer demiterea primului-ministru, se spune că la indicaţia lui Ion Iliescu. După ce este atacată clădirea Guvernului în data de 26 septembrie, cabinetul Petre Roman îşi dă demisia. Ultima mineriadă a avut loc în 1999, după arestarea lui Miron Cozma din 1997.

 

  • Caritas-ul, primul tun din istoria economică. A fost organizat la Cluj-Napoca, fieful lui Gheorghe Funar (PUNR – partid satelit al PDSR), de către compania „Caritas“ din Brașov, fondată de către Ioan Stoica, un apropiat PSD, şi a fost lansat în anul 1991. Numele „Caritas“ aparţine, de drept, unei organizaţii de binefacere catolice, dar Ioan Stoica l-a preluat fără a cere vreo aprobare. Sistemul lui Stoica promitea restituirea, după trei luni, a unei sume de opt ori mai mari decât banii investiţi. Listele cu depunători cărora le venise rândul la câştig erau publicate în cotidianul „Mesagerul transilvan“. Caritas-ul a atras un număr de 400.000 de deponenţi din întreaga ţară, care au investit 1.257 miliarde de lei (aproape 1 miliard USD) înainte de a da faliment la data de 14 august 1994, având o datorie de 450 milioane USD. Plăţile încetaseră, de fapt, în octombrie 1993. Unii politicieni din PUNR și FDSN au retras mari sume înainte de prăbuşirea Caritas-ului. Surprinzător a fost şi faptul că puterea politică de la acea vreme, cu Ion Iliescu în frunte, nu a făcut niciun demers pentru oprirea Caritas-ului.

 

  • FNI, al doilea Caritas. Fondul Naţional de Investiţii a fost înfiinţat în anul 1995, în baza O.G. nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994. Înfiinţarea acestui fond deschis de investiţii – fond mutual -, precum şi a societăţii de administrare S.C. „SOV INVEST“ S.A., a fost avizată fără niciun fel de menţiuni de restricţie a duratei de valabilitate, de către C.N.V.M. – forul competent – prin Deciziile nr. 159/15.09.1995 şi nr. 157/15.09.1995. FNI, în spatele căruia s-a aflat Sorin Ovidiu Vântu, a dus la 300.000 de păgubiţi cu peste 300 de milioane de dolari. Pe 6 martie 2003, directorul SRI, Radu Timofte, referindu-se la cazul FNI, afirma în plenul Parlamentului: „Cetăţenii, societatea şi chiar instituţii ale statului au fost victimele unei mari manipulări puse la cale de «escroci de geniu», din conducerea şi compunerea reţelelor crimei organizate internaţionale, care mai sunt încă în umbră, fiindcă cei scoşi în faţă nu sunt decât nişte pioni. (…) Artizanii escrocheriei nu au plecat, au fost întotdeauna peste graniţă. Au fost şi pioni pe teritoriul României. Vă asigur că s-a ştiut totul în legătură cu FNI“.
  • Devalizarea Bancorex de către mafia politică. Banca Română de Comerţ Exterior a fost înfiinţată ca bancă specializată pe operaţiunile cu străinătatea, desprinsă din Departamentul de Relaţii Externe al Băncii Naţionale a Re­publicii Socialiste România. În 1995, numele BRCE este înlocuit cu „Bancorex“, din raţiuni de marketing. În 1996 deţinea circa 60% din operaţiunile de comerţ exterior ale României şi era foarte activă în domeniul im­porturilor de energie. Bancorex s-a aflat în centrul unui puternic scandal politico-financiar, cauzat de politica defectuoasă a băncii şi acordarea de credite pe criterii politice. A avut loc aşa-zisa „devalizare“ a băncii. Niciodată cei care au luat bani nu au fost judecaţi pentru acest lucru. Românii au plătit aproximativ două miliarde de dolari, bani de care au beneficiat prietenii politici ai PDSR printre care Fathi Taher, Costel Bobic, Viorel Popa (Cibela Gro­up) şi Gheorghe Florea Bragadiru.

 

  • 2000-2004 – România, ajunsă pe mâna baronilor PSD. Pe vremea guvernării PSD, Ion Iliescu – preşedinte şi Adrian Năstase – premier, România ajunge pe mâna baronilor locali ai PSD. Încep să se construiască marile averi de sute de milioane de dolari, bani făcuţi în majoritatea cazurilor din afaceri cu statul. Marian Oprişan (Vrancea), familia Sechelariu (Bacău), Radu Mazăre (Constanţa), Ioan Niculae (Teleorman), Ioan Neculaie (Braşov), Fraţii Cristescu (Timişoara), Gheorghe Bosânceanu (Constanţa), Dinel Staicu (Craiova), Corneliu Iacubov (Bacău) sunt doar câteva exemple. Aceşti oameni sunt ajutaţi de Hrebenciuc, Cozmâncă, Şerban Mihăilescu (Miky Şpagă) și Ristea Priboi, oameni din anturajul lui Adrian Năstase.

 

  • Privatizarea Sidex Galaţi. Oţelul a fost una dintre cele mai rentabile afaceri din România. Sidex a fost căpuşat în sistem Petrom şi adus în situaţia de a pierde 1 milion de dolari pe zi. În aceste condiţii, a fost vândut pe nimic (25 de milioane de dolari!) lui Mittal Steel Galaţi pe relaţia Năstase – Anglia. După patru ani de la privatizare, Mittal Steel Galaţi a devenit cea mai mare companie privată din România. Cifra de afaceri a combinatului a atins 2,1 miliarde de dolari în 2004. Afacerile Ispat Sidex au crescut în fiecare an – de la 880 de mi­lioane de dolari în 2001, la 1,28 miliarde de dolari în 2003 şi la 2,1 miliarde de dolari în 2004. Am aflat şi preţul real la care ar fi trebuit vândut Sidex: un miliard de dolari!

 

  • Privatizarea Petromidia – Dinu Patriciu. În 2001 s-a realizat o altă privatizare răsunătoare: Complexul Petrochimic Midia-Năvodari, devenit SC Petromidia SA (simbol RRC), a fost vândut lui Dinu Patriciu, după ce tot el încercase preluarea companiei câţiva ani mai devreme. Pe vremea PSD s-a dat perla României unui liberal, iar Guvernul Adrian Năstase a dat HG 118/2003 prin care datoriile de 600 de milioane de dolari erau reeşalonate pe o perioadă de 7 ani! Aşa a devenit Dinu Patriciu multimiliardar, iar bugetul României a sărăcit cu sute de milioane de dolari.

 

  • Dan Ioan Popescu – Retehnologizarea Porţilor de Fier. Tot pe vremea PDSR se coace prima afacere de peste un miliard de dolari: retehnologizarea Porţilor de Fier. Ce au făcut iugoslavii cu 100 de milioane de dolari, românii reuşesc să facă cu peste un miliard de dolari, cea mai mare afacere din România până în 2004. În centrul afacerii se găseşte un mare nume al PDSR: Dan Ioan Popescu, fost ministru al Economiei şi Comerţului, care a fost anchetat pentru neconcordanţe în privinţa averii.
  • Vânzarea Petrom. Privatizarea SNP Petrom SA a fost o greşeală economică gravă, pentru că a fost o decizie pur politică, care a surclasat datele economice. Specialiştii în petrol şi gaze au analizat toate aspectele celei mai importante privatizări a anului 2004 şi au ajuns la concluzia că, fiind folosită în scopuri politice, statul a fost păgubit într-un singur an după privatizare cu mai mult de 4 miliarde de euro. La data privatizării, SNP Petrom SA avea ca obiect de activitate, în principal, exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale de pe uscat şi din platoul continental al Mării Negre, rafinarea şi prelucrarea ţiţeiului, transportul şi comercializarea produselor petroliere, comercializarea gazelor, importul şi exportul de ţiţei, produse petroliere, utilaje, echipamente şi tehnologii specifice. SNP Petrom SA, anterior privatizării, se definea ca unul dintre cei mai importanţi producători de petrol şi gaze din Europa Centrală şi de Est, singurul producător de ţiţei din România, neavând concurent în acest do­meniu, şi cel de-al doilea pro­ducător de gaze naturale, cu o producţie în 2003 de 6,129 miliarde metri cubi şi o cotă de 34% la furnizare. În studiul de piaţă realizat pentru privatizarea Petrom, în mai 2003, consultantul tehnic, Jacobs Consultancy, anunţa Ministerul Industriei că a identificat rezerve de 128 milioane de tone echivalent petrol, plus 16 milioane de tone petrol în Kazahstan, din concesionare. Niciuna nu fusese exploatată. Din datele contabile înainte de privatizare consemnăm activul net de 62.373.020.622 mii de lei şi profitul net de 2.282.082.505 mii de lei. Conform contractului de privatizare, OMV a plătit statului român suma de 668,815 milioane de euro pentru 33,34% din pachetul de acţiuni, iar compania Petrom a intrat pe mâinile austriecilor de la OMV la un preţ subevaluat cu aproape 50% din cauza estimărilor făcute de consultanţii care au analizat rezervele de ţiţei ale Petrom. Banca elveţiană Credit Suisse First Boston şi cea olandeză ING au evaluat rezervele companiei române cu un preţ maxim de 22 de dolari pe baril până în 2012. În momentul semnării contractului de privatizare – la aproximativ 1 an după evaluarea iniţială -, preţul ţiţeiului ajunsese deja la 35 de dolari pe baril, iar prognozele indicau încă de mai demult o ascensiune de durată a preţu­rilor combustibililor. La preţul de 22 de dolari pe barilul Brent, divizia de extracţie şi exploatare a Petrom a fost evaluată de consultanţi la 1,7 miliarde de do­lari, valoare ce corespunde activului net menţionat, iar întregul Petrom la 2,8 miliarde de dolari. Dar, în evaluarea făcută pentru Guvern, acelaşi consultant preciza că „o variaţie de 2 dolari în preţul petrolului Brent conduce la o schimbare de 700 de milioane de dolari în valoarea companiei“. Responsabili de privatizarea SNP: Adrian Năstase şi Dan Ioan Popescu. Este afacerea din care România a pierdut cei mai mulţi bani.
Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Iubiți-vă pe tunuri – poem al guvernării FSN-FDSN-PDSR-PSD

  1. Ștefan A. zice:

    Nici macar Ak-47 nu mai e de ajuns pentru astia .
    Ceva mitraliera de companie cu multe tevi de rezerva ar fi solutia ideala . Rapida si eficienta . Dar si invatatura de minte pentru restul „gastii” . 🙂

  2. observator zice:

    Legea 15/1990
    Legea 15/1990 abroga legi de o deosebita importanta cum ar fi:
    Legea 14 din 1971 .legea 5/1978 si legea 3/1988.
    LEGEA 15/1990 este abuziva si neconstitutionnală deoareca la acea data intreg capitalul productiv al Romaniei conform constitutiei era de drept o proprietate obsteasca,
    o proprietate comuna. prin legea 15 statul se autointituleaza actionar unic al tuturor mijloacelor de productie si al tuturor intreprinderilor al intregului activ si pasiv al economiei
    romanesti. Statul promite populatiei 30% din in intreaga avere nationala, acesti 30%
    dupa crearea regiilor autonome si a societatilor comercialedein in prima faza 14,4%
    dupa care cu alte mecanisme bine puse la punct se rezuma la despagubirea cu 3%
    prin atribuirea de cupoane populatiei
    legea 15 propune o schimbare de proprietate legifereaza transferul de proprietate din
    proprietate comuna in proprietatea statului roman,Statul roman este compus din
    putera legislativa parlament,puterea executiva formata din: presedinte , prim ministru si ministrifin subordine
    puterea judecatoreasca ( procuror judecator ş.a.m.d) a patra putere in stat B.N.R şi in
    final a cincea putere PRESA. Aceste cinci institutii in 1990 au contribuit la jaful produs de legea 15/1990. puterea parlamentara a votat o lege neconstitutionala siimpotriva legilor care erau in vigoare, puterea executiva pune in aplicare aceasta lege neconstitutionala iar puterea judiciara inchide ochii si nu reclama neconstitutioanalitatea legii 15 deoarece ea contrvenea constitutiei , B.N.R. CONTRIBUIE CU INFLATIE care saraceste poporul prin deposedarea valorilor acumulate sub forma de economii pregatind vanzarea la pret de nimic a intreprinderilede stat .Caz concret
    un taran vecin in decembrie 1989 avea la CEC 250.000 lei ( echivalentul a 100 salarii medii din economie sau munca a 8 ani de zile care sa-i asigure batranetea) In 1995 ccu cei 250 .000 lei mai poate cumpara un televizor color secondhand. Astazi batranul traieste din mila neanurilor care-l tin pentru casa.

    • Sare'n Ochi zice:

      cumplit acel ultim exemplu. din astfel de cazuri si-a creat si Ion Tiriac averea – stiu cazuri concrete din Cluj, cu bani depusi la „banca” ucigasului de porci mistret, conturi care s-au subtiat pana la evaporare in perioada de inflatie. iar „marele” „om de afaceri” n-a garantat cu nimic, dar nici nu si-a anuntat clientii ca sunt pe cale sa o ia in freza.

  3. vasilegogea zice:

    Draga Victor,
    cu atitea „tunuri” cred ca avem cea mai formidabila „artilerie” din NATO!

  4. nelucraciun zice:

    Glumiti domniile voastre, dar, din pacate, exemplul dat la sfarsitul interventiei sale de @observator arata cum a fost jefuit poporul roman nu numai de proprietatea comuna ci si de cea privata, personala…

  5. Pingback: De ce nu a depus USL azi moțiunea? Nu s-a trezit Antonecu la timp să o semneze | Sareinochi's Blog

  6. La Piovra zice:

    Acidduzzu? Ca in personajul din Caracatita? Foarte inspirată alegerea numelui!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.