Deputatul PSD Victor Socaciu se străduiește să-și dovedească inutilitatea ca și politician (plătit degeaba cu bani publici, trimis degeaba în Parlamentul României de niște votaci) – și-i reușește cu mult mai bine decât lălăiala folchist-patriotică pe care o practica împreună cu ex-Cenaclul Flacăra, al ex-colegului Adrian Păunescu (eminamente decedat). Disperat să raporteze depășiri de legi la hectarul de efort intelectual depus, cenaclistul a depus la Parlament o inutilitate botezată “inițiativă legislativă” prin care ar dori să se interzică folosirea în spoturile publicitare difuzate la radio și tv a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural național, cum ar fi Ateneul Român, statuia poetului Mihai Eminescu sau vechi colinde (potrivit Mediafax). Cred că aceasta era prioritatea de grad zero din legislația varză a României. Din păcate, în ritmul acesta (individul este la a doua inutilitate legislativă proipusă pe anul în curs), până la alegeri vom mai avea parte de câteva imbecilități din partea lui.

Din cauza unor astfel de inutili, aruncați în Parlament în ultimii 22 de ani cu furca votului pe listă sau a schilodului vot “uninominal” redistribuit, suntem acum prinși ca într-un corset de legi inutile (mai grav: interpretabile), suntem obligați să ținem cont de reglementări anormale numai pentru a da de lucru unei supradimensionate tagme de avocați-juriști-procurori-judecători. Nu există nici cea mai mică bunăvoință a reducerii legilor/legislației la un nivel minim obligatoriu.

În altă ordine de idei, dacă limba română face parte din patrimoniul cultural național, are să vină un idiot să ne propună să fie interzisă în spoturile publicitare? Păi așa, nu mai bine propunem pedepse usturătoare pentru cei care exprimă în limba română idei suburbane sau mediocre – să-i vedem pe Antonescu, Ponta și o serie de maneliști politici scoțând bani din buzunare pentru inepțiile pe care ne obligă să le citim/vedem/ascultăm prin toate mijloacele de mediatizare moguliene?

Te pui cu mintea odihnită? Singura inițiativă pe care, din păcate, nici nu o vor propune si nici nu o vor vota vreodata, nici Socaciu și nici alți colegi de suferință de-ai domniei sale, ar fi obligativitatea controlului periodic cu privire la discernământul celor care propun și fac legi.

• Studii de caz despre ingerința statului în viața cetățeanului despre cum, din foame de bani și stupiditate parlamentară, Statul are pretenția de a reglementa toate fleacurile: de la cum vedem filmele, la ce oră ne culcăm, la ce meserie practicăm (dacă avem actele necesare să o practicăm), la ce și cum vindem, la ce și unde fumăm, am mai prezentat pe acest blog. Le puteți citi activând această legătură.

Despre o altă inutilă lege a scris, cu umor și talent colegul meu Ion Mureșan în anul 2002. Îmi face o nespusă plăcere să restitui către public această bijuterie intitulată Legea lui „gît-legău” şi-a lui „de perete frecătoriu”

• George Pruteanu a reuşit să stîrnească un hohot de rîs naţional. Legea prin care DEX-ul a fost ridicat la rang de Cod penal nici măcar nu trebuie combătută. Iniţial am vrut să scriu o compunere avînd ca personaj un parlamentar care merge la cumpărături, joacă un meci de tenis, urmăreşte la televizor o repriză de fotbal şi traduce totul în dialectul Pruteanu. M-am oprit însă, căci ieşea o gogomănie atît de hazoasă încît a trebuit să fac eforturi ca să mă opresc din rîs. De altfel, şi fără compunerea mea mass-media românească nu se mai poate opri. De vreo trei zile, Pruteanu a ajuns un fel de Bulă. Rîd şi copiii din clasele primare la gîndul că vor merge la McDonald’s şi în loc de un hot-dog vor cere un „cîine fierbinte” la pachet. Nici măcar naţionalist nu pot să-l consider pe senatorul Bulă. Nici măcar patriot înflăcărat. Pentru amîndouă e, totuşi, mult prea ridicol. În fond, George Pruteanu nu a dorit decît să-şi lege de nume o tinichea care să zornăie prin ani. A vrut să intre, dacă altfel nu se poate, măcar cu tinicheaua de codă în istorie. Latiniştii ardeleni, cînd au propus ca la cravată să i se spună „gît-legău” iar la chibrit „de perete frecătoriu” aveau merite naţionale deja adjudecate în epocă. Senatorul de PNŢCD, PSD şi ce-o mai fi e doar o caricatură de lingvist. Dacă e ceva care trebuie să ne dea de gîndit, e calitatea parlamentului României. Numai la gîndul că nişte oameni cu mutre serioase, cu gît-legău şi sacouri elegante, care vorbesc o limbă românească îndoielnică, au stat cuminţi şi au dezbătut nişte tîmpenii îţi dă fiori. Dacă doar dezbăteau, treacă-meargă, dar ei au şi votat legea. În loc să se preocupe de legile proprietăţii, în loc să elaboreze acte normative necesare apropierii noastre de Uniunea Europeană, dînşii găsesc timp pentru a vorbi şi a vota soarta cailor verzi pe pereţi. Cînd cetăţeanul nu ştie ce-o să bage în gură, aleşii lui discută despre amenzile pe care să i le dea pentru ce scoate pe gură, pe lîngă multele înjurături. Dacă pînă acum naţia nu prea avea încredere în Parlament, de acum au pierdut şi dramul de prezumţie de seriozitate cu care mai era creditat. Aleşii au ajuns în postura de grup umoristic, ceva de genul „Vacanţa Mare”. Mă opresc aici. Nu înainte de a semnala senatorilor şi deputaţilor că nici cuvîntul Parlament nu e tocmai neaoş, şi ca atare ar trebui tradus grabnic în româneşte, pînă nu intră legea în vigoare. Ca să nu mai piardă vremea consultînd tot felul de lingvişti, propun să fie adoptată ca varianta cea mai corectă pentru un amendament la DEX, următoarea: „Parlament – substantiv neutru, din francezul parlement = de mangal frecătoriu”.