În nici un caz datorită unora ca acești indivizi care nici măcar de Ziua Națională nu sunt capabili de altceva decât de ură – iar asta definesc ei „apel de suflet”…
- „Românii sunt oameni cu credință în Dumnezeu, obișnuiți să ierte multe, chiar și prostia sau ignoranța, dar nu-i uită niciodată pe cei care le fac rău cu asprime și brutalitate.”
Din nou am putea să ne aducem aminte de așa-zisa „revoluție” a „bunului simț” sub sloganul căreia au defilat în 2009 să ni-l impună pe Mircea Geoană președinte – un președinte de „bun simț” ce ne-ar fi adus „respectul” pe care-l clamau în numele lui.
Azi ne vorbesc despre faptul că românii ar ierta prostia… (se simt cu musca pe căciulă?). Încă o dată ignoră lecția primită în 2009: românii, iartă multe, dar în nici un caz nu iartă prostia, o taxează și fac glume pe seama ei. Cât despre cei care le-au facut rău, aici, din păcate, chiar uită – altfel nu-mi explic cum au rezistat în politică, din 90 încoace, aceleași figuri triste. Acest mesaj pentru „Ziua Nationala” mai bine lipsea – el transmite doar ura și prostia celor care ni l-au adresat!
salut coane si La multi ani!
toti aia din poza (mai putin Stalin) acum un an sareau de cur in sus ca „maestru de ceremonii” sau „presedinte interimar” pentru cateva ore, la defilarea din 2010, trebuia sa fie unul….imi scapa numele acum….Geoana cumva?
cum zboara timpul….
zboara 🙂
numai pe ei nu-i zboara nimeni!
La Multi Ani, Coane, de Ziua Romaniei!
Idiotul lor este la fel de sinistru ca si al nostru. Neispravitul de popa care sete si vicepresedinte al PE declara: „Acum 91 de ani, Transilvania si alte regiuni ale Ungariei au fost rupte de tara mama”
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10834077-mesajul-lui-laszlo-tokes-1-decembrie-urma-91-ani-transilvania-alte-regiuni-ale-ungariei-fost-rupte-tara-mama.htm
Tembelimea Sa nici macar nu stie sa calculeze: Unirea a avut loc acum 93 de ani, nu 91. Dar banuiesc ca vita imputita si-a dat cu copy-paste la mesajul de acum 2 ani!
„In urma cu 91 de ani, incalcand principiul wilsonian al autodeterminarii, fara sa se consulte populatia – maghiara – implicata, Transilvania si alte regiuni ale Ungariei au fost rupte de tara mama. Nu doresc, dupa scurgerea unui timp atat de indelungat, sa redeschid vechi dispute istorice, teritoriale, insa trebuie sa-mi ridic cuvantul in apararea drepturilor umane si comunitare ale maghiarilor ajunsi in tari straine impotriva vointei lor”, scrie Laszlo Tokes, vicepresedinte al Parlamentului European, intr-un mesaj adresat cu ocazia zilei de 1 Decembrie.”
Nu cunosc din istorie sa fi existat pana in 1918 vre-un stat in Europa care sa se numeasca Ungaria. Pana in 1918 a existat Imperiul Austo-ungar. In urma dezintegrarii lui au aparut mai multe state nationale printre care si Ungaria.
se referea la Tratatul de la Trianon din 1920 care a consfiintit „de facto” actul din 1 decembrie 1918.
Pentru ca si acum, istoriografia oficiala romaneasca evita sa prezinte evenimentele care au urmat dupa 1918. Este vorba de razboiul romano-maghiar din anii 1918-1920 (la care au mai participat forte armate iugoslave, cehoslovace si franceze). Urmare a acestui razboi a fost tratatul de alianta antimaghiar Mica Antanta (Romania, Cehoslovacia, Iugoslavia).
Daca in anii comunismului motivul pentru care nu se vorbea de acest razboi este ca practic Romania a distrus o revolta sovietica (Republica Sovietica a lui Bela Kun, ungur nascut in Salaj), acum, teoretic, nu mai exista niciun motiv.
Detalii despre acest razboi nu se gasesc decat pe varianta internationala a wikipedia, pe cea romaneasca subiectul fiind tratat in cateva fraze (desi ar fi trebuit invers!).
http://en.wikipedia.org/wiki/Romanian-Hungarian_War
Ok. Multumesc de precizari. Dar insul tot idiot ramane. Si fitilist cu orice pret.
Eu mai iubesc România pentru puținii oameni cinstiți care-și fac datoria de buni cetățeni și care , indiferent în ce țară s-ar fi născut , ar fi fost la fel de toleranți cu cei care nu le seamănă.
eu prefer sa fiu sincer sa nu fiu ipocrit. nu-mi iubesc tara. nu pot iubi o tara in care domina, hotia, ipocrizia, cersetoria si lenea. cu toate acestea nu mie rusine ca-s roman. asta-i soata, ce sa-i fac imi duc crucea pana la capat
ca de exemplu un cersetor este radu moraru.
depinde pentru ce anume se cer banii, nu?
Un apel de la fondatorul Wikipediei, Jimmy Wales
Este posibil ca Google să dețină aproape un milion de servere. Yahoo are aproximativ 13 000 de angajați. Noi avem 679 de servere și 95 de angajați.
Wikipedia este al cincilea site pe internet, servind 450 de milioane de oameni diferiți în fiecare lună – cu miliarde de vizualizări ale paginilor.
Comerțul este binevenit. Reclama nu este ceva malefic. Dar nu aparține acestui loc. Nu la Wikipedia.
Wikipedia este ceva special. Este asemenea unei biblioteci sau a unei grădini publice. Este ca un templu al minții. Este un loc unde cu toții putem merge să gândim, să învățăm, să împărțim din cunoștințele noastre și celorlalți.
Când am fondat Wikipedia, aș fi putut să o transform într-o companie pentru profit, cu anunțuri publicitare, dar am decis să fac ceva diferit. Noi toți am muncit din greu de-a lungul anilor pentru a o menține eficientă și simplă. Ne îndeplinim misiunea și lăsăm risipa pentru alții.
Dacă fiecare persoană care citește acest mesaj ar dona 5 dolari, nu ar mai fi nevoie decât de o singură zi pe an pe care să o dedicăm strângerii de fonduri. Dar nu toată lumea poate dona. Și asta nu e o problemă. În fiecare an, îndeajuns de mulți oameni decid să doneze.
În acest an vă rugăm să contribuiți cu 5 dolari, 10 euro, 1000 de yeni sau orice altă sumă credeți că ar ajuta și susține Wikipedia.
Vă mulțumesc,
Jimmy Wales
Fondatorul Wikipediei
https://donate.wikimedia.org/wiki/Special:FundraiserLandingPage?uselang=ro&country=RO&template=Lp-layout-default&appeal-template=Appeal-template-default&appeal=Appeal-default&form-template=Form-template-default&form-countryspecific=Form-countryspecific-control&utm_medium=sitenotice&utm_source=B11_Donate_Jimmy_AvsB&utm_campaign=C11_1114_AvsB_EUROPE
deci exista aceasta practica si la case mari, nu?
sau: al nostru este cersetor numai pentru ca este roman sau pentru ca este acuzat de asta de catre un alt roman?
sare, Jimmy Wales a creat ceva, inainte de a apela la donatii. radu moraru inca nu. el vrea bani sa-si faca televiziune, ca sa faca ce cu ea? ma nu spun, creaza tu intai televiziunea sa vad de ce esti in stare si apoi poti cere donatii, sau sa vinzi actiuni (in momentul de fata el vinde actiuni la ceva ce nu exista). sa ma ierte Cel de Sus, el a avut o sansa, dand un chix colosal cu 10 tv. aia era televiziune ce facea el acolo? chiar si emisiunea lui era mult mai slaba, fata de ce era la B1. sa nu uitam ca nici pana acum nu a elucidat misterul cu 10 tv. nu a prezentat niciodata cifre concrete (audienta)
ok. este un punct de vedere. lasa-l sa faca ceva, apoi carpeste-l.
Rar mi-a fost dat să trăiesc o zi mai penibilă decît asta!…
Tembeliziuni ce s-au pregătit superficial sau chiar deloc pentru o aşa Zi, comentatori duşi de val, cu pluta sau vorbind despre ei, în loc să dovedească documentare în evocarea momentului. Şi, capac peste cazanul în clocot: defilări militarizate, unde accesul cetăţenilor de rând a fost restricţionat pînă la alungare…
Armata, miliţia-politzizată, jandarmeriile au dovedit încă o dată: nu că sunt cu noi, ci peste grumajii noştri…
Democraţia nebunului simţ este-n expansiune, în timp ce tembeliziunile fac tumbe cu „ailovrumenia”, pe unde naiba-i aiasta.
Sti ca nu pot sa-ti dau Like pe buton (inca nu stiu de ce 😦 ) LIKE insa din toata inima – fiecare cuvant la locul lui.. La multi ani, Sare’!
La Multi Ani, Theo!
De ce iubesc România ? Pentru că sunt printre cei care cred că ne vom schimba . Sigur, va mai dura ceva timp, dar tot ne vom schimba !
Şi pentru că avem capacitatea de a „alege bobul de neghină ” şi să nu băgăm prea mult în seamă saltimbacii din posterul prezentat de tine !
si eu zic ca ne vom schimba. sper doar sa dispara saltimbancii.
Şi…la mulţi ani coane !
Românii sunt oameni cu credință în Dumnezeu, obișnuiți să ierte multe, chiar și prostia sau ignoranța, dar nu-i uită niciodată pe cei care le fac rău cu asprime și brutalitate.”
cu alte cuvinte, nu mai faceţi ce făcu vechiul regim, cel comunist, că procedă cu asprime şi brutalite, în rest, faceţi ce vreţi, că oricum fraierii sunt gata să vă îndure…
n-ar fi mai bine ca românii să ierte şi să uite în sânul familiei, şi-n rest să ceară nişte explicaţii? că ce treabă are Dumnezeu cu prostia şi ignoranţa? adică eu zic… dacă-L iubeşti pe Dumnezeu, tocmai atunci nu eşti gata să accepţi prostia şi ignoranţa, abia atunci te dezmeticeşti şi zici: dacă alături de EL totul era perfect, nu cumva tocmai pentru că e fără El pe unde te uiţi e defect?
eu cred că noi ne prezentăm ascunzându-ne după nişte cuvinte şi acelea neapărat să fie mari, mari, mari, ca să părem importanţi; dar oricum habar n-avem ce sunt românii sau mai bine zis… cine suntem…
asa de tare il urasc romaniii pe nea Ceasca incat in proportie de peste 60% l-ar vrea inapoi.
Nihil sine Deo – nu inseamna nimic, nici macar pentru slujitorii Bisericii. intr-o tara in care ti se zice explicit ca vorbele sunt mai presus de fapte (fa ce zice popa, nu ce face), nu este de mirare ca avem clasa de politicieni pe care o avem. este data de „clasa” de votaci pe care o avem. nimic nu se va schimba pana nu se va schimba calitatea celui care voteaza.
Eu nu iubesc Romania. Eu imi iubesc familia si prietenii. Iubesc Retezatul, Muntii Apuseni si Targul de Fete de la Gaina. Iubesc tot ceea ce tine de minunata mea copilarie, orasul in care m-am nascut, profesorii si colegii de scoala. Faptul ca toate acestea sunt localizate pe teritoriul administrativ al Romaniei, este absolut intamplator.
aceea este „Romania” ta.
SUBSCRIU, în loc de Retezat şi Apuseni, invocând toţi munţii şi codrii Moldovei, cu apele, sărăciile şi bogăţiile sale.
Romînica lor (politico-militară), n-are nimic în comun cu Patria noastră, ale cărei ogoare încă se hrănesc din osemintele părinţilor noştri, nu cu chimicale.
imi iubesc tara( acolo este locul unde am fost programata sa ma nasc, daca,D-zeu vroia ma nasteam in alta ),imi iubesc si neamul de romani, sint mindra ca sint romanca,azi imi tinui drapelul la geam facut din panglici la masina de cusut,sa lasam ura si dezbinarea din cauza polticii sa ne unim si sa demonstramcea ce sintem cu adevarat,La multi ani tara mea draga ROMANIA,si tuturor romanilor indiferent unde va aflati,si ptr cei care si-au dat viata ptr tara cite-o lacrima si o floare din inimile noastre.HAI ROMANIA.
ola si felicitari! La Multi Ani!
din pacate, cu cat suntem mai departe de tara, cu cat o iubim mai mult. vorba lui Stefan – iubim familia, prietenii, locurile. uram si suntem scarbiti din ce in ce mai mult de cei care-si aroga dreptul de-a ne fi conducatori (politici, sociali, economici, spirituali, culturali) – din cauza lacomiei si stupizeniei lor. si-i uram pe cei care nu au respect pentru nimic, in special pentru munca si buna vecinatate.
Fain, Victor ! Numa ca astept sa scrii ceva si de Aposto, Vicele….si de alte lighioane pedeliste!
Cu drag, altfel.D.T