Din înțelepciunea lui Dinică: Numai datoriile mici se achită!

Serveam Patria, contingentul 1983-1984 la București, Regimentul de Gardă. Într-o duminică, amicii mei, carele erau sculptori pe la Casa Poporului, mă scot într-o mică permisie la Carul cu Bere. Acolo era si Maestrul Dinică. Și dă-i cu bere, dă-i cu bere – normal, ne-am grupat astfel încât să părem c-am fi la masa Maestrului (de fapt tot Carul cu Bere se grupase astfel – punctul de fugă era Dinică, de la el porneau toate mesele în racursi).

Ei bine, la un moment dat, vine chelnerul trimis de noi, cocoșat, către urechea lui Dinică. Zice: “Maeste, tinerii de colo-șa zice că le plătești matale consumația”. Maestrul, fără să clipească, scoate un portofel din care se ițea un purcoi de sute – “bălceștii” ăia albaștri, pentru cei care au deschis mai târziu portofelul – și-ntreabă: “Cât sa fie?” “Păi, decât 70 de lei…”. “Doar atât? Să plătească!”

Cu replica asta: “Să platească”, am rămas s-o arunc în orice ocazie miza se vădea a fi de rahat.

(Așa am comentat eu odată la El Cucui pe blog și el pac! cu mine la Gazetă – să mă judece toți colegii lui academicienii)

Reclame
Acest articol a fost publicat în Teme de meditație și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Din înțelepciunea lui Dinică: Numai datoriile mici se achită!

  1. Ștefan A. zice:

    ha -ha – ha „regimentul de garda ” ” sculptori la casa poporului ” 😆 😆
    Eu facut la Regimentul 1 mecanizat (ala din Ghencea ) si in afara ultimilor 3 luni de militarie cind am fost dusi la Giurgiu la strins pepeni , ceapa , gogosari , rosii , tot in cazarma . 🙂

    • Sare'n Ochi zice:

      🙂 nu ai fi vrut sa gusti „regimentul de garda”. noaptea cand eram planton II (si eram des), cand treceam printre paturi in dormitor (care era un fost grajd regal cu capacitatea de 120 de persoane – n-ai vrea sa stii cum putea), ii vedeam pe colegi cum zvacnesc din picioare sub plapuma: bum! bum! bum-bum-bum! era toba pentru: stangu’! stangu’! stang-drept-stangu!
      iar 3 luni pana sa ne puna am depus juramantul am strans si eu recoltele patriei, nu-ti fa griji ca ma fost scutit… 🙂

  2. filadel zice:

    Deci tu fusăși ăla de mă distră în Kamikuze. 😆
    Simpatic pînă sus și înapoi.

  3. Ștefan A. zice:

    Rau omule , rau . 🙂
    Ca radiotelegrafist eu am fost boier atunci . 🙂 Eram doar 20 in dormitor . Doamne cite nopti am visat doar semne morse si transmisii de mare viteza ( pt acele timpuri )
    Bine , aveam patul linga calorifer si a inghetat apa in sticla de linga acesta dar multi in dormitor erau doar in cele 3 batalioane de infanterie din dotare si in ala de tancuri . 🙂
    PS . 1.600 de guri de hranit in fiecare zi . 😆

  4. Nae Camionagiul zice:

    Un păstor îşi mâna turma de oi pe o mioritică păşune când, dintr-un nor de praf, se intrupa un Jeep Cherokee nou nouţ lângă el.
    Şoferul, un tip tânăr într-un costum Hugo Boss, pantofi Gucci, ochelari de soare Ray Ban şi o cravată YSL, scoate capul pe fereastră şi zice:
    – Mai Bade, dacă îţi spun exact câte oi ai în turmă îmi dai una?
    Păstorul se uită la tânăr, se uită la turmă şi calm răspunde:
    – Iti dau.
    Tânărul parchează maşina, scoate laptopul, îl conectează la telefonul mobil, accesează NASA prin Internet, apoi satelitul GPS, scanează aria, deschide baza de date şi câteva pagini de EXCEL 60 pline de formule, apoi tipăreşte cu ultima generaţie de printer portabil un raport de 150 de pagini şi îi spune păstorului:
    – Ai exact 1586 oi!
    – Dreptu-i. A’ca poti să iei o oaie.
    Se uită senin la tânărul care-şi alege oaia şi o cară la maşină, apoi zice:
    – Daca io îţi spun un’e meri la slujba, îmi dai oaia înapoi?
    – Da, de ce nu?
    – Eşti consoltant la govern..
    – Asa este, dar cum ai ghicit??
    – Pai uite, răspunde păstorul, te-ai abătut pe aici fără ca nimeni să te cheme , ai cerut să fii plătit pentru o întrebare pe care eu nu ţi-am pus-o şi mi-ai dat o informaţie pe care eu o aveam ! Pa deasupra, habar nu ai pe ce lume traiesti !
    – Cum ai ajuns la concluzia asta?
    – Pai, din tate oile, tu ai ales cânele..

  5. Sibi zice:

    GHEORGHE DINICĂ, de data asta la „CIREŞICA”: „De cand este datoria asta a mea, dragul meu?”
    – „De saptamana trecuta, Maestre ! ”
    – Da ? La mine numai datoriile vechi se platesc, cele noi sunt lasate sa se invecheasca, asa ca despre asta vorbim mai tarziu !”

  6. ribelalu zice:

    Buna dimineata!
    Dupa un week-end „greu” 😉 la Sovata am revenit la datorie cu forte proaspete.
    In ceea ce priveste armata, am apucat si eu stagiul militar obligatoriu, avand in dotare cateva cazane si un polonic mare cu care trebuia sa hranesc un regiment. Tinand cont ca am facut-o imediat dupa 89, daca ceaiul nu avea deja bromura, eu nu am vazut asa ceva prin bucatarie, iar meniul devenise „acceptabil” si daca era sa te iei dupa normative (valabile probabil si inainte 1989) un soldat ar fi trebuit sa manace ca la hotelurile all-in din Turcia. Tin minte ca pentru fiecare soldat erau scazute zilnic din magazie, conform STAS-ului 180-200 de grame de carne macra (in functie de animalul de provenienta) iar grasimea era calculata separat. cantitatea asta s s-ar traduce cu o friptura superbabana pe gratar. Insa tot niste jumari ajungeau prin mancare.
    In ceea ce priveste datoriile de platit pun si eu cu copy-paste, furat de pe net, scrisoarea unui datornic catre creditorul sau:

    „Stimate Domn.
    Am onoarea sa va confirm primirea scrisorii dvs. din 12 aprilie prin care imi cereti, pentru a treia oara, returnarea banilor pe care vi-i datorez. |As vrea sa stiti ca eu nu contest aceasta datorie si am intentia sa v-o platesc cat mai curand posibil. Pe de alta parte, as dori sa va informez ca eu am numerosi alti creditori carora vreau sa le inapoiez banii datorati. Deoarece suma alocata de mine lunar rambursarilor este limitata, in fiecare luna desemnez prin tragere la sorti unul dintre dvs. caruia ii inapoiez banii. Indraznesc sa sper, domnle, ca numele dvs. va iesi cat mai curand.
    Va rog sa acceptati, domnule, salutarile mele impreuna cu intreaga mea consideratie.

    PS. Din cauza faptului ca ultima dvs. scrisoare a fost redactata intr-un limbaj agresiv si violent, va anunt cu regret ca nu veti participa la urmatoarea tragere la sorti.”

    • Sare'n Ochi zice:

      🙂 inainte de 89 se scadea conform STAS si se umfla burdihanul subofiterilor si ofiterilor. am vreo doua povesti in acest sens. una o spun amu. aveam obiceiul de-a da peste gard resturile de mancare, obtinand in schimb de-ale bauturii de la crescatorii de porci din Bucuresti (Ho si Min pentru cei care au descins mai tarziu in Capitala era in zona Drumul Taberei, la „un pas” alergator de Ghencea). intr-o zi au venit cetatenii indignati: „ba, nu ne mai dati varza, ca n-o mananca nici porcii”. in schimb ne-o dadea noua Patria s-o mancam conform STAS…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.