„Profesorii în bancă” se pierd și ei cu firea

Scria Tudor Arghezi, în 1946, o tabletă cu titlul „Profesorii în bancă”, o relatare despre ceea ce se numea în epocă “examen de capacitate”. Lăsați orice speranță că lucrurile ar fi stat altfel atunci decât azi. Avem de-a face cu o incursiune, prin intermediul textului scris, într-o lume asemănătoare realității imediate. Aduși la Bucureşti pentru examinare, dascălii din toată ţara oferă imaginea unor oameni timoraţi, intimidaţi de comisie, cugetând la felul cum ar fi putut s-o îmblânzească cu “un burduf de brânză de la popa socru-su, o şuncă, ceva” sau cu “un pachet de bancnote”, cu care auziseră că “se putea obţine, câteodată bacalureatul”. Dar mai avem parte de o consemnare capabilă să ne pună și astăzi pe gânduri și să ne dea răspunsuri la întrebările privind slaba calitate a învățământului contemporan: chiar un profesor-preşedinte de comisie declara că n-ar mai fi capabil să susțină un balcalaureat. Iar exemplele din realitatea contemporană vin să confirme: ajunşi în bănci, până şi profesorii se pierd cu firea, cunosc ispita copiuței şi pot cădea la un examen de rutină.

Rezultatele catastrofale, obţinute de un mare procent al dascălilor prezentaţi la concursul pentru posturi din această vară, despre care nu s-făcut atâta caz cât ar fi meritat (deh, nu erau victime “nevinovate” ale lui Daniel Funeriu!), vin să întărească faptul că mulți dintre cei pe care ne bazăm în luminarea minților copiilor noștri au ei înșiși parte de un întuneric dat de ignoranţă, o pregătire de bază mediocră și o pofta de perfecţionare ce tinde către zero, mai ales sub scuza retribuirii jalnice a ”apostolilor” şcolii româneşti de azi.

Înainte de a critica şi sancţiona, ministerul şi guvernul în ansamblul său ar fi cazul să purceadă la o analiză foarte serioasă, pe toate feţele, a situaţiei învăţământului românesc, ajuns într-un mare impas. Nu e de generalizat o asemenea situaţie, dar dificultăţile sunt reale şi grave, mai ales în zonele rurale, unde se improvizează nepermis în materie de predare, anulându-se orice şansă a unor elevi natural înzestraţi de a accede vreodată la o şcoală mai înaltă, dar şi în destule unităţi de învăţământ urbane, în care profesorii nu-și mai găsesc o motivaţie serioasă – dacă nu sunt nişte idealişti incurabili – să se epuizeze vorbind adesea în vânt în faţa unor elevi cu mentalităţi profund schimbate, deloc încurajaţi să înveţe şi să citească, prostiţi mai ales de televiziunile comerciale cu producători iresponsabili, cu biblioteci lipsite de posibilitatea de a achiziţiona cărţi strict necesare, zăpăciţi de tot felul de inovaţii ale miniștrilor Educației și Învățământului ce par a se fi perindat până acum pe la putere doar pentru a anula ceea ce au făcut predecesorii lor. În absenţa unei dezbateri realiste, la nivel naţional, dascălii, ca şi elevii lor, vor rămâne mai departe doar “în bancă” – unii să rămână veșnicul cal de bătaie al lipsei de respect a autorităților, părinților și elevilor, ceilalți niște ratați porniți pe drumul care se va termina în fundătura lipsei de respect atât a autorităților cât și a lor personală.

PS: cu ocazia scrierii acestui text, consultând arhivele, am descoperit faptul că Abramburica (cunoscută după numele înscris în buletin drept Ecaterina Andronescu) a avut de-a lungul carierei sale mai multe idei stupefiante și mai toate în legătură cu raportarea sa față de examenul cunoscut de către oamenii serioși drept bacalaureat. O fi fiind dovada spaimei cumplite pe care Abramburica o fi simțit-o de câte ori a fost în bancă… În 2002-2003 a venit cu ideea de a se renunţa la notele de bacalaureat în favoarea calificativelor “admis” şi “respins” – un fel de întoarcere la procedeele din “epoca de aur” când gradul de promovabilitate raportat trebuia să atingă idealul. Păi, idealul pentru care lupta Abramburica și în 2002, ca și în 2011, era să umple cu plătitori de taxe sereleurile de diplome în care s-au transformat universitățile. Ea-și alimenta și-atunci salariul, nu datoria față de națiune și țara ei.

Acest articol a fost publicat în Un castravete, dom' Profesor și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la „Profesorii în bancă” se pierd și ei cu firea

  1. trecând peste eventualele intenții rele, cei care s-au perindat pe la ministerul educației (dar și la niveluri mai de jos) au făcut două greșeli majore:
    1. au schimbat foarte frecvent » dezordine.
    2. au început haotic, cu care nivel de învățământ li s-a năzărit.
    ordinea de acțiune este, obligatoriu, asta: de sus în jos.
    prima dată „configurezi” învățământul doctoral, apoi cel universitar în funcție de primul, cel liceal în funcție de cel universitar ș.a.m.d.
    altfel, orice măsură, oricât de bună în principiu, devine fie inoperantă, fie nocivă.

    s-a încercat, de pildă, să se combată învățarea pe de rost a comentariilor literare (în gimnaziu).
    au fost bătuți la cap toți profesorii, să-și modifice modul de a preda.
    însă, țeapă!, examenul de admitere în liceu rămăsese la fel, avantajând elevii cu comentarii învățate pe de rost.

    • Sare'n Ochi zice:

      @de-a Dura, eu cred ca cei care au avut puterea si-au urmarit propriile interese (minim), maxim de grup – doar si-au intarit pozitiile castigate. mi-aduca minte de actualii profesori care erau maxim lectori (hai si conferentiari) in anii 90 (inclusiv de Marga) si despre cum au stiut ei sa-i dea afara, fara probleme, pe toti profesorii sa se puna in locul lor. n-au invata nimic si, ce sete cel mai grav, fata de profesorii lor, in 20 de ani nu au creat nici un urmas, nici o scoala, nimic demd de urmat – au creat un sistem care sa faca in asa fel incat peste ei sa nu se pravale nici un fel de revolutie, nici un fel de dare afara din sistem, nici o pensionare. sunt niste penibili! in vatamantul ȚsuperiorȚ este chipul si asemanarea lor.

      • bun, au fost și interese aiurea, dar a fost și bună-credință.
        ce a lipsit a fost priceperea managerială, la baza căreia stă (măcar cronologic) planificarea.

        referitor la titluri:
        în timpul lui Ceaușescu erau ținuți toți la nivel de lector în mod nejustificat.
        extrem de puțini ajungeau confi sau profi – de regulă, cei cu funcții prin partid.
        multe cadre erau ținute chiar la nivel de asistent, până la bătrânețe.
        deci faptul c-au „suit” după loviluție a fost justificat.
        din păcate, s-a acționat cam pe negândite, fiind făcută întâi o înaintare universală în grad (fiecare lector a devenit conf, în mod automat), apoi stabilindu-se condiții extrem de lejere pentru urcarea următoare.
        și s-a ajuns la situații de genul „hai să-l facem prof pe X anul acesta, că de la anul îi trebuie carte ca autor unic”.

        referitor la datul afară:
        eu nu știu să se fi întâmplat așa ceva.

  2. Culai zice:

    Deci, QER: în 20, hai 15 ani ultimi de învăţământ, acesta a fost dat cu cracii în sus, readus la practicile de subt regalitate, atât de bine descrise de corozivul Arghezi. Eu vin şi plusez cu acea tragică amintire dintr-o nuvelă de Rebreanu, parcă… Povestitorul narează o amintire despre fostul său învăţător (în contrareplică la Dl Trandafir?). Epilogul şocant era că, dus acasă la ea de o tânără femeie de stardă, a observat o umbră care se strecurase să le aducă un lighean şi alte ustensile pentru igiena de după… Era fostul său învăţător!… Nu mai ţin minte de ni s-a spus că ar fi fost fiica aceluia, ori ni se preciza altceva… Pe mine m-a zguduit condiţia la care a fost redus un formator de generaţii, la bătrâneţe. Şi mi-e teamă că nici azi nu stăm prea departe cu starea profesorilor umiliţi să trăiască-n mizerie materială, stropşiţi de cei cărora le-au dat prea uşor bacalaureatul, diplomele şi alte acte.
    Nu că subt comunişti nu se alegeau cu atestate, certificate, diplome şi alte patalamale destui învârtiţi, în special din activiştii şi forţele lor fidele, care aveau nevoie de „acte” pentru avansare. Dar, vă scrie unul care nu şi-a obţinut atestările de studii astfel, iar ca mine au fost milioane-n 50 de ani. Şi, nici în primară (că am dat examen de absolvire după 4 clase!), nici în elementară, nici în profesională, nici în liceu şi nici facultate nu ni s-a cerut un sfanţ, măcar, pentru „comisie” sau protocolul examenelor!
    Bag’sama că toţi cei care au dat cukurukuku de pământ studiile la toate nivelurile (la ei, mai nou, după DOOM, merge şi „nivelele”), au – chiar şi din străinătate – nu pe cinstitelea atestate. Că, să ajungi ca-n mai puţin de 15 ani să geamă ţara de universităţi şi doctori de toate genurile, asta-i chiar de ca-ncan!…

    • Sare'n Ochi zice:

      daca si-au vandut stiinta ieftin (ca merge si asa)…, sa-si traisca batranetile „ieftin”.

      • Culai zice:

        Nu vreau să pricep unde bateţi cu „vândutul” ştiinţei ieftin.
        Nici nu vreau să ştiu de vă sunt / v-au fost părinţi sau rude apropiate sau prieteni sau vecini proximi cadre didactice. Poate v-ar spune că Bugetarii din Învăţământul de Stat nu şi-au negociat niciodată salariile. Iar şi ce li s-a dat, le-a fost amputat. Şi nici viitorul nu-i roz, dacă „tinerii” îi judecă astfel…
        De fapt, „recunoaşterea” importanţei învăţământului n-a fost, nu e decât o gogoriţă politică: ori demagogică, ori electorală.
        Directorii şi restul inşilor cu funcţii în domeniu au permisiunea să-şi dubleze şi chiar tripleze veniturile (plus că o bună parte au ultimele grade, gradaţii, titluri, ordine), aşa că nu le mai pasă de cum le trăiesc angajaţii. Ştiu doar să îi umilească şi înjuge mai rău.
        Ce respect, ascultare, model să impună ei claselor, dacă-s agresaţi din toate părţile?

        Vă urez să vă vindeţi cât mai scump ştiinţa, ca să vă trăiţi cât mai scump bătrâneţile!
        Dar, fiţi atent şi la baremii de impozitare ai fiscului…

  3. vasilegogea zice:

    Doar doua „vorbe”:
    1. este psihologic normal ca orice matur care n-a trecut prin scoala chiar ca indopata prin apa sa-si reactiveze trairi, deprinderi, reactii de invatacel;
    2. ramine, totusi, intrebarea: de ce Romania, impotriva perceptiei i-mediate a „opiniei publice” autohtone si autosuficiente, este pe unul din ultimele locuri in Europa la numarul de studenti raportat la total populatie?

  4. cenacluldinbar zice:

    „Pentru a deveni oameni importanti in viata, prin competitie cu alti semeni de-ai nostri, ne dam seama ca tocmai ducem un razboi cu aproapele nostru.
    Rezultatul scolar (nota), este unitatea de masura prin care putem sa ne dam seama de ceea ce cunoastem. Avem proasta gandire sa punem in balanta nota noastra cu cea a colegului nostru. Ceea ce trebuie sa corectam in ideea asta, e ca trebuie sa traim in solitudine, sa avem un univers propriu si sa cautam ca tot ce invatam sa o facem din pasiune. Va bucurati de nota buna care ati castigat-o prin munca si pasiune? Gresita idee prezenta in constiinta fiecarei persoane ce studiaza.Fii fericit doar pentru ca ai fost capabil sa cunosti, sa retii, ca ai bogatii intelectuale. Nota este decat o masuratoare nu prea corecta care ne face diferiti, care ne ofera mandrie sau umilinta.
    Cel mai ingrijorator lucru este lipsa dragostei pentru cunoastere, a ramas doar fantezia de a atinge gradul de importanta in societate, unde dorim… prin ceea ce nu stim.
    Am uitat ce inseamna placerea de a cunoaste pentru noi insine, nu mai stim cine suntem, rolul memoriei si al sufletului in viata noastra. Un pianist invata sa traiasca muzica, sa o simta din varful degetelor pana la capatul sufletului, astfel implineste tainele pianului.” Citat de pe http://desprelibertate.blogspot.com/2011/10/incotro-ne-indreptam.html

    • Culai zice:

      Da, învăţatul de dragul învăţării – asta ar trebui să primeze până prin clasele prime de liceu. Cu programe (pardon!, curricule) şcolare laxe şi reorientare după fiecare ciclu de 4 ani. Nu mai ştiu de se mai aplică, dar în Suedia, prin anii 70, fiul unui ministru (prim?) a ajuns la o clasă de prelucrare a lemnului (dulgher, tâmplar), iar tatăl n-a făcut nici un scandal. (A fost, din păcate, ucis de un extremist.)
      Iar în Finlanda (unde există şcoli săteşti şi pentru câţiva copii!), unde, după prânzul şi odihna din şcoală, tot în şcoală se desfăşoară varii activităţi până seara: Cine Nu ştie să citească, socotească şi scrie corect, Nu are dreptul prin lege să întemeieze o familie şi nici să aibă copii.
      În ţările scandinave profesorii poate că nu sunt plătiţi după cum ar merita, dar nici nu sunt ciuca bătăii politice.

    • vorbe plăcute (oare?) și nimic altceva.
      ideile din acel articol de blog sunt fundamental greșite.

      în primul rând, nota este cel mai important motivator (și asta include și compararea cu nota altora).
      atât din perspectiva nevoilor (motorului comportamentului uman), cât și prin prisma procesului de motivare.
      o teorie foarte importantă a motivării, cea a echității (Adams), explică motivația individului X tocmai ca o consecință a comparației lui X cu colegii, prin prisma raportului dintre recompensă (notă) și efort.

      în al doilea rând, învățarea legată de școală n-are nimic cu dragostea pentru cunoaștere – din dragoste pentru cunoaștere individul citește, pur și simplu, pentru plăcerea lui (logic!), ori se uită la TV, nu participă la niște ore în care cunoașterea are loc mult mai lent și mai neplăcut.
      viața școlară include și alte acțiuni decât „captarea” propriu-zisă de cunoștințe, acțiuni care necesită o altă motivație decât „dragostea pentru cunoaștere”.

      în al treilea rând, practicarea unei meserii e una, învățarea sa cu totul altceva.
      autorul acelor rânduri vorbește de un pianist – da, acesta „trăiește” muzica, dar trăiește muzica, nu învățarea notelor, conceptelor, teoriei muzicale, istoriei muzicii ș.a.m.d.

  5. noradamian zice:

    Seara bună, Sare, prieteni 🙂 De acord cu tot ce spuneţi, remarcabile observaţiile, as spune doar că, la fel ca si-n alte sisteme ale societăţii noastre, cauzele profunde se găsesc în oamenii sistemului care nu se pot dezobisnui de a întreţine formelor fără fond, cu puţine excepţii. Altfel spus, prea puţini sunt capabili să dea substanţă şi viaţă noilor forme.
    http://noradamian.wordpress.com/2011/08/15/o-privire-spre-scoala-finlandeza/

  6. noradamian zice:

    … Iar asta duce si – cum bine bine spune Dura- la inabilitatea de a pune-n practică teoriile motivaţionale.

      • Sunt adormită iar articolul tău merită mai multă atenție nu doar ceva simbolic din politețe.

        • În viața de zi cu zi există concurență. Vrem sau nu vrem aceasta trebuie să existe și în școală între elevi. Știu că domnul ministru Marga a venit cu alte concepte dar vă dau un exemplu concret. O elevă căreia i-am fost profesoară în gimnaziu și care era mediocră, în ceea ce privește rezultatele școlare, acum, în liceu, îmi este iar elevă. A obținut în anul trecut, clasa a IX a note chiar de 10. Am întrebat-o cum se explică acest fapt.
          ” Nimeni nu învăța în gimnaziu. Aici e concurență între noi și acest fapt mă motivează . ”
          Eleva mea avusese ghinionul să fie în gimnaziu într-o clasă foarte slabă.

  7. brindusa zice:

    Câţi români ştiu că a treia generaţie de beneficiari ai Bursei Speciale « Guvernul României » a revenit în ţară cu intenţia declarată de a lansa programe de dezvoltare în diverse domenii ale administraţiei publice româneşti?
    Deşi conform contractului semnat de către fiecare beneficiar, cei întorşi în ţară ar trebui să devină manageri publici, urmând să fie repartizaţi pe funcţii de conducere în administraţia publică românească pentru a acţiona ca agenţi ai schimbării, o nouă generaţie de tineri entuziaşti vine să îngroaşe rândurile celor ce aşteaptă recunoştere, debusolaţi şi demotivaţi.
    Pe de o parte cei aflaţi încă la studii, la universităţi de prestigiu, sunt prinşi între presiunea de a fi performanţi şi cea de a face faţă lipsurilor materiale, datorate unei proaste gestionari a banilor de către MECT.
    Pe de alta parte, cei întorşi în ţară încearcă să identifice Guvernul care i-a recrutat şi selectat, Guvernul actual parând surd la nevoile pe care specialişti din aparatul său le-au identificat în momentul lansării acestui program, fiind totodată mut cand i se cer justificări ale tergiversării îndeplinirii obligaţiilor sale contractuale.
    Cum poate fi calificat un Guvern ce nu oferă nicio şansa unui beneficiar al bursei sale, transformându-l în şomer de lux pe durată nedeterminată, dar pe care instituţii din Belgia îl recrutează într-o lună ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.