Crinică Venturiano își dă singur țeapă

Crin Antonescu, acest Rică Venturiano al timpurilor noastre, s-a arătat indignat de prestația jurnaliștilor de la departamentul de știri al TVR, catalogând-o pe Rodica Culcer drept „pensionară nesimțită”, iar pe Ioana Lupea și Mircea Marian ca fiind „ratați plătiți pe bani publici să facă politică de partid”. Invitat vineri seara la Realitatea TV, Crin Antonescu și-a dat frâu liber furiei nesimțite (pardon, resimțite – a susținut el) față de știrile prezentate la TVR, în opinia sa net favorabile PDL-ului și lui Traian Băsescu, criticând-o pe Rodica Culcer, șefa Direcției de Știri, că nu renunță la postul său deși a trecut de vârsta de pensionare – scrie Evenimentul Zilei. Indignarea individului care se duce din ani în Paști pe la locul său de muncă Parlamentul vine, cel puțin așa a susținut, din faptul că “pe banii mei, din impozitele mele, ei să facă ce era Televiziunea Română înainte de ’89, de dimineață până seara, aducând toți ratații care nu au reușit în presa de pe piață, cum e Lupea, Mircea Marian… Deci, eu vorbesc de oameni plătiți gras, din bani publici, ca să facă politică de partid. Încă mă mai țin de tastatură să nu mă prăbușesc de râs: acest individ al cărui concept despre lume și viață este: “M-am trezit luni și m-am gândit marți să merg miercuri la muncă, dar joi am văzut că vine vineri și mi-am zis: ce dracu’ să caut eu la muncă sâmbătă, când duminică este zi liberă”?, și care din 1990 nu a făcut altceva decât politică de partid și numai pe bani publici, nu se mai satură să fie ridiculizat? Auzi la el: “pe banii mei, din impozitele mele”… El fiind prezent 1,8 zile din 100 rezultă că retribuția pe 98,2 zile este furată cu tupeu și nesimțire crasă. El nu contribuie la bugetul țării, ci fură din el ca un găinar de două parale. De când se impozitează somnul și mersul la coafor? Acest “vorbete” de televizor zicea, mai an, ceva despre o revoluție a bunului simț. Nu ar fi fost de bun simț să consulte legea înainte de a-și da cu presupusul – de exemplu, dacă pensia e mai mică decât salariul mediu pe economie, atunci se poate cumula, conform legii; s-a interesat nevroticul Antenescu dacă în cazul Rodicăi Culcer s-a respectat legea sau vorbește numai să se audă?

Referințe:

Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

34 de răspunsuri la Crinică Venturiano își dă singur țeapă

  1. Radu zice:

    Eu as zice urmatorulu lucru: haideti sa nu il criticam, ci sa ne amuzam de el ca nu o sa il mai avem mult timp intre noi. La anul s-ar putea sa nu mai prinda parlamentul si are mari sanse sa fie mazilit pana in alegerile parlamentare. Mai sunt cativa fini observatori politici in PNL care au inteles cum se cuvine declaratiile lui Nastase, ale cu schimbarea candidatului la presedintie…:)

  2. Acidutzua zice:

    🙂 Si eu zic ca flacaul cu ochi de huskie este numai bun de facut glume cu el. Pentru inceput, ar merge un remake:
    Melescanu, fericit catre Antonescu: „mi-a fatat pisica cinci pisoi si sa stii ca toti cinci te admira”. După un timp, Antonescu se intereseaza ce mai fac pisoii care-l admira. „Sunt bine”, zice Melescanu, uite Saftica poate sa confirme, Dar nu te mai plac deloc”. „Cum asa”? „Pai, intre timp au deschis ochii”.

  3. Dan Ielciu zice:

    Bancuri cu Antenescu si ai lui?
    De ce este Uniunea Social Liberala cea mai avansata structura politica din Romania? Pentru ca a preluat creator tot ce-a fost mai semnificativ de-a lungul istoriei.
    Din epoca de piatră – relatiile
    Din comuna primitiva – organizarea
    Din sclavagism – promovarea membrilor
    Din feudalism – inchizitia
    Din comunism – retributia
    Din socialism – dorul de munca
    Din capitalism – falimentul.

  4. io nu-nțeleg nicicum de ce PNL nu-l înlocuiește.
    doar pierde puncte zdravene la imagine din cauza lui.

    • Sare'n Ochi zice:

      cred ca nu prea stim noi cam pe unde se duc banii adevaratilor sponsori din spatele lui Crin (unu-i Voiculescu). n-am aflat deloc daca banii care-i pompa Patriciu in sotia lui Crin mai sunt pompati in continuare. cum nu stiu cine plateste facturile la institutul acela de studii „liberale”.

  5. InimaRea zice:

    Eu multumesc pentru vestea buna – aia cu legea care permite cumulul pensiei cu salariul, fiindca eu ramasesem in urma cu informatiile, stiam ca tocmai legea nu pemitea asa ceva, ca trebuia sa renunti la pensie ori salariu daca tot bugetar vrei sa ramii. Una lume asa a patit-o nu mai tirziu de-acum un an. Dar ce bine ca s-a schimbat legea aia tembela! Daca pentru madam Culcer s-a fost schimbat, sa fie primit!

    • Sare'n Ochi zice:

      cred ca derogarea aceea care facea referire la minimul pe economie era valabila. oricum, in locul TVR as fi aplicat o solutie mai eleganta prin derogarea de competente pe un PFA (o externalizare).

    • Inganduratul zice:

      Hai ca incet,incet te dai de gol cine esti cu adevarat! Nu mai esti ci ilici si cu cu bombonel pe alte bloguri mai vechi? Nu mai ai venin de securila? Ce-ai patit, te-a lovit trenuletul minerilor de-ai schimbat macazul?
      Cand mi-aduc aminte ce zoaie aveai in comentarii ma apuca scarba. O perioada ai disparut si-ai nimerit taman aici. Sper sa te dibuiasca pana la urma Sare ce hram porti cu adevatat!

      • Inganduratul zice:

        Scuze, cititi va rog „cu ilici ” in loc de „ci ilici”.

      • nightmare zice:

        yo,zic ca trebuia sa ramai Ingandurat pentru mai mult timp …pentru ca mi-am dat seama repede ce hram porti tu

        • Sare'n Ochi zice:

          daca va bateti pe aici, faceti-o elegant, va rog. glume, aluzii fine, fara lovituri sub centura pana nu aveti probe concrete. multumesc.

        • Inganduratul zice:

          Daca tu zici,eu zic sa cauti pe site-ul Cotidianul de acum 4 ani comentariile lui @InimaRea si apoi te inscrii la cuvant.
          Apropo, cam ce hram port eu?

          • InimaRea zice:

            Ma gindeam eu ca la mine se refera Inginduratul asta. E din rasa talibana, daca nu esti cu-ai lui, esti cu-ailalti. Imi amintesc cu placere de blogul lui Patrasconiu, de-acum 4 ani – „in gradina lui” puteai fi sfisiat de adoratorii de Basescu. Numai ca omul – Patrasconiu, adica – a acceptat diversitatea, ceea ce-i facea sa latre pe comilitonii sai, mai putin sensibili la civilitati din astea.
            Pentru Inginduratul: Precis ca aveai alt nick pe-atunci, nu-mi bat capul cu asta. Dar afla ca pe acest blog sint invitat, nu m-am afisat din proprie initiativa. Insa nu-i rea ideea denuntului, deloc nu-i rea, parerea mea…

            • Inganduratul zice:

              Uite bai asta@InimaRea cum sta treaba:
              1. – ti-as propune sa te relaxezi si sa te bucuri „plenar” de amintirile frumoase de anul trecut cand @loda cazuse in extaz la citirea unor parti din nemuritoarea-ti proza, extazul fiind precum al liceenelor despletite din anii ’80, la vederea maestrului. Sincer sa fiu am citit si eu fragmentul de proza publicat de revista Timpul si recunosc ca eram mai castigat daca citeam SF-ul lui CTP din tineretile aluia. De fapt poate nu stiu eu sa apreciez la justa-ti valoare creatia literara avand la baza doar o instructie tehnica. Oricum poti persevera, nu stii de unde nu te loveste geniul lui Cervantes (si el ascris la a treia tinerete)!
              2. – Ma bucur sa constat ca ti-ai dat seama ca fac parte din rasa talibana, specia neiubitoare de iliescu,roman, nastase si de toti ceilalti care au iesit din mantaua kgb-ist securista, spre deosebire de tine care ai avut si ai alte origini, nobile, de tipul „omului de bine”,”IMGB face ordine”, „Nu ne vindem tara”, „Bosorogii fara dinti vor sa fie presedinti”!
              Apropo, de cate ori l-ai inghesuit pe ilici in urnele de vot de pe Baricada?
              3. – Pentru cultura ta vreau sa te asigur ca n-am postat niciodata, dar niciodata sub alt nickname iar asta numai si numai ca sa te bucuri inca o data de „precisul” ala al tau.
              4. – L-a autodenuntul ce mi-l recomanzi iar ai palarit turtia! Afla mare prozator si prieten de-al lui @nightmare (oare e Vasile, intreb, doar nu dau cu paru’) si ‘independentilor” cu bun simt de la Vax Publica ca in timpul lui Ceasca n-am putut pleca in excursie nici macar la bulgari, daramite sa torn la Secu. Asa ca mai subtire cu recomandarile astea, statistic vorbind, cei care au turnat au fost, cred, mult mai numerosi din rasa ta decat cei din tagma inginerilor
              5. – Si ultima chestie „prietene” de dragul maieuticii: eu nu am purtat discutii cu cineva afirmand un principiu iar peste un timp sa mi-l schimb de dragul conjuncturii! Oportunist grasut ce esti! Chiar, m-ai comentezi la Ziua lui SRS si Cotidianul lui Nistorescu, briliantule?!?

    • Culai zice:

      Am fost pus în situaţia de a fi silit să restitui(esc) salariile pe care le-am încasat „de la stat”, acumu-s trecuţi doi ani, că am aşteptat (sărac materialiceşte cum sunt) nişte 3 amărâte de luni să-mi vină decizia de pensie la locul de muncă. Deci, la sărăntoci, codicilul acela de lege n-a funcţionat, deşi m-am certat prin contestaţii şi paracontestaţii cu kkassadipenzii. Ori a apărut special pentru (co)coni şi (coco)anesse ce se cred indispensabilii (recte izmenele) lu’statu de nedrept. Păi, dacă-i vorba p-aşa, am îmbulinat-o: mulţi or să moară la datorie (şi cu pensie, şi cu salarii cumulate), ca papii…
      Printre ei, se va număra, sigur şi abonatu’la absenţe şi-atâtea varii carii şi carenţe. Partidu’lu’lui n-a reţinut lecţia dură a peneţecedeului dat şi-n gât şi tras la fund de con ducători.
      „Minoritar” sau nu, pata de unsoare de pe dilema are de cele mai multe ori şi dreptate, pe lângă savoare. Nu acelaşi lucru-l cred despre unii prieteni ai săi.
      Şi revenind la vaca asta de lege ce se lasă mulsă gras doar de baştanii bugetarzi: ghici, cine va să profite de ea cel mai tare… Io vă spui, doar cine nu: Prostovan-bacs, cu pantalonii pcicaţi dipă cracs, pre cându’ncerca să-i lege la grindă coada.

  6. Sare'n Ochi zice:

    😀 care este una dintre cele mai mari enigme ale lumii? pentru ce a primit salariu Crin Antonescu in ultimii 20 de ani.

  7. Nae Camionagiul zice:

    Ce este salariul lui Antonescu? Un cadou din partea statului.

    • Sare'n Ochi zice:

      🙂 pe vremea lui nea’ Ceasca era asa: „Sa nu gandesti! Daca gandești, sa nu vorbesti! Daca vorbesti, sa nu scrii! Daca scrii, sa nu semnezi! Daca semnezi, sa nu te miri…”
      observ ca la PNL sun Crin e cam asa (psihologie inversa, frate :)): „se mira unde au ajuns? inseamna ca au semnat sa fie Crin presedinte. daca au semnat, inseamna ca o-au scris si osanale. daca au scris, inseamna ca s-au vorbit intre ei ca n-au altul mai bun. dac-au vorbit, inseamna ca n-au prea gandit”. cine naiba a gandit pentru PNL? pai sponsorul Patriciu. dar Patriciu este lucru dovedit ca nu prea gandeste (sa furi pentru ofiterii sub acoperire ai fostelor servicii secrete ale lui nea Ceasca nu necesita gandire, cat informatie). deci, concluzia este aceeasi: sa nu se mire!

  8. nightmare zice:

    Antenescu ii gata …..isi poate lua Adio de la candidatura la prezidel

  9. Evanghelista zice:

    Penultima criza alergica grava i-a provocat-o d-lui Antonescu jurnalista Ramona Avramescu, pe care barbatul elegant si educat care conduce PNL a numit-o „servitoare de la TVR”, probabil enervat la culme de faptul ca d-soara Avramescu nu-si incepe interviurile cu Traian Basescu si Emil Boc printr-o injuratura sau, mai bine, cu cate un pumn in plina figura.
    http://www.ziare.com/crin-antonescu/presedinte-pnl/revolutia-nesimtirii-a-invins-1085757

  10. Evanghelista zice:

    Se aude ca Antonescu isi pastreaza hartia igienica folosita. De acolo isi extrage ideile de discurs.

  11. Never More zice:

    Stau de vorba cu oameni de diferite orientari si va pot spune ca nimeni nu aduleaza aceasta adunatura de hoti, comunisti, securisti, demagogi si populisti numita pompos USL. Chiar si anti-basistii nu-si doresc ca gibonul Ponta sa ajunga cumva in fruntea statului. De Antonescu s-au descotorosit si cei mai vehementi partizani care il acuza de disparitia liberalismului romanesc. Ce m-a mirat a fost ca nimeni nu a pus botul la pacalelile lui Oprescu si ma refer aici si la cei care l-au votat. Oprescu va avea o mare surpriza la alegeri. Practic pot spune ca USL nu va avea peste 50% si va fi undeva la 30-35% maxim. Adica va ramane in opozitie si se va sparge imediat dupa formarea noului guvern. Romanii, cu toata prostia in bat, au inceput sa inteleaga ca ce s-a petrecut si se petrece in Grecia s-ar fi putut intampla si in Romania si ca falimentul Greciei va insemna de fapt si de drept falimentul statului asistential, inaugurat cu dragoste de Iliescu, comunistii, securistii si minerii care sustineau FSN. Voiculescu va incasa o lovitura dura la alegeri si s-ar pute sa ramana cu mana in gura si doar cu Gadea adulator de facto. Antena3 deja nu mai reprezinta mare lucru pentru nimeni, decredibilizarea acestei vidanje, alaturi de surioara ei Realitatea TV, ajungand la punctul crucial. Trebuie sa fii cu adevarat imbecil sa asculti un saltimbanc ca Mircea Badea care sofeaza un Lexus RX450 de 60000 de euro cumparat pe prostia celor care i se uita in gura. Toata Europa se indreapta catre modelul american si cel asiatic, cu multa munca, asistenta sociala cat mai putina si credite reduse. Cu toata impotrivirea Frantei, stat socialist si asistential, acesta este drumul pe care Germania va mana Europa pentru a face fata globalizarii rapide si luptei economice cu SUA, Asia de sud-est si mai ales cu China. Altfel, Uniunea Europeana va deveni istorie.

    • InimaRea zice:

      Hombre, socialismul nu-i asistential. Ideea ta despre „asistential” vine din darwinism social – conceptie repudiata din toate partile politicului.
      Premonitia ta despre soarta electorala a USl e doar expresia dorintei tale de a se-ntimpla astfel. Iar ideea ca romanii au inteles c-am fi avut soarta Greciei, cu Stinga la putere, e atit de fantezista incit e clar ca tu gindesti in locul romanilor.
      Problema romanilor nu este ca nu trebuiau luate masuri de prevenire a efectelor crizei mondiale, ci ca felul cum au fost luate (in mare secret, pina si fata de partenerul de coaitie de atunci, PSD) si-n care au fost aplicate a creat mai multa dezordine decit siguranta. Uite ultimul exemplu – bilba cu CNP, din campania de recensamint.
      Actuala guvernare intareste impresia ca pur si simplu nu are cu cine guverna, ca tot aparatul su guvernamental e incompetent. Adica, guvernarea de azi arata „romanilor” pina la ce nivel de incompetenta poate duce politicul clientelar – calea sigura spre faliment si economic, social, nu doar politic.
      Ai si o intuitie justa. Sint semne clare ca nu Antonescu va fi candidatul la presedintie, ci Oprescu. Pentru mine, semnul cel mai serios este excesiva nervozitate a lui Antonescu, care-a ajuns intr-un asa hal de surescitare incit „s-a dezbracat de caracter” – ceea ce-i va fi fatal, politic vorbind (dar si uman. Insa cine se mai uita la uman, azi?)

      • Never More zice:

        Compadre, socialismul aplicat la alde Nastase, Mitrea, Hrebenciuc, genul acela cum am mai citit aici pe blog, „socialism de caviar si mertan”, nu este asistential. Asistential este tipul de stat promovat de catre politicienii nostri sa-si cumpere accesul la putere prin votaci si nu prin idei. Categoric cata vreme exista votaci USL nu dispare. Macar este disparut din proximitatea mea, a familiei mele si a celor mai multi dintre amicii mei – mare parte dintre ei votanti ai liberalilor pana la catastrofa numita Crin Antonescu. Asa ca vorbesc despre disparitia uslinoasa in numele „poprului meu” si sunt cel care exprima dorintele acestui grup. Cu stanga la putere am fi avut mai mult decat soarta Greciei, Romaniei nu i-ar fi sters absolut nimeni datoriile. Intr-adevar balbele din 2009 au facut foarte mult rau. Dar balbele, s-o recunoastem cinstit, au fost rezultatul faptului ca s-au facut concesii pentru a exista o sansa ca Basescu sa fie reales. Daca era ales Geoana si azi am fi topait cu Catalin Voicu ca ministru de Interne, nu? Cred ca am fi avut mai multe de invatat despre statul clientelar si, da, fara nici o sovaiala, fara balbe, am fi fost expediati in rahat. Cum in rahat am fost expediati de catre aceasta asa-zisa stanga romaneasca de cand Iliescu a preluat puterea in numele urmasilor acestei adunaturi de hoti, comunisti, securisti, demagogi si populisti numita azi pompos USL.

        • InimaRea zice:

          Eu n-am sustinut ca PSD (fost PSDR) este socialist, de Stinga, legitim. Eu vorbesc de principiu.
          Cit priveste optiunea politica, voia la dv ca la boierii cei mari.

          • Sare'n Ochi zice:

            „Problema e că generozitatea exagerată a doamnei Merkel faţă de greci creează un precedent periculos. Văzând că are balta peşte, puturoşii din toate ţările se vor uni în lupta lor înverşunată cu munca şi, când funia va fi aproape de par şi în cazul lor, vor cere ajutoare, cu palmele întinse. E frustrant să vezi că, la noi, pensionarii şi bugetarii au mai dat cinci găuri la curea, în vreme ce la greci ei au primit o supă caldă de la frau Angela. Şi, pe de altă parte, mai există un risc: ca ameninţarea „o să ajungem ca Grecia” să nu mai sperie pe nimeni, ci, dimpotrivă, să încurajeze munca, risipa, lenea: „Păi ce, bă, nu e bine să ajungem ca Grecia, şi săturaţi, şi cu banii neluaţi?”.”
            http://www.reportervirtual.ro/2011/10/dati-doi-lei-pentru-grecotei.html#comment-93100
            „În condiţiile astea, chiar îl înţeleg pe bietul Geoană: ce grozav preşedinte ar fi fost! Căci, fără să jerftească niciun asistat puturos pe altarul zeului muncii, el ar fi reuşit totuşi să dea nu doar căpşunarilor, ci întregului popor cei 20.000 de euro promişi mai an. Şi ar fi avut şi de unde-i lua: de la căpşunarii altora.”

  12. InimaRea zice:

    Sorry, PDSR trebuia.

  13. baricada zice:

    Omul e dus… Are să-ţi placă cum l-am făcut pe coperta Academiei Caţavencu de miercuri…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.