Nu ne va lua nimeni în seamă cât timp doar vociferăm şi strigăm „schimbare”

de Ion Mureşan

Mamei i-a plăcut de americani. În primul rând pentru că sunt americani și i-a așteptat atât de multă lume pe aici și atât de multă vreme să vină. Are ea și niște motive, niţel cinice: „Când eram fată fecioară, umblam cu opimcuţe. I-am cerut tatei să-mi cumpere papuci ca să mă pot duce la joc. Mai ai şi tu un pic de răbdare, mi-a zis tata, că vin americanii şi atunci îţi iau. Americanii au dat parcă liber la papuci” – a zis mama. Şi vecinilor ei de la ţară le-a plăcut de americani când le-au văzut președinții veniți în vizită pe la televizor, pentru că sunt bărbați frumoși, îl pomenesc pe Dumnezeu, soțiile, s-au fotografiat cu copiii, au zâmbit, au vorbit normal, au stat în ploaie, ne-au arătat curcubee şi au dat mâna cu oamenii. Au făcut adică impresie bună, de la prima vedere, la nivelul oamenilor simpli. Sunt oameni buni. Nu au cine ştie ce relevanţă părerile lor, dar mie îmi place să-i întreb. Păcat, au zis ei, că nu au putut să stea mai mult 9acum e vorba numai de președinții care ne-au vizitat țara). Mă rog, la vremea lui, nici Ion Iliescu nu a făcut o impresie rea. Dar, dacă ar fi să aleagă între Iliescu şi oricare președinte american văzut la televizor, pe acela l-ar alege. S-ar fi bucurat să se fi urcat al nostru în avion (că-l cheamă Ion, Emil sau Traian) şi să plece ca să-i ţină locul câteva zile americanului la Casa Albă, să-i rezolve problemele curente ca să nu rămână cu ele în urmă, şi să-l lase pe american măcar câteva zile le noi. Să fim şi noi o vreme „buricul pământului”.

Președinții americani, cum au venit, așa au plecat. Ne-au lăsat singuri. Am rămas noi cu noi. Nici mai buni, nici mai răi decât am fost. Destul de stingheriţi, pe unde apucăm le întoarcem vorbele pe toate feţele.Toate ne ies bine. Atâta doar că a fost prea scurt totul. Nu a rămas nici un miracol palpabil. Din avionul preşedintelui SUA, la nici una dintre escalele de la Otopeni, nu au coborât câteva mii de supermani care să se apuce să ne astupe gropile din asfalt, să ne pună la punct agricultura şi industria, să ne facă curăţenie în justiţie, să ne arunce în aer economia subterană, să dea de pământ cu corupţia. Am rămas tot şi doar cu psihologia mucalitului microbist de la CFR-Cluj, cel care vine la fiecare meci dotat cu două sticle de vodkă. Când o termină pe prima, se ridică în picioare şi strigă cât îl ţin plămânii: „Domnu’ arbitru, domnu’ arbitru, schimbare!”. Şi îi arată arbitrului că pune de-o parte sticla goală şi o schimbă cu cea plină. Bineînţeles, nu-l ia nimeni în seamă. Nici pe noi nu ne va lua nimeni în seamă din pricină că vociferăm şi strigăm „schimbare”. Putem striga până ne vor ieşi ochii ca la broască. Mai mult, spre deosebire de microbistul din Gruia, nu avem decât o sticlă goală şi oricât am proclama schimbarea, nu va veni nimeni să ne-o umple. Meciul se desfăşoară pe teren. Şi încă arbitrul nu a schimbat cu noi decât un zmbet.

România după fiecare vizită a câte unui președinte american e greu de imaginat. E greu de imaginat schimbarea de atitudine şi de ritm. Nu m-ar mira ca în următoarele luni să asistăm la lovituri de teatru, la exemple răsunătoare de mari cazuri de corupţie rezolvate. E posibil să existe dosare care au fost tăndălite de la o instanţă la alta, dintr-un fişet în altul şi păstrate tocmai pentru a avea cu ce ne lăuda. O astfel de strategie ar fi o frecţie la un picior de lemn. Nu m-ar mira ca să se forţeze alegerile anticipate, să se remanieze guvernul ca să putem raporta o schimbare. Dar nici asta nu ar convinge pe nimeni. Nu cu gesturi de operetă o să convingem că am înţeles sau vom înțelege vreodată ceva. Ceea ce s-a întîmplat e simplu: ni s-a tăiat calea de întoarcere. Da, România nu poate fi brusc o alta. E una la fel de tristă. Măcar să ne luăm tristeţea în serios. Să ne încrâncenăm chiar. Şi să pornim la drum, căci, vorba mamei, ni s-a dat liber la papuci. Ne mai trebuie și cap. Că unde nu-i cap, e vai de picioare, chiar dacă sunt încălţate.

Acest articol a fost publicat în Teme de meditație și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Nu ne va lua nimeni în seamă cât timp doar vociferăm şi strigăm „schimbare”

  1. no, apăi chiar m-ați speriat cu sticlele alea de vodcă.

  2. snapshot zice:

    asta tace si face:
    noul FNI

  3. Culai zice:

    Nu pot pentru ca să… Pardon!
    Când am avut ceva de spus, am spus, n-am beut, nici n-am făcut-o pe Cetăţeanu’turment…, mai mult decât se cerea.
    Beţiile mi le-am dus cu scârbă, ca şi politikiile ce mi/ni s-au urcat în cârcă.
    De s-ar deştepta toţi, precum autorii acestui & intervenienţii di-pi aist blog, alta era faţa ţării, nu aiasta: îmbătată cu apă, chiară…

  4. snapshot zice:

    o mostra din gradina uslinoasa. aaa….. o ZOAIE am vrut sa zic
    gradina uslinoasa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.