Despre dezamăgire și demobilizare (Qui prodest)

Unde s-a ajuns după aproape 22 de ani de politică dâmbovițeană “de clasă”, în care totul s-a împărțit în “alb” și “negru”, în “bine” și “rău”, până s-a ajuns la “răul cel mic”? La crearea unor mașinării de război electoral. Partidele politice românești sunt mecanisme eficiente de stors voturi, fără nici un fel de doctrină (alta decât cea clamată și de la care se reclamă a fi de “stânga” sau de “dreapta”). Partidele sunt ca niște tabere fortificate din timpul războaielor zise țărănești. De peste căruță își aruncă băieții invective, amenințări, chemări la lupta cea mare și imprecații. Sloganele mobilizatoare ale liderilor/reprezentanților partidelor sunt flamurile ce îmbărbătează și mobilizează “trupele”. “Flamurile” țin loc de crez doctrinar. Prin slogane și promisiuni despre pământul făgăduinței și munții de pilaf care așteaptă acolo își aprovizionează ideologic și doctrinar “trupele” liderii partidelor. Iar dacă și câștigă alegerile (sau se întrevede posibilitatea câștigării acestora în viitorul apropiat) oamenii proprii și ceva trupe de adunătură (care, nemulțumite, pot trece la dușman) sunt/vor fi răsplătiți și material. Toată aceasta așa-zisă campanie se duce peste interesele (să le zicem, pentru a intra în atmosfera de război medieval, câmpurile/recoltele/agoniseala) unor indivizi care au hotărât cândva că nu-i mai interesează acest război și de atunci nu se mai “bagă” și nu se mai „amestecă”. Așa cred ei: că își văd de treabă, că sunt scârbiți de ceea ce se întâmplă, iar sistemul îi lasă în pace. Ceea ce nu pricep “scârbiții” este faptul că se mizează pe lipsa lor de implicare, în schimb, pe banii lor (recolta lor prădată) se duc războaiele politice de poziție. Ei uită (sau ignoră cu bună știință) că avem un sistem electoral ce colectează voturi pe promisiunea punerii în stăpânire pe averea statului prin ajungerea la guvernare (iar acolo se adună și agoniseala lor). Și nu numai bugetul este prada – tot așa este considerat și rezervorul de funcții publice ale statului pe care fiecare lider de partid considera ca fiind normal să-l folosească pentru a-și răsplăti vasalii. De aceea trebuie statul sărăcit și în oferte de muncă și de servicii – să i se rărească atractivitatea pentru tot felul de oportuniști. Ar fi un prim pas – cel așteptat încă de când liderii UDMR au declarat ca-i doare-n bască de reforma administrativ-teritorială, iar Emil Boc a promis că desființează agențiile județene. A dat o dispoziție, iar oportuniștii din PDL s-au apucat s-o pună în practică cum au știut ei mai bine – cu promisiunea dublului câștig: dai un ban, rămai nerestructurat. Rezultatul este arestarea șefului ANOFM Silviu Bian.

Deci, motive de dezamăgire ar tot fi. Ne-am așteptat de la partide să-și desfacă taberele de război electoral și să depășească stadiul în care reprezintă doar interese ale unor segmente de alegători. Să înceapă să-și definească și să-și pună la punct un Program Electoral la care să poată să adere, în funcție de aspirații și interese, alegătorii. Cu alte cuvinte, partidele politice din România încă nu au primit șansa de a dovedi că se pricep în a fi bune în managerierea avuției țării. Pentru a fi corecți, va trebui să admitem că nu au primit această șansă (măcar de a-și defini un Program Electoral) și pentru că alegătorii nu și-au definit standardele economice și normele morale pe care să le impună prin vot. Alegătorii au preferat să se declare dezamăgiți.

Într-un material de pe Ziare.com, Ioana Ene reproduce un comentariu la un material anterior al ei despre cei care se tem de proiectul mișcării numite Noua Republică (din care reproduc prima parte): “Categoria celor care își recunosc frustrările, ideile, principiile, temerile și speranțele printre cele ale Noii Republici. Aceștia se tem să-și investească, din nou speranțele, pentru ca apoi să se vadă din nou dezamăgiți. Sunt cei ce după atâta amar de vreme au învățat că orice speranță legată de viața noastră politică în final se năruire”. Nici nu se putea zice ceva mai demobilizator! În plus, un reproș ce-l fac autorului materialului, de data aceasta (și-l voi dezvolta mai încolo), este faptul că pune originea dezamăgirii în anul 2004 – anul câștigării alegerilor de către Alianța D.A. și al începutului năruirii așteptărilor privind această construcție politică (restul istoriei recente dispare ca prin miracol).

Dezamăgirea este mai veche decât susține Ioana Ene. Dezamăgire a fost când au câștigat FSN și Ion Iliescu alegerile în „duminica orbului” cu complicitatea lui Dinu Patriciu, Călin Popescu Tăriceanu și alte aripi zbătânde ale așa-zisului PNL. Dezamăgire a fost când infiltratul acela de Radu Câmpeanu a cerut drept președinte un rege (am prieteni liberali care de atunci au renunțat la a mai vota). Dar, cea mai cruntă dezamăgire (cea de suflet) a fost Convenția Democratică, cu cei “20 de mii de specialiști” ai ei care s-au dovedit a fi niște cârnățari și pălincari ca și Decebal Traian Remes și cu Umilică Constantinescu “învins” până la înfrățirea ulterioară de către „structuri”. Dezamăgire a fost votul dat lui Ion Iliescu împotriva lui Corneliu Vadim Tudor. Drept dovadă, în 2004, nu s-a reușit acea mobilizare necesară încât cei “dezamăgiți” să iasă la vot. La fel și în 2008 și în 2009 – de aceea încă vorbim despre “răul cel mic” și despre „soluții imorale”. În plus, adevărații dezamagiți nu sunt în țară cât printre cei 3 milioane de români de peste graniță care niciodată nu au fost lăsați să voteze – întotdeauna li s-au pus piedici, cu atât mai multe azi când li se refuză votul prin corespondență. Așa că valoarea dezamagirii, a dislocării de votanți către urne se poate da numai după ce cei din Diaspora vor avea un sistem de vot comod și ușor de accesat (mobilizant) – abia apoi vom putea să ne dăm cu presupusul cu privire la câți demobilizați avem că sunt “dezamăgiți” și câți pentru că nu sunt lăsați să-și exercite drepturile.

Așa că, zic eu (este o simplă constatare) Ioana Ene numai picură otravă în dulceața echidistantei scrieri. Sau, să o creditez: în naivitatea ei este intoxicată de poveștile revărsate de pe Latrinitatea TV și Antene. Același lucru vinde pe post de “dezamăgire” – că nu s-au îndeplinit promisiunile făcute de către Traian Băsescu, Alianața D.A. și PDL. Întreb, având în vedere că aliații de ieri sunt dușmanii de azi, dar se invocă “interesul României”: de ce să nu fim dezamagiți de Crin Antonescu că nu i-a “călcat în picioare pe unguri” și, în numele interesului național, n-a fost/nu este alături de PDL măcar în ceea ce privește reforma administrativ-teritorială și/sau votul prin corespondență? Aceeași întrebare o pun și cu privire la puberul politic Victor Ponta. Șamd, lista este imensă și egal distribuită tuturor celor care se joacă de-a politica azi.

În rest, și mie îmi este frică să nu pun suflet ca în 1996-97-98 (în 99 îmi trecuse) sau ca în 2004 și 2009, pentru o construcție politică pe care o aprob. Dar ar însemna să stau cu drobul de sare pe poliță și să-mi fie teamă c-are să-mi cadă în cap tot restul zilelor care mi-au mai rămas. Frica ucide mintea (vă mai amintiți din Dune?) – ori asta face articolul Ioanei Ene: seamana sămânța îndoielii și o coagulează dându-i un chip: mulțimea de dezamăgiți că n-au fost țepe în Piața Universității!

Referințe (citiți și fiți dezamăgiți când realizați că ați amanetat viitorul copiilor voștri printr-un lung lanț de neimplicări și/sau auto-amăgiri):

  • A fi dezamăgit este un lucru, a fi descurajat este un altul. (Tennessee Williams)
  • Oportunitate. O ocazie favorabilă de a te alege cu o dezamăgire. (Ambrose Bierce)
  • Celui care s-a răzvrătit peste măsură ii este dat să nu mai aibă putere decât pentru dezamăgire. (Emil Cioran)
  • Este greu să pierzi, dar mult mai rău este să nu fi încercat niciodată să reușești. (Theodore Roosvelt)
  • Cel care a naufragiat o dată se teme și de ape liniștite. (Ovidius)
  • E surprinzător câte conversații se transformă foarte repede într-un monolog. (Anonim)
  • Unii tac din înțelepciune, alții tac din prostie, oricum, tăcerea lor vorbește. (Anonim)
  • Cât de multe lucruri sunt considerate imposibile înainte de a fi realizate. (Pliniu) – asta-i bună pentru cei care se lamentează și-și inventează dubii înaintea fiecărui proiect; lamentația este zgomotul de fond care ucide orice temă de discuție, orice proiect în România
  • Este o prostie să cruți ceea ce nu știi pentru cine păstrezi. (Syrus) – asta-i bună și pentru cei care se opun de dragul de a se opune Proiectului Roșia Montană.
  • Omul trebuie să se afle acolo, unde poate fi de folos. (Euripides)
  • Conștiința este acea voce care ne ajută să rămânem „mici” chiar și atunci când facem lucruri „mari”. (Anonim)
  • Orgoliul se afla în noi ca o forță a răului. (Victor Hugo)
  • Cel invidios slăbește din cauza prosperității altuia. (Horatius)
  • Dă-i copilului tot ce cere atunci când vrea el, așa vei face din el un om care aproape sigur nu va respecta legea când va fi mare. (Edgar Hoover) – și noi mai vorbim despre beizadele!?
  • Cui îi este permis mai mult decât se cuvine, acela vrea mai mult decât e permis. (Syrus)
  • Dacă taci atunci când ar trebui să vorbești, să știi că ești fricos. (Abraham Lincoln)
  • Bârfa este arta de-a nu spune nimic, astfel ca să nu rămână nimic nespus. (Anonim)
  • Mai bine să suferi tu din pricina adevărului decât să sufere el din pricina ta. (Anonim)
  • Prosperitatea dobândește prieteni, iar restriștea îi pune la încercare. (Syrus)
  • Numai stăruința duce la țintă, numai abundența duce la claritate, și-n abis se afla adevărul. (Schiller)
  • Nu tuturora li-i dat să zboare, dar câți nu știu să se târască! (Alexandru Vlahuta)
  • Există oameni care cred că cunosc bine pasărea, pentru că au văzut oul din care a ieșit. (Anonim) – la fel, unii cunosc azi “copacul” doar pentru că au văzut sămânța Noii Republici (sau își închipuie aceasta).
  • Ambiția nu este o crimă atunci când este justificată prin muncă și când are drept scop binele public. (Jaures)
  • Nimic nu-i mai greu de iertat decât meritele altuia. (Diderot)
  • Unii iubesc trecutul nu numai pentru că urăsc prezentul, ci mai ales viitorul. (Anonim)
  • Nu e nimic mai imoral decât să apari ca om de treabă, tocmai atunci când ești necinstit. (Cicero)
  • Nimic mai greu decât să cauți ceva desăvârșit în toate privințele. (Cicero)

Și o lectură necesară (prin amabilitatea colegului de blogosferă Vasile Gogea): România sau deznădejdea multilateral-dezvoltată

Acest articol a fost publicat în Teme de meditație și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la Despre dezamăgire și demobilizare (Qui prodest)

  1. Sare'n Ochi zice:

    Bianu in viziunea lu Hultanu pe Karikatura politica:
    bianu

  2. Theophyle zice:

    Salut Sare 🙂
    Blogul tau imi cere numarul de la pantofi ca sa-ti sau si eu un like. Deci habar nu am cu sa o fac! Imi place tare mult scriitura ta in general si articolul de mai sus in particular. Far sa te „sorcovesc” te pun intestament – cand plec de la Politiea iti dau blogul – mostenire. Am impresia ca o voi face in curand!

    • Sare'n Ochi zice:

      🙂 multumesc pentru aprecieri. cred ca nu esti logat la propriul blog cand incerci sa dai like sau cam asa ceva. oricum, mai bine mai baga si tu cate un comentariu – este suficient 🙂
      si nu pleca, ca si asa suntem destul de singuri!

  3. vasilegogea zice:

    Draga Victor, mi-ai adus minte de un – vai, atit de vechi si, iata, inca actual! – articol de-al meu. Daca nu te superi, am sa-l semnalez, ca „bibliografie” ajutatoare: http://vasilegogea.wordpress.com/2010/06/03/romania-sau-deznadejdea-multilateral-dezvoltata/.
    Altfel, am ajuns sa spuem: azi e mai bine ca miine si mai rau ca ieri. Sau, azi se minte mai mult ca ieri, dar mai putin ca miine!
    Sa mai auzim si de bine!

  4. noradamian zice:

    Salut 🙂 Sare, o postare serioasă ca de obicei. Ioana Ene, însă, e una din cele mai lucide voci jurnalistice ale momentului. Cele două categorii sunt absolut reale, din păcate, iar dacă aceia care pornesc o treabă nu le au în vedere, ori îi trec la categoria „bizoni” nu sunt realişti. Din fericire, si asta-i scapă d-nei Ene, cel puţin în articolul respectiv, nu sunt singurele categorii. Sunt mulţi alţii deloc indiferenţi care abia asteaptă o schimbare, si de aceea, cred, sunt cei mai sensibili la defecţiuni si neînţelegeri. Semnalarea unor astfel de chestiuni ajunse publice are un rol preventiv pozitiv. Pentru că într-un fel se văd lucrurile din interiorul unei grupări, si altfel dacă sunt văzute din exterior, adică pe vectorul social. Altfel, micile neajunsuri riscă să se agraveze…

    • Sare'n Ochi zice:

      servus Nora!
      numai am atras atentia (din pacate ca si scorpion sunt cam frust). nu vreau sa desfiintez sau sa arunc anatema – daca asta se intelege (dimineata pe o postare pe Blogary am fost mai nervos si am judecat prin prism nervilor la acest subiect), imi cer scuze.
      din pacate si vocile cele mai lucide ajung la un moment dat sa nu se mai faca auzite de atata vacarm (zgomot de fond) sau sa devina, fara sa vrea, portavocea otravii picurate zilnic din 2004 in spatiul public. fiind implicat prin monitorizare de presa si analiza am avut parte sa adun acele materiale care mi-au dat strategia de lucru tipic PSD. i-am avertizat pe cei din D.A. inca din decembrie 2004 ca se cresera premisele despartirii PD de PNL prin abandonarea PD si trecerea PNL la PSD (si abia ce luasera puterea!). dar cei din PSD se pregatisera de multa vreme pentru eventuala pierdere a alegerilor – cel putin din pdv mediatic.
      ai, ca de obicei, un comentariu pertinent. multumesc pentru observatii.

  5. la mine dezamăgirea este mai veche de „duminica orbilor”.
    a început în 24 decembrie 1989, când au fost lichidați Ceaușeștii și am început să-mi pun niște întrebări în legătură cu Iliescu și ai lui.

  6. Culai zice:

    Parabola drobului de sare are un final ce sare-n ochi: o fi plecat omul de atâta prostie din propria-i casă…, dar tot acolo s-a întors, după ce a colindat „lumea” şi-a văzut ce-i poate capul…
    Uite, de ce (moldovan tare de cap şi eu), prefer să stau la vatră şi să mă căinez de posibila prăbuşire a bolohanului sărat în tet, decât să ies în stradă şi să-mi spargă căpăţâna ori „forţele” de ordine, ori chiar provocatorii lor… Apropo şi de ce se petrecu ieri prin marile târguri, la fel de bine căptuşite ca ale noastre, cu atari arsenale.
    În rest, aprob că trebuie să stăm alături şi să nu ne lăsăm (obosim) de a-i porcăi, dacă porci înţeleg şi vor să rămână politrucienii.
    La cât mai mulţi Aderenţi!

  7. alexandru vlad zice:

    Toti cei care nu mai aveau miza pentru a merge la vot sunt datori sa voteze cu baietii acestia!
    al.vlad

  8. ribelalu zice:

    Salut coane.
    Referitor la mesajul lasat la mine, sincer habar nu am ce s-a mai intamplat de vineri pana azi. Am fost intr-o scurta iesire la munte si cred ca am avut mare noroc ca nu am dat nas in nas cu Huidu pentru ca eram in trafic chiar pe-acolo si cam la aceeasi ora.
    Daca e asa cum spui tu sunt dezamagit putin, dar chestiile astea sunt inerente.
    Vineri seara, mi-am amanat putin plecarea spre munte numai pentru a ma intalni cu cativa conjudeteni sa vedem ce facem si la noi in zona cu miscarea si sper sa facem ceva (desi zona e eminamente rosie). Insa usor usor se va porni tavalagul, indiferent de micile certuri, intrigi sau provocari.
    Sa auzim numai de bine.

  9. brindusa zice:

    EDITORIAL Exemplu de verticalitate
    În timp de criză, integritatea unui politician contează mult mai mult decât orientarea ideologică. Un om de stat dotat cu verticalitate şi integritate morală reuşeşte să facă în aşa fel încât aspectele pozitive ale ideologiei sale să se manifeste la maxim în viaţa omului de rând, în timp ce un şmenar politic aduce numai pagube, indiferent de ideologia declarată. Suntem în continuare convinşi că în România nu există veritabili politicieni de dreapta sau veritabili politicieni de stânga, eşichierul politic fiind populat de traseişti, securişti şi specialişti în teoria şi practica şmenului. O trăsătură fundamentală a politicianului român constă în incapacitatea cronică de a apăra interesul naţional în cadrul Uniunii Europene şi a forurilor internaţionale. Clasa politică din România nu a putut produce un singur exemplu de politician dispus să refuze un favor Europei sau Americii şi în aceste condiţii era şi firesc să ajungem unde am ajuns. România a devenit un model perfect al globalizării asimetrice: companiile străine au primit gratis activele-cheie ale statului român, iar românul de rând a primit la schimb posibilitatea de a pleca în străinătate să muncească, deşi în ultimul timp apar din ce în ce mai multe restricţii pentru românii care doresc să uziteze de accesul “egal şi nediscriminatoriu” la “piaţa integrată a muncii”.
    Politicianul român nu a învăţat că, în anumite condiţii, respectarea cu sfinţenie a principiilor contează mai mult decât o victorie politică imediată. În anumite circumstanţe, MISCAREA CONTRA CURENTULUI GENERALIZAT este unica strategie viabilă pe termen lung. Este interesant de observat cum în mai multe ţări europene apar politicieni care încearcă să se detaşeze de “turma politică” pentru că înţeleg că turma se îndreaptă spre prăpastie. În România, clasa politică este definită prin două trăsături omniprezente: dragostea de şpagă şi încrederea oarbă în perspectivele “proiectului euro-atlantic”, ceea ce spune multe atât despre caracterul moral al clasei politice cât şi despre nivelul de inteligenţă al reprezentanţilor acesteia. Atât politicienii cât şi analiştii politici din România încearcă să creeze impresia că o ţară din Europa de Est care a intrat în Uniunea Europeană nu are altă soluţie decât să se conformeze fără ezitare la orice cerinţă a eurocraţilor de Bruxelles, desigur cu excepţia cazurilor când dorinţele funcţionarilor de la Departamentul de Stat de la Washington nu cer contrariul. În realitate, în ţările din Europa de Est există numeroase exemple de politicieni care lucrează în interesul naţional şi nu se sfiesc să se opună cerinţelor bruxelleze, atunci când simt că sunt lezate interesele ţării pe care o reprezintă. Nu întotdeauna această rezistenţă se soldează cu succes, dar suntem siguri că după dezintegrarea “proiectului european”, anume aceşti politicieni vor deveni lideri naţionali. Cel mai recent exemplu de politician est-european care a dat dovadă de verticalitate considerabilă a fost dat de preşedintele parlamentului slovac Richard Sulik. În ciuda presiunilor colosale din partea Uniunii Europene, partidul lui Richard Sulik a votat împotriva participării Slovaciei la finanţarea Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară, invocând necesitatea protejării intereselor economice naţionale. Până la urmă, şantajul şi presiunile politice au făcut în aşa fel încât în cadrul unui vot repetat (considerat neconstituţional de mulţi analişti slovaci) restul partidelor din parlamentul slovac să strângă numărul de voturi necesare pentru a ratifica acordul de participare la FESF. Pentru Richard Sulik, un vot împotriva cerinţelor UE a însemnat pierderea postului de preşedinte al parlamentului şi pierderea locului în coaliţia de guvernare, dar suntem absolut convinşi că în cadrul viitoarelor alegeri anticipate, electoratul slovac va răsplăti principialitatea demonstrată de acest politician. Media europeană l-a etichetat drept “naţionalist economic”, iar foştii colegi de coaliţie l-au declarat “nebun anti-european”, deşi Sulik a fost unul dintre arhitecţii miracolului economic care s-a produs în Slovacia în perioada 2002-2006, iar programul său anti-criză a permis ieşirea din recesiune a Slovaciei, care a avut creştere economică de 4% doar în primul trimestru al anului 2011.
    Sperăm să vedem măcar un singur politician român capabil să-şi rişte cariera politică pentru a apăra interesul naţional. Poate atunci vom ajunge o putere regională sau măcar vom fi capabili să scăpăm de statutul de colonie economică a capitalului european.
    Redacţia Economică
    Short URL: http://cronicaromana.com/?p=167979

    Un editorial interesant – pacat ca a fost asumat „anonim”(redactia economica)

    • Sare'n Ochi zice:

      🙂 daca-i anonima, o semnez si eu…

    • sună excelent – cuvinte frumoase, înălțătoare.
      presupun că autorul (acea redacție economică) este capabil să perceapă cu acuratețe interesul național, altfel n-ar vorbi așa.
      în acest caz, probabil că îi este floare la ureche să ne spună și alte lucruri, la fel de simple: dacă există Dumnezeu, dacă Isus chiar a înviat, dacă există viață pe alte planete, care au fost verigile lipsă din evoluția omului, cum au fost ridicate piramidele din Egipt, unde sunt teroriștii din decembrie 1989, cine l-a ucis pe Kennedy, ce salariu are Esca ș.a.m.d.

      care este interesul național?
      pe ce baze îl definim?
      Hitler a dorit cumva să-i facă rău țării, sau a acționat în virtutea interesului național (în percepția lui)?
      comuniștii au naționalizat economia pentru a o slăbi, sau pentru a urmări interesul național, acela perceput de ei?
      ș.a.m.d.

      e foarte ușor de invocat acest interes național, și asta mai ales când ai o poziție protecționistă, sau chiar izolaționistă.

      și asta conduce la ceva și mai important.
      într-o exprimare împrumutată din matematică:
      care este domeniul de definire al interesului național?
      o națiune ca atare, sau o națiune din cadrul unui sistem supra-național?
      într-un limbaj ceva mai cibernetic:
      o națiune ca sistem închis sau o națiune ca sistem deschis?
      acuma, răspunsul la o asemenea întrebare este clar – orice sistem social care încearcă să acționeze ca un sistem închis este sortit pieirii [asta înseamnă că dispare statul cu acel comportament, nu națiunea ca atare; exact la fel cum a dispărut, de pildă, RSR].
      reformulând întrebarea de mai sus:
      ce interes național trebuie urmărit?
      interesul național [al unei entități naționale izolate], sau interesul național în cadrul unei structuri superioare?
      cum ne dorim (noi, românii) viitorul: izolați sau în cadrul unei structuri europene?
      în cazul din urmă, interesul național cere sacrificarea unui câștig național minor și imediat în favoarea unor câștiguri ulterioare derivate din cele comune, ale structurii europene.

      și la final, dar nu lipsit de importanță:
      la urma urmei, este vorba de a contrazice UE, despre asta vorbește articolul acela.
      da, arată foarte frumos un pitic precum Slovacia sau România, umflându-și mușchii în fața unui uriaș precum UE.
      problema este că viața reală nu înseamnă desene animate.
      măsurile cerute de UE sunt chestii calculate.
      sunt măsuri gândite de oameni cu competența necesară luării unor asemenea decizii.
      cine să se opună?
      cei 15.000 de specialiști din România sau Slovacia?
      au românii suficientă pricepere tehnică și cultură socio-eco-politică pentru a-i contrazice pe germani, francezi ș.a.m.d.?
      hmm… specialiștii români n-au fost în stare să facă corect o amărâtă de privatizare, sunt ei în postura de a-i spune Europei ce trebuie făcut la nivel european?

      my two cents.

      • brindusa zice:

        „Un editorial interesant” in traducere libera inseamna „Care atrage atenția” putand fi un subiect de dezbatere.:)
        1. Pentru politicianul slovac, presupun ca interesul national, in contextul dat a fost votul partidului sau împotriva participării Slovaciei la finanţarea Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară, invocând necesitatea protejării intereselor economice naţionale- cu alte cuvinte refuzul de a participa la suplimentarea fondului.. Din aceste considerente Parlamentul slovac nu afost de acord cu această măsură impusă, contribuţia suplimentară solicitată diminuand bugetul de stat al acestei tari pe anul 2011. Sumele colectate din impozitele de la contribuabilii slovaci , în loc să fie utilizate pentru investiţii sau diminuarea efectelor crizei financiare, vor fi destinate în mod gratuit pentru salvarea Greciei.( Romania nefiind un stat membru al Zonei Euro , nu are nicio obligaţie faţă de EFSF 🙂 ). Si cum o orchestra trebuie sa cante cinte dupa un singur dirijor si urmare a caderii guvernului, Parlamentul slovac a adoptat in cele din urma creşterea fondului de salvare al UE si declansarea de alegeri anticipate (2012 in loc de 2014).
        Nu stiu daca atitudinea asumata de acest politician duce la un castig electoral al partidului sau .

        2.Care este domeniul de definire al interesului național? O intrebare care m-a pus pe ganduri….
        Pentru Romania, interesul national s-ar materializa in reducerea necesarului de finantare externa rambursabila.
        Pe de alta parte interesul national inseamna a nu desena ipotetic si apoi faptic trasee ascendente propiei propasiri in defavoarea semenilor tai (ex:faliimentarea controlata si apoi privatizare la cerere a si aici amintesc acceptul Romaniei de a indeplini sarcini trasate de organisme si structuri financiare externe cu incarcarea pierderilor in factura bugetara a tarii –mai exact datoria publica interna).
        Interesul national inseamna renuntarea de buna voie sau prin parghii coercitive , la tipologia de clientelism si feudalizare politica pe care Romania o practica. Interesul national inseamna crearea unui plan de incurajare a mediului de afaceri, de incurajare a sectorului privat romanesc si nu de inrobire fiscala a acestuia . In prezent nu exista o politica de stimulare a exporturilor prin sprijinul statului, nu exista o politica de angajare a statului pentru promovarea firmelor romanesti in strainatate – consilierii economici de pe langa misiunile diplomatice ale tariii fiind “sublimi” prin lipsa promovarii oportunitatilor investitionale din Romania.
        Interesul national presupune o politica agricola, o conceptie a dezvoltarii agriculturii, care ar fi trebuit sa fi facut in aceasta perioada saltul de la subzistenta la export.
        Aveti dreptate “ problema este că viața reală nu înseamnă desene animate” si acest fapt il resimte cel mai puternic structura UE care a pus în practică după 2000, un concept de aderare animat în primul rând de principii politice ingloband tari cu elemente diferite de cultura a muncii si distanțate din punct de vedere al dezvoltării, al capacității economice, al eficienței, al productivității, al stabilității.
        Si sa nu uitam ca în cazul în care se doreste ca moneda EURO sa supravieţuiasca nu exista nicio sansa de reusita fără o uniune politica si o uniune fiscală.
        De aceea n-as miza prea mult pe “precizia” calculelor UE .
        🙂 My two cents is that you should sell that stock now

        • « “Un editorial interesant” in traducere libera inseamna “Care atrage atenția” putand fi un subiect de dezbatere.:) »

          păi asta am și făcut: după ce editorialul mi-a atras atenția, am dezbătut unele afirmații din el.
          [și am contestat doar afirmații, nu și pe autorul articolului, și în niciun caz pe mesagerul care a înștiințat aici despre el 🙂 ]

          în privința „domeniului de definire”: e vina mea, poate se înțelege greu ideea.
          domeniul de definire al unei funcții nu vizează conținutul acelei funcții, ci aria în care funcția se poate aplica.
          deci prin „domeniul de definire al interesului național” nu înțeleg CE anume constituie acest interes (elementele care îl compun), ori CARE anume este interesul, ci AL CUI interes este (al unei națiuni luate ca atare sau al unei națiuni privită ca componentă a unei supra-națiuni? al unui stat sau al unor cetățeni? ș.a.m.d. – ce este, la urma urmei, o națiune, pentru a putea defini și un interes național?).

  10. ary zice:

    ola, dai mii de euro sa te angajezi si tot mii sa nu te de-a afara, eu daca as fii in locul autoritatilor ar trebui cercetati bsi cei care dau mita nu numai cei care primesc,dar la noi noroc cu justitia ca a orbit de atitea valsuri si cu hotii si cu politicienii si cu toti de unde le-a picat bani, si avem o justitie si oarba si buna la suflet nu sanctioneaza pe nimeni decit pe amariti.RUSINNEEEEEEEEEEEEEEEE ptr justitie, sa ne spunaOLANDEZI CA AVEM JUSTITIA CORUPTA SI CA AR TREBUI CURATENIA INCEPUTA CU PARLAMENTARII,SI CINE SA MAI IESE SI LA VOT USL se lauda cu super procente, dd parca ar fii NPOLEON, acucerit ROMANIA, si ceilalti stau si tot se intreaba ce o sa faca si pina la urma osa ramina cu intrebarile,si la final tot intrebindu-ne noi asa s.ar putea sa ajungem precum grecii,ca durerea mare este ca nici munca nu ne place.-o saptamina frumoasa ptr toti romanii-

  11. Sper să nu văd foști feseniști, pedeseriști și pesediști în NR !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.