Sindromul Obrazului Gros Dobândit

Sunt convins că dacă vă întreb: „care este diferența dintre un politician și un hoț?”, mi-ați răspunde: “nici una”. Și totuși, există o diferență majoră: „pe primul îl aleg eu, în timp ce al doilea mă alege el pe mine”. Și-atunci, cum se face că, votând și pe banii noștri, am ajuns să trimitem în Parlament o serie de panarame – iar relația noastră cu aceștia este de dispreț reciproc: noi suntem pentru ei “populime”, ei sunt pentru noi “tot o apă și-un pămânr”… Cum s-a ajuns aici?

Un răspunsul la îndemână ar fi saturația de promisiuni neonorate ale politicienilor. De 22 de ani te și miri că n-au făcut febră musculară la buze și limbă de câte promisiuni au rostogolit pentru a obține votul celor care s-au mai ostenit să voteze. Și, imediat ce s-au trezit cu sacii în căruță (aleși), au uitat tot. Așa că ptem zice și noi: “m-ai mințit o dată? Să-ți fie rușine! M-ai mințit și a doua oară? Să-mi fie rușine!”. În România, după 22 de ani de democratură (dictatura democrației originale), până și adevărul are parfum de minciună. Sau, mă rog, toți cei interesați se străduie să-l mânjească așa.

Deci: trimitem în politică oameni sănătoși moral (cel puțin așa arată la primul contact) și după o vreme aceștia se îmbolnăvesc de Sindromul Obrazului Gros Dobândit – o boală ce le distruge caracterul/personalitatea, îi aduce în situația de a se încârdăși cu mafioți (de la țigani cu vile cu turnuleț și limuzină “chiu-șasă”, până la funcționari superiori din poliție, magistratură șamd) și/sau să devină vârful de lance al afacerilor dubioase ale unor afaceriști veroși (făcuți la apelul epoleților)? Sau pur și simplu sistemul de care vorbeam mai înainte (generic: sistemul ticăloșit) îi extrage (că-i simte) și-i împinge în fața voturilor noastre? Înseamnă atunci că noi, votanții, suntem cei “bolnavi”.

Eu cred că boala de care ajung să sufere cei pe care-i trimitem să ne reprezinte în Parlament și la Guvernare este veche și ține de selecția pe care și-o fac partidele în interiorul lor. Scria Mihai Eminescu, cândva între anii 1870-1889: “Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă și fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva. Mita e-n stare să pătrunză orișiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele și averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-și petrece viaţa la pușcărie. Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătorești.” (Articole politice).

Cine ne vorbește azi despre “eliminarea corupției prin decuplarea clientelei politice de la banul public și transparentizarea folosirii acestuia”? Exact campionii capitalismului de cumetrie și ai democrației de carton: nepotul Mătușii Tamara, aka Adrian Năstase, marele chiulangiu al Parlamentului, Crin Antonescu, coleg de partid cu Tăriceanu Te-fur-de-te-Sterling, Dinu Patriciu, Fenechiu, Remeș Cinci-cârnați-și-o-pălincă, Dan Radu Rușanu, Falcă, Morega, Blaga-Vamă, Berceanu-bordură și, din păcate, mulți alții ca ei. Adică cam toți “bugetofagii și gheșeftarii”. O gașcă care promovează, agresiv, demagogia, bocetul și impostura doar pentru a induce apatia/scârba față de sistemul democrat și instituțiile legitime ale acestuia. Să rămână în jocul de-a democrația doar acei votanți ușor de manipulat: pensionarii, bugetarii și asistații social – acei alegători pentru care “mult” reprezintă extrem de puțin. În schimb, “puținul” din conturile acestei găști reprezintă exact faptul că România n-a aderat la Uniunea Europeană din primul val, mineriadele anilor ’90, actualele zvârcoliri „democratice” de stradă, dosarele de mare corupție blocate într-un sistem juridic ușor de controlat/manipulat prin legile date în interes de grup/de gașcă.

Ca jurnalist, cu peste două decenii vechime (ce-au mai trecut anii!) în meserie, am habar de unde se plodesc toate aceste specimene politice și credința lor că, fără ei, până și Pământul își pierde gravitația: sunt demni urmași ai mâncătorilor de rahat de pe vremea socialismului-multilateral-dezvoltat – aceleași perspective/orizont lipsă într-o muncă depusă cu sudoare frunții, și nu a limbii, o au și ei. Devine clar faptul că numărul de mandate al aleșilor trebuie stabilit/limitat, prin lege, la maximum două: să nu devină indispensabili/de neînlocuit în funcții. Cred/știu că există și oameni care își aleg meseria de politician din pasiune, dragoste față de comunitate, Țară șamd. Din păcate, sunt mult prea mulți cei care se duc în politică de puturoși, papagali și chitiți pe furt ce sunt.

Ne este greu – știu. România, dupa atâția ani de clientelism (anii de dinainte, de creare a statului român, extrem de bine descriși de către Caragiale, Eminescu și alții, plus anii de comunism), cu tentaculele balcanismului de tip “Înalta Poartă” infiltrate până în măduva conștiinței unora, nu avea/are cum să se ,,trezească” doar în câțiva ani. Dar pentru a ști că suferim, trebuie să definim, să conștientizăm boala și, mai ales, cauzele acestei – nu să ne ascundem după fumul grătarelor în ziua votului și să zicem: “ăștia nu mă reprezintă”.

Acest articol a fost publicat în Teme de meditație și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

57 de răspunsuri la Sindromul Obrazului Gros Dobândit

  1. Culai zice:

    I-am trimis Domnului Gogea o ştire proaspătă din Beziers… O profesoară şi-a dat foc din disperare, sub/în atitudinea „prudentă” a propriului sindicat.
    Nici dacă am deveni cu toţii torţe vii, clientelismul jegos nu ne-ar crede şi ne-ar taxa de nebuni, ori ar înfunda cu noi puşcăriile.
    Înclin să cred că lumea-i alcătuirea dantescă structurată pe malebolgii, că sub odăjdii, robe şi costume de lux şi înfiretate uniforme, aceiaşi necuraţi se ascund, minţindu-ne cu intenţie şi cu perfidie, nu din prostie.
    Iartă-mă, Cuvioaso de la Iaşi, că am ajuns să gândesc aşa, în loc să mă bucur de a Ta sărbătorire!… Dar, n-am stofă de martir, mai degrabă de victimă.

    • Sare'n Ochi zice:

      despre putregaiuri (bube, flori de mucigai) aveti aici, domnule Culai, inca o trista dovada: Judecătoarea Gabriela Bîrsan, acuzata de trafic de influenta de procurorii DNA, a trimis CSM o scrisoare – publicata de Juridice.ro – in care ii intreaba retoric pe Mona Pivniceru, Cristian Danilet, Horatiu Dumbrava si Alina Ghica de ce au aprobat cererea de perchezitionare a domiciliului, desi au avut diferite legaturi cu familia sa.
      http://www.juridice.ro/169664/mesaj-retoric-jud-gabriela-birsan.html

      • Evanghelista zice:

        Aceasta este mentalitatea magistratilor din Romania, aceasta e parerea lor despre lege. Cred ca ne amintim cu totii de judecatoarea care a provocat un accident beata moarta fiind, iar politistii care au arestat-o au fost suspendati de catre colegii magistrati, iar judecatoarea a scapat. Aceasta e normalitatea in capetele lor seci. Acesta e modul in care impart dreptatea masgistratii din Romania: a, pe tine te cunosc, deci nu esti vinovat. A, imi dai si mie ceva, atunci te cunosc.
        Stiu de o magistrata care era revoltata ca o colega de-a ei a fost arestata pentru o spaga de 2000 de euro: „Cum dom’ne, pentru atata lucru sa arestezi un om?”
        Cred ca pana la urma doamna Birsan, involuntar, a pus punctul pe i si a spus clar si pe fata cum functioneaza justitia in Romania, ca sa nu mai fie nici un dubiu si sa ne mai facem iluzii prostesti ca deciziile instantelor se bazeaza pe lege, sau ca Romania ar fi un stat de drept.

      • Marean zice:

        Concluzia scrisorii :
        1. Muscati mana care v-a hranit
        2. M-ati popit voi pe mine, dar cand v-oi popi si eu…
        Abia astept mai multe dezvaluiri, demisii, demiteri, arestari, poate devenim si noi un stat de drept…

      • Never More zice:

        DNA ar trebui sa ia un Nobel ca si Watson & Creek: devoaleaza lantul ADN al acestor legaturi de tip mafiot.

      • brindusa zice:

        Vorba „sarmanului” sindicalist Marius Petcu – ” Am facut atata bine in astia 20 de ani, nu ma asteptam la asa ceva”… 🙂

    • Acidutzu zice:

      o-ho-ho! dar despre Liviu Luca, avem multe sa spunem si la noi la Cluj-Napoca – unde se fac investitii mass media intense (vezi Realitatea Cluj)… banii acestui individ sunt si in afacerile cu turnatorul Sorin Rosca Stanescu, nasul de cununie al jurnalistului clujean Rares Bogdan mare patron de cafenea si al jurnalului „quality” (my ass!) Ziua de Cluj.

      • Sare'n Ochi zice:

        🙂 sa-ti traduc, cred ca nu ai inteles pe deplin gravitatea gestului – numai daca nu cumva cel care l-a propus pe Luca nu este Daniel Buda:
        La propunerea Guvernului Romaniei, Consiliul Uniunii Europene a l-a numit pe Liviu Luca, CNSLR-Fratia, membru în cadrul Comitetului Economic și Social European (CESE) până la 20 septembrie 2015, postul devenind vacant ca urmare a încheierii mandatului lui Sorin Cristian Stan, se arata in Jurnalul Oficial al UE. Decizia pare greu de explicat, cata vreme Luca, considerat un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vantu, este cercetat penal , fiind pus sub invinuire de procurorii anticoruptie intr-un dosar legat de un contract privind administrarea patrimoniului sindicatului. El a mai fost implicat de-a lungul timpului in mai multe scandaluri cum ar fi dosarul de privatizare al SC Bucureşti Turism SA sau infractiuni legate de activitatea PSV Company (fosta Petromservice). Legat de cel mai recent dosar, privind averea sindicatelor, liderul sindical a precizat ca firma care apartinea CNSLR-Fratia a incheiat un contract cu o alta firma privind managementul patrimoniului confederatiei, printre prevederile contractuale numarandu-se acela de a aduce un anumit profit: „Se incheie un contract de management intre firma sindicatelor si o alta firma, cu obligatia ca firma sindicatelor sa aduca un profit. Ca-l scoate, ca nu-l scoate, nu e treaba noastra. Nu vad care este problema”, a mai spus Liviu Luca, citat de Agerpres.
        http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:268:0015:0015:RO:PDF
        adica un individ cercetat penal: http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-10315195-liderul-sindical-liviu-luca-audiat-dna.htm
        implicat in scandaluri http://ph-online.ro/actualitate/item/4817-liviu-luca-acuzat-de-neglijen%C5%A3%C4%83-%C3%AEn-serviciu-%C3%AEntr-un-dosar-de-5-milioane-de-dolari
        si infractiuni http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/i-au-turnat-aghiotantii-pe-vintu-si-luca-202148.html
        este numit in Comitetul Economic si Social European la propunerea Guvernului condus de Emil Boc!

        • Acidutzu zice:

          🙂 Nimic nu-i intamplator. Si-am scris bine ceea ce am scris: si eu il banuiesc pe Daniel Buda (in mare amicitie cu patronul de la 16 februarie care cica sponsorizeaza Realitatea de Cluj). Introducem mafia romaneasca in Uniunea Europeana. Ii dam si credit lui Vantu – sa-si mai repare rotula, ca obrazul… !

        • Acidutzu zice:

          La 13 septembrie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/570/UE, Euratom de numire a membrilor in cadrul Comitetului Economic si Social European pentru perioada 21 septembrie 2010-20 septembrie 2015. Conform site-ului institutiei, CESE este un organ consultativ al Uniunii Europene, a fost infiintat in 1957 si are rol consultativ pe langa institutiile europene mari (Comisia Europeana, Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European).

    • Sare'n Ochi zice:

      ??????
      Guvernul acesta a innebunit complet?

  2. Marean zice:

    Se pare ca ce incepuse senatorul Catalin Voicu, adica mafionazlirea instantelor de judecata, s-a intamplat in unele locuri, daca nu peste tot! Inalta Curte de Coruptie este un exemplu concludent in care noul val reprezentat de Cristian Danilet se pune la masa cu oameni de cea mai joasa speta ca Mona Pivniceru. Ne ma miram ca avem atatea procese si nici unul nu s-a terminat? Ca DNA aresteaza pe banda rulanta si magistratii ii scapa pe interlopi si politicieni? Trebuie sa iesim pasnic in strada si pana nu pleaca din magistratura oameni ca Barsan, Costiniu, Pivniceru sau Lupascu sa nu plecam! Sa nu mai platim nici un impozit macar daca ne e lene sa iesim. Sa facem o greva fiscala pana ii da pe astia jos, pusi acolo de PSD si PNL!

  3. Never More zice:

    Prima spaga e mai grea, pentru restul exista o explicatie: toti iau.

  4. Never More zice:

    Dintr-un scheci al lui Toma Caragiu de prin 1974: „N-ai pe cineva…undeva…?. Ai pe cineva? Hopa, sus! N-ai pe cineva? Hopa, prin concurs! Concursul se tine joi si postul e ocupat de marti….”
    Coroborat cu ceea ce scria Eminescu cu mai bine de 100 de ani (Caragiale la fel) inseamna ca pervertirea prin spaga, mita, coruptie, clintelism, parvenitism a natiei doar s-a desavarsit in comunism, dar are radacini mult mai adanci. Noia am invatat o istorie care ne plaseaza aceste „radacini” prin perioada fanariota cand tronul Tarii Romanesti se cumpara, nu se mostenea sau castiga prin lupta… Dar nimeni nu pomeneste destre acei stramosi ai nostri „cei mai viteji si drepti dintre traci” care-si cam vindeau copiii ca sclavi pentru te miri ce avantaje materiale imediate.

  5. Evanghelista zice:

    De ce ne mira cand judecatorii de la CCR ne-au luat de prosti pe fata cand au interzis recalcularea pensilor magistratilor incalcand in mod flagrant Constitutia Romaniei (vezi ARTICOLUL 16 : Egalitatea în drepturi (art 1,2)), asa ca nu ma mira de loc sfidarea si lipsa de bun simt a acestei individe, din pacate marea majoritate a celor care lucreaza in acest sistem sunt la fel … intrebarea este noi (prostii din popor) ce putem sa facem ?

  6. vasilegogea zice:

    Draga Victor, tare mi-e teama ca trebuie sa mai deschizi niste conturi pentru niste euro-lichele!
    Cit despre sindromul despre care se scrie in deschiderea acestei discutii, aveam impresia ca el are deja un nume propriu: „Şoric”. Dar, vad ca are mult mai multe nume, dintre care, banuiesc, unele sunt pseudonime sau nume „de cod”.
    Ma cuprinde, vorba poetului, „o tristete iremediabila”!

  7. Moshu' a Babii zice:

    In ce-l priveste pe Luca, s-a „profitat de vacanta de vara”: „Florian Costache, presedintele CES a declarat pentru HotNews ca propunerea a fost facuta de reprezentantii CNSLR si a primit avizul CES. „La ora aceea (in vacanta de vara) dl. Luca nu avea problemele pe care le are acum. Si oricum, cata vreme nu exista o sentinta de condamnare definitiva nu poti acuza un om. Guvernul a indeplinit o formalitate prin nominalizarea d-lui Luca”, a explicat Florian Costache pentru HotNews.ro”.
    Si da – nimeni nu-i vinovat pana nu are o sentinta valabila si aplicabila. Exceptie face Dan Voiculescu care este cu sentinta de turnator dar nu i se aplica pentru a fi zburat din functia pe care o detine in Senat si nimeni nu se sesizeaza sa-i faca dosar penal pentru fals in declaratii! Bun titlu: Sindromul Obrazului Gros Dobandit!

  8. noradamian zice:

    Seara bună 🙂 Sare, mai erau câţiva, mai era si procurorul pnta :mrgreen:

    • Sare'n Ochi zice:

      da – fratia obrazului gros din magistratura care duce la astfel de situatii:
      „Un raport al Corpului de Control al Ministerului de Interne arata ca seful IPJ Giurgiu, Nicolae Dobrin, nu a luat masuri in privinta grupurilor infractionale cu potential violent din judet. Retrogradat pe 24 iunie din functie pentru 34 de abateri disciplinare, Nicolae Dobrin a fost reinstalat pe 20 septembrie la sefia IPJ Giurgiu de o instanta care a suspendat ordinul MI pana la judecarea procesului. In documentele prin care a contestat retrogradarea, Dobrin a aratat ca, de fapt, a urmarit activitatea grupurilor infractionale cu potential violent, dar ca in Giurgiu sunt doar doua in comuna Clejani si ca situatia este sub control si monitorizata in permanenta.”
      http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10418042-seful-ijp-giurgiu-localizat-toata-mafia-din-judet-doua-grupari-infractionale-din-comuna-clejani-demis-ministerul-interne-din-functie-cum-mentinut-functie.htm

      • brindusa zice:

        Neprofesionistii, misecuvenistii din Magistratura ( si nu MAGISTRATURA en ensemble) sunt doar o componenta puternica a sistemului.
        Ce spunea presedintele tarii in februarie 2011?
        „Se văd de la mare distanţă judeţele unde Poliţia este tolerantă cu grupurile de crimă organizată, fie că sunt de romi sau de români. Ştiu că sunt mulţi oameni din MAI care tolerează convieţuirea dintre ei şi crima organizată. Vreau să pulverizaţi grupurile de crimă organizată de la nivel judeţean şi naţional, dacă există”, cerându-le poliţiştilor să meargă până la „susţinătorii” politici ai acestor grupări.” ( sursa: Gandul)

        A mai „bubuit” o bomba la Giurgiu pentru a se trambita INFORMAL ca sunt discrepante functionale in structurile statului.
        Oricum povestea este foarte delicata: Cum poti sa faci curatenie fara sa destructurezi autoritatea statului? ( invocarea hiatusurilor functionale- cu afirmatiile d-lui ministru Igas -gen „pestele de la cap se-mpute”- nu are decat un impact negativ asupra cetatenilor).

        • Sare'n Ochi zice:

          „Cum poti sa faci curatenie fara sa destructurezi autoritatea statului?”
          simplu (dupa mine 🙂 dar s-a mai facut asa ceva in alte parti si a reusit): concedierea tuturor si reangajarea prin concurs. partea proasta la noi este ca asa de cangrenat este sistemul incat nici nu mai stii pe cine sa te bazezi sa faca angajarile. in plus, fara o condamnare, fiecare dintre acesti corupti are „drepturi” (mai multe si mai solide decat obligatiile, ca s-au ingrijit „sindicatele” pe vremea lui Ilici sa le intareasca) asa ca vor iesu urland in strada.

  9. noradamian zice:

    …Luca propus de guvernul Boc? Incredibilă nesimţire 😦

    • Sare'n Ochi zice:

      seara buna, Nora.
      mai mare nesimtirea este aceea ca au scos-o la inaintare pe purtatoarea de cuvant a guvernului sa ne spuna ca nu ei au facut rahatul… desi numirea vine de la sindicate, ea nu se putea face conform legii invocate, decat in CONSENS cu ceilalti membri care fac parte din CES, adica si de catre Guvern.

  10. Mă întreb , citind articolul și comentariile pertinente, cum se întâmplă, când există atâția oameni de bun simț în țara asta , ca să ne conducă destinele, sub privirile și cu sprijinul unei justiții oarbe, doar niște jigodii puse pe înavuțire ?

  11. ElCucui zice:

    Lasă, că nici Eminescu ăsta al dumitale nu le știa el chiar pe toate! Cum adică „Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul.”? Mai există creditul bancar. Uite caz la Giurgiu. Un interlop pune gaj trei vile și ginerele unui senator ia credit de la bancă ca să pornească o afacere cinstită.
    Cazul A: Dacă treaba merge la firma nouă, furtul rămâne furt, banca face și ea un Ce profit, iar munca cinstită acumulează avuție. Locuri de muncă directe și indirecte.
    Cazul Be: Treaba merge prost, banca execută gajurile, firma ginerelui se târâie sau se închide. Urmează însă tăierile salariale sau șomajul. Poate și niște sinucideri a la Erbașu.
    Deci, A sau B? Conservarea sau resocializarea furtului? Crearea sau pierderea de avuție?
    (Banca oricum joacă win-win)

  12. Pingback: Furatul în exces nu dăunează grav libertății | Sareinochi's Blog

Lasă un răspuns către Evanghelista Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.