Fie munca cât de rea, de-un covrig tot iei pe ea

Publicat pe octombrie 13, 2011 de Sare'n Ochi

Cheltuielile bugetare depășesc 40% din PIB, ceea ce înseamnă că instituțiile statului ne consumă aproape cinci luni din munca celor care muncim și mai avem și amabilitatea de a ne plăti taxele și impozitele. Din fiecare sută de lei produsă într-un an, cetăţenii rămân cu mai puţin de 60 de lei din care trebuie să-și achite facturile și firmiturile din coșulețul zilnic. Încă o dată: vorbesc despre acei cetățeni români care muncesc onest (nu la negru, nu la gri), în consecință, au un venit pe care stă ațintit ochiul Fiscului. Presiunea fiscală din România se numără printre cele mai mari din Europa şi din lume. Nu o zic eu, o arată o serie de statistici internaţionale, elaborate de mai multe instituţii şi organizaţii de notorietate mondială. O nouă dimensiune a acestei presiuni este conturată prin intermediul unui indicator pe cât de simplu, pe atât de elocvent: cheltuielile bugetare. În ţara noastră, aceste cheltuieli se ridică de mai mulţi ani la peste 40% din Produsul Intern Brut (PIB), ceea ce înseamnă că în aceeaşi proporţie este consumată şi munca românilor. Iar în ultimii ani, numărul zilelor pe care le muncim pentru a menține liota de angajați din instituțiile de stat a crescut semnificativ. Dacă în 2006, înainte ca economia Guvernului Tăriceanu să înceapă să duduie în așa hal încât liberalii au fost nevoiți să-și angajeze la stat toate neamurile și amicii, românii munceau 129 de zile pentru stat, în 2009 s-a ajuns la 137. În 2010 s-a muncit slugă la stat 147 de zile, iar în acest vom ajunge la 149. Aceste date le-am preluat dintr-un studiu CISED publicat de cotidianul Adevărul.

Azi am mai dezlegat un mister al acestor zile-muncă cu care îi împovărează statul pe români. Păi cum altfel să-și plătească lefegii care, de cât au de muncit, au ajuns să se calce în picioare în atribuții. Nu mai puţin de 15 autorităţi: Protecţia Consumatorilor, Inspecţia muncii, Protecţia muncii, Garda Financiară, Autoritatea Sanitar Veterinară, Garda de Mediu, Poliţia Economică şi altele, au ajuns să controleaze cu cea nume se ocupă și-și desfășoară activitatea o simplă covrigărie, cu afaceri de până în 10.000 de euro pe an. Citesc (citez) și mă crucesc din materialul publicat în cotidianul Ziarul Financiar: “Sunt foarte multe controale. Este greu să te ocupi de afacere când trebuie să fii mereu pe drumuri cu hârtii pe la autorităţi. Abia deschisesem covrigăria, când au venit inspectori de la ITM (Inspecţia Muncii) şi de mai multe ori chiar cei de la Garda Naţională de Mediu”. Este constatarea pe care o face Cosmin Postole, proprietarul unei covrigării din centrul Vechi al Capitalei. Anul trecut firma Tinervis Group, pe care este înregistrată covrigăria, a avut afaceri de circa 40.500 lei (9.700 euro) şi pierderi de 5.043 lei (1.200 euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. De altfel, Florentin Croitoru., comisar şef divizie Garda Financiară, declara la un seminar ZF că inspectorii se calcă pe picioare, fiind prea multe autorităţi care se ocupă de verificări şi a căror responsabilităţi nu sunt clar delimitate. Aceeaşi firmă, chiar dacă are un business de câteva mii de euro, este verificată de mai multe ori într-un an de către inspectori de la Autoritatea Sanitar Veterinară, Poliţia Economică, ANAF şi alte autorităţi.

Iar faptul că toată lumea pornește de la presupunerea că oricum covrigarul fură (c-așa-i la noi, nu numai funcționarii statului își tratează concetățenii drept virtuali borfași și restul “opiniei publice” a rămas la mentalitatea “obsedantului deceniu”: “o fi făcut ăla ceva!”), nu justifică armata de “filaizări” ai statului (“filaizăr” sau ascuțitor de piatră – s-ar “traduce” din nemțeasca lui tata – și ar fi echivalentul românescului “tăietor de frunză la câini”). Așa că am să vă las să citiți despre beneficiile scăderii fiscalității – chestii pe care le simte orice om cu bun simț, dar nu-i poți cere celui care-și duce pita acasă numai pentru că te taxează pe tine să aibă acces la acest articol (bunul simț). „Impozitarea angajatorilor, mai ales prin intermediul contribuțiilor la asigurările sociale sau prin impozitarea salariilor, descurajează angajarea și munca. Statele pot opera asemenea reduceri cu dificultate, mai ales dacă s-au angajat într-un proces de reducere a deficitelor bugetare. Cu toate acestea, reformele fiscale bine orientate pot optimiza ocuparea forței de muncă prin costuri mai mici”, se arată în Raportul OECD privind taxarea și ocuparea locurilor de muncă, publicat aseara pe site-ul instituției. În plus, tema discutată în Raportul OECD readuce în prim plan taxarea muncii și a sectorului privat în România, într-un context investițional tot mai volatil. Pentru a atrage investitori și a-și ușura sarcina fiscală, România ar trebui să își pună la punct o viziune pe termen lung a fiscalității proprii. Raportul prinde România împărțită între două curente de opinie, ambele cu argumente plauzibile. O parte dintre economiști susțin reducerea fiscalității, în vreme ce alții se opun, susținând că o reducere a CAS în acest moment ar periclita ținta de deficit bugetar. Și, ca de obiecei, când este vorba despre economiști, ambele părți au dreptate. Așa că vă recomand să râdeți cu “Doctor Doom” al economiei mondiale care, prea ocupat să prezică actuala criză economică, nu a reușit să-și salveze propria firmă de consultanță de la faliment. Încep să cred că exact ca și în problema corupților și coruptibililor: avocați, politicieni, judecători șamd, și 1000 de economiști pe fundul Oceanului ar fi un bun început…

Referințe:

  • Se porneste de la o cifra statistica (Cheltuielile bugetare ca procent din PIB). Pe de o parte, PIB-ul masoara toate incasarile (fiscalizate sau nu) in tip ce cheltuielile bugetare sunt efectuate doar din veniturile fiscalizate. Cu alte cuvinte, se face raportul intre mere si magari, singura latura comuna fiind ca se masoara in lei. Munca (cea fiscalizata) este mut mai impozitata: Cateva date utile: La un total de 1287 lei (ce corespunde unui brut de 1000 de lei, avem urmatoarele cifre: Net salariat: 675; Incasari Stat: 612; Salariat %: 52.4; Stat %: 47.6; Daca din cei 675 de lei incasati de salariati, mai consideram ca toti sunt cheltuiti in comertul “alb”, valoarea de TVA platita de salariat (din cei 675 lei) este de 131 de lei. Rezulta ca statul ia din munca (prin impozite directe si indirecte):743 lei (57.7% din cei 1287 cheltuiti cu munca). Sa faci afirmatia ca muncim pentru stat “doar” 149 de zile pe an este o gluma proasta. Muncim de fapt 271 de zile. Este adevarat, ca unii doar incaseaza “zile” de la stat (asistatii sociali – statul munceste pentru ei 😈 ), dar a face asa media, picam in zona statistica de gluma – gen “Eu maninc 2 paini, tu niciuna – statistic amandoi mancam echilibrat. Explicatia este destul de simpla: poate muncim pentru stat doar 149 de zile, in rest, 122 de zile, muncim pentru cei nefiscalizati (evazionisti, scutiti, etc…). Probabil asa ne apropiem destul de mult si de nivelul spagilor si evaziunilor (de aproximativ 33% din ce muncim). Problema majora este (parerea mea) ca inca nu am iestit din paradigma statul este dusmanul cetatenilor onesti. Referitor la pradigma in discutie, parerea mea este ca statul va fi intotdeauna un “dusman” al celor ce muncesc in mod onest . Problema principala, este ca ai nevoie si de “dusmani”, nu numai de priteni (altfel viata ar fi foarte plictisitoare 😆 ). Statul este un rau necesar, ba in unele conditii chiar indispensabil. Dar care este “nivelul de dusmanie” suportabila (chiar benefica) si de la ce nivel (cantitativ si calitativ) incepe partea maligna a dusmaniei. Contribuţiile sociale pentru sănătate, şomaj, pensii şi diverse fonduri publice, urmate de impozitele pe venituri însumează aproape 48% din veniturile salariaţilor. Dintr-un salariu de 2.000 de lei, angajatul rămâne doar cu 1.040 de lei, iar angajatorul este nevoit să plătească dublu pentru a asigura venitul net convenit cu salariatul. (comentariu la materialul din Adevărul)
  • Păi din ăia 1040,4 mai dispar 24%, deoarece, fiind suma din care practic trăieşti, indiferent ce ai cumpăra, plăteşti TVA. Articolul (sau mă rog, conferenţiarul Păun) omite apoi impozitele şi taxele locale (pe locuinţă, maşină, garaj) – şi, mai nou, asigurarea obligatorie. La acestea se adaugă taxă de timbru pentru orice hârtiuţă cerută de la administraţie, pentru că sistemul aşa e gândit: te duci la un ghişeu, care te trimite la ghişeul alăturat pentru a lua o hârtie pe care trebuie s-o duci la întâiul ghişeu – numai că pentru asta te duci la al treilea ghişeu unde plăteşti o taxă pentru ca al doilea ghişeu să-ţi elibereze hârtiuţa… Şi tot aşa până înebuneşti ori te decizi, în sfârşit, să emigrezi… Ce a uitat autorul este faptul ca tot din acest rest se suporta inca 24% tva la tot ce cumpara amarasteanul ce merge direct la pusculita guvernului . TVA-ul este un fel de dubla taxare caci o plateste si angajatorul atunci cand vinde produsul in care este cuprinsa si manopera si o mai platesc odata atunci cand eu, amarasteanul cumpar spre consum produsul!!! Cel mai mare tun financiar tras tuturor de catre stat , guvernanti este TVA-ul !! Si atunci cand mai scazi 24% din 1040 vzi ca toata munca ta din cei 2000 ramane doar 790.4 lei Deci 2000+TVA = 2480; 2480-790.4 = 1689.6 Asta e suma ce o ia statul de pe spatele nostru , caci pe cei 2000 lei firma plateste TVA !!! Se vede clar ca apare de 2 ori TVA-ul odata ca cota de plus valoare adaugata pretului muncii si odata de taxa la produsul cump. Deja, inca doua persoane inaintea mea au sesizat TVA-ul. Pe langa TVA, mai ganditi-va si la combustibili, taxe de drum, accize pentru cafea, tutun, alcool si fel de del de alte taxe cretine. Acum 2 luni cineva imi reprosa ca tara m-a educat 18 ani, iar acum vreau cu tot dinadinsul sa plec… Cand mizeriile care isi bat joc de RO imi interzic dreptul la o viata decenta, restul oamenilor imi interzic dreptul la libera alegere… De ce? Oricum nu ma voi „ridica” niciodata la nivelul educatiei maimutelor din conducere… Persoanele cu potential (si nu ma refer la mine) sunt reduse la tacere si batjocorite… Noapte buna Romania! (comentariu la materialul din Adevărul)
Acest articol a fost publicat în Odă Muncii și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Fie munca cât de rea, de-un covrig tot iei pe ea

  1. ribelalu zice:
    octombrie 13, 2011 la 1:20 pm

    Salut coane.
    Uite un material proaspat. Poate il folosesti pentru un update sau un nou articol:

    http://www.fin.ro/articol_67763/vezi-cat-ne-costa-anual-intretinerea-unui-deputat.html

    Răspunde
  2. Never More zice:
    octombrie 13, 2011 la 1:35 pm

    Interesant: Investitiile straine directe s-au ridicat in primele opt luni la 1,12 miliarde de euro, cu 52% mai putin decat in perioada similara din 2010, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR). In perioada ianuarie-august 2010, valoarea investitiilor straine directe a fost de 2,3 miliarde de euro. Din totalul investitiilor straine directe, creditele intra-grup au insumat 105 milioane de euro, iar participatiile la capital consolidate cu pierderea neta estimata 1,02 miliarde de euro. Investitiile directe ale nerezidentilor in Romania au finantat in proportie de 34,2% deficitul de cont curent din perioada mentionata, care s-a ridicat la 3,29 miliarde de euro.
    http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-10404135-investitiile-straine-directe-scazut-52-primele-opt-luni-1-12-miliarde-euro.htm

    Răspunde
  3. Culai zice:
    octombrie 13, 2011 la 2:11 pm

    Contează datele astea seci (dar exprimate cu elocventă patimă), la îmbunătăţirea nivelului de trai naţional; ori, doar spre a ne da seama cam cât din impozite şi taxe se scurg în buzunarele nesătule ale celor cu legi şi aranjamente speciale, pe care muritorii de rând le bănuie(sc), dar nu ştiu că se şi aplică într-o incontinentă veselie, numai în vârtejul şi printre vrejurile clanurilor din piramidion…
    Fiindcă, restul, pleava cea multă a bugetarilor (micii funcţionari, cadrele didactice, pensionarii nemeane, nemeai, neserei, nemagistraţi, neafiliaţi decât la ceare-pensionari-simpli ori prastoi), se ştie, vede şi simte cât li se „alocă”, din ce mai rămâne, din acea jecmăneală statală… Ba, în loc să li se dea, încă li se mai ia, cam tot spre cei mai sus 40% pomeniţi. Aşa, că una scrie la decizie, ca răsplată pentru cât mai spre 50 de ani de robie pe veresie, dar cu totul alta primeşti în mâna tot mai tremurândă a griji, a vârstă batjocorită şi de fii, şi de netoţi…
    Nu din vina celei de a doua (ori de a treia, ori a celor mai de pe urmă) categorii de „bugetaţi” a ajuns ţara – cât nu s-a vândut – de râpă…
    Vorba unuia, Nicu-wiskisiku” : părerea mea…, de bătrân tot mai decepţionat de o anume impotenţă socială şi câinoşenie afectivă, taman din a acelor contingente care ne vor lua cât mai repede locul, dacă-l vor mai apuca!…
    Că, se vede, cum au guvernanţii ac de al fiecăruia cojoc: ciuruindu-l.

    Răspunde
    • Sare'n Ochi zice:
      octombrie 13, 2011 la 3:07 pm

      datele sunt insirate pentru transparenta necesara intelegerii fenomenului impozitului bezmetic ce se aplica azi. un stat care consuma 80% din ceea ce aduce la buget numai pe salariile slujbasilor sai si pe asistenta sociala, merita sa i se puna cifrele acestea sub nas – merita sa-si puna aceste cifre sub nas cel care munceste si este jumulit numai pentru ca politicienii sa aiba dupa ce-si plati (mitui) electoratul. Romania, la ora actuala, a ajuns in situatia in care 40-44% din electorat tine captiv al unui mod de viata (preponderent asistat) pe restul de 50-56%. nu pensionarii sunt vinovati, vinovate sunt lichelele burtoase care se prefac ca apara legea dar s-au incardasit cu lichelele cu lant si vila cu turnulete (care stiu sa omoare baschetbalistul dintr-un pumn). vinovati sunt pseudo-medicii, pseudo-judecatorii, pseud-meseriasii care culeg in mod nepermis roade ale unei munci niciodata onest depuse. samd. din pacate, traim intr-o societate cu valori rasturnate, fara morala, fara Dumnezeu.

      Răspunde
  4. Greva_fiscala zice:
    octombrie 13, 2011 la 5:35 pm

    Mai sunt si alte „mici” marlanii facute de gunoaiele de la fisc, de exemplu: B.A.S., adica bugetul asigurarilor „sociale”, care cuprinde de la asigurarile de sanatate, somaj, pana la fondurile de garantare a salariilor (?), un rahat in pondere, sunt borate intr-un cont UNIC! Sa te fereasca D-zeu, sau dreaku, ca o perioada sa fii bun platnic, iar apoi sa intarzii cu plata la zi! Ai belit-o! Iti pun „popriri” pe cont si-ti cer fiecare „botz”, in alt cont! Adica, daca ai de dat 2 lei la FNUASS, platesti 5 lei comisionul bancii si 0,51 lei comisionul BNR! (FNUASS, face parte din B.A.S., la fel ca toate cele aproximativ 47% taxe aferente „asigurarilor sociale” , iar pentru fiecare, vreo 9 la numar, platesti defalcat (indiferent de valoarea lor) acele comisioane bancare desi, repet, acestea se varsa in acelasi cont! Cred ca marlaniile cu faptul ca intai se sting majorarile de intarziere, penalizarile si apoi debitul, nu-si mai au locul la a fi „nomimalizate”. Scuzati-ma de prea lunga scriere si de timpul irosit in citirea ei, dar mai vreau, prin aceasta minunata cale, sa-i doresc tov-ului Dioniziu Moldovan, de la AFP Cluj, sa-i fie tzarana usoara cam, cat tot cartierul Manastur, din Cluj, impreuna cu casa poporului si tot restul sectorului agricol Ilfov + CUG Cluj si cateva sine de tramvai! In rest,…. tot ce stie contribuabilul roman mai bine despre originea tov-ului.

    Răspunde

  5. Pingback: Fie munca cât de rea, de-un covrig tot iei pe ea

  6. Theophyle zice:
    octombrie 13, 2011 la 7:10 pm

    Sare 🙂 Salut!
    Ti-am trimis un mail dimineata 🙂 NU?!

    Răspunde
  7. Ștefan A. zice:
    octombrie 13, 2011 la 9:01 pm

    Seara buna .
    E normal ca munca in Romania sa fie mult taxata prin contributii obligatorii ( ca 16 % impozit unic pe profit/venit e colosal mai mic decit impozitarea progresiva din occident unde se incepe cam cu 23 % impozit si pina la 47 % , in functie de venit )
    Toate formele de contributii mioritice ridicate au ca motiv punerea carutei inaintea boilor . Adica intii au facut pensionari anticipat cu gramada si cu pensii calculate absolut din pix ( nu exista in Romania o singura pensie calculata contributiv ) . Ulterior au angajat la stat puhoaie de oameni la care se dadeau salarii tot mai mari ( cu colosale discrepante de salarizare . Ultima lege aprobata dadea 50 % majorari de salarii la TOTI din invatamint . Si la ala cu 800 lei salar dar si la ala cu 30.000 lei salar net/lunar) . Ca urmare , partea de cheltuieli cu angajatii si pensionarii a ajuns la cote catastrofice in bugetul de stat . Crezind ca marind contributile vor reusii sa astupe macar in parte gaurile sistemului , guvernantii nu au inteles ca de fapt imping oamenii la munca la negru . Si omoara o economie care nu este deloc competitiva tehnologic pe plan international . Eventual doar prin costul fortei de munca . 😦
    NOTA . In 21 de ani o tara cu cap crea o proprie clasa de patroni autohtoni . E drept ca au aparut multi dar mai mult prin furt legalizat si contracte cu „dedicatie ” .Asa numitii capitalisti de carton . 🙂 Industria 100 % autohtona inclinata spre productia de bunuri competitive e rahitica rau de tot . Asa , pina cind ne vom milogii de altii sa investeasca la noi vom fi mereu cu salarii tip China in o tara comunitara cu preturi la media UE . E o situatie reala demonstrata matematic , istoric si ecomomic.

    Răspunde
  8. brindusa zice:
    octombrie 20, 2011 la 8:57 pm

    PLANUL B NU EXISTA!
    Planul era să aderăm rapid la zona euro. Acum e nevoie de un plan B
    Planul era şi este să aderăm rapid la zona euro. Un plan care îi face pe mulţi observatori străini să ridice din sprâncene (sau chiar să se amuze) având în vedere că şi foştii candidaţi şi actualii membri şi-au pierdut până la dispariţie din apetitul lărgirii zonei euro. Cu excepţia României. În ultimii ani, creditele în euro au fost lăsate să devină dominante, iar guvernanţii şi BNR au închis ochii la faptul că preţurile din România au început să fie prezentate fără nicio noimă în euro în locul monedei naţionale care încă este leul. Telefonia mobilă, automobilele (inclusiv cele fabricate în România), grădiniţele particulare, până şi geamurile şi multe altele au preţuri denominate în euro. Ni se spune de către aceiaşi oficiali (ca o scuză probabil) că „ce pot face autorităţile dacă asta este preferinţa românilor”. Ca şi cum, românii, plătiţi cu salarii în lei, ard de nerăbdare să îşi asume riscul valutar pe care firmele şi băncile, iată, cu concursul autorităţilor, îl transferă cu nonşalanţă pe umerii lor.

    Bun. Dar să zicem că această euroizare prematură a economiei româneşti, cu complicitatea autorităţilor, nu era decât o perioadă de trecere spre apartenenţa la zona euro. În aceste condiţii, faptul că BNR şi-a autoasumat captivitatea politicii monetare în colivia cursului de schimb nu părea decât un sacrificiu în plus, dar justificat, pe altarul aderării la zona euro. Ce conta prăbuşirea consumului sau faptul că economia avea nevoie inclusiv de stimuli monetari pentru a creşte, că inflaţia era indusă de măsuri pur administrative sau de natură exogenă (preţurile la materii prime) şi nu de consumul deşănţat al anilor precedenţi… Dobânda de referinţă a fost ţinută cu stoicism sus de dragul apărării cursului, temerile fiind legate de impactul inflaţionist pe care o depreciere a leului l-ar fi putut avea asupra economiei euroizate prematur.

    Unde suntem acum? Inflaţia a ajuns la cea mai scăzută valoare postdecembristă datorită în principal preţurilor la alimente şi datorită lipsei presiunii consumului în general. Pe de altă parte, prognozele de creştere economică a României sunt ajustate în jos, fiind evident că o creştere bazată doar pe exporturi spre o economie europeană aflată pe marginea recesiunii nu are cum să ducă la o revigorare semnificativă a economiei româneşti, în lipsa creşterii consumului. Pe de altă parte, tensiunile externe sunt în creştere şi induc o presiune în direcţia deprecierii leului. Este un moment al adevărului pentru BNR, care trebuie să dovedească în ce măsură referirile la inflaţie în momentul luării deciziilor precedente de politică monetara erau reale sau doar un paravan pentru o politică monetară care ţintea de fapt cursul.

    Deocamdată preferinţa pentru ţintirea cursului pare evidentă, precum şi indiferenţa autorităţilor pentru preţurile denominate în euro pe care le întâlneşti la tot pasul. Totul de dragul respectării planului iniţial al trecerii la euro. Şi iarăşi mă văd nevoit să invoc imaginea soldatului japonez aflat în luptă în tranşee la ani de zile după ce s-a terminat războiul, el respectând misiunea stabilită iniţial într-un cu totul alt context.

    Lumea este într-un proces profund de schimbare. Zona euro cunoaşte provocări fără precedent, punând sub semnul întrebării însăşi existenţa ei, dar România continuă să defileze cu proiectul iniţial, să nu corecteze erorile făcute, fără nici cel mai mic semn că autorităţile şi-ar pune vreo întrebare legată de viabilitatea planului iniţial sau de oportunitatea revizuirii calendarului. Nu ar trebui ca în locul unui marş forţat să ne acordăm răgazul de a aştepta să vedem cum va evolua zona euro şi să ştim la ce fel de uniune vom adera? Nu ar trebui să reinstaurăm dominaţia leului în preţurile din economia românească? Nu ar trebui BNR să înceapă să se preocupe şi ea, alături de alte bănci centrale, şi de stimularea creşterii economice? Nu ar trebui stimulată mai mult creditarea în lei? BNR nu a făcut un secret din faptul că obiectivul de aderare la zona euro este o modalitate de a ancora deciziile politice într-o zonă cât mai realistă şi sustenabilă. Între timp însă, aş argumenta că ancora pe care aderarea la zona euro o reprezenta pentru deciziile politice este pe cale să fie înlocuită de vigilenţa (dacă nu chiar integrarea) fiscală crescută a UE şi de lecţiile oferite de dezastrele produse de politicile populiste ale altor ţări.

    O discuţie adevărată pe subiectul aderării la zona euro lipseşte, iar decidenţii par incapabili să îşi ajusteze planul iniţial la noile realităţi, care includ o doză mare de incertitudine asupra modului în care va arăta zona euro în următorii ani. Modelul iniţial trebuie reanalizat, regândit, iar leului îi trebuie redată importanţa pe care zlotul şi forintul o au în ţările de origine şi care permite acestor ţări să privească cu multă detaşare problema aderării la euro. O regândire a modelului iniţial şi ajustările de politici care vor decurge de aici ne vor permite să intrăm în zona euro la momentul oportun, fără a fi sub presiunea consecinţelor unor decizii luate într-un cu totul alt context.

    Radu Crăciun este directorul de investiţii al Eureko Pensii
    (Sursa: Ziarul Financiar)

    Răspunde
    • Sare'n Ochi zice:
      octombrie 21, 2011 la 6:43 am

      unii spun ca euro ar fi pe cale de desfiintare. altii ca asistam la un razboi al informatiilor si al presiunilor economice a datoriilor suverane pentru a se putea ajunge la crearea unei „trezorerii” europene – asta inseamna pierderea independentei financiare (pierderea independentei, oricum ai lua-o) si primul pas spre crearea, fara varsare de sange, a Statelor Unite ale Europei. partea „frumoasa” cu „contabilii incuiati” (ei isi spune economisti) este ca fiecare are dreptate cand il asculti (si asa nu intelege nimeni termenii pe care-i folosesc :), iar ei profita) – dintr-un condei pierderea devine profit si profitul recuperare de TVA (samd). asa ca in momentul in care se apuca sa faca si scarta-scarta pe hartie pentru a-si exprima opiniile, eu i-as credita zero. materialul pe care ni-l prezinti este scris curat, echilibrat si suna bine dar nu aduce nici o noutate – limbaj de lemn economico-contabil (compunere). bla-bla-bla preferinta, bl-a-bla-bla semnul intrebarii, bla-bla-bla erori, bla-bla-bla preturi denominate bla-bla-bla (samd) – lalaiala si cuvinte tehnice. (e usor a spune versuri, ce din coada suna bine :))

      Răspunde
      • brindusa zice:
        octombrie 21, 2011 la 6:56 am

        Pe 23 octombrie se va intrezari directia. zonei Euro prin comunicarea in limbaj de „catifea” ai mai marilor UE..:)

        Răspunde
        • Sare'n Ochi zice:
          octombrie 21, 2011 la 7:39 am

          catifeaua inveleste biciul. termenii noului contract social (al noului tip de sclavagism) vor fi prezentati.
          (ce am avut noi pana acum de-alungul istoriei, sub diverse denumiri? sclavagism. macar aia in antichitate nu se ascundeau, practicau pe fata)

          Răspunde

Lasă un răspuns către Sare'n Ochi Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.