(pornind de la un material trimis pe mail de Dan Gheban)

Ieșirea Greciei din criză văzută de FreakingNews

Trai neneacă pe fonduri europene, pe minciuni și pe bani luați cu împrumut – și în Grecia o clasă politică lacomă și inconștientă s-a jucat de-a statul și, mituindu-și asistații (în primul rând propriii angajați, căci statul grec doar mimează capitalismul de la dictatura coloneilor din 1967 și este cel mai mare patron), s-a menținut la putere aruncându-și țara în dezastrul actual. Știați că, în Grecia, din 600 de profesii “clasa muncitoare” se  poate pensiona de la 50 de ani? Ca de obicei, lăcomia a pornit dezastrul.

Să încercăm să ne raportăm la anul 2088 – prăbuşirea de pe Wall Street din septembrie a fost rezultatul unor decenii de speculaţii financiare tot mai nesăbuite. Centrate în SUA (sper că “Părinții fondatori” se răsucesc în mormânt),aceste speculații au devenit o caracteristică a tuturor ţărilor capitaliste majore. A fost creat un munte de datorii pentru a finanţa o îmbogăţire fără precedent și fără justificare (s-au acumulat zero-uri în coada unor conturi) a unei elitei conducătoare. Cu inconștiență, facilitarea bunăstării a fost separată de crearea unor valori reale. Așa s-a ajuns la crearea unei “aristocraţii financiare” globale bazată pe distrugerea infrastructurii şi a industriei de producţie din ţările capitaliste avansate – iar multinaționalele acestei “aristocrații globalizate”, ca niște adevărate popoare migratoare (îmi iau cortul cu fabrica și mă mut să sec de resurse alte zone mai înapoiate din punctul de vedere al reelațiilor de producție), au dat ultima lovitură contractului social distrugând locuri de muncă şi nivelulul de viaţă al “clasei muncitoare”. Așa ne-am procopsit cu o economie care se bazează pe distrugerea bogăţiei sociale şi care crează bule financiare. Ea este susținută de un sistem bancar aflat în incapacitate de plată. Incapacitatea de plată a acestul sistem financiar a devenit vizibilă în 2007-2008 când s-a spart bula ipotecară americană. (Ca o paranteză, este de râsul-plânsul faptul că acești veroși capitaliști își găsesc sprijinul multinațional cu precădere în China, distrugând nivelul de trai al “muncitorimii internaționale” prin exploatarea la sânge a muncitorilor autohtoni. Dictatura poporului din China distruge democrația populară din întreaga lume. Te întrebi – unde-s lacomii?)

Grav este faptul că de la începutul crizei, nici una din măsurile luate nu a rezolvat criza băncilor. Din contră, pierderile băncilor au fost pasate statului prin salvări guvernamentale masive, creând noi forme de datorii peste cele deja existente. De aici, intrăm direct în materialul de lucru al celor ce căinează clasa muncitoare și care, de obicei, afirmă că “burghezia are doar un răspuns la aceasta dilemă – mai multe măsuri sălbatice de austeritate menite să distrugă toate beneficiile sociale pe care le-a câştigat clasa muncitoare în sec. XX”. Săraca clasă muncitoare și beneficiile acesteia, de parcă a rugat-o cineva să se predea propriilor lideri sindicali (majoritatea trecuți în tabăra adversă, mai pentru o vilă, mai pentru o demnitate politică) și să se lase mitută și prin mită să țină la putere numai pe mituitori – fără să-și pună problema: “de unde toate acestea?” din moment ce nimeni nu mai muncește, ci toată lumea stă, de cel puțin 20 de ani, într-un veșnic dolce far niente.

Chiar așa: de unde toate acestea? Știați că în Grecia trecerea e liberă la Metrou, dar pe propria răspundere, iar aparatele de validare a tichetului valabil 90 de minute pe orice mijloc de transport te întâmpină discret în zona de dinainte de peroane? Deci totul se bazează pe corectitudinea celor 5 milioane de prezumtivi călători – care greci ne-au demonstrat că statul lor pierde din evaziune peste 1,6 miliarde de euro în fiecare an și că s-a ajuns la situația halucinantă de a urmări din elicopter cine nu și-a declarat piscinele ca să evite plata impozitelor (descoperindu-se mii de piscine numai în nordul Atenei, când la fisc fuseseră declarate mai puțin de 300). Metroul din Atena este o plăcere: aer condiționat, cu plasme ce întrețin buna dispoziție a pasagerilor, iar trenurile vin și pleacă întotdeauna la timp. Și totul este cvasi-gratuit. Acesta este exemplul de la care pornesc jurnaliștii de la Daily Mail când analizează cauzele care au dus către situația financiară dezastruoasă în care se scaldă Grecia la ora actuală. „O cultură a lăcomiei, a evaziunii și a risipei scandaloase”, așa caracterizează ziariștii britanici principala cauză care a dus la dezastrul financiar din Grecia.

De ce este metroul gratis? Nu există turnicheți care să blocheze intrarea sau ieșirea din impresionanta rețea subterană a metroului din Atena, iar cetățenii sunt doar rugați să „valideze” tichetele înainte de îmbarcarea în trenuri. Puțini se sinchisesc însă de asta pentru că nimeni și nimic nu-i obligă. Nu e nici o surpriză: a fi risipitor cu banii la scala Herculeană – de la proprietarul celui mai mic magazin, până la personaje importante din lumea politică și oameni de afaceri marcanți – a devenit parte din viața Greciei, la fel ca “ouzo” sau măslinele. Mai mult decât atât, pe lângă faptul că nu plătesc nimic pentru biletele de metrou (decât dacă vor mușchii lor), grecii nu au plătit nici un cent din cele 1,5 miliarde de lire sterline cât a costat construirea metroului. Acesta a fost, după cum scriu jurnaliștii britanici „un cadou” din partea Uniunii Europene pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2004.

Pe lângă acest „cadou” mai este un aspect deloc de neglijat în condițiile actualei crize economice – Căile ferate elene cu salarii de lux, venituri de 80 de milioane de lire (aprox. 89,05 de milioane de euro) și cheltuieli de 500 de milioane de lire (aprox. 556,6 de milioane de euro). Salariul mediu al angajaților de la căile ferate grecești este de 60.000 de lire sterline pe an (aprox. 66.788 de euro). Deși se obțin 80 de milioane de lire (aprox. 89,05 milioane de euro) din vânzările de tichete, pentru cei care nu sunt locuitori ai Atenei, cheltuielile companiei se ridica la 500 de milioane de lire anual. „Avem o companie de căi ferate care este falimentară, fără niciun dubiu. Și cu toate acestea, nu e singura companie din Grecia care are asemenea salarii”, a declarat fostul ministru grec al finanțelor, Stefans Manos.

După cum vă ziceam, evaziunea fiscală din Grecia este vizibilă din elicopter – atât la figurat, cât mai ales la propriu. „Mii de locuitori din nordul Atenei au fost identificați cu ajutorul elicopterului că dețin piscine și nu plătesc nici un impozit, cum ar trebui”. 300 de „fraieri” le-au declarat. Restul găsesc metode ingenioase ca să scape de un Fisc sub-dimensionat și care oricum închide ochii în fața acelora care nu vor să plătească taxele și impozitele. Guvernul a publicat o listă cu 70 de doctori care au înșelat statul cu sume uriașe, dar un oftalmolog a declarat la un post de radio că „numai proștii plătesc taxele”. „Proștii de europeni, poate”, scriu la rândul lor jurnaliștii de la The Telegraph. Cei care colectează taxele se plâng că datornicii plătesc 20% din sume și apoi dispar. Economiștii estimează că cei din sectorul privat suportă greul, în timp ce angajații de la stat scapă fără să plătească. Vă sună cunoscut?

Și-acum muncile grele, care distrug sănătatea și necesită pensionare înainte de termen: maseurii și cofetarii se pensionează la 50 de ani! În mod ridicol, după cum scrie Daily Mail, maeștrii cofetari, prezentatorii de radio, frizerii și maseurii din băile cu abur se număra printre cele 600 de profesii în care este permisă pensionarea la 50 de ani, cu o pensie de stat care reprezintă 95% din salariul anual câștigat în ultimele 12 luni de muncă. Uluitor, doar 5.000 dintre cei 12 milioane de greci admit că au salarii anuale de peste 90.000 de lire sterline (aprox. 100.000 de euro).

Cum s-a ajuns la colapsul financiar? Daily Mail punctează că: „Grecia s-a bazat prea mult până acum pe banii proveniți de la Uniunea Europeană, în special pe cei veniți din țările nordice, foarte bogate. Grecia a practicat acest sistem din 2001 când a intrat în UE. Fondurile au curs către Grecia din toată Europa, iar grecii au început să cheltuie de parcă nu ar mai fi existat ziua de mâine. Banii au „inundat” toate sectoarele vieții publice. Ca rezultat, de pildă, sistemul educațional grecesc are de patru ori mai mulți profesori per elev decât Finlanda, care este țara cu cel mai înalt nivel de educație din Europa”. „Dacă grecii ar fi strâns cureaua mai mult și ar fi plătit taxele către propriul stat, poate acum, votanții europeni nu ar mai simți aceeași aversiune față de ei”, concluzionează Daily Mail.

Dar când ați văzut dumneavoastră vreun cerșetor cu vilă cu turnulețe și “merțan-chiu-șasă” strângând cureaua?

Referințe:

• În 16 august 2010, fostul dictator grec, Dimitrios Ioannidis, inchis pentru inalta tradare, a murit, luni, din cauza unor probleme respiratorii, intr-un spital din regiunea Pireu, la varsta de 87 de ani. Fostul dictator elen a petrecut 35 de ani in inchisoare refuzand sa ceara clementa.  Potrivit Le Figaro, Ioannidis a fost printre cei care au incurajat lovitura de stat a armatei, din aprilie 1967, ce i-a avut ca lideri pe Georgios Papadopoulos, Stylianos Pattakos si pe Nicolaos Makarezos. In urma acestei actiuni, la Atena a fost impusa dictatura miliara. Ioannidis a luptat impotriva trupelor comuniste in timpul razboiului civil (1946-1949), apoi a condus lagarul de pe insula Makronissos dar si politia militara ESA, celebra pentru practicarea torturii. In noiembrie 1973, Ioannidis a organizat o contralovitura de stat, insa dictatura lui se va prabusi in timpul verii din 1974. Odata cu revenirea democratiei, autorii loviturilor de stat din Grecia au fost condamnati la moarte, pentru inalta tradare. Ioannidis, care a refuzat cu incapatanare sa ceara gratierea prezidentiala, a fost ultimul dintre membrii juntei militare ramas in inchisoare.
• In destul de haoticul roman al lui Daniel Pennac, „Dictatorul si hamacul”, exista, la un moment dat, o foarte succinta, dar lucida defintie a unei democratii functionale: mai un general de buna credinta, mai un jurnalist dedicat, mai cativa activisti nebuni, si asa isi poate duce zilele cea mai slaba forma de guvernamant, dar si singura in care merita sa traiesti. Z regizat de Costa-Gavras vine parca sa o sustina; la momentul cand a fost lansat (1969), povestea asasinatului unui marcant lider de stanga de catre fortele de extrema dreapta si a tentativei de musamalizare a complotului au revoltat si au starnit controverse, pentru ca junta militara din Grecia se afla la putere, iar pentru occidentalii panicati de spectrul comunismului, era un rau necesar stoparii acestuia. Se spune ca Mikis Theodorakis, compozitorul muzicii de fundal, se afla in arest la domiciliu, iar creatia sa a fost scoasa pe ascuns din tara pentru a fi folosita in realizarea filmului. In zilele noastre, datorita tristei, dar indispensabilei trasaturi umane de a uita ororile, caracterul cutremurator al peliculei lui Costa-Gavras se mai atenueaza si se transforma intr-o superba fresca a eternei lupte dintre dusmanii democratiei si ai libertatii si plapanzii ei aparatori. Are ceva din aerul de documentar artistic al The Battle of Algiers, dar, in cazul de fata, personajele sunt mai clar reliefate si e mai limpede rolul pe care il joaca fiecare in aceasta drama.
• Statul grec modern s-a constituit în anul 1830, pentru ca în 1864 să fie instaurată monarhia constituţională. În 1881 Grecia ocupă Tesaha şi o parte din Epir. Creta se uneşte în 1898 cu Grecia. La 24 iulie 1923, prin Tratatul de la Laussane, se reglementează problema raporturilor între Turcia şi Grecia privind statutul Strâmtorilor. La Atena, în data de 8 februarie 1934, Grecia, România, Turcia şi Iugoslavia, au semnat documentul de constituire a Înţelegerii Balcanice. În 1936, Gheorghe al II-lea a încredinţat puterea unui dictator militar, generalul Ioannis Metaxas care a condus ţara până la moartea sa în 1941. În timpul celui de-al doilea război mondial, în aprilie 1941 armata germană invadează Iugoslavia şi Grecia. După al doilea război mondial s-a făcut împărţirea Europei în sfere de influenţă. La Ialta (februarie 1945), preşedintele american Roosevelt a acceptat toate cererile sovietice. În timp ce multe ţări din Europa de est au ajuns în sfera de influenţă sovietică, Grecia a rămas în afara ei. În 30/31 martie 1946 începe războiul civil care durează până în 1949. La 8 februarie 1952, Grecia şi Turcia devin membre ale NATO. În data de 9 iulie 1961, Grecia se asociază la Comunitatea Economică Europeană. Are loc la 21 aprilie 1967 începutul dictaturii militare care durează până în 1974. În acest răstimp, în 1973 fusese abolită monarhia constituţională. La 23 iulie 1974 are loc prăbuşirea dictaturii militare în Grecia şi revenirea la un regim constituţional. La 15 iulie 1983 are loc acordul privind desfiinţarea bazelor S.U.A. din Grecia. După aderarea Greciei în 1981 la Uniunea Europeană, în anul 2001 s-a produs trecerea la moneda euro.
• Democraţia însăşi este în pericol în ţările europene cu probleme grave de deficit bugetar. Avertismentul, poate cel mai grav din cele auzite pînă acum, a fost lansat de însuşi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Potrivit cotidianului britanic Daily Mail (15 iunie 2010), Barroso le-ar fi spus săptămâna trecută unor lideri de confederaţii sindicale din Europa că statele din sudul continentului – Grecia, Spania şi Portugalia mai ales – ar putea cădea pradă loviturilor militare şi revoltelor violente provocate de faptul că guvernele acestor ţări riscă să rămînă fără niciun ban. Barroso a prezentat, potrivit aceluiaşi ziar, o viziune pur şi simplu „apocaliptică” în cazul în care guvernele din statele cu probleme de deficit bugetar renunţă sau refuză să aplice pînă la capăt măsurile de austeritate bugetară, care să le permită să-şi revină economic. Toate cele trei state menţionate – Grecia, Spania şi Portugalia – s-au democratizat abia în anii ’70, după ani grei de dictatură. De altfel, avertismentul-şoc al lui Barroso apare după ce s-a aflat că liderii europeni ar pregăti un pachet de ajutor pentru Spania, pachet de sute de miliarde de euro, asemănător cu cel pentru Grecia. Daily Mail scrie că alte ţări din Uniunea Europeană care se confruntă deja cu proteste legate de măsurile de austeritate sunt Italia, Ungaria şi România, unde salariile din sectorul public urmează să fie reduse cu 25%. Tonul şocant al avertismentului lui Barroso – cunoscut ca un lider optimist şi foarte cumpătat în afirmaţii radicale – subliniază îngrijorarea majoră de la Bruxelles, că actuala criză a deficitelor bugetare riscă să ducă nu doar la colapsul monedei euro, ci a Uniunii Europene însăşi, în primul rând a democraţiilor fragile, mai scrie cotidianul britanic.
• Grecii: „Suntem în fața unei forme distincte de dictatură din partea FMI și UE”. Grecia, considerată de mulți ca fiind leagănul democrației, se află astăzi pe marginea prăpastiei. Deja demonstrațiile care au loc în piața centrală sunt zilnice, iar unele proteste au luat o turnură violentă. Dar protestatarii spun că gazele lacrimogene sufocante sunt nimic în comparație cu măsurile de austeritate care sugrumă economia.”Oamenilor li se refuză drepul de a judeca ce politici le vor fi impuse. Iar guvernul grec este complice în această pierdere a suveranității Greciei. Nu mai suntem o țară suverană, în adevăratul înțeles al cuvântului. Când FMI poate dicta politici, când BCE, UE și FMI declară că acestea sunt politicile pe care le veți implementa, fie că vreți, fie că nu, putem spune că suntem în fața unei forme distincte de dictatură din partea FMI și UE”, susține Panagiotis Sotiris, un lector universitar. Capii financiari ai Europei înceară cu disperare să evite primul faliment statal în zona Euro, și sunt temeri că această criză ar putea afecta întreaga Europă. „Cred că există riscul declanșării efectului de domino dacă Grecia își anunță falimentul și acesta e motivul pentru care europenii ajută Grecia, deoarece nu doresc acest efect de domino și pentru că vor să pună stăpânire pe resursele Greciei”, crede George Pavlopoulos, reprezentantul Uniunii Angajaților din Sectorul Bancar din Grecia.
• Herfried Münkler, un profesor din Berlin, a adus în Germania discuţia despre necesitatea unor forme „post democratice” de conducere. Münkler precizează că soluţia crizei euro nu este democratizarea, ci mai multă putere pentru elitele germane şi europene. Financial Times a publicat un editorial similar pe data de 14 iulie. Intitulat „Preserving Italy’s Fiscal Credibility”, editorialul a declarat că „Italia are nevoie de mai mult decât austeritate” şi a cerut înlăturarea primului ministru Silvio Berlusconi şi ” înlocuirea lui cu un guvern condus de tehnocraţi” – adică un guvern a cărui personal să fie ales cu grijă de către bănci. Motiv pentru “proletarii scrisului” autohtoni să prevestească: “Criza va fi rezolvată fie de burghezie prin sărăcie în masă, dictatură sau a unui nou război mondial sau de către clasa muncitoare printr-o acţiune revoluţionară colectivă şi conştientă din punct de vedere politic, coordonată pe plan international. După cum a scris Troţki în anii 1931, alternativa este socialismul sau barbaria”.
• De ce şi-au asumat aceste responsabilităţi? Pe de o parte, este vorba de o spirală politică a statului asistenţial în care politicienii, pentru a câştiga alegeri, sunt nevoiţi să se depăşească unii pe alţii în promisiuni – ceea ce conduce la o spirală a taxării şi îndatorării. Pe de altă parte, politicienii statului asistenţial s-au bazat că o vor scoate cumva la capăt şi vor avea totuşi banii pentru a plăti datoriile pe care şi le-au asumat. Acest calcul s-a bazat pe o supraestimare a creşterii economice, supraestimare datorată ignorării fapului că politicile intervenţioniste asociate statului asistenţial subminează creşterea economică. Dacă creşterea economică ar fi fost la fel ca în primele decenii de după cel de-al doilea război mondial, problemele actuale nu ar fi existat pentru că guvernele ar fi obţinut mult mai mulţi bani din taxe. Cum însă în ultimele trei decenii creşterea economică occidentală a scăzut substanţial, socoteala de acasă, din momentul în care au fost iniţiate programele asistenţiale occidentale, nu s-a mai potrivit cu cea din târg.