Epoca politicilor corecte s-a epuizat trasând granița Schengen la ușa României și Bulgariei (Derapaje pe “Războiul lalelelor”)

Victor Ponta, copilotul USL, a declarat într-un interviu la RFI că la granițele României trebuie să existe „funcționari olandezi, danezi, francezi sau englezi”, pentru a rezolva problema încrederii. „Trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat, să nu ne mai mințim că am îndeplinit criterii tehnice, dar nu ne vor nu știu ce Guvern din Olanda sau Finlanda”, a opinat Ponta, referindu-se la faptul că decizia privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen a fost amânată joia trecută pentru o dată neprecizată, după ce președinția poloneză a Uniunii Europene nu a supus la vot acest subiect în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Europene (din motive tehnice: dacă se supunea la vot și cei doi mandatați ai celor două țări cu guverne prizoniere ale vadimilor lor naționali ar fi votat împotrivă, s-ar fi pierdut ani buni pentru refacerea pașilor tehnici de aderare, conform normativelor CE). Pe de altă parte, Micuțul CheGargara, neuitând că trebuie să mestece din pita amară a opoziției, a susținut, din nou, că remanierea Guvernului Boc ar trebui să vizeze cel puțin Ministerul de Externe, cel de Interne și Finanțele, unul dintre punctele „foarte slabe”, în opinia sa. Finanțele cu care derapatul neamului are probleme personale, la fel de personale cum le are și olandezul imobiliar Geerd Leers cu bulgarii. Asta pe de o parte. Pe de cealaltă parte, pentru a avea efect schimbarea funcționarilor români cu alții străini, ar trebui să-i schimbăm și pe politicienii români (mai ales cei de teapa Năstase, Ponta, Antonescu, Blaga, Berceanu, Voiculescu șamd) cu politicieni străini – dacă s-or găsi și pe-acolo alții care să nu fie de teapa lui Gerd Leers (clona celor pomeniți în paranteza cealaltă). Oricum i-ar trebui o mie de ani de bun simț lui Victor Ponta să priceapă natura adevărată a refuzului cu care am fost tratați săptămâna trecută (alta decât cele pe care le-am pomenit mai sus care numai o suprasumează): noi avem grave probleme pe Justiție (de aceea, se și numește comisia respectivă “Justiție” și “Afaceri Interne” și nu “ Externe, Interne și Finanțe”). Un „interlop” care este prins aiurea prin Europa și este trimis în cătușe în România pentru a fi judecat este mult prea des pus în libertate de către Justiția român – existând suspiciunea legitimă a corupției magistraților români. Cam ce anume vor rezolva din această problemă grănicerii olandezi și finlandezi pentru ca interlopul proaspăt eliberat să nu se întoarcă în UE la locul faptei (el fiind un cetățean liber, beneficiind datorită Justiției noastre de kakao de toate drepturile unui cetățean liber al unui stat european)? Asta ni se reproșează în principal – iar soluția nu stă în securizarea frontierelor cu cine știe ce senzori sau trupe. Și-am fi nedrepți să dăm vina numai pe cei care aplică legile când aceste legi sunt făcute de indivizi ca și senatorul PSD Cătălin Voicu. Și ca o paranteză necesară: ar putea PSD să convingă Finlanda și Olanda că n-au nici în clin nici în mânecă cu corupția a-l determina pe Adrian Severin să demisioneze din Paralamentul European…

Dar, cu toate acestea, guvernele Olandei și Finlandei mănâncă rahat. De ce? Păi “încrederea” de care vorbesc este un criteriu subiectiv. Cu un asemenea criteriu putem fi șantajați până la calendele grecești – nu există limite și criterii la datul din coadă și la ceea ce ți se poate cere pentru a dovedi altora că ești de “încredere”, acest criteriu este unulu de “apreciere” subiectivă. De aceea există acorduri între state – acorduri care au la bază criterii și limite obiective, negociate în avans și clar stabilite. Și astea fiind spuse, revin la calitatea slabă a aluatului din care sunt plămădiți marea parte a politicienilor noștri. Susținerile publice ale lui CheGargara ne arată că este posibil ca Traian Băsescu să fi avut dreptate când a susținut public că acesta se milogea pe la usa cabinetelor… (neam de slugă). Nici un stat din UE nu a acceptat ca străinii să preia controlul asupra traficului la frontierele sale – ar fi o cedare brutală a suveranității naționale, ce nici măcar nu este cerută în Tratatul de la Lisabona. Orice stat suveran poate cere, în mod excepțional, să fie ajutată cu gestionarea frontierelor în caz de catastrofă umanitară, dezastru natural sau fenomen de imigrație excepțional (fuga populației civile din fața războiului). Cât despre acuzațiile cu vămile, Ponta este ori imbecil ori foarte mincinos – pentru că primii care ar avea cătușe la mâini ar fi zeci dintre liderii PSD implicați în acțiuni de trafic de influență în interesul partidului de-a lungul numeroșilor ani în care au exercitat Puterea. Norocul lor că au infiltrat Justiția cu oameni de-ai lor, care-i fac scăpați de rigorile legii, altfel am fi fost admiși de mult în Spațiul Schengen (așa rămânem în Spațiul Șmengen).

Referințe (chestii de notat/remarcat/discutat):

  • „Ce am ratat prin amânarea intrării în Schengen? Faptul că vom putea trece frontiera indiferent de oră şi prin orice loc, cu un document de identitate valabil. Vom putea sta în alte ţări membre, timp de 90 de zile, fără viză şi fără loc de muncă. Va fi mai greu de gestionat, după desfiinţarea graniţelor, traficul ilegal de droguri, de ţigări sau de persoane. Va creşte volumul de mărfuri tranzitate, încasările vamale, dar poate fi scăpată de sub control evaziunea, în special la bunurile accizabile, cum sunt benzina şi ţigările. Aşa cum explică recent Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor, neaderarea României la spaţiul Schengen îngreunează circulaţia. Mărfurile pot circula liber, dar pentru că persoanele nu pot, controlul la graniţe în cazul şoferilor de TIR este un impediment, pentru că poate dura de la câteva minute până la câteva ore. Atunci când vom intra în spaţiul Schengen se va simţi o îmbunătăţire şi în cazul transportului de pasageri. Autocarele staţionează la graniţă destul de mult timp.
  • Ziarul olandez Volksrant comentează amânarea aderării în Spaţiul Schengen pentru România şi Bulgaria. Este o veste bună, scrie ironic, ziarul. Ironic sau mai puţin ironic, pentru că ziariştii olandezi ar putea chiar să creadă că e o veste bună. „Români şi bulgari, felicitări, aţi picat examenul!”, e titlul din ziar. Teoria jurnalului este următoarea: cât timp cele două ţări sunt sub supravegherea Bruxelles-ului, mai există o speranţă că lucrurile se pot îndrepta. Ca urmare, continuă publicaţia, pentru cei cărora le pasă de soarta bulgarilor şi a românilor, veto-ul olandez e un lucru bun. Cetăţenii celor două ţări îşi fac mai puţine griji despre controalele la frontieră şi mult mai multe despre corupţie şi criminalitatea organizată din propriile state. Pentru ziarul olandez, Haga se ocupă de o sarcină ingrată la Bruxelles, în locul altor state membre. Ziarul aminteşte că Olanda a blocat deja aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, deoarece Belgradul a refuzat să coopereze în arestarea criminalilor de război. Doar aceste presiuni au permis în ultimii ani capturarea celor care erau căutaţi.
  • În urma eşecului României de a accede în spaţiul Schengen, Opoziţia a cerut demisia ministrului de externe şi a celui însărcinat cu afacerile interne. De ce? Că așa doresc mușchii de opozanți de profesie ai celor doi co-lideri ai USL. Situaţia României este mai curând ambiguă – pe de o parte a suferit un eşec evident, unul care se răsfrânge în primul rând asupra administraţiei, pe de alta a evitat o decizie negativă, cu urmări îndelungate. Deci un succes al diplomaţiei românești care a reuşit să convingă Polonia, care deţine preşedinţia UE, să nu supună la vot subiectul accesului în Spaţiul Schengen, deoarece se ştia cu siguranţă că rezultatul ar fi fost nefavorabil. Cealată față a medaliei arată așa: „Diplomaţia românească merită felicitări şi pentru ce a făcut în privinţa Schengen. În ceea ce priveşte demersurile diplomatice, principala realizare a fost că nu mai avem astăzi împotriva unei extinderi imediate Franţa şi Germania”, a explicat ministrul de externe Teodor Baconschi. Succesul relativ constă în faptul că Franţa şi Germania şi-au exprimat acordul pentru o admitere a României în trepte, mai întâi porturile şi aeroporturile şi apoi frontierele terestre. Dar această delimitare nu face decât să atragă atenţia asupra motivelor reale ale refuzului european, care aruncă o nouă lumină şi asupra responsabilităţilor. Olanda a invocat succesele insuficiente în lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate. Corelarea dintre Schengen şi MCV pare să fie iarăşi un subterfugiu. Una este că funcţionarii români cer mită ca să aprobe o afacere şi alta este paza frontierelor. Dar adevăratelor spaime europene (s-a dus baba cu colacii politicilor corecte, nu?) le-a dat glas eurodeputatul Claudio Morganti de la Liga Nordului. Politicianul italian a declarat că este bine ca România şi Bulgaria să rămână în afara Spaţiului Schengen, pentru că, în felul acesta, s-ar putea evita „invazia unor populaţii, care în cele mai multe cazuri nu se pot integra în societatea noastră şi care, ocupând abuziv terenuri, sporesc nivelul infracţionalităţii în regiunile în care se stabilesc.” Băi, unde sunt “trenurile prieteniei” din anii ’90 și obrazul intoleranței etnice care ni s-a tot bătut timp de 20 de ani? În plus, țiganii (că despre ei este vorba) la care s-a referit Morganti nu călătoresc de obicei cu avionul sau, cel puţin, se presupune că nu o fac, alegând căile terestre mai ieftine. Asta explică şi de ce Franţa şi Germania s-au învoit pentru o admitere în etape. Mai mult, aceşti nedoriţi sunt cetăţeni europeni şi nu pot fi numiţi la propriu „imigranţi”, chiar dacă seamănă cu aceştia. Și cum vă ziceam, când este vorba ca un elegant comerciant olandez cu conturi substanţiale în bancă şi vorbind fluent cel puţin o limbă străină trebuie să primească la frontiere un tratament egal cu al unei ţigănci din România cerşind cu copiii în braţe (şi care va ajunge cel mai probabil pe un mare bulevard european) epoca politicilor corecte s-a epuizat, trasând granița Schengen la ușa României și Bulgariei.
  • Eşecul de acum era prefigurat de multă vreme şi cauzele lui ar trebui puse pe seama înapoierii economice generale, pe seama eşecului de 20 de ani de a micşora decalajele sociale şi pe a incapacităţii administraţiilor româneşti de a privi în faţă o problemă cu adânci rădăcini istorice. Die Presse din Austria bunăoară consemnează incapacitatea miniştrilor de interne europeni de a se înţelege cu privire la aderarea Bucureştiului şi Sofiei, astfel încât liderii europeni vor trebui să aplaneze ei înşişi cearta iscată de respingerea propunerii de compromis avansată de polonezi. Această propunere, acceptată de francezi şi de germani, viza eliminarea în etape a controalelor la frontiere pentru români şi pentru bulgari.  Cotidianul austriac semnalează tristeţea generată ministrului polonez de interne, de ceea ce Jerzy Miller a calificat drept lipsa de solidaritate manifestată de europeni în această chestiune. Ziarul scoate în evidenţă şi poziţia echivocă a Austriei, în această chestiune. Guvernul de la Viena s-a declarat de acord cu aderarea în etape a celor două ţări, dar, dată fiind atitudinea foarte critică a opiniei publice austriece, n-ar dori să pară că sprijină cu voce prea tare integrarea în Schengen a României şi Bulgariei. Şi presa elveţiană se ocupă de acest subiect. Iar Frankfurter Allgemeine Zeitung semnalează îngrijorarea care ar fi fost provocată Olandei şi Finlandei de eventualitatea ca, în absenţa controalelor la frontiere, în spaţiul Schengen să pătrundă, „bande de răufăcători din estul Europei”. Dar comentariul dedicat de ziarul din Frankfurt acestui subiect e edificator. În ziar citim:”Nu e întâmplător că tocmai Olanda şi Finlanda au blocat preluarea în spaţiul Schengen a României şi Bulgariei. Ambele guverne sunt nevoite să ţină cont, dacă vor să supravieţuiască, de partide populiste de dreapta euro-sceptice”.
  • „Eşecul Schengen ne arată un prieten: Polonia”. Cotidianul Adevărul remarca faptul că Preşedinţia poloneză a uniunii a încercat din răsputeri să sprijine accesul româniei în spaţiul schengen, dar n-a reuşit decât o amânare a votului Olanda şi Finlanda au fost de neînduplecat: nu vor România în Schengen pentru că nu au încredere şi sunt dispuse să mai discute subiectul în 2012. Preşedinţia poloneză încă mai speră să poată include pe agenda unui Consiliu următor chestiunea aderării celor două ţări,
  • Premierii Finlandei şi Olandei discută la Haga despre aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Premierul finlandez Jyrki Katainen va efectua luni o vizită de o zi în Olanda pentru a discuta cu omologul său Mark Rutte despre problemele financiare ale zonei euro dar şi despre aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, relatează postul de televiziune YLE, în pagina electronică. Cei doi premieri se vor concentra pe problemele financiare, cum ar fi stabilizarea zonei euro, dar pe agenda întâlnirii figurează şi alte subiecte de afaceri europene. Astfel, cei doi oficiali vor discuta despre aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, pe care Finlanda şi Olanda au blocat-o săptămâna trecută.
Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Epoca politicilor corecte s-a epuizat trasând granița Schengen la ușa României și Bulgariei (Derapaje pe “Războiul lalelelor”)

  1. Catalin zice:

    Acuma serios, de ce nu or fi punind vamesi comunitari platiti de CE cu salarii comunitare nu stiu.

    Orice federatie are vamesi din toate colturile ei.

    Macar asa li se inchidea gura la nemernici si nu mai aveau apa la moara.

    • Sare'n Ochi zice:

      nu le pun de frica pierderii „identitatii nationale”. daca nu ar avea aceasta frica, am avea politici fiscale comune, armata comuna, banca nationala si trezorie. asa avem doar credit doar cu buletinul (din pcate).

  2. ribelalu zice:

    Pana acum nicio aderare a Romaniei nu a avut loc din prima. Nici NATO, nici UE, nici Schengen, nu va fi nici euro. Si nu a murit nimeni. Ce sa o mai dam dupa gard, om fi noi superdotati tehnic dar daca pe frontiera stau tot aia eliberati de justitie te caci in ele de infrarosi si radare.

  3. Dan Parcalab zice:

    Felicitari pentru constanta pozitiilor. Si pentru scriitura, desigur…

  4. Dan Parcalab zice:

    Da, si NU. Plus lozinca zilei: „Hai Noua Republica”! 🙂

  5. nelucraciun zice:

    Un citat interesant din New York Times am putut citi pe Politeia:

    Referindu-se la masura luata la Bruxelles NYT scrie că aceasta are “impact practic redus sau chiar inexistent pentru majoritatea cetăţenilor celor două ţări, care pot călători fără dificultăţi în Uniunea Europeană, dar reprezintă o lovitură politică pentru cele două guverne, care sunt sensibile în privinţa considerării lor drept ţări de categoria a doua.”

    • Sare'n Ochi zice:

      noi ca cetateni n-am ratat mare lucru.
      au ratat politicienii – nu mai pot sa se „faleasca”.
      si-au ratat oamenii de afaceri.
      in schimb mancatorii de politici corecte au inceput sa rateze tot ce se poate rata. e fain sa stai intr-un fotoliu si sa te uiti la Teleenciclopedia la „populatiile barbare” si-apoi sa te pronunti pe subiect la o sueta la coafor – dar e nasol ca in timp ce ti se usuca parul sub casca, sa-ti reziste coafura si la Paris, „populatiile barbare” sa te faca la portofel…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.