Constantin Noica: “Toți marii români au făcut ce au făcut și au căzut într-un fotoliu” (Identificare probleme pentru 2012)

Până acum avem (identificate din discuții pe bloguri, editoriale, opinii):

I. PROBLEME PARTIDE (cum sunt percepute de către posibilul votant / ce se reproșează):

  • Criteriile de promovare în funcțiile publice și în ierarhia partidului (nu sunt transparente / sunt percepute ca fiind oculte => de unde și percepția publică a faptului că nu există nici criterii de integritate nici de competență atât în numirile publice, cât și în stabilirea ierarhiei în interiorul partidului. PROBLEMĂ GRAVĂ: nu există încredere în modul în care sunt administrați banii și competențele publice.
  • PROBLEMĂ GRAVĂ: o persoană incompetentă numită într-o funcție publică va contoriza incompetența personală și greșelile făcute în dreptul partidului care a promovat-o.
  • DISCUȚIE: în ce privește funcțiile publice, trebuie să se instituie două nivele – unul de competență politică, celălalt de competență de funcționare (și cu aceasta să înceteze amestecul politic în zona funcțiilor publice): UN NIVEL DE CONTROL care să cuprindă oamenii de încredere ai celor care preiau puterea politică, care pune în aplicare și urmărește aplicarea programului politic și UN NIVEL DE MEMORIE INSTITUȚIONALĂ – de la acest nivel în jos funcționarii trebuiesc păstrați / depolitizați pentru a da coerență instituției și pentru a păstra și consolida memoria funcțională a acesteia (adică cum se fac lucrurile pe-acolo, pe unde circulă hârtiile, care sunt competențele șamd).
  • NECESITATE: încrederea naște încredere; la ora actuală nu neaparat Guvernul nu inspiră încredere cât instituțiile statului => este necesară credibilizarea instituțiilor statului prin mecanisme care să înlăture percepția că acestea îl hăituiesc pe cetățean, nu îl ajută => trebuie renunțat la instinctul birocratic care în caz de eșec (al politicilor bugetare, de exemplu) duce la înmulțirea regulilor, la restricții și la înmulțirea controalelor.
  • PROBLEMĂ GRAVĂ: transparența banilor care intră în partid => banii “sponsorizează” partidele (total netransparent) => partidele “sponsorizează” cu funcții și posturi (total netransparent) => partidele politice sunt principala sursă de corupție din România. Devine dubioasă sursa banilor care intră în partide și care ies în momentul în care acestea acced la putere, mai ales banii din timpul campaniilor electorale. SOLUȚIE: o lege a finanțării partidelor => asta ar da șanse unei politici coerente de cadre în interiorul partidelor => alegătirul ar considera că nu mai există găști și nici atitudine de mafie: “ți-am dat, dă-mi!”. Altfel vedem că statul, în loc să se întărească, să-și apere patrimoniul, se auto-slăbește aducând în sistem oameni nepregătiți (ușor de fentat, ușor de corupt).
  • DEZBATERI ÎN INTERIORUL PARTIDELOR: se iartă faptele de corupție ale unui politician dacă acesta are performanță politică? Exclud politicienii dezbaterile de idei, există un dispreț pentru idei în interiorul partidelor?

II. BULVERSAREA ELECTORATULUI (cum nu participă electoratul la procesul electoral / motivația demobilizării electorale):

  • RESEMNAREA opiniei publice, INDIFERENȚA CETĂȚENILOR față de viața politică este dată de perceperea fenomenului de corupție (transferarea acestuia) la nivelul partidelor politice prin faptul că finanțarea campaniilor electorale este percepută ca un schimb ocult: bani contra avantaje economice sau judiciare (protecție economică prin contracte preferențiale cu statul și/sau protecție în fața legii). Deci: se pune sub semnul întrebării onestitatea celor care aleg calea politică ca mijloc de existență.
  • Un minister, un om politic, un partid, o agenție de stat plătește o instituție mass media și din punctul de vedere al cetățeanului există suspiciunea că banii sunt dați nu pentru a se pune în circulație informație (o comunicare cu cetățeanul privind modul în care se face descărcarea de atribuții publice), ci imagine (mai ales în campania electorală) și/sau protecție informațională => nimeni nu mai este ascultat cu adevărat, comunicare este privită doar ca un mijloc de a accede / de a se menține la putere a omului politic / celui care conduce instituția publică.
  • DE CE? Deoarece există un divorț evident între valorile pe care oamenii politici le clamează și ceea ce fac în realitate. Opinia publică este aproape resemnată să constate că există această ruptură – că un se zice în timpul campaniei electorale și altceva se face după aceea. Cel mai mult deranjează faptul că toți politicienii își găsesc scuze, în general “greaua moștenire” (de parcă nu se știa de aceasta în timp ce să făceau promisiunile), pentru a nu se ține de cuvânt. Lumea înțelege că se fac niște afirmații pe care politicienii nu le vor respecta niciodată. SOLUȚIE: partidele politice din România nu sunt altceva decât niște mașini eficiente de război electoral. Alegătorii nu trebuiesc lămuriți că au nevoie de standarde economice și de norme morale, în fond fiecare om știe de ce anume are nevoie => partidele trebuie să rămână tabere care să reprezinte interesele unor segmente de alegători în lupta pentru puterea politică => partidele trebuie să aibă PLATFORME ELECTORALE, la care să adere, în funcție de aspirații și interese, alegătorii => procesul electoral trebuie să se bazeze pe șansa acordată de către electorat partidelor (considerate administratori / manageri de proiect) de a-și dovedi priceperea.
  • În fond, CE-ȘI DORESC ALEGĂTORII?
    1. instituții performante (să nu-i mai frece nimeni cu birocrație inutilă)
    2. bunuri și servicii publice de calitate (educație, sănătate, ordine publică, salubritate)
    3. să știe pentru ce anume plătesc taxe – transparența cheltuirii banilor proveniți din taxe și impozite
    4. să știe de ce un ii plătesc taxe și impozite în timp ce alții (clientela politică) sunt exceptați / eșalonați, re-eșalonați / scutiți
    5. vor să creadă în onestitatea celor care le administrează banii (cum ar arăta o descărcare lunară / periodică de gestiune din partea oricărei instituții publice: aceștia au fost banii, i-am cheltuit așa și așa – aceștia mai sunt banii, așa îi putem cheltui să ne ajungă pentru cutare și cutare investiție – de aici mai aducem bani și ne propunem să facem cutare și cutare cheltuială pentru a putea rezolva asta și asta conform AGENDEI CETĂȚEANULUI).
  • PROBLEME MAJORE ALE CETĂȚEANULUI (factori de dezorientare):
    1. este exasperat de ceea cevede că se întâmplă
    2. că opoziția nu are soluții, nu are altă dificultate decât că nu știe cum să-l dea pe Traian Băsecu jos și asta este considerat necesar și suficient pentru a ajunge la butoanele puterii
    3. în timp ce toți vorbesc despre catastrofe fac bancuri și râd – există o atmosferă de neseriozitate manifestă în timp ce cetățeanul chiar are probleme. Ori cetățeanul vede că nimeni nu preferă discuții concrete, pe proiecte concrete, cu soluții concrete, ci toți preferă gălăgia și perpetuarea unei stări conflictuale, de provizorat => este normal ca cetățeanul să fie îngrijorat și să-și pună problema siguranței zilei de mâine.
    4. cetățenii sunt agresați chiar de către cei care îi conduc (prin legi sau norme de aplicare contradictorii, prin prețuri de monopol ale serviciilor la gaze, curent – prin corupție șamd).
  • De reținut (ca slăbiciune a societății civile): nici societatea civilă nu face mare lucru – resemnarea nu este o soluție cum nu este o soluție să tot afirmi că “toți politicienii sunt la fel, toți fură șamd” => astfel de generalizări sunt o piedică în construirea integrității acelor politicieni (partide) care chiar doresc să facă diferența; societatea civilă trebuie / este indicat / este încurajată (chiar de către politicieni) să facă presiune civică (petiții, sesizări, cerere de audiențe, memorii publice) pentru ca acestea să se poataă “civiliza”.

III. IDEI DISCURS POLITIC:

  • Libertate, stat minimal, justiție
  • SHOW ME THE MONEY – tot timpul să se spună de câți bani este nevoie pentru a se face investiția propusă/promisă, de unde vin banii și cum se cheltuiesc.
  • Nu fur, plătesc taxe, fac și nu discut, nu mă pierd în discuții sterile în afara AGENDEI CETĂȚEANULUI.
  • Relația de reciprocitate: în România toți așteaptă ca altcineva să facă ceva. Dacă eu ca politician am nevoie să mobilizez cetățenii pentru a face ceva util lor, util zonei lor, cum îi mobilizez? SIMPLU: prin concurs de idei – “Idei în schimbul realizării lor” (fac rost de bani și pun în aplicare acele idei care câștigă concursul de idei și/sau vin eu cu idei și mobilizez munca voluntară măcar a membrilor de partid din zonă pentru a le pune în aplicare).
  • A avea o strategie nu a fost scopul majorității guvernelor post-decembriste, până la Guvernul Boc toate au preferat mediocritatea – inginerește vorbind au preferat linia de minimă rezistență, populismul economic, mita electorală contra voturi. Știm foarte bine, am simțit-o pe pielea noastră cu ocazia multor mineriade sau acțiuni de fraudare / căpușare a bugetului public că guvernele pot fi violente și stupide. Nici o guvernare post-decembristă, cu excepția Guvernului Boc, nu și-a propus ca scop eficiența, nu și-a propus să-i ajute pe toți cetățenii să trăiască mai bine, mai mult – și-au propus să-i lase să experimenteze senzația unei libertăți iluzorii: libertatea de a face orice, fără respect față de ceilalți, față de Lege. Când unii au fost încurajați să stea cu mâna întinsă după pomană, alții au fost spoliați prin taxe și impozite. Nimeni, până la noi nu a încurajat munca, nu a respectat-o, nu a dat legi în favoarea celor care nu fură, își plătesc taxele, muncesc și nu-și pierd vremea cu discuții sterile. Salvarea nu vine prin duplicitate – pe de o parte încurajăm statul asistențial, pe de cealaltă îi căinăm pe cei care cu adevărat muncesc.
  • Demagogie, bocet, impostură. Se vrea perpetuarea unui bocet orchestrat la nivel național pentru a se bloca orice demers privind dezbaterea unor teme importante pentru România => orice decizie se blochează într-o zarvă (zgomot de fond) fără de sfârșit. REZULTATUL? APATIA: cetățenii nu se mai prezintă la urne. Atunci, ei care nu-și exercită dreptul de vot, ce pretenții pot să aibă de la politicieni – de ce trebuie ei să existe în agenda de lucru a vreunui partid politic dacă nu fac nimic pentru a motiva prin prezența la vot acel partid? Votul este “moneda” prin care politicianul este “cumpărat” de către alegător. Fără vot, politicianul nu ajunge să-și exercite meseria (campanie pentru responsabilizarea votantului?).
  • Politicienii nu au voie să-și bată joc de cei care i-au votat
  • Statul trebuie să dea înapoi majoritatea banilor contribuabililor în proiecte publice de amploare și nu în liste de TOP 50, 100, 500 ale clientelei politice.
  • Companiile să facă profit din consum, nu din jecmănirea consumatorilor
  • Procuroriii și polițiștii chiar să prindă infractorii, iar judecătorii chiar să aplice Legea
  • De reținut ce zice A. Pleșu (cu privire la schimbare): “Pentru descurcăreți, orice schimbare încurcă”.

PS: Normal. Lista rămâne deschisă – tare ce m-aș bucura dacă s-ar mai contribui la ea.

Acest articol a fost publicat în Politichie de mărgăritar și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Constantin Noica: “Toți marii români au făcut ce au făcut și au căzut într-un fotoliu” (Identificare probleme pentru 2012)

  1. Salut! 🙂
    Daaa, Noica. Aşa şi ? Pariu că 99,99 % dintre români habar nu au cine a fost Noica ?
    Pariu că din restul de 0,01 tot 99,99 ştiu că Noica a fost un simpatizant al mişcării căpitanului? Pariu că tot 99,99 % dintre români nu ştiu cine a fost Culianu ? Sau Moshe Idel? Sau atîţia alţii, pe care nici eu nu îi ştiu ?
    Aici este problema : românii, trăiesc într-un prezent continuu, cu vagi referinţe la trecut daaar, fără nici-un proiect de viitor. Ne place acest lucru ? Se pare, că, DA!!!!

  2. Dan Ielciu zice:

    L-am citit pe Danilet pe Contributors:
    http://www.contributors.ro/global-europa/schengen-%E2%80%93-inca-nu-prima-parte/
    Foarte documentat si la obiect expozeul d-lui de la CSM. Ca o completare la cele amintite de susnumitul domn,vreau sa adaug ca, atita timp cit un senator, in speta,Catalin Voicu, ajunge,din penitenciar, in Senat … si la Comisia Drepturilor Omului, toate punctele prezentate de catre d-sa sunt “apa de ploaie”, doar un motiv ca dl judecator sa abata discutia de la adevar. De un lucru ar trebui sa fie asigurat dl. Danilet, ca pe cei din UE nu-i abureste cu povesti. Daca de atitia ani suntem respinsi si sub monitorizare pe Justitie atunci inseamna ca nu el si tovarasii sai cu robe nu faci nimic pentru indreptarea lucrurilor. Mai mult, cei veniti de „noi” la CSM si in care si-au pus foarte multi speranta si numai cu atita au ramas: cu speranta, s-au dovedit niste parveniti care au mimat reforma pana s-au vazut cu sacii in caruta. Apoi si-au insusit rapid discursul de „sandei”. Demagogia este o boala molipsitoare. Si este sora cu coruptia.
    Cum este cu alde Danilet, asa este si cu majoritatea actualilor politicieni: amabili si reformatori pana ajung sa-si incaseze salariile din functiile castigate cu ajutorul votantilor.

    • Sare'n Ochi zice:

      🙂 Dane,
      de parac nu ne-am cunoaste marfa…
      si nici macar nu vorbim despre primul oportunist pe care-l cunoastem. sacii in caruta este cuvantul de ordine.
      vorba lui TOG pe blogul sau: as concedia toti judecatorii si i-as pune sa dea examen pentru ocuparea posturilor – cum au procedat cei din Cehia. si le-as baga inamovibilitatea pe gat. sa fie inamovibili dupa ce-si dovedesc corectitudinea si calitatatile. si nu in lipsa unei legi care sa le-o ia si pe ma-sa din casa in momentul in care dau o sentinta de cacat.

  3. Acidutzu zice:

    Pai sa vorbim despre bani, banii bugetului. Intreprinderile economice de stat sunt o moara la gatul economiei romanesti. Ne-o arata cifrele de la registrul comerțului pe rezultatele financiare ale primelor 45 de companii de stat, in comparație cu primele 45 de firme private (vorbim despre aproape 40% din economia romaneasca). Diferentele sunt concludente si covarsitoare in a demonstra calitatea de manager execrabil a Statului prin reprezentantii sai majoritatea numiti abuziv pe criterii politice:
    La cifra de afaceri. Statul: 9.9 miliarde euro. Privatul: 46 miliarde euro.
    La profitul. Statul: 68.3 milioane euro pierdere. Privatul: 1.12 miliarde euro profit.
    Statul ne lucreaza la buzunare cu 212 000 angajați. Privatul se zabte sa alimenteze prin impozite si taxe puturosenia statului cu: 165 000 angajați.
    Statul azvarle pe salarii brute: o medie de circa 3200 lei/lună. Privatul se chinuie la: circa 1300 lei/lună.
    In conditiile in care economiile europeana si mondiala stau sa crape, isi poate permite statul roman o atare risipa, justificata doar de sursele de finantare pentru partid si de bazinul de functii publice? Normal ca nu – dar fara vasali, cum vor mai castiga alegerile baronii politicieni?

  4. vasilegogea zice:

    La zisa din titlu a lui Noica, se cuvine adaugata (ca o jumatate dintr-o nuca, sa spunem!) cea a lui Petre Tutea: „Noi nu avem oameni de stat, ci numai de stat jos, pe scaune!”

  5. Cantemir zice:

    Vorba lui Noica se aplica cel mai bine la micii romani. Sa luam exemplul lui Boc (dar tot asa putem vorbi si de Antonescu, Videanu etc)…Astia s-au nascut intr-o generatie in care sansa de supravietuire a oricarei sarcini era de 25% si azi trag sforile in tara:
    http://camarasdelumini.wordpress.com/2011/09/20/traditii-nestirbite-la-romani-avortul/

  6. Pingback: Blogosfera Saptămânii: 25 Septembrie – 1 Octombrie « Politeía

  7. Pingback: “Trebuie să lucraţi ca şi cum toţi în ARD aţi fi Forţa Civică” | Sare'n Ochi

  8. ceaikovski zice:

    Salut!
    Uite articolul acesta al tau nu-l stiu, l-am citit acum, ca ai dat link pe interviul postat in 2012.
    Ma gandeam ca in societate este o lehamite si de munca si de seriozitate si de aprofundare, sau profunzime. Care pornesc din familie si de la scoala. In familie copilul vede ca parintii sunt neseriosi, ba chiulesc de la birou, ba aude discutii cum au pacalit fiscul, sau un amic, sau o ruda, ba cum au ocolit munca pe saptamana in curs, luandu-si un medical, etc.
    De asemenea, in afara puterii exemplului din familie, copilul mai vede la scoala, cum unii sunt apreciati, desi nu invata mai bine, iar altii nu, desi stau cu inteligenta la superlativ. In scurt timp, afla ca banii fac diferenta, implicarea parintilor dpdv financiar.
    Ei, toate ar fi bune, daca generatia aceasta de parinti nu ar proveni din epoca de aur… in care s-a muncit cum s-a muncit si in care s-a promovat non-valoarea si lozincard-ismul. Cum era vorba aia, timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.