Până la Rousseau, Hobbes și Locke, eu văd/traduc problema contractului social puțin mai abrupt, văzând în el o înțelegere “între părți” din care (grosolan) înțeleg că fiecare-și vede de treaba lui, plătind pentru aceasta ceva: bani, dacă are, muncă dacă poate, protecție, dacă știe – în așa fel încât totul (societatea) să funcționeze armonis, fără sincope și fără acumulare de frustrări/nemulțumiri. Numai că discutăm despre oameni și năravurile pentru care de la un bun început au fost necesare pentru a le corecta de cel puțin 10 (zece) porunci (legi) – când a funcționat ceva armonios și fără să ducă la acumulare de orice (de unde și frustrările și tensiunile), atunci când vorbim despre om (și, mai ales, despre năravurile/apucăturile lui)?
Originile omului, după Rousseau, nu au fost de ființă socială – dependența de social venind odată cu evoluția, singuraticii ajungând mai des sub colții și ghearele animalelor de pradă, ca să zic așa, decât familiștii. La fel și tăcuții, cei necomunicativi au rămas cu capul mic (cutia craniană nedezvoltată) – susține Rouseeau (aici misoginul din mine face o paranteză: la câtă poftă de vorbire au femeile, mă mir că nu au parcurs o evoluție paralelă și nu au un cap mai mare decât al bărbaților – când, în realitate, toată vorbăria muierească face capul mare doar bărbaților). Punând cap la cap tot restul abilităților câștigate prin evoluție (adoptarea staturii verticale, eliberarea de sarcina deplasării precum și specializarea membrelor anterioare cu opozabilitatea degetului mare), ne rezultă Omul ca animal inteligent, social și sociabil, capabil de muncă, creator de bunuri proprii de consum (prin imitarea si modelarea naturii) și nu în ultimul rând egocentrist.
Și-aici vine Hobbes și zice că natura umană este fundamental egoistă și rea, considerând că asocierea oamenilor nu se realizează decât datorită interesului. De aici și celebra afirmație “homo homini lupus” (“omul este lup pentru om”), care vrea să spună că o ființă umană este cel mai mare pericol pentru altă ființă umană – și-atunci este nevoie de o autoritate care să țină în frâu aceste conflicte iminente. Teama oamenilor unora față de alții determină crearea societăților și instaurarea pactului social prin renunțarea voluntară la dorințele și drepturile individuale. Oarecum de partea lui Rousseau, Locke consideră natura umană ca fiind fundamental socială, iar societatea continuarea și întărirea legăturilor preexistente din starea naturală.
Deci (groaznic de simplificat): om singur – cap mic – întâlnire cu animal mai mic – păpat animal mai mic – intâlnire cu animal mai mare = capăt de evoluție, la contrapondere cu: om cu om (de preferat un el și o ea pentru perpetuarea speciei) – capul mare (o explicație misogină o găsiți mai sus) – întâlnre cu animal mic – păpat animal mic – întâlnire cu anima mare – șanse în plus de păpat animal mare – bucurie, chef, distracție – cap mai mare a doua zi, dar se nasc mai mulți oameni = șanse de evoluție. Evoluția conduce implicit la adoptarea de norme de conviețuire, instituții de conducere, de represiune și de gestiune a credințelor și fricii naturale. Zice Rousseau că pierderea libertății în societate este un fapt dobândit, la fel ca și inegalitățile. Aspirația spre putere, proprietate și conducere a generat fenomenul politic și diversitatea regimurilor de putere de la șeful de grotă la polisurile grecești, la societățile complexe multietnice și întinse teritorial precum imperiile antichității târzii și ale evului mediu timpuriu, trecând prin Renaștere și până în zilele noastre zise democratice. Trec peste instaurarea inegalității sociale și consolidarea proprietății ca instituție, care ar explica de ce puterea statală, proprietatea și prestigiul social devin obiective fundamental existențiale ale adulților speciei umane, inclusiv peste modelul parental care le generează (cine vrea să aprofundeze are măcar “goagălul” la îndemână) și ajung la dezideratul emis de către Rousseau cu privire la faptul că este necesar ca poporul să-și exercite direct suveranitatea, nicidecum prin interpuși dacă dorește ca voința comună să coincidă dorinței generale (acum o înțeleg pe Monica Macovei mai bine când susține reducerea puterilor și introducerea în decizia CSM a unor persoane din popor). Rousseau nu considera ca fiind democrații autentice regimurile elective (și tind și eu să-i dau dreptate atâta vreme cât votul unui boschetar este identic ca și valoare cu cel al unui om care muncește și-și plătește onest dările).
Și-acum despre contractul social – definit ca fiind contractul tuturor și între toți, reprezentând voința generală, cum mai poate fi el azi baza legitimității guvernului (guvern diferit de suveran – prin care se înțelege popor)? Suveran este poporul în totalitatea sa prin exercitarea voinței generale. Zău – când doar 40-44% dintre poporeni trimit interpuși în Parlament și la guvernare, de unde atâta exercitare a voinței generale?
Contractul social ca pact nu devine realitate decât dacă toată lumea i se supune. Scopul Contractului îl reprezintă în final realizarea libertății individuale prin “găsirea unei forme de asociere astfel încât individualitățile reunindu-se să nu se supună decât voinței generale, care în mic reprezintă voința individuală, deci individul se supune propriei voințe, deci este complet liber” (citat aproximativ). Suveranitatea constituie deci o expresie a libertății individuale, iar libertatea individuală este rezultatul suveranității poporului. Dumneavoastră, ca cititori, unde vă regăsiți între atâtea cuvinte frumos înșiruite în înălțătoare fraze?
Fără un contract social viabil și valabil, definit ca fiind contractul tuturor și între toți, reprezentând voința generală, cum este justificată existența statului? De ce mai trăim într-un stat? Putem foarte bine, la cum se mișcă lucrurile azi, să ne întoarcem la starea naturală. Doar oamenii, sunt fundamentali buni, nu? Probleme ar apare doar în momentele de conflict. În stare naturală, orice om are dreptul să judece și să pedepsească pe oricine îl deranjează. În stare naturală, dacă sunt atacat, am dreptul să judec și să pedepsesc după cum îmi dictează rațiunea (de la “eu te-am făcut, eu te omor”, până la “dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”). Dar cum toți oamenii au acest drept, în curând se ajunge la haos, sau la legea dreptului celui mai tare în braț. Și-atunci este nevoie ca indivizii să renunțe la dreptul fiecăruia de a judeca și a pedepsi de unul singur, să confere aceste drepturi unei autorități neutre care să judece și să pedepsească răul făcut. Dar, la ora actuală, ne putem noi baza pe o justiție neutră, capabilă să pedepsească în mod just (drept) răul facut? (Citiți toate episoadele din Constituția poporului “suveran” și Republica judecătorilor și veți vedea că răspunsul este nu).
Bun, noi ca indivizi înțelegem că este în interesul nostru să ne asociem și să încredințăm puterea legislativă (de a determina ce e permis și ce e interzis), puterea executivă (implementarea acestor legi), puterea judecătorească (de a determina care caz se subsumează cărei legi) și puterea polițienească (aceea de a veghea la aplicarea legii și a pedepsi încalcarea legilor) unei autoritati neutre – s-o denumim Statul (indiferent că vorbim despre șeful de grotă, șeful de trib, rege, parlament, sau chiar de voința populară consultată periodic). Vorbim despre interesul nostru. Ne asociem și acceptăm să transferăm/cedăm statului dreptul nostru de a judeca și pedepsi tocmai pentru a trăi mai bine, pentru ca interesele noastre să fie mai ușor urmate decât dacă ne-am ocupa singuri de asta (iaca lenea ca progres, ar zice unii!), și pentru a avea beneficiile suplimentare care deriva din traiul în comun. Statul îți oferă securitate fizică, infrastructură, poate un venit minim garantat șamd – de aceea este în interesul nostru să acceptăm să trăim într-un stat. Deci ar trebui să vorbim despre corectitudine aplicată cooperării dintre persoane libere și egale, un sistem care promovează în mod egal interesul tuturor. Zău? La ora actuală cât sunt eu de egal cu Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vântu, Dan Voiculescu sau orice alt exponent al capitalismului de cumetrie implementat de Ion Ilici Iliescu după 1989 – an de la care se presupune că am pornit cu șanse egale și interese comune într-o nouă construcție denumită Stat?
Actualul contract social trebuie denunțat – contractul social, conform teoreticienilor săi, poate fi denunțat de oricare parte, atunci când partea cealaltă nu își respectă îndatoririle. Dacă Statul poate să denunțe contractul și să ostracizeze indivizii care nu respectă regulile, și poporul (mamă, cum sună!) are dreptul să denunțe contractul și să înlăture o clasă politică (social-economică de sorginte mafiotă care a subjugat statul) care lucrează împotriva intereselor cetățenilor, atunci când se constată acest lucru.
Legea ca expresie a voinței generale generează libertatea de a se supune unor legi juste schițate de către un legislator altruist – în nici un caz alde senatorul PSD Cătălin Voicu – care nu semnifică puterea și acceptate și aprobate de către popor. Guvernarea aparține poporului în totalitatea sa prin acceptarea și aplicarea legilor. Vezi să nu!
Ne trebuie clar un nou contract social!
Constat cu satisfacție că băiatu’ ăsta, Russeau, e de acord cu mine. 🙂
De acord cu paraziții, dar eu aș mai plusa cu votul selectiv. De ce să voteze și Patriciu & Co care au fost hyper-avantajați de sistemele anterioare? În SUA, miliardarii au ajuns singuri la concluzia că au fost prea avantajați și vor să mai renunțe la drepturi. Bănești. La noi șoriciul e prea gros. Ni l-au îngroșat anii de comunism.
🙂 soriciul este USLinos de-a dreptul!
nu ai sa vezi nici un miliardar de carton facandu-si mea culpa.
si nici renuntand la privilegiul de a capusa. banii sutiti de ei din buzunarul nostru se contorizeaza la investitii din punctul lor de vedere – drept pentru care vor dori sa-i recupereze.
Salutare
In opinia mea personala , Romania post 1989 nu mai poate functiona / dezvolta asa cum a fost concepita de tovarasii securisti ajunsi judecatori si de tovarasii nomenclaturisti ajunsi ” salvatori ai patriei ” . Pur si simplu nu poate supravietui acest stat fata de sfidele europene , mondiale .
E necesara o totala regindire a statului in sine , a criterilor de angajare , promovare a persoanelor in administratia de stat centrala , locala dar si in politica . O regindire a ce trebuie sa asigure statul si ce trebuie sa faca individul . Obligatii , indatoriiri, drepturi de ambele parti dar EGALE . Si fara derogari in numele unui interes suprem (politic) care nu mai exista . Epoca cetateanului sluga si a statului stapin a murit . Cel putin in Europa . In China e in floare . 🙂
de aceea zic si eu ca trebuie rupt actualul contract si facut altul, in interesul poporului/cetatenilor.
hmmm… tema e grea. Contractul social dupa parerea mea e un bullshit de la un cap la altul:
1) pentru ca presupune ca trebuie sa faci compromisuri incepand cu ipoteza;
2) pentru ca boschetarii (a caror pondere poate deveni semnificativa) nu te reprezinta;
3) pentru ca nu suntem in cazul ideal, iar cei „alesi” sa puna lucrurile la punct vor esua statistic in 99.99% din cazuri sa face CE TREBUIE.
Daca iei in considerare nivelul de instruire al legiutorilor si nivelul de moralitate de care au dat dovada pana acum, tabloul e intreg…
1. incepand cu ipoteza, nu trebuie sa faci nici un compromis – doar trebuie sa stabilesti care este interesul (comun, personal, nu conteaza – important este sa fie armonizat, sa fie vointa generala).
2. boschetarii sunt „majoritari” si hotarasc doar pentru ca „majoritatea” se ascunde dupa „dezamagiri” si nu voteaza. in plus nu face nimic sa ia din mana boschetarilor puterea votului.
3. concediere masiva 🙂
Acum vin și eu și întreb , cu cine să votez ? În 2008 candidații tuturor partidelor erau pesediști care nu avuseseră loc pe listele PSD-ului și deveniseră peste noapte PD, PNL, PRM, PNG, …
Actualul deputat PDL din zona mea e fostul candidat și deputat PSD cu care m-am contrat în timpul campaniei electorale din anul 2009 atunci când el făcea campanie electorală pentru Geoană. Să zic că toți foștii fii de securiști sau turnători sunt acum în politică ar însemna să-i plagiez pe alții.
🙂 constientizarea faptului ca securistocratia si turnatoricratia sunt parti ale cumatrocratiei nu inseamna plagiat, ci desteptare!
este timpul sa votam omul – daca omul merita.
scuze pentru dezacorduri 🙂
no, problemo 🙂
😆
E misto tiganesca asta ca italiana nu poate fi . 🙂
de acord cu tine 🙂
https://sareinochi.wordpress.com/2011/09/20/sa-scoatem-tiganul-din-rrom-sa-ti-fie-rusine-ioan-budai-deleanu/
5 stele şi-atît, mă abţin să comentez ca să nu-ţi fac capul mare. 😛
🙂 decat baiatul ala care scrie este misogin. tu stii ca io-s sub papuc!
zi şi tu elegant, conectat la wife-fi. 😀
la început a fost cuvântul.
pe bune.
și au fost chiar trei începuturi, iară cuvântul de trei ori la început a fost.
1. într-o primă etapă, cuvântul a definit o lume.
așa se creează o lume, printr-un limbaj, având la temelie conceptul de cuvânt.
plus cel de sintaxă ș.a.m.d.
un individ, Popescu, a deprins un limbaj și-l folosește pentru a-și pune în operă imaginația.
Popescu își imaginează o lume în care există niște entități și niște reguli.
pentru că Popescu este un om, în lumea imaginată de el există oameni, care fac tot felul de lucruri, în funcție de regulile stabilite de Popescu.
cum creează Popescu lumea?
scrie niște cuvinte, respectând o sintaxă.
zice Popescu, folosind cuvintele din română: « ia să se ierarhizeze oamenii din lumea mea, după avere… »
și scrie Popescu, folosind cuvintele din Java:
după care compilatorul Java, urmând instrucțiunile lui Ionescu, realizatorul său, traduce cuvintele de mai sus în limbajul de asamblare:
și pentru că odinioară Vasilescu se plictisea, și-a imaginat și un limbaj al procesorului, numit cod-mașină, iar cuvintele de mai sus sunt traduse, obținându-se cuvinte înșiruite astfel:
și așa se realizează, prin aceste traduceri succesive, utilizând cuvinte, lumea imaginată de Popescu, o lume viabilă, cu regulile ei.
ceva mai înainte, strămoșii lui Popescu, Ionescu și Vasilescu s-au gândit, recunoscători, la programatorul care a creat lumea lor.
și i-au spus Dumnezeu.
și au încercat să descifreze cuvintele și sintaxa folosite de Dumnezeu.
au identificat tot felul de clase și obiecte, proceduri și funcții, constante și variabile.
au ajuns inclusiv la zerourile și unu-urile din instrucțiunile ADN.
scuze pentru lungimea explicației.
ideea este asta:
la începutul unei lumi, la începutul unui univers, este cuvântul (limbajul) celui care l-a imaginat și pus în practică.
și scuze pentru că, aparent, cele de mai sus n-au nicio legătură cu contractul social.
să băgăm la cap:
lumea funcționează pe baza unui lexic și a unei sintaxe folosite de Creator.
iar compilatorul Creatorului nu permite greșeli în utilizarea acestui limbaj.
compilatorul i-a dat Creatorului eroare după eroare, până când Creatorul a eliminat toate bug-urile.
în limbajul Creatorului, dacă o procedură este definită pentru clasa A, ea poate fi aplicată exclusiv clasei A.
iar dacă procedura are ca argumente pe X și Y, ea folosește pe și numai pe X și Y.
dar entitățile din lumea realizată de Creator nu au aceeași cunoaștere.
pentru un anumit Om, de exemplu, această afirmație este valoroasă: « nu întreba ce poate face țara pentru tine, ci întreabă ce poți face tu pentru ea. »
pentru Creator, în schimb, este un bug, care ar fi generat o eroare la compilare dacă Creatorul ar fi folosit o asemenea instrucțiune.
o mică paranteză: fiind programator cu experiență, Creatorul nu folosește a face pentru (X să facă pentru A), ci a utiliza (A să utilizeze B).
[de pildă, nu spune că plugul face arare pentru țăran, ci că țăranul ară cu plugul.]
procedura a utiliza este definită pentru clasa utilizator și are ca argument instrumentul.
nu și invers!
utilizatorul utilizează instrumentul? da.
instrumentul utilizează utilizatorul? nu!
dintre om și țară, care este utilizatorul și care instrumentul?
logic: care îl realizează pe celălalt?
a) Creatorul a făcut țări, care și-au creat oameni.
b) Creatorul a făcut oameni, care și-au creat țări.
evident, varianta corectă este b).
cine a ales a) n-a înțeles nimic din lume și viață, probabil că are un coeficient de inteligență sub 20.
așadar, în gândirea Creatorului, și apoi în lumea realizată de el, statul face ceva pentru individ, și nu invers.
dar, repet, numai Creatorul trebuie să gândească logic.
entitățile din lumea creată de el își pot imagina orice tâmpenie.
ele pot gândi oricât de prost.
și își pot imagina un stat care folosește cetățeni.
și își pot imagina un contract între stat și cetățean altfel decât o relație între instrument și utilizator.
2. într-o a doua etapă, cuvântul definește omul.
avem lumea aceasta, al cărei Creator este Dumnezeu, iar noi suntem oamenii.
ce ne diferențiază de restul animalelor? [scuze religioșilor pentru că prin limbaj presupun că omul ar fi un animal, dar acesta nu este un text religios, iar în sistemul meu cognitiv omul este o specie animală.]
repet: ce ne diferențiază de restul animalelor?
cuvântul.
comunicarea verbală, adică prin cuvinte, fie ele rostite sau scrise.
noi folosim concepte, inclusiv concepte abstracte.
ființele lipsite de cuvinte nu utilizează numere; și nu numără; și în niciun caz nu socotesc.
ființele lipsite de cuvinte doar sugerează emoții.
ființele lipsite de cuvinte nu…
mă opresc, că n-are sens să enumăr mai departe.
ideea este asta:
omul, ca specie superioară restului animalelor, e definită prin limbajul verbal, adică prin cuvânt.
și acum vine partea importantă:
dacă omul e definit prin cuvânt, înseamnă că, în mod natural, omul este un cuvântător.
în mod natural, omul comunică.
logic, asta înseamnă că omul, prin natura lui, trăiește în grupuri.
dacă omul trăia izolat, ca leopardul și jaguarul, omul nu putea comunica verbal, că n-avea cui.
singurele mamifere care trăiesc izolat, și nu în grupuri, sunt felinele (cu excepția leilor).
omul, prin natura lui, trăiește în grup, ca toate celelalte mamifere.
consideră Rousseau că „originile omului nu au fost de ființă socială”?
consideră Rousseau că oamenii cădeau pradă diferitelor gheare și colți?
să fim serioși, el a trăit prea devreme pentru a putea urmări National Geographic sau Discovery.
primatele, mai ales cele antropoide, trăiesc în familii largi și nu au vânători naturali (adică nicio specie animală nu are în cartea de bucate capitolul „preparate din carne de om sau maimuțe fără coadă”).
cele mai apropiate rude ale omului sunt cimpanzeul și bonobo, apoi orangutanul, apoi gorila, și mai apoi gibonul.
toate acestea sunt antropoide („ca omul” – în engleză se numesc apes).
toate trăiesc în grupuri și nu sunt vânate.
urmează maimuțele cu coadă (engleză: monkeys).
toate trăiesc în grupuri și, în general, nu sunt vânate (dar, ocazional, pot face deliciul unor specii carnivore).
urmează cele mai primitive primate.
nu, nu e vorba de comuniști 🙂
ci de lemurieni.
și ei trăiesc în familii largi, însă ei au vânători (leoparzii).
concluzia:
omul este, prin natura lui, o ființă socială.
ca moștenire biologică, trăiește în grupuri și comunică intens.
ca element distinctiv, comunică prin cuvinte.
legătura cu contractul social?
habar n-am 🙂
doar că omul are o natură socială, adică în mod natural individul are relații cu ceilalți indivizi.
adică, dacă considerăm contractul social ca fiind un contract între indivizi (și nu între individ și stat), el este la fel de natural ca respirația.
3. într-o a treia etapă, cuvântul definește democrația.
democrație este atunci când fiecare își poate spune cuvântul.
nu prin intermediul unei majorități din care să facă parte, ci ca individ.
firește, fiecare e liber să înțeleagă democrația cum are chef.
cât timp nu creează o lume, compilatorul nu funcționează și nu-i dă mesaje de eroare.
dar, în limbajul de programare al Creatorului, democrație este atunci când puterea este exercitată de popor, nu de o majoritate.
adică, logic, este democrație atunci când orice individ din popor își poate exprima părerea, cu șanse reale ca restul indivizilor să fie de acord.
sunt diferențe de nuanță cât se poate de relevante.
dictatura majorității nu este decât o dictatură, iar faptul că se ascunde după cuvântul majoritate o face să fie cea mai odioasă dictatură.
–
pe această linie mai spun doar că omul nu este, în mod natural, egoist și rău.
s-au făcut experimente: omul de la birou lasă să-i cadă pixul jos.
gorila, orangutanul și cimpanzeul sunt indiferenți – dacă pixul ar fi comestibil, l-ar lua ei; dacă nu este, dă-l în sărăcie.
copilul de 2 ani, în schimb, are instinctul de a lua pixul și de a-l da celui de la biroul.
se pare (zice lumea științifică, nu eu) că omul are în instinct cooperarea.
nu ajutarea ca element de bunătate promovat de creștini, ci cooperarea.
omul nu este, în mod natural, rău.
și nici bun.
omul doar respectă un lexic și o sintaxă, niște proceduri aplicate unor clase.
în mod natural, adică în limbajul de programare al lui Dumnezeu, nu există bun și rău.
omul doar respectă instrucțiunile, instrucțiuni care îi permit să facă și tâmpenii.
–
punând laolaltă cele de mai sus:
contractul social, cel veritabil, este unul între oameni.
între indivizi.
iar statul nu este decât un instrument folosit de oameni, și asta prin definirea lumii de către Creator (Dumnezeu sau natură, cum preferați).
oamenii dintr-o comunitate se înțeleg și-și fac un instrument, numit stat, prin folosirea căruia să-și satisfacă nevoile.
statul nu este parte a contractului, ci obiect; așadar, el nu poate să denunțe nimic, el există doar pentru a ajuta oamenii.
că, mai departe, există contracte între stat și câte un individ, asta este cu totul altceva.
dar, din perspectiva semnificației, definirii statului în lumea aceasta, nu există contract între stat și oameni, ci contract între oameni, prin care ei își construiesc un stat, pentru a-și satisface nevoile.
mă culc, că e cutremur și literele îmi sar în față, nu le mai pot citi.
multumesc, domnule!
mi-am permis sa subliniez, boldand, cate ceva din punctul tau de vedere.
Contractul social se numeşte cetăţenie. Cîtă importanţă acordă statul cetăţeniei se poate vedea printr-un experiment simplu:
Încercaţi să mergeţi la vot cu actul de identitate expirat. Vi se va interzice să votaţi şi nici nu vi se va da la mînă o rezoluţie
Care e semnificaţia?
1) Cetăţenia (drept negativ) nu se prezumă (precum viaţa şi dreptul la viaţă) aşa cum ar fi de bun simţ.
2) Dacă poţi vota cu un act de identitate valabil, dar nu cu unul expirat, înseamnă că drepturile tale politice nu sunt continui, ci au termen de prescriere. Un drept altminteri definit ca inalienabil şi imprescriptibil devine astfel discontinuu şi prescriptibil, ceea ce e o nemernicie.
3) În dreptul civil de pildă, contractele expirate se pot prelungi tacit. Nu şi în dreptul administrativ. Ceea ce e de bun simţ nu e valabil pentru un stat nemernic.
4) Faptul că nu vi se dă nicio hîrtie la mînă, deşi vi s-a refuzat exercitarea unui drept fundamental, e semn că cetăţeanul a fost decăzut abuziv din calitatea de subiect de drept. Diferenţa dintre dobitoc şi cetăţean se şterge astfel.
Concluzia este că un stat care condiţionează extracontractual* drepturile fundamentale negative îşi poate ucide liniştit cetăţenii. La început, juridic**. Un stat care îşi ucide juridic cetăţenii îi poate ucide şi fizic. Prescriptibilitatea cetăţeniei, nereprimată prin acţiune civică, duce inevitabil la prescriptibilitatea dreptului la viaţă. Aşa e că vi se face frică?
Prin exemplul de mai sus am arătat că încă nu există practic un contract între stat şi cetăţean. Iar acolo unde el există, este unul oneros***, viclean, curvesc, suprapunitiv.
––––––––––
* Obligaţia de a avea acte de identitate în termenul de valabilitate nu este o obligaţie cetăţenească. Pentru conformitate, consultaţi Constituţia.
** Uciderea juridică a putut fi probată în perioada comunistă, dar ea continuă şi azi. În anii 50 nu era nicio problemă pentru stat să îţi confişte averea fără despăgubire, nu erea nicio problemă să te dea afară din casa ta, să te deporteze sau să te bage la puşcărie fără proces, ori după un proces sumar cu sentinţă antepronunţată.
*** În mod curent, expirarea unui act de identitate nu este adusă la cunoştinţa titularului decît după ce expiră. Este ca şi cum garda ar trage fără somaţie.
salut domnule Mistretu!
cunosc intreaga dumneavoastra lupta cu privire la actul de identitate – am citit-o si mi-am facut cruce la ce obtuzitate de tip securistic exista in Romania.
de aceea contractul oneros care exista la ora actuala intre cetatenii romani si ceilalti cetateni romani – cei care umplu statul (politicienii/calasa politica), trebuie schimbat/rescris.
Primul articol la care voi comenta mâine. E un subiect care mă doare.
🙂 astept!
😆