Fiți atenți ce vă doriți, s-ar putea să vi se-ntâmple și-apoi veți regreta ce v-ați dorit (proverb chinezesc)

Pornind de la premisa că un sondaj de opinie „cosmetizat” poate influenţa în chip decisiv convingerile electoratului, toţi cei care au avut posibilitatea achitării sumelor necesare unui sondaj de amploare au avut grijă ca rezultatele să nu le fie defavorabile. Metoda a fost teoretizată de George Soros în domeniul financiar – „Dacă eu lansez zvonul că dolarul va scădea şi marca, să zicem, va creşte, toată lumea se va înghesui să vândă dolari şi să cumpere mărci. În concluzie, dolarul se va deprecia cu adevărat în favoarea mărcii. Ceea ce nu înseamnă că sunt profet. Înseamnă, pur şi simplu, că ştiu să manipulez realitatea”.

Pentru a vedea cam cum va arăta campania electorală din 2012, să facem o trecere în revistă a celorlalte (pentru a vedea și cât s-au maturizat, în 20 de ani de „dă-i și luptă” clasa politică, consilierii acesteia și electoratul).

O primă constatare: de 20 de ani potențialul votant este, practic, polarizat/captiv în jurul a două tabere/două centre de influenţă, idiferent de câte partide s-au perindat pe eșichierul politic. Lupta s-a dat (până la saturație) între „Alb” şi „Negru”, între forţele „Binelui” şi cele ale „Răului”, toate foarte bine definite timp de 10 ani (1990 -2000). O primă corecție de “finețe” s-a făcut în anul 2000 când, în momentul culminant al bătăliei electorale, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, alegerea s-a făcut între “rău” şi “foarte rău” – de unde și încremenirea în proiectului “răul cel mic” (trebuie să vă amintiţi mobilizarea generală a societăţii civile împotriva lui Vadim Tudor, perceput ca un rău mai mare decât Ion Ilici Iliescu; a meritat s-o vedem pe Ana Blandiana punând ștampila pe minerul numărul 1 al țării?).

În aceste condiţii, discursurile electorale şi formatorii de imagine publică se găsesc, în acelaşi timp, atât într-o situaţie ingrată cât şi privilegiată. Ingrată: pentru că orice combinaţie post-electorală este, teoretic cel puţin, posibilă şi atunci devine dificil de precizat „duşmanul” – adversarul împotriva căruia trebuie aţintite toate săgeţile electorale; ţapul ispăşitor pe care să-l poţi arăta cu degetul. Dacă, Doamne fereşte, duşmanul de azi va trebui să fie aliatul de mâine, prin rezultatul jocului electoral?. Nu este rentabil, politic vorbind, să-ţi arzi toate punţile de comunicare cu „celălalt”, mai ales că, în situaţia actuală (datorită dovezilor de transpartidism a afacerilor absconse și a tolerării prin acceptare a migrației politice, plus că vorbim despre un sistem electoral șchiop ca și noțiunea despre democrație a actualei clase politice și a majorității așa-zișilor formatori de opinie: al semi-uninominalului pe listă), indiferent de coloratură, politicienii trebuie să se confrunte şi cu eticheta: „toţi sunt o apă şi un pământ”Privilegiată: pentru că, dintr-o perspectivă diferită, dacă totul este posibil, nimic nu e imposibil. Prin urmare, poţi ataca în stânga şi în dreapta, pornind de la premiza că adversarii tăi politici vor proceda aidoma şi nu-ţi vor considera atacurile din campania electorală drept un afront personal, imposibil de depăşit în perioada alianţelor post-electorale. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, cam așa se întâmplă – gradul de duplicitate declarativă este imens. Politicienii se jignesc în mod nepermis la tembelizor și-n declarații publice, dar se pupă și se bat frățește pe umăr în intimitate, plus că au aceleași apucături în ceea ce privește bugetul statului (ANI sesizează Parchetul pentru cercetarea a cinci deputaţi care ar fi angajat ilegal rude la birourile parlamentare).

Din acest punct de vedere, alegerile din ultimul deceniu (2000 – 2009) au fost avantajoase comparativ cu cele din deceniul anterior (1990 – 2000). Dacă în anii ‘90, cetăţeanul român prezent la vot, mai credea că „lupul, capra şi varza” nu pot fi împăcate odată trecut „râul alegerilor”, din 2000, acelaşi cetăţean a devenit convins că totul este posibil. Alegătorul a început să „ştie”lupul poate pupa, la o adică, şi capra şi varza, sau că mielul se poate cuibări liniştit, după alegeri, la pieptul leului (vezi cazul “soluției imorale”. Această resemnare morală a alegătorilor a oferit un suflu nou şi oamenilor politici. Opţiunile modificate de la o zi la alta şi declaraţiile de fidelitate sau de duşmănie veşnică călcate „în picioare” nu au mai atras, după ele, o scădere în sondaje şi/sau popularitate – ci doar lehamitea celor care au ales să meargă în număr tot mai restrâns la vot. Până am intrat în zona de radicalizare până la nesimțire a clasei politice în raport cu electoratul (“pulimea”) și ignorarea agendei acestuia, sau măcar transferarea acesteia la un nucleu dur de indivizi care se prezintă la vot – nucleu bine definit sociologic: funcționari, asistați sociali, pensionari (adică toți dependenții bugetului de stat). De unde și paradoxul: cei care participă activ la alimentarea bugetului de stat (sectorul particular), nu prea participă la exercițiul electoral, în schimb banii lor (împotriva nevoilor lor de particulari) alimentează (mită electorală) nevoile celor care consumă resursele bugetare, mituți că se știe că se prezintă la vot și că votează cu cei care promit cel mai mult (dând și ei câte ceva în momentul campaniei electorale: o pungă, o subvenție, o găletușă, o majorare de „penzie”, un concert, un mititel cu muștar). Se pare că totul este permis. Atât gazetarilor cât şi politicienilor…

Vi se pare normal ca 40-44% dintre cei cu drept de vot (cu tot cu politicieni) să țină prizonieri ai sistemului pe restul de 56-60%? Nu este momentul să se schimbe ceva, dacă tot am intrat într-un nou deceniu?

Avem nevoie în primul rând de o nouă atitudine față de meseria lor a celor care fac politică. Apoi de solidaritatea electoratului în promovarea agendei României pe termen mediu și lung: să ni se arate unde sunt banii și să fim întrebați despre modul în care aceștia urmează să fie cheltuiți (transparență bugetară și limitarea deficitului prin lege, prin modificarea Constituției). Politica să se facă în primul rând de la nivel local, acolo unde îi este locul și poate fi mai ușor controlată de către cetățeanul cu drept de vot (autonomie locală sporită, regionalizare, reformă administrativ-teritorială). Sunt multe de cerut (pe acest blog mai găsiți astfel de materiale), de la comasarea comunelor de 4-5 mii de locuitori până la norma europeană de 12 mii de locuitori (cu desființarea de primării, de consilii locale), desființarea agențiilor statului din județe (cu desființarea rezervorului de funcții publice cu care unii satrapi locali ai partidelor politice românești obișnuiesc să-și răsplătească ciracii/acoliții/servii în momentul câștigării alegerilor) și până la modificarea legii electorale cu trasarea colegiilor electorale în mod corect (inteligibile și ușor de parcurs atât de către candidați, cât și de către electori – nu fâșii de hartă decupate pe criterii politico-etnice, fără nici o legătură cu realitatea social-economico-istorică din teritoriu), cu vot uninominal pur și prevederi clare și cu privire la modul în care cei care și-au exprimat votul pot să-și concedieze alesul. Șamd.

Referințe:

  • Alianțele solide nu se fac doar pentru a învinge adversarul. Ele trebuie construite în jurul unei viziuni politice limpezi și a unor obiective comune precise.
  • A câștiga alegerile înseamnă a da puterea pe mâna unor oameni despre care e bine să știi de ce sunt în stare sau măcar pentru care trebuie să ai un mecanism de control eficace.
  • În momentul în care o astfel de mișcare prinde contur ea va fi infiltrată agresiv de două categorii toxice de personaje: oportuniștii de profesie și trădătorii plantați de inamic. Ei trebuie descurajați iar mecanismele de promovare la vârful mișcării trebuie să fie conservatoare. (nevoia de creștere rapidă face ca oameni din exterior, de oarecare vizibilitate dar de moralitate neverificată de nimeni, să fie acceptați extrem de ușor în poziții cheie)
  • Determinantă la un lider al dreptei este credința lui în valorile dreptei și nu loialitățile personale.
  • Crez politic: o Nouă Republică. Să ne amintim: nu nomenclaturiştii, nu şmecherii sau cocălarii au dărâmat dictatura – ci oamenii liberi, vrednici, demni şi buni. La Timişoara, Bucureşti, Arad, Sibiu, Braşov sau Cluj — câteva inimi curajoase au făcut diferenţa pentru alte 23 milioane de suflete. România are nevoie şi astăzi de idealiştii pragmatici care refuză transformarea ţării într-un paradis al mediocrităţii. Sunt milioane de cetăţeni care au ieşit din sărăcie şi deznădejde prin muncă şi solidaritate. Sunt milioane de români care vor să dea ţării un alt viitor: nici colonie economică, nici insulă ocolită de marele capital. Sunt milioane de cetăţeni care ştiu că România nu e o cauză pierdută. Ei desfid impostura televiziunilor şi cinismul politicienilor care seamănă doar zgomot, intrigi, ură sau descurajare.
  • Mulți da’ proști! Problema memoriei devine masivă când vorbim de aproape 20 de ani. Faptele de atunci devin anecdotică, greșelile sunt îngropate în explicații stereotipe, vinovățiile se simplifică până la caricatură. Mai mult, o generație care în anii 90 era la vârsta copilăriei e acum la cea a maturității, va avea o greutate enormă la vot și habar nu are de greșelile trecutului. E cazul să fiu precis. Avem toate datele pentru ca ACZ să repete erorile Alianței Civice din anii 90 – mișcare civică masivă, compusă din organizații diverse, care a fost motorul CDR în 96. Datele erau simple: unitate în fața răului comunist, în fața unui adversar care urmărea controlul politic și economic total. Dreptate, reformă și integrare. Nu sună cunoscut? Prea des atunci când delirul de grandomanie al lui Constantinescu ne scoate din sărite, uităm că el e doar încununarea unei serii de greșeli care a culminat cu un tur doi Iliescu-Vadim în 2000.
  • Necropsie pe legea electorală
  • Terapie de elecţie. În articolul trecut am arătat că la necropsia legii electorale s-au găsit două concreţiuni ce, prin îmbinare vicioasă, provoacă senzaţii de disconfort sever pacientului. Legitimitatea colectivă s-a hipertrofiat în dauna legitimităţii individuale, lucru ce distruge homeostazia democratică. Constituţia devine astfel literă moartă. Am arătat şi soluţia de resuscitare. Anume, abolirea pragului electoral. Desigur. soluţia cea mai simplă este eradicarea legitimităţii colective, prin scrutinul majoritar în două tururi, verificat ca liber de ambiguităţi terapeutice. Însă, dacă pacientul respinge soluţia chirurgicală, nu exclud acomodarea cu formaţiunea amorfă incriminată. În articolul de faţă voi încerca să arăt care este tratamentul cel mai potrivit pentru reprimarea principiului legitimităţii colective, numit pompos, reprezentativitate.
  • 1,2,3, actiune! Ca natie suferim de un defect major, ne e frica sa actionam, chiar instinctual, gresit poate uneori, insa introducand impulsuri in peisajul social asiguram energie pentru a depasi anchilozarea. Nevoia de actiune in acest moment, o gasesc mai mult decat stringenta. Poate Seby este un bun strateg sau organizator, chestii esentiale in orice organizatie, ce nu intelege e cat capital potential a fost pierdut in zilele de sambata, duminica si luni. Sper ca aglutinarea de pe Blogary nu se va destrama ca povestile Seherezadei la ivirea zorilor.
  • Mişcarea populară: şansa înnoirii. Dacă va deveni o mişcare de curăţare şi înnoire a mucegăitei clase politice autohtone, demersul politic care prinde contur acuma va avea o misiune uriaşă. Din fericire, dincolo de bâlbe şi nereuşite, câteva realizări ale guvernului actual, să pomenim, doar în treacăt, de reforma ministrului Funeriu, de renegocierea contractului cu firma Bechtel de către Boagiu, de evaluarea, riguros făcută de dl.Lăzăroiu, găunosului sistem de asistenţă socială, plus noua lege care aşteaptă undă verde, toate sunt elemente preţioase pe care se poate construi, odată cu renovarea politică, un stat viabil, în condiţiile actuale, pe centru-dreapta, fără echivoc.
  • Și excepționalele comentarii ale lui @Cetățean de pe blogul Politeya: Scena politica din 2012 nu va fi nimic din ce isi inchipuie actualii politicieni (din toate partidele), pentru niste motive extrem de simple: 1. USL-ul intii: sondajele facute au fost la nivel de judete si apoi, esantionat, la nivel de tara. Or, dupa cum se stie, votul uninominal inseamna ca se voteaza in colegii, si se voteaza oameni, nu partide. S-a demonstrat in alegerile partiale, acolo unde USL a luat cu doar 9% mai mult decit PDL si acolo unde PDL a infrint USL in propriul colegiu. Aseara i-am vazut iarasi pe cei doi cirlani coafati care vorbeau de 60% intentii de vot. Aiurea, sondajele alea facute de Avangarde si de Marius Pieleanu valoreaza cit pielea creierului lui Chiriac (din motive de profesionalism zero al institutului si din motiv de fragmentarea votului proportional in voturi pe colegii). Asa ca de plano, cum spun judecatorii, procentul pe care il vor avea aia din USL e mult mai mic decit 60%, de fapt mult mai mic decit 50%, penru ca nici pe vremea lui Iliescu, in 2000, PSD nu a avut peste 50%. (merita sa cititi toate comentariile, sunt luate toate partidele la purecat).
  • De la victimizarea nereusita a lui DD la otravirea strategica a Albei ca Zapada. e poate face PDL ca sa intoarca raportul de forte din prezent? Acordul cu FMI, criza datoriilor suverane din Europa nu lasa prea mult spatiu de manevra. Electoratul, oricum deprins cu exercitiul votului negativ, nu mai poate fi intors usor de la urne, desi scenarii reusite gen intalnirea de taina Geoana-Vantu s-ar mai putea imagina. E necesara aparitia unor partide de buzunar care sa poata rupe felii din voturile USL, chiar daca nu suficient de mari pentru a le permite accesul in Parlament. Avem deci o alternativa pentru votantul grobian de stanga in Partidul Poporului, “ultra-persecutat” la Tribunal (ciocoizarea lui Oprescu la OTV, sustinut discret de USL pentru primaria Bucurestiului, arata destul de clar ce politica de aliante va practica DD).
  • PDL-ul nu-i Alba ca Zăpada, nu-i nici măcar o fecioară neprihănită. În toți acești ani, în care m-am păcălit susținând un partid sau altul , am realizat că nu trebuie susținuți oameni ci idei.
  • PDL la răscruce de drumuri. Pe primul loc în agenda discuțiilor politice se află Legea asistenței sociale care nu a fost votată în Senat datorită largului concurs al parlamentarilor PDL. Iar dacă pâna luni democrat-liberalii puteau să se ascundă de votul pro sau contra legii în spatele “independenței” lui Sebastian Lăzăroiu, prin numirea unui om de partid, doamna Sulfina Barbu, parlamentarii PDL vor trebui să aleagă dacă susțin respectivul proiect legislativ sau dacă se aliază cu PSD în opoziția față de el. Un vechi proverb chinezesc spune că este bine să fii atent ceea ce îți dorești pentru că s-ar putea să ți se întâmple, și, mai rău, ca apoi să îți pară rău că ți-ai dorit respectivul lucru. Greii PDL și-au dorit eliminarea incomodului Sebastian Lăzăroiu și dorința li s-a împlinit. Dar bucuria lor nu a durat decât două zile. Pentru că liderii democrat-liberali vor trebui să decidă și dacă mai țin la sprijinul prezidențial sau nu.
Acest articol a fost publicat în Politichie de mărgăritar și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Fiți atenți ce vă doriți, s-ar putea să vi se-ntâmple și-apoi veți regreta ce v-ați dorit (proverb chinezesc)

  1. noradamian zice:

    Ziua bună, Sare, prieteni :)Pedele si-a cam dat examenele, l-am păsuit destul. Din păcate, si-a epuizat oferta. Si credibilitatea.

  2. Sare'n Ochi zice:

    o seara buna Nora.
    PDL nu s-a redefinit ca partid, s-a lasat inghitit de anturaj ca sa spun asa: prost anturaj „sponsorii” si lingusitorii de pe langa cei aflati la putere si care stiu sa mulga profitul cu limba lor cea dulce 🙂
    astept oferta de piata, astept sa vad oferta noului deceniu al celui de-al XXI-unulea mileniu – clasa politica cu vrasta de la 35 la 45 de ani – si nu beizadele de politicieni harsiti in tainele economiei de cumetrie.

  3. ribelalu zice:

    Am mai spus de cateva ori: USL sta bine cand se vorbeste „abstract” de el. Ca grup. Insa cand omul este pus in fata bultinului de vot cu numele lui Felix, Crin, Hrebe, Bombo, Voicu, Olguta etc il ia cu furnicaturi pe spinare.

  4. tibi zice:

    „”Nevoia de actiune in acest moment, o gasesc mai mult decat stringenta.””
    „”În toți acești ani, în care m-am păcălit susținând un partid sau altul , am realizat că nu trebuie susținuți oameni ci idei.””

    Care ar fi ideile care ar permite unor cetateni obisnuiti sa treaca la actiune?

  5. Pingback: Blogosfera Saptămânii: 18 – 24 Septembrie « Politeía

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.