Nu e bine nici să strângem cureaua ca în anii ’80, nici să consumăm ca în boomul de dinainte de criză, sugera prin februarie, anul curent, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Corect – nici prea, prea, nici foarte, foarte: nici cartele ca pe vremea lui nea’ Ceașcă, nici credit doar cu buletinul ca pe vremea lui Motocicleanu’. Dar ce ne facem băieți și fete cu faptul că, de 20 de ani, în Romania avem un mediu ostil pentru toți întreprinzătorii care nu sunt legați de clientela politică, de baronii locali, sau de lumea interlopă (în fond vorbim despre aceeași mare și fericită familie a statului captiv structurilor mafiote)? Intreprinzătorul român de bun simț este încolțit: pe de o parte îl pândesc slujbașii statului, pentru care, cu cât este mai corect intreprinzătorul, cu atât mai mult îl consideră o vacă numai bună de muls, pe de cealaltă îl pândesc legile făcute de cele mai multe ori la propunerea unor handicapați (în încercarea de a-și justifica salariile din ministere) sau unor șmecheri ce-și protejează prin legi permisive afacerile. Așa este și cu afacerile off-shore care sunt absolut legale, chiar dacă beneficiază de ele, în mare parte, doar capitaliștii de cumetrie și miliardarii de carton din România. Prin off-shore înțeleg (după gugălire) lanțul de așa-denumite “paradisuri fiscale”, adică zone cu statut fiscal special în care se aplică o legislație fiscală specială și în care se pot înființa firme care se raportează fiscal la aceste zone. În plus, în aceste zone există și funcționează bănci și tot felul de alte firme care oferă servicii financiare dedicate. Toate aceste zone off-shore funcționează perfect legal. Mai mult, este absolut legal și posibil pentru aproape oricine să-și înființeze o firmă într-un asemenea paradis fiscal – localizat, în principal, în tot felul de insule (există și în apropiere de Europa: Cipru, Channel Islands din UK; există și în SUA: statul Delaware – nu toate zonele exotice sunt neaparat și paradisuri fiscale, dar dă bine la afacerile de acest gen dacă sunt situate în astfel de zone). În consecință nu există nici o societate a inițiaților, nici cine știe ce chestie absconsă și nu trebuie să fii vreun geniu/inițiat/iluminat ca să afli ce e cu chestia asta: vorbim despre o industrie care functionează de ani de zile și despre care poți găsi câte informații dorești numai căutând pe google – asta dacă te interesează. Cu câteva mii de dolari (dacă îți prisosesc, sau te coafează că-ți prisosesc în condițiile în care fiscalitatea de la tine de acasă este șoadă) îți poți înființa o firmă unde vrea mușchiul tău, în oricare paradis fiscal – există firme care te scutesc de orice bătaie de cap. Acum, ce fel de bani ajung în aceste firme și conturile lor scutite de impozite (și ce anume alimentează acești bani), este o altă poveste. Aceste firme off-shore asigură confidențialitatea provenienței capitalului vărsat în ele și atâta tot – iar agenții off-shore nu sunt decât niște funcționari care manevrează hârtii și nu au nici o responsabilitate cu privire la modul de dobândire a banilor pe care clientul X vrea să-i bage în contul unei asemenea firme. Deci, în orice dosar de spălare de bani din România în care sunt implicate și firme off-shore, presupușii autori nu ar putea fi acuzați decât dacă au fost implicați direct în ilegalitățile prin care s-au obținut banii plimbați prin conturi de paradis fiscal – lucruri îndeobște evitate.

Revenind la munca adevărată (cea legală și cinstită), dacă ar exista dram de corectitudine la cei de la șefia ANAF, aceștia ar aduce la cunoștința Guvernului și Parlamentului că dacă se insistă să fie menținute niveluri aberante de impozitare și proceduri de lucru birocratice prin care pur și simplu se dă în cap intreprinzătorilor, aceștia își vor muta afacerile dincolo de granițe, în locuri prietenoase cu aceștia. Ceea ce s-a și întâmplat, dacă ne aducem aminte numai de migrația firmelor românești în Bulgaria și Republica Moldova trebuie să fii bătut rău de tot în cap ca să nu poți pricepe atâta lucru: oamenii doresc să supraviețuiască, se vor adapta mediului. Dacă cei de prin Ministerul Finanțelor ar face un calcul ca să vadă câte firme plătesc un impozit anual cumulat de cel puțin 2500 de euro/an (aceasta este valoarea taxelor cumulate pentru înființarea și întreținerea unui off-shore), ar avea surprize. Ar vedea că dacă s-ar lua exemplul statelor ce oferă facilități fiscale, nu am avea decât de câștigat. Numai că: fără mizeria fiscală din România, multe dintre jegurile care se joacă de-a inspectorii financiari nu ar mai avea de câștigat nici un fel de bonus, de plus la salariu. În plus, unii (politicieni) au de plătit niște obligații și trebuie să mențină scheme stufoase prin ministere și pe la autoritățile cu atribuții de control – iar banii pentru plata salariilor generoase numai din jumulirea celor onești se poate face. Ce e mai simplu? Să simplifici lucrurile pentru a atrage investitori și contributori neți la buget sau să dai în cap celor care încă mai produc în România? Cred că foarte mulți români cu inițiativă au preferat să nu își mai facă de lucru cu autoritățile române în materie de afaceri și au ales o jurisdicție fiscală decentă. Din partea lor, poate să fie plină Piața Victoriei 365 de zile /an cu așa ziși proletari (angajați ai statului și asistați) ce se dau de ceasul morții că nu „le dă nimeni nimic”. Când reprezentanții statului și cei care depind cu salariul (existența zilnică) de intreprinzători vor înțelege că acesta un producător de plus valoare și vor respecta acest lucru (prin legi normale și facilități – altele decât pentru bandiții proprii: capitaștii de cumetrie și miliardarii de carton), aceștia își vor reconsidera poziția față de cei care pun semnul egal între intreprinzătorul onest și infractor (culmea că bandiții adevărați, devalizatorii nu sunt tratați ca atare, adică infractori din start, de către slugile din organele de control ale statului!). Intreprinzătorul onest care a ales să-și mute afacerile aiurea pe alte plaiuri mai normale fiscal nu mai trebuie să se încurce cu atâția cretini (angajați ai statului) și legi idioate ca norme de aplicare cum numai aici se pare că găsești. Birocrații și cei care „nu gândesc, doar muncesc”, să se bucure că există suficienți consumatori care încă le plătesc TVA din tot ceea ce cumpără – nici atâta lucru nu merită pentru a le da salariul!

PS: De ce politicienii iau decizii doar în favoarea pensionarilor, asistaţilor şi bugetarilor şi uită de mediul privat, de antreprenori, de tineri, de salariaţii din mediul privat? Fiindcă fraierii din mediul privat nu se duc la vot. Neexistînd cerere din partea acestei categorii, partidele şi politicienii îşi adaptează oferta pentru categoriile de asistaţi: bugetari şi pensionari. De ce? Fiindcă ăia se duc la vot. Sintagma “nu votezi, nu exişti” este foarte adevărată în cazul ăsta. Fraierii care lucrează la privat s-au autoexclus din viaţa cetăţii iar, în consecinţă, problemele lor nu există.