(AVERTISMENT: material suspect de misogin. Să-mi fie rușine, Victor Lungu!)
Boc a numit-o pe Mioara Mantale în funcţia de consul general la Strasbourg. Acuma hai să fim serioși, Boc doar a semnat decretul – din păcate numirea îi aparține lui Traian Băsescu. Mie îmi este drag Traian Băsescu pentru cum dă de pământ cu tot felul de popândăi care cred că fac politică prin România, dar asta nu înseamnă că orice personaj parașutat în PDL trebuie să-mi devină și el la fel de simpatic. Iar despre Mantale, ce să zic, la cariera ei, puteam găsi mai multe, poate chiar două (să parafrazez celebra reclamă la săpunul “Dove” pe care a făcut-o în anul 2000, pe când încă era consilier juridic la “alianzul-țiriac” din Iași).
Deci să vedem ce o recomandă pe Mioara Mantale consul general la Strasbourg. Păi, talentul și l-a pus în evidență încă din studenție, participând la o prezentare studențească de modă. Remarcată, a fost solicitată să prezinte produsele Wella și, cu vântu-n velă, a ajuns la celebra reclamă a săpunului “Dove” (“de banii aceștia puteam să-mi iau mai multe săpunuri, poate chiar două”). Vremea modei a fost înlocuită cu cea a carierei juridice în Bancorex și BIR, două bănci extrem de cunoscute publicului cu epoleți care s-a împrumutat de-acolo doar cu buletinul și n-a mai trebuit să returneze nimic – în fond erau banii poporului și ei chiar se considerau poporul (cel ales). În mod firesc, a urmat cariera politică – unde altundeva poți să fii o izbutită imagine a ceva neizbutit? Mă refer la faptul că Mioara Mantale, dintr-un simplu membru al unui partid dispărut de pe scena politică (Uniunea Forțelor de Dreapta), a ajuns consilier general al Capitalei, prefect al acesteia și, de ieri, consul general la Strasbourg. Cum?
Păi, să luăm loc în fotolii, să ne luăm punga cu pop-corn (ca o paranteză: știați că pe inventatorul acestui fel de gustărică de spectacol care se umflă și se tot umflă, îl chema Pop Cornel?) și să urmărim această prezentare de modă politică românească. Deci viitoarea (și-aici urmează prezentarea “sivicăi” cu ex în față până la prezentul post de consul general) a pășit pe scena politică la 29 de ani ca membră a Uniunii Forțelor de Dreapta, partid condus/întemeiat de către senatorul de Iași Varujan Vosganian. Pasul următor: în 1998, Mioara Mantale a devenit vicepreședinte al filialei bucureștene a UFD și președintele organizației de femei a partidului. Pasul următor: în 2000, a fost aleasă în Consiliul General al Capitalei. Urmează o piruietă de toată frumusețea: în 2002 demisionează din UFD, înscriindu-se în PD, ceea ce-i permite să facă pasul următor pe scena politicii românești: în vara lui 2004 a candidat din nou pentru un fotoliu de consilier general, fiind aleasă pe listele PD (la grămadă cu oamenii primarului Băsescu). Urmează urcarea pe podium: prefect al Capitalei în 2005. În 2007, odată cu moartea Alianței D.A., Mantale este înlocuită (pardon, dată afară). Dar revine, pentru scurtă vreme, în 2008, ca subprefect, apoi, odată cu criza, ca inspector guvernamental. Intrată la idei în ce privește cariera politică, Mantale a depus, vara trecută, o cerere de admitere în barou, ca avocat, fără examen, o procedură specială, rezervată persoanelor cu mare experiență în domeniul juridic (care experiență, dacă este să ne luăm după răutăcismele unui ex-soț, de care a divorțat în 1997, Romeo Ursachi: “era secretară, dar se prezenta consilier”). Cu ocazia intrării la bănuieli (se întâmpla în aprilie anul curent), ea decide să părăsească de tot administrația și politica, dezamăgită de ceea ce vede, conform propriilor declarații, date Inpolitics: ”Am decis să îmi dau demisia pentru că administrația din România este în mare impas. Clasa politică de la noi trebuie să realizeze că avem nevoie de specialiști, de buni profesioniști. Nu se poate ca doar politicul să încerce să dea soluții și specialiștii să nu fie luați în seamă. De acum înainte o să fac avocatură. Cât despre o viitoare carieră politică, nu mă mai tentează deloc această perspectivă. Nu mă mai regăsesc în nici o formațiune sau partid. Sunt prea răzleți acei politicieni care chiar vor să facă ceva, politicieni apți să coordoneze reformele”. Și iată cum, ca orice femeie pe care nu o mai tentează nimic, Mioara ia drumul Strasbourgului…
Bun, dar noi știm că nu există model (chiar și-n viață) fără un sponsor. Sau, pusă problema altfel: dacă în spatele unui bărbat de succes stă o femeie (deșteaptă, frumoasă, cu bani și devreme acasă), în spatele unui model de succes ce băiat de succes și devreme acasă (chiar dacă nu-i casa lui) stă? Dând o gugălire pe Net am aflat că Mioara Mantale și-a început ascensiunea fulminantă de când a devenit asistenta lui Vosganian (Mioara Mantale a explodat în viața publică, odată ce a venit la București. Mantale n-a venit de una singură, ci a fost adusă de Varujan Vosganian, șarmantul șef al armenilor și fostul ei șef de partid, pe vremea când amândoi erau în UFD. Povestea de dragoste dintre Mioara Mantale și Varujan Vosganian se pare că a fost cel mai urmărit eveniment din culisele politichiei autohtone). Ce scrie mai departe în material, îmi dă o idee asupra supărării eterne a lui Varujan Vosganian pe președintele Traian Băsescu care nu a vrut nici măcar să-l numească comisar european.
Ce să mai zic la o așa politichie de mărgăritar? Decât să moară și capra lor: “Românii sunt un popor fără istorie, destinați să piară în furtuna revoluției mondiale. Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.” (Fredrich Engels, ianuarie 1846)
Sa-ti fie rusine, Victor Lungu, pentru ca ma faci sa-mi fie si mie rusine!
Am crezut tot timpul ca „revizorii” (un fel de „consuli guberniali”) ies doar de subt „mantaua” lui Gogol, iar acum tu vii si ne areti ca ei, „consulii strasburgerieni” ies si de subt „mantala” lui Basescu! (ori a lui Vosganian… )!
🙂 cum ziceam: sa aplaudam doar ceea ce merita a fi aplaudat, sa huiduim restul – altfel oamenii momentului nu-si aduc aminte ca sunt muritori si au sa creada ca plutesc/leviteaza prin proprie vointa.
Sare, prieteni, ziua bună 🙂 Ce-o fi în mintea lor? Probabil ce e si sub mantale (liberale ori cu pedale) 🙄
Nora, salut! se scriu versurile la noul hip-hop politic:
„de sub mantale-aparem noi,
sa te consulam mai bine,
ca nu putem sa-i consolam
pe cei de-o teapa cu tine.
asa ca consonam (ca n-am rima la mine)
si stim ca putem sa te tepuim bine”
(din pacate, nu-i de ras)
…o fi coada cea stufoasa? o fi oistea de la brisca-ca-ca…? Oricum, ceva atarna si nu-i nici una dintre ele.
al dracu’ armean!
auzisem ca are renume de virilu’
cherchez la femme,
o fi „cautat’o” si diktatoru’ la subansamble?
cautatul femeii e abia a doua faza a unei bune anchete criminalistice.
prima e aia cu cuiul (cui prodest) de 25 mm infipt in talpa democratiei.
cat despre guzganian, cheliuta are? are. barbison? este! competenta? zice Base ca nu face parte dintre armenii respectivi.
drept pentru care adevaru-i undeva la mijloc. motiv pentru care i-o fi furat si ex-primarul cate ceva, nu numai palaria. c-asa-i in tenis…
„Mantaluta” esti doar invidios…
Radio Erevan raspunde: nu se stie sigur, dar in mod cert isi cumpara numai sapun Dove. 😆
„Dove” e la diferenta?
🙂
nu, e ca doi in unu, ca cafeaua fara frisca.
citit
multumit.
s-o fi aplecat fata dupa sapun Victore….
E o numire politica.Si cind spui politica in Romania, te referi la prosti cu multe diplome fabricate de universitati de doua parale.
da, a apucat-o dorul de studii inalte imediat ce a ajuns prefect al Capitalei. de unde se vede ca functia produce modificari pe creier – acesta se mareste si devine mai destept. se face mai mult creier, poate chiar doua…
Pingback: De cariera asta puteam să-mi iau mai multe mantale, poate chiar două
Ce mi-e ciocoii vechi, ce mi-e ciocoii noi.
O apă şi-un pămînt.
– – –
Ţie să-ţi fie ruşine ? lor să le fie, neruşinaţi patentaţi ce-au devenit şi ăştia!
🙂 mie numai de misogin ce sunt…
Pingback: În România este apreciată nemunca, hoția și delațiunea ! I « Dictatura justitiei
deci Engels a scris chestia aia cu românii?
eu știam că Marx și am căutat ore bune pe net, fără să dau de lucrarea care să conțină așa ceva.
înapoi la Google, să încerc cu ăstaltu’ 🙂
de-a dura,
daca dai de Engels pe goagal te rog sa actionezi subtil, da-i un pumn in ochi si din partea mea.
si din partea mea.
Bună !
M-ai pus pe gânduri. Și eu care credeam că este specialistă în relații internaționale. De fapt, dacă mă gândesc și mai bine , armenii sunt de altă nație, nu ?
Buna!
🙂 mai nou toata lumea este specialist in ceva. dai bani, daca-i ai, si cumperi o diploma. dar diploma tot o foaie de hartie ramane. mare meserie este asta a datului din gura, nu crezi?
bietii armeni traiesc si ei sub spectrul unui genocid pe care nimeni nu vrea sa-l recunoasca. in timpul Primului Macel Mondial, turcii au asasinat, cu sange rece, un milion si jumatate de etnici armeni.
Victor, toate partidele politice care au fost la guvernare au făcut numiri politice. Nici nu te contrazic, cred că ai dreptate pentru că tu cunoști niște amănunte, dar sunt convinsă că a avut niște motive întemeiate când a numit-o. Dacă acestea nu au fost corecte vom vedea.
🙂 toate motivele intemeiate sunt corecte.
din pacate, in ceea ce o priveste pe doamna Mantale, numirea aceasta a produs o furtuna de proteste tocmai in mediul de sustinatori ai lui Traian Basescu si nici un suspin printre dusmanii declarati ai acestuia.
Tu ai adus argumente. Ceilalți cum și-au motivat nemulțumirea ?
Poate mi-i indici ca să pot citi și eu.
Uite, mă lovesc mereu de persoane care sunt nemulțumite că Eba e europarlamentar. Colegele mele mai tinere și cu mine, neforțate de nimeni am votat-o. Îmi plăcea și Monica Macovei dar, m-am gândit că ea ,oricum avea șanse să ajungă europarlamentar, m-a enervat mult și atitudinea opoziției și a presei și , fără să spun cuiva, am votat-o pe Elena Băsescu. Nu mă deranjează greșelile ei. Nu ne-a făcut de râs precum Adrian Severin iar când Dan Voiculescu a spus în mod greșit AUTOSTRADE nu s-a dat nimeni de ceasul morții. Ai avut dreptate când ai afirmat că este o postare misogină. Nu te supăra pe mine.
… pai tocmai aici incepe sa puta povestea: nici un liberal, nici un voiculescian si nici un pesedist n-a zis nimic in ceea ce o priveste pe Mantale. in schimb, cand a fost/este vorba despre EBa, Macovei, Udrea urla ca juganitii (scuza-mi expresia).
🙂 si este o postare misogina in continuare – dar asta nu anuleaza lipsa de merite reale ale Mioarei Mantale (si-un anumit mod de-a face cariera facand din politica o trambulina). sa-i zicem cariera de cumetrie (desi in Ardeal se foloseste cuvantul „șogor”).
Dacă , niciun USL -ist nu a zis nimic înseamnă că e ”ceva putred în Danemarca ”. Ca în cazul lui Vasile Blaga. Dacă e mâna Cotroceniului înseamnă că se urmărește o împăcare cu liberalii ceea ce nu mă surprinde.
PS Mie nici nu-mi place dar nici nu-mi dispace Mantale. Mă lasă indiferentă în acest moment.
Te cred că nu o avea niciun merit. 😆
se vor azvarli niste crini pe calea impacarii 😀
😆
http://fanu.wordpress.com/2011/08/26/la-hateg-mai-nou-psd-face-cadouri-de-dragoste-la-pdl-oare-pilotul-ochelarist-de-curse-ponta-stie-sau-se-pune-de-o-impacare-intre-aceeiasi-iar-noi-nu-stim-sau-la-psd-or-fi-inflitratii-proaspete/
vă rog daţi mai departe fiindcă antenele nu dau decât ştiri bune despre primaru din haţeg chiar dacă elena udrea apare alaturi de ipochimenul lui Ponta cu daruri
🙂 OK.