Peripeţii de concept

de Al. Cistelecan

Funcţionarii europeni care mai vin pe la noi cu cîte-o treabă sau cu cîte-un concept nu ştiu că limba românească e atît de inefabilă încît orice traducere din străină în română echivalează cu o nouă creaţie. Fireşte, această inefabilitate e mîndria noastră. Dacă, în general vorbind, orice limbă reprezintă o mare creaţie poetică (prima, cum ar veni), româna cu deosebire e îndreptăţită la această onoare. Dar acest “duh al limbii”, intraductibil ori ca şi, e şi pacostea noastră. Cel puţin aşa glăsuiesc suspinele scriitorilor noştri, convinşi că această imposibilitate stă în drumul carierei lor universale. Europenii însă îşi închipuie că limba română e un banal sistem de comunicare şi că ea poate fi folosită în deplină transparenţă şi eficienţă pentru asimilarea unor concepte produse de ei. De aceea trec pe aici cu nonşalanţă şi “implementează” cîte-un concept iar apoi aşteaptă liniştiţi ca acesta să devină operaţional pe româneşte. La inefabilitatea limbii mai trebuie adăugată, desigur, inventivitatea adînc sădită în mintea românească. Cele două, conjugate, vor apuca euforice (cu o euforie deopotrivă democratică şi intelectuală) respectivul concept şi vor scoate din el cu totul altceva. Aici nu e vorba de o simplă asimilare, căci aşa ceva ar fi jignitor pentru vocaţia creativă a românului. E vorba mai degrabă de o magie a limbii, de o transfigurare în spirit românesc (pornind, se-nţelege, de la litera occidentală).

Iată, de pildă, ce aventuri de sens a primit la români un concept banal cum e “statul de drept”. România e un stat de drept, de asta ne asigură toţi politicienii. Şi cum n-ar fi, devreme ce, pe româneşte, “stat de drept” înseamnă stat care are dreptul (istoric, moral, politic etc.) la existenţă. România există pe drept (cuvînt), ergo ea este un stat de drept. Acesta e sensul fundamental, inalienabil. Fireşte, mai sînt şi unele sensuri colaterale, derivate, marginale. Acestea reprezintă cam ceea ce nu s-a putut transfigura din sensul originar occidental. Dar sensurilor marginale le vine rîndul tîrziu la respect. România are probleme cardinale de rezolvat, nu se poate ocupa decît de esenţial. Deocamdată. Sensurile colaterale trebuie să aştepte la coadă. Din cînd în cînd, spre necazul nostru, mai vine cîte-o somaţie occidentală şi ne spune că n-am tradus bine conceptul respectiv. De regulă, astfel de somaţii se lasă cu o alertă de trei zile. E termenul limită (maximă) al minunilor la români.

Acest articol a fost publicat în Teme de meditație și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Peripeţii de concept

  1. Stat de drept, în sensul dat de făcătorii contemporani de legi, este sinonim cu statul legalismului obtuz. Ceea ce desparte dreptul de dreptate. Ei nu consideră decît litera. Spiritul? Căcat! De unde spirit la RUR-i? Roboţii nu au spirit. Pentru ei, între res publica şi res pulica nu e decît o diferenţă de un b.

    • și nu doar făcătorii de legi.

    • Sare'n Ochi zice:

      🙂 pai, semantic, notiunea de Stat s-a format din verbul latin „statuo”, adica „a pune, a aseza, a intemeia”, ceea ce in cadrul statului – cetate, inseamna, asezare pe un teritoriu, intemeierea unei cetati, cu un minim de organizare si conducere. romanii au acordat cuvantului „status” o semnificatie politica, adaugandu-i determinativul „res publica”, adica „lucru public”, deci bunuri si activitate de interes public. „Res publica” definea insa si ideea de conducere a vietii publice sau a statului. Asadar, „status rei publicae” insemna pentru magistrati si poporul roman „starea lucrarilor publice” sau altfel spus, „situatia conducerii vietii publice” . Romanii au folosit insa doua notiuni diferite pentru conceptul de Stat si anume, „res publica” pentru perioada republicii si „imperium”, pentru perioada imperiului (dominatului).
      ai „nostri” ce sa inteleaga, daca au deschis vreodata vreun DEX, din verbul „a pune”, altceva decat „a lua”, „a pacali”/”a fi pacalit” (de la a pune mana, a pune botul) samd.
      de parca nu ati sti ca noi suntem „cei mai” (buni, misto, faini) „dintre taci”, ca mai departe nu ne-am obosit sa citim. la noi nimeni nu-si insuseste o definitie/concept pana la capta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.