DESPRE ETICA PROFESIONALĂ (sau un răspuns la „răspunsul” domnului Piso)

de Alexandru Diaconescu

În urma articolului meu intitulat „O descoperire arheologică veche de trei ani devine ştire de senzaţie în ultimele zile. Cronica unui fals mediatic (Cum umblă Piso cu tencuiala vopsită)”, dl. Piso a găsit de cuvinţă să răspundă pe site-ul DACOLOGICA, invocând maliţios „Etica profesională”. Nu m-aş fi deranjat să-i răspund, dacă I. Piso se mulţumea să o „scalde”, cum că nu fresca din 2008 ar fi fost redescoperită, ci una nouă, aflată în aceiaşi clădire, dar într-o cameră alăturată. Din punct de vedere arheologic vina este aceiaşi: abordarea unui obiectiv despre care ştia bine că necesită o intervenţie de specialitate pentru conservare, atunci când nu sunt fonduri. Însăşi decizia de a continua săpătura în acel obiectiv, când erau la îndemână şi alte variante, arată că scopul cercetătorilor a fost acela de a crea scandal, nu de a desfăşura o investigaţie arheologică normală. Dar, cică presa ar fi de vină pentru escaladarea dezinformării în legătură cu descoperirea în cauză (citez: „A ajuns să afle un ziarist şi au venit toți”). În realitate articolul Monicăi Tripon din Făclia de Cluj este, nu numai foarte bine ilustrat (aşa cum am remarcat deja), ci şi bine documentat, autoarea separând clar citatele din declaraţiile domnului Piso de propriile comentarii. Evident că la faţa locului i s-au pus la dispoziţie toate informaţiile şi documentele necesare. Numai că dl. Piso, simţind că explicaţiile sale sunt prea puţin convingătoare, a decis – în stilul de ţaţă devenit caracteristic – să împroaşte cu tot felul de invective şi acuze (după principiul retoric „mamă, zi-i guşată, să n’apuce să ne zică ea nouă”). Aş fi trecut iarăşi peste incident, deşi multe cunoştinţe m-au sfătuit mai demult să-i răspund, dacă această poziţie de lup moralist nu ar fi devenit tipică şi în restul lumii academice româneşti.

„Opera ştiinţifică” făcută pe spinarea colaboratorilor şi subalternilor a devenit un fapt banal, astfel încât nici nu ne mai revoltăm când auzim de aşa ceva. Dl. prof. univ. dr. Ioan Piso se plânge că eu sunt un nerecunoscător (un vasal vinovat de „felonie/hiclenie” faţă de suzeranul său) din moment ce astăzi îl atac, deşi pe vremuri noi am colaborat. Mai mult chiar, el mi-a fost conducător de doctorat şi tot el „m-a trimis” cu bursă în Germania. Dl. Piso uită să explice cum de am ajuns azi să polemizăm, nu numai pe chestiuni strict profesionale. Simplu, după numeroşi ani de muncă comună el s-a semnat singur pe cartea scrisă împreună cu mine şi cu profesorul francez Robert Étienne (decedat în ianuarie 2009 la 89 de ani). Trecând peste numeroasele detalii sordide ale acestei afaceri, vă voi reţine atenţia numai cu câteva date esenţiale. Începând cu anul 1990 am publicat împreună (R. Étienne, I. Piso şi cu mine), mai multe articole, care conţineau principalele rezultate ale săpăturilor franco-române din forul traianic al Sarmizegetusei, începute în 1989 (R. Étienne, I. Piso, Al. Diaconescu, Les deux forums de la colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, în Revue d’ Etudes Anciennes, XCII, 1990, 3-4, p. 273-296; R. Étienne, I. Piso, Al. Diaconescu, Les propylees du forum civil de Sarmizegetusa (Roumanie), în Comptes Rendus. Accademie des Inscriptions et Belles-Lettres, Paris, 1990, p. 91-113; R. Étienne, I. Piso, Al. Diaconescu, Le forum en bois de Sarmizegetusa (Roumanie), Comptes Rendus. Accademie des Inscriptions et Belles-Lettres, Paris, 1994, p. 147-164; I. Piso, Al. Diaconescu, I. Piso, Testo epigrafico, supporto architettonico e contesto archeologico nei fori di Sarmizegetusa, în XI Congresso Internazionale di Epigrafia Greca e Latina, Roma 18-24 settembre 1997, Roma 1999, p. 125-137). În fine, în 2004, apărea în Acta Musei Napocensis rapotul general (R. Etienne, I. Piso, Al. Diaconescu Les fouilles dans le „forum vetus” de Sarmizegetusa. Raport général, în ActaMN 39-40/I, 2002-2003 [2004], p. 59-154), unde la prima notă toţi trei anunţam viitoarea monografie (care fusese complet redactată): primul volum urma să cuprindă raportul de săpătură, iar cel de al doilea, anexele („les apendices”) cu cataloagele diferitelor categorii de material arheologic (în paranteză fiind menţionaţi autorii diferitelor cataloage). Doi ani mai târziu apărea la Editura Academiei primul volum al seriei monografice despre forul Sarmizegetusei. Meritul lui I. Piso a fost acela de a fi găsit fondurile de publicare. Dar spre stupefacţia tuturor pe pagina de titlu a apărut ca „dirijor al volumului” I. Piso, iar R. Étienne şi cu mine am devenit doar coautori ai capitolului principal, intitulat „L’Archéologie”, întreg volumul numindu-se „Le forum vetus de Sarmizegetusa, I”. Acest volum cuprindea pe lângă monografia săpăturii, un scurt istoric şi o anexă epigrafică, ambele semnate de I. Piso. În mod corect ultima ar fi trebuit să apară în volumul al doilea, dar a fost strecurată aici pentru a justifica rolul de protagonist al lui I. Piso. Dar asta nu e totul, pe coperta volumului, „hocus pocus”, apărea un alt titlu, „Colonia Dacica Sarmizegetusa I. Le forum vetus de Sarmizegetusa” şi – aţi ghicit – un singur autor: I. Piso.  În caseta cu descrierea CIP a Biliotecii Naţionale putem citi: „Piso, Ioan, Colonia Dacica Sarmizegetusa / Ioan Piso, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006, ISBN…., Vol. I, Le forum vetus de Sarmizegetusa – 2006, ISBN …). Ce mai, un volum cu un singur autor, I. Piso! După scamatoria cu semnătura la acest volum relaţiile mele de colaborare cu I. Piso au încetat.

Respectivul personaj nu era la prima „abatere” de acest fel. Încă înainte de revoluţie s-a înţeles cu regretatul Cloşca Băluţă de la Muzeul Unirii Alba Iulia să alcătuiască împreună catalogul inscripţiilor din anticul Apulum (Alba Iulia). După ce lucrarea a fost gata, I. Piso a retras de la Editura Academiei cea mai consistentă parte a ei, inscripţiile pe piatră, publicându-le la editura De Boccard din Paris, evident numai sub numele său. Bietului Cloşca i-a lăsat să semneze volumul despre obiectele uzuale, în principal ştampilele pe  ceramică, apărut în 1999 la Editura Academiei. M-am întâlnit cu Cloşca Băluţă la Alba Iulia cu puţin înainte ca să moară şi am băut o bere împreună. Nu arăta de loc bolnav, dar nu ştiu de ce m-am apucat să-i cer scuze, printre altele în numele unui fost student de-al meu, care publicase fără acordul lui Cloşca nişte piese găsite de el. Eu mă simţeam vinovat căci intermediasem afacerea. Mi-a răspuns că-i iartă pe toţi, mai ales pe tinerii ambiţioşi, dar pe fostul său prieten, Puiu Piso, care i-a furat munca, nu-l poate ierta. Nu mai avea ce zice, căci nu a existat între ei un contract scris, iar el era un simplu muzeograf care nu se putea măsura cu ditamai profesorul universitar! I-am povestit că şi eu am păţit la fel, dar asta nu l-a consolat. Cloşca Băluţă a murit neîmpăcat.

Iată cum „marele profesor” şi-a pus în fruntea listei de lucrări două cărţi de autor, care au tras cu greu la punctajul pentru competiţia de excelenţă a universităţii clujene!

Etica săpăturilor de salvare şi acordarea certificatelor de descărcare de sarcină arheologică, este o altă preocupare a moralistului nostru, din moment ce iarăşi invocă (a mai făcut-o anterior, dar nu m-am obosit să-i răspund) săpăturile mele de la Jucu (Nokia village), în legătură cu care insinuează el că există, citez: „zvonuri privind soarta unor bani”. Singurele probleme financiare au fost ale mele şi ale colaboratorilor mei, care a trebuit să mai lucrăm gratuit peste o lună (în cazul meu trei) din cauza numeroaselor descoperiri neaşteptate şi de ultimă oră. În orice caz, cu toate piedicile, am dus la bun sfârşit proiectul şi am obţinut descărcarea în cea mai mare parte de sarcină arheologică a terenului din Jucu (Tetarom III), restul devenind rezervaţie arheologică. În pofida unor intervenţii vehemente din partea unor persoane bine intenţionate, dar în realitate fals informate, proiectul Nokia nu a fost stopat şi astăzi uzinele Nokia-Jucu sunt principalul exportator al României (depăşind chiar Dacia Mioveni). Campania de săpături efectuată aici în vara anului 2007 a dus la descoperirea unei ferme romane şi a unui sat româno-slav de sec. VII-IX, precum şi a unui cimitir din sec. VIII-XI, aparţinând în parte aceleiaşi comunităţi din care s-a dezvoltat ulterior Jucul medieval (atestat documentar începând cu sec. XII). Că descoperirea are legătură cu epoca lui Gelu îşi dă seama orice elev de liceu, drept pentru care remarcile critice ale domnului Piso nu dovedesc decât, fie ignoranţă, fie rea voinţă. În schimb domnia sa, în calitate de director al Muzeului Naţional de Istoria a Transilvaniei a acordat în anul 2001 un „certificat de descărcare de sarcină arheologică” pentru S.C. Polus Transilvania S.R.L., fără să fi executat măcar vreo cercetare arheologică preventivă şi fără să fi produs un rapot arheologic conform legii. Dovada o puteţi găsi pe internet, unde la dezbaterile parlamentare pe anul 2006, luna octombrie, ziua 23, este consemnată intervenţia secretarului de stat al Ministerului Culturii, domnul Ioan Onisei, care prezintă rezultatele anchetei efectuate pe această temă. Dacă nu ar fi fost noua conducere a muzeului Clujean (Viorica Crişan), care să renegocieze certificatul acordat orbeşte de dl. Piso, construirea mall-ui Polus Centre ar fi distrus urme arheologice de inestimabilă valoare. Iată câtă etică de arheolog are dl Piso.

Dacă nu mai ai argumente, recurgi la Roşia Montană!, sau „cine nu-i cu noi e un trădător”. Cum era şi firesc în retorica sa dl. Piso a ajuns la un subiect drag lui, ca asul din mânecă. Când ţi-ai epuizat toate argumentele o dai pe partea Roşiei Montane. Să mă scuze oamenii de bună credinţă, care sincer se opun exploatării miniere pe motive ecologice, sau din alte raţiuni, dar să militezi pentru apăratrea Roşiei Montane a devenit astăzi un lucru foarte convenabil. Până aici nimic rău, fiecare profită cum poate, dar să ataci universitari de prim rang şi pe membrii de marcă ai cercetării româneşti, lipindu-le pozele pe zid, ca şi cum ar fi căutaţi de poliţie şi să-i supui oprobiului public pe Internet, pentru „crimă împotriva parimoniului naţional”, numai pentru că nu-ţi împărtăşesc opiniile privind soarta Roşiei Montane, mi se pare o formă abjectă de terorism intelectual. Nu ştiu dacă în spatele acestei isterii colective stau nişte organizaţii „paşnice”, cum ar fi fundaţia domnului Piso, dar cert este că unii se folosesc din plin de impactul public pe care îl are acest subiect. Prin urmare, nu este de mirare că, fără să fi citit raportul Grupului Independent de Monitorizare a Patrimoniului Cultural de la Roşia Montană, dl. Piso se indignează contra decupării galeriilor romane ca formă de prezervare a lor. În realitate această acţiune a fost prevăzută de noi ca o măsură extremă, altele fiind modalităţile de păstrare a patrimoniului istoric de la Roşia Montană (după cum am afirmat-o deja), dar dl. Piso profită, intoxicându-şi cititorii cu false probleme.

Pensionarea, bat-o vina! Cele mai crunte dezinformări le proferează I. Piso în privinţa pensionării sale. Ce-i drept, se laudă cu satisfacţie că şi acum, la vârsta de 67 de ani, încă nu a reuşit nimenea să-l pensioneze. Lucrurile stau astfel: în anul 2009, după respingerea cererii sale de prelungire a activităţii de către Catedra de Istorie Antică şi Arheologie a universităţii clujene, dl. Piso s-a considerat el însuşi pensionat. El nu a mai participat la săpăturile de la Sarmizegetusa, unde responsabil de şantier a fost numit Dorin Alicu (de către Comisia Arheologică) şi chiar s-a înţeles cu universitatea din Sibiu să ţină acolo nişte ore, ceea ce a şi făcut în primul semestru al anului şcolar 2009-2010. Dar, cu puţin înaite de începerea acestuia conducerea universităţii Babeş-Bolyai din Cluj a decis prelungirea activităţii mai multor profesori gălăgioşi, care se considerau „de neînlocuit”. În cadrul acestei campanii de revenire a pensionabililor, doctoranzii domnului Piso au organizat un fel de petiţie studenţească pentru menţinerea sa în activitate. Evident că semnatarilor nu li s-a spus întregul adevăr, ci doar că bietul profesor ar merita să mai rămână. De altfel voi solicita viitoarei conduceri a universităţii să fie interzisă folosirea studenţilor în conflictele dintre cadrele didactice, sau în orice aspecte privind promovarea sau pensionarea lor. În anul următor I. Piso a solicitat din nou prelungirea activităţii, mai ales că fusese repus în funcţia de director al muzeului din Cluj, dar iarăşi, cu majoritate absolută, catedra l-a respins. Din nou conducerea universităţii a decis prelungirea activităţii sale cu încă un an… Şi iată că, din ianuarie 2011, noua Lege a Învăţământului a intrat în vigoare. Deşi conţinutul ei era cunoscut încă din momentul promulgării de către preşedinţele ţării, conducerile universităţilor (cu rare excepţii) nu au luat măsurile legale de pensionare a cadrelor didactice care împlineau vârsta, prelungindu-le activitatea cu încă un semestru. Nu este vorba aici de predarea unor discipline, pe care o pot face şi pensionarii, ci de dreptul de a exercita funcţii directoriale şi de conducere administrativă. Această menţinere în funcţii o consider ilegală.

„Finis coronat opus”, „Sfârşiul încoronează lucrarea”. I. Piso îşi sfârşeşte intervenţia apoteotic, insinuând că eu aş scrie texte anonime, sau le-aş posta pe internet sub protecţia anonimatului. Nu am scris niciodată un text nesemnat sau sub pseudonim. Asta o fac trepăduşii lui, lucru demonstrat deja (au fost depistaţi chiar de administratorul acestui blog). Şi când mă gândesc că cu ceva vreme în urmă dl. Piso făcea pe internet un apel patetic „pentru o arheologie curată”! Evident că are o obsesie privind igiena, mai ales atunci când etichetează criticile mele drept „murdare”. Ale sale sunt abjecte.

Acest articol a fost publicat în Un castravete, dom' Profesor și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la DESPRE ETICA PROFESIONALĂ (sau un răspuns la „răspunsul” domnului Piso)

  1. Dan Gheban zice:

    Cu atata mizerie in lumea academica (cu care din pacate ne-am obisnuit pana la o considera ca face parte din peisaj) iti vine sa-ti iei talpasita peste mari si tari. Dar cum sa faci sapaturi arheologice in situri dacice pe continentul american?

    Arheologii germani, sapau intr-un sit arheologic din Germania si, la o adancime de circa un metru, au gasit niste placi de sticla. Au tras concluzia ca prusacii fotografiau inca de acum cinci sute de ani!
    Arheologii francezi, au sapat si ei intr-un sit arheologic din Franta si, la o adancime de cinci metri au gasit niste placi de argint. Au tras concluzia ca galii fotografiau inca de acum o mie de ani!
    Arheologii romani au sapat si ei, un metru, doi, cinci, zece, o suta de metri si n-au gasit nimic! Au tras concluzia ca dacii au fotografiat digital dintotdeauna!

  2. Astfel de fapte , asumarea unei lucrări la care contribui doar cu numele, se petrec și în alte domenii nu doar cele academice. Cadrul didactic face lucrarea , nu este cazul meu, iar inspectorul de specialitate semnează și el apoi te are în vedere. Gradații de merit, …

  3. crina zice:

    Ati uitat sa spuneti despre faptul ca marele profesor le da studentilor teme de cercetare pentru lucrarile de licenta sau masterat dupa care se inspira copios din ele fara a mentiona ca acestea au fost lucrari de licenta.

  4. Crina zice:

    A. Flutur, Tegulele stampilate de la Sarmizegetusa, Lucrare de licenta, 1995, coordonator I. Piso
    Ioan Piso, Les estampiles tegulaires de Sarmizegetusa”,in Ephemeris Napocensis, VI, 1996, pp. 153-200,

    • Mihai zice:

      OK, ACUM AM VĂZUT ASTA!!!

      • Mihai zice:

        Și cu siguranță nu este citat A. Flutur? Sau chiar dacă nu o face, a cui era proprietatea științifică a materialului arheologic, care bănuiesc că era inedit?
        În acest caz A. Flutur trebuie să se mândrească și să mulțumească pentru cel puțin două realizări: 1. Și-a întocmit lucrarea de licență pe baza materialului inedit, oferit probabil „moca” de către coordonator și cu o înțelegere anterioară clară.
        2. A făcut o lucrare suficient de bună pentru a fi luată în seamă sub forma unui articol.
        Nu cred că profesorul Piso a dat pur și simplu copy-paste peste merituoasa teză, sau dacă a făcut-o lucrurile pot fi clarificate în instanță.

  5. Pingback: Despre etica profesională (sau un răspuns la “răspunsul” domnului Piso) | NapocaNews

  6. ribelalu` zice:

    aratati-mi un singur profesor universitar, sef de catedra, director pe nu stiu unde, care vrea sa iasa la pensie.
    e vorba de „cascaval”…si nu putin. mai da-i dreaq de nesatuli….pai mosul asta daca nu isi ia cel putin 200 de mil pe luna (din salarii, indemnizatii, lucrari scrise de altii, spagi de la studenti, bani pentru lucrari arheologice sau ai ONG-ului pe care ii plameaza, meditatii, articole prin ziare etc etc) imi tai p…arul si il dau la rate.
    asta cand o iesi la pensie, calculata dupa contributie si nu dupa legi speciale, o sa aiba un soc si o sa fie printre primii care o sa injure guvernele (indiferent care vor fi) ca este muritor de foame.
    problema mare este ca s-a umplut tara de nesimtiti d-astia si dai de ei peste tot: si in politica (putere sau opozitie), si la nivel central si la local, si in societatea civila, si in presa si in sport si in cultura si in politie, armata, vama, finante sau justitie, si la piata, si la nunti, si la scoli si pe scara blocului.
    societatea noastra e putreda pana in maduva oaselor si nu vad o schimbare in bine in viitorul apropiat si nici macar pe termen mediu.

    • Sare'n Ochi zice:

      pai, ar putea sa se apuce de politica la cat de nesatul este.
      dar nu-i cazul ca-i pompeaza destui bani in „fundatia” care apara Rosia Montana de prosperitate.

      • filadel zice:

        Sare
        nu sînt sigur că am înțeles corect: apără RM de prosperitate.

        • Sare'n Ochi zice:

          e o gluma nesarata pe care nu ar fi trebuit sa o fac. ca ma implica partizan. adica Fundatia Salvati Rosia Montana, sau cum ii zice – al carei presedinte este IP, salveaza prosperitatea personala a lui IP, nu si pe cea a locuitorilor din RM. deci: salvam omul Piso salvand locatia Rosia Montana, dar fara sa venim cu solutii si pentru oamenii de acolo. oameni care locuiesc in conditii absolut mizerabile. de aceea multi dintre localnici sunt pentru proiectul RMGC. cand un mare academician le-a dat ca solutie „sa impleteasca cosuri”, pentru a prezerva traditiile zonei, unul dintre locuitori i-a transmis sa vina el, savantul si sa-si aduca si copiii daca se poate, si sa impleteasca cate cosuri doreste. el ar vrea sa minereasca.

          • filadel zice:

            Mulțumesc pentru răspuns. Oamenii de acolo sînt supuși unei presiuni imense în aceste momente și mi se pare destul de simplu să nu înțeleagă prea bine care este varianta avantajoasă pentru ei în fața lui aici și acum. Potențialul zonei este imens (zic eu) și va deveni foarte important peste cîtăva vreme. Părerea mea e că puțină răbdare le-ar aduce un cîștig sănătos față de unul facil dar pe termen foarte scurt care în schimb ar distruge acest potențial pentru generațiile următoare. Repet, este doar opinia mea.

            Cît despre ipocrizia cu care se oferă soluții, aici este o discuție groasă, sau obraz gros.

            • Sare'n Ochi zice:

              asa-i cum zici. dar, din pacate, hotarasc altii ce e bine pentru ei – ceea ce mi se pare aiurea: nu vorbim despre infantili sau imaturi carora sa le hotarasca alde Gotiu sau alde Piso ce sa faca…! si nimeni nu incearca sa stea de vorba cu ei fara sa le agite banii pe sub ochi ceea ce este grav. in mizeria de acolo, 100 de lei sunt o mica avere.
              in ce priveste dezvoltarea turistica a zonei: in 10 ani de cand „onegheurile” se agita sa salveze RM, n-au fost capabile sa se mobilizeze de un program pe bani europeni (sa-l scrie, sa-l obtina, sa-l aplice) care sa rezolve adusul apei in casele oamenilor – nu au bai, nu au wc-uri, nu au apa curenta in case. „salvatorii” lui Guta scriu eseuri despre cianuri, se joaca de-a cenaclul salvati RM si se pisa-n peisaj la fanfest – cu asta si-au facut datoria civica!

  7. Cristian zice:

    Si cind te gindesti ca un asemenea om vrea sa intre in ACADEMIA ROMANA. Si-a facut dosar de mai multe ori da academicienii stiu cite parale face si ce opera stiintifica are. Da nu-i nimic ca o sa raspunda ei in fata justitiei ca nu l-au primit intre nemuritori si o sa-l faca justitia academician.
    Ca director de muzeu l-a facut de vreo patru ori desi a distrus muzeul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.