“Nici mâncă fără muncă, nici muncă fără mâncă”

de Ion Mureşan

Am surprins o dată o domnişoară punând pe jăratic lumea din jurul ei. O domnişoară drăguţă şi înfiorător de interogativă. Numai ce te trezeşti că te întreabă: „Ce e filomela?”. Apoi tot ea: „Filament de bec, floare, iubitoare de înţelepciune sau privighetoare”. Scoarţa cerebrală se numeşte vortex, protex, rolex, cortex sau celofan. Ori Poantă este o anecdotă, un critic literar, vârful bont al pantofilor de balet, sau un gen de joc popular. Mă rog, tot felul de prostioare. Dacă nu-i răspunzi repede, îţi dă tot ea, prompt, răspunsul. Întrebările ei nu sunt un semn al curiozităţii. Ea întreabă ceea ce ştie deja. Câte răspunsuri are, atâtea întrebări pune. „Ştiu toate acestea – îţi explică – de la emisiunea mea preferată «Vrei să fii miliardar?»”.

Am luat programul TV şi m-am postat în faţa televizorului la emisiunea preferată a domnişoarei. Mi-am făcut un obicei din a ignora emisiunile concurs, pentru că îmi dau impresia că suntem o naţiune bântuită de un noroc de-a dreptul agresiv. Ici, un post de radio îţi oferă frigidere şi aspiratoare, colo un ziar e gata-gata să te gratuleze cu mobilă stil, dincolo un post de televiziune îţi vâră pe gât o garsonieră ori un apartament cu nevastă cu tot, mai încolo, alt canal te pune la zid dacă nu accepţi o excursie în străinătate, o croazieră pe Mediterana, o vacanţă de vis. În cel mai rău caz, câteva sute de milioane ori un salariu pe viaţă te pândesc la tot pasul. Asta dacă un pliant colorat nu te aşteaptă în cutia poştală, vârându-ţi pe gât un aparat de vibromasaj, o bicicletă, două plăcuţe cu Presol, ori un vibrator second-hand. Dacă nu prinzi telefonul, dai cu talonul. Important este să ştii că poţi fi câştigătorul oricărui concurs. Că eşti condamnat la bogăţie. Că, dacă închizi ochii, îţi întră banii pe urechi.

„Vrei să fii miliardar?” era încă o emisiune şmecheră, în sensul bun al cuvântului. Până şi examinatorul (Virgil Ianţu) posta o figură de Sfinx şmecher. Întrebările pe care le punea gâdilau orgoliul: nu depăşeau în dificultate cunoştinţele unui absolvent de liceu care a avut o frecvenţă medie la ore (nu-i cazul acum, între timp au trecut vreo opt ani, absențele și lacunele s-au înmulțit).

Cele mai distractive şi mai triste momente ale emisiunii erau, pentru un privitor detaşat, „recursurile la ajutoare”: public, prieteni etc. Concurenţii aveau nevoie de sprijin exact când te aşteptai mai puţin. Țineau să afle, de exemplu, dacă Mongolia e o ţară din Africa, ori dacă e situată în nordul Chinei, dacă crapul are cleşti, ori crabul are aripioare…

Și atunci am fost cât pe ce să plâng pe umărul reformei învăţământului, când un prieten mi-a atras atenţia că totul era o chestiune de cinstită viclenie. Dacă, să zicem, regretatul Adrian Marino ar fi dorit să ajungă miliardar în două ore (dânsul fiind oricum miliardar în viitorime, căci, la fel cum se vorbea de „uzina Eminescu”, se poate vorbi şi de o „bancă Marino”), ar fi foarte simplu. Nu trebuia decât să nu-şi declare identitatea, specializarea şi pasiunile. Ba chiar să declare că nu se pricepe la ceea ce se pricepe. Căci, dacă savantul amintit şi-ar fi făcut cunoscută identitatea, cu siguranţă ar fi fost chestionat, bombardat cu întrebări din modă, hip-hop sau muzică rock, iar întrebările din teoria literaturii ar fi o raritate (evident). După cum, să zicem, Sexi Brăileanca, dacă îşi va declina culoarea şi identitatea, va fi chestionată strict din filosofia clasică germană şi iluminismul european şi se vor ocoli întrebările de aritmetică, bancuri ori despre sex. Astfel, academicianul şi prostul erau egalizaţi şi aveau aceeaşi şansă de a ajunge miliardari. Mă rog, situaţiile astea se putea evita printr-un răspuns inteligent la întrebarea: „La ce vă pricepeţi?”.

Oricum, îmi aduc aminte că am rămas pe gânduri la capitolul „consultarea publicului”. Rezultatul consultării culturii comune, majoritare, dacă nu era cumva (încă nu sunt sigur de asta), trucat din calculator, era înspăimântător: publicul nostru era la fel de prost ca noi (poate s-a mai schimbat puțin?).

Trecând peste consideraţiile de mai sus, mi-aș mai dori astfel de emisiuni – căci mie mi se pare mai onorabil să participi la „Vrei să fii miliardar” decât la orice fel de Bingo, Caritas sau Fond Național de Investiții. Dumnezeu îţi dă, nu îţi bagă în traistă. Decât bogat din întâmplare (sau prin devalizare), prefer traducerea (cum a înțeles-o un amic de-al meu maghiar) a unei cunoscute lozinci: „Nici mâncă fără muncă, nici muncă fără mâncă”. Altfel, vom continua să credem că între noroc şi muncă este o prăpastie uriaşă şi că, vorba cântecului maramureşean: „Când s-o-mpărţit norocu’, fost-am eu dus la lucru” – deci nu puteam fi de faţă.

Acest articol a fost publicat în Teme de meditație și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la “Nici mâncă fără muncă, nici muncă fără mâncă”

  1. Greva_fiscala zice:

    Femela, din primul paragraf, sigur nu-i muiandreea cretzulesku, agramata prin definitie, peltica-n zisuri si cu limba gramada prin curul r.t.vant-ului? Dupa scenariu, numai la ea, sau la „cealanta” putoare, „m’aam” grequ de la 2 x A4 = A3, s-ar putea ajunge!

  2. Dragos FRD zice:

    :-)))))))

    Da, ce povestesti acum (mai ales despre inteligenta publicului) imi aduce aminte de o intâmplare la unul din jocurile „Vrei sa fii miliardar?”. Intrebarea era: in ce tara a domnit Ioan Fara De Tara? Individa n-a stiut ce sa spuna si a cerut ajutorul publicului. Ei bine….in proportie de 87% publicul a votat pentru raspunsul „in nicio tara”. Asa a raspuns si ea….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.