Faceți cunoștință cu Guș Stere (Cele mai multe minciuni se spun înainte de alegeri, în timpul sexului, după o partidă de pescuit și mai ales pe la talk-show-urile de pe Antene și Realitatea TV)

Sursa: Snapshot de pe http://www.baricada.wordpress.com

Un individ părând cumva slinos, tot o coastă și-un tendon răsărinde din maieul tetra-clasic, nițeluș gălbui, săltat bine peste 55 de ani, dar arătând măcar cu zece ani mai în vârstă, se descopitează, lățit pe treptele de la intrarea în scara blocului, în timp ce gâjâie printre dinții mai mult lipsă o manea despre hăul dintre picioarele neveste-sii. Este vecinul de la parter, Guș Stere, vigilentul de serviciu de când s-a pensionat (“penzionat”, zice el) pe la vreo 44 de ani cu salarii compensatorii (“și din caz dă boală, vecine, dă boală c-am muncit dăstul nimica pă tarlaua patriei”). Nimic nu mișcă pe o rază de trei blocuri de geamul său – se hrănește cu viața tuturor celor care au neșansa să locuiască sau să treacă pe lângă el. Și veșnic e nevorbit, veșnic informat de la Antene și Realitatea TV. Are trei televizoare, câte unul pentru fiecare post. “Dacă nu se-muia proteveu’ îmi mai luam un aparat”, mi-a mărturisit – “să văz cum îi sparge la dinți pe Chioru’, Blonda și Piticu’, muma lor dă hoți că nu-i mai satură!”. Nu-s ideile lui, da-s fixe (și mai ales bine fixate după atâția ani de lustruit creierul cu poveștile din tubul catodic). E omul singurei iubiri după ce i l-au mătrășit pe Ceaușescu: votează numai cu “ai noștri, vecine, numai cu Ion Iliescu, că-i d-al nos’, sireac și cinstit”. Încă i se mai umezesc ochii când își aduce aminte cum le-a spart el gura la “lejionari” în anii 90 și-o alergat-o “pă Doina Cornea, cu tăt cu blujii ei”. Jucător împătimit de “Caritas”, încă mai are vre-un kilometru de chitanțe ținute cu sfințenie în șifonierul cu oglinzi, “că nu să știe, când l-or relua, mai știi?”, îl urăște sincer pe Emil Boc că “i-a tăiat penzia dă maistru militar”, „dă la un’șpă milioane dă lei cât primeam ma ‘nainte pă lună, la 1800 dă flecușteți”. “Păi, ți-a mărit-o, vecine!”, am îndrăznit eu să-i spun. “Ce-a mărit? C-am văzut io la televizor, la fătuca aia, Crețuleasca dă vorbește-n-pulecat dă limbă, da’ vorbește bine – că la tăți ni-o tăiat, că și-o șî dat unu’ foc la Cotroceni, arză-i-ar focu’!” – mi-a tăiat-o el scurt. Și dă-i și-njură la Boc și Băsescu și Udrea. Niciodată la Blaga – “cu Vasile tă-nțălegi, ăla-i băiat dă comitet”.

– Vecine! – mi se hlizește-n sus cu superioritatea pe care ți-o dă știința cunoașterii a tot ce se spune pe televiziunile de știri. (Sigur am uitat să vă menționez că fiecare “plazmă” a lui Guș Stere este echipată cu un peștele “dă Murano” model extraplat și mileul moștenire “dă pă coloru’ luat dupe Revoluție ca ajutor dă la ajutoare”, iar sufrageria îi este echipată cu o reproducere 3D a “Răpirii din Serai”, “orijinală panasonic, vecine!” Deh, omul ține pasul cu noul – e năcăjit doar că ia-u săltat rabla de pe spațiul public și-au dus-o la fiare vechi cu tot cu câinele lup care dădea la fiecare groapă din asfalt aprobator din cap; “mi l-au luat pă Premier, vecine! Hi-hi-hi, ha-ha-ha!”).

– Vecine, că tăt ești tu mai oranj dă felul tău de gândire, deși te văz băiat dăștept cu carte… Ce zîci cum i-or scăpat ai tăi pă Roberta șî pă Severică dă bulău? C-așa am rămas io fără penzie, dă la furtu’ dă la votu’ ăla!

– Dar de ce sunt ai mei, vecine?

– Că i-ai votat orbește păntru cincizăci dă lei și-o sticloanță dă ulei…

– Nea’, Guș Stere – mă burzuluiesc nițel, parcă cu plasa cu sticle de ulei și kilul de zahăr te-ai împiedicat tu pe scări aici de-ai căzut în bot la votul din 2009. Și scria Mircea Geoană pe plasă.

– Aia o fo’ la prezidănțiale, io vorbăsc dăspre parlamentarii ăaia falși ai tăi, să-i votezi bine! (Zice toate astea, descopitându-se, pe îndelete, țâncușitură, cu țâncușitură – copitele-s crescute temeinic peste iarnă și primăvară, abia acum și-a găsit timp și pentru această necesară toaletă. Cred că nu-l mai încăpeau nici șlapii. Folosește o foarfecă de tăiat trandafirii. Doar când are de subliniat câte ceva mi-o flutură pe sub ochi, dar fără să fie amenințător).

– Amu’ procurorii aserviți partidului până la conducătoru’ iubit, i-or făcut p-ăștia scăpați. Îți dai sama, vecine, ce presiuni sunt acolo? Numa’ procuror să nu fii în zîua dă azi în România… Las’ c-om videa procurori la pușcărie dă la anu’ când va fi liberă țara șî-i vom trage la răspundere ș-om relua aceste procese monstruoase tip Anastase Roberta a cărui călcare de lege o fo’ văzută dă tătă lumia dă pă glob ce are goagăl șî internăt!

– Fă o pauză vecine (deja împroșca cu salivă până pe la etajul trei), pune frână, să ne înțelegem. Dă sonorul mai încet – că parc-ai fi Antena 3. Tu vorbești, sau tocmai ce ai închis televizorul?

– Io, că-s indignat și îmi produce scârbă și durere când văd această caricatură mincinoasă și fără pic dă caracter pă care va cădea blăstemu’ nostru al penzionarilor…

– Șezi, nea’ Guș Stere – i-o retez: legea pensiilor e o lege bună și echitabilă. Nu vreau s-o apăr pe dama asta care nuș’ ce voturi a adunat în plus, departe de mine gândul. Da’ e vorba de legea pensiilor care, în sfârșit, după atâția ani de incorectitudine, calculează pensiile după aportul fiecăruia. Adică: ai plătit, ai pensie, n-ai plătit, n-ai pensie. Sau ai pensie mică după cât ai contribuit. În sfârșit, e corect!

– Ce-i corect? Roberta hoața văzută dă miloane dă spectatori la teve cum o numărat că 8 ie iegal cu 17o dă voturi la legea penziilor șî a nănorocit mii de penzionari, cum ie și penzionaru’ Popiescu dă l-am văzut azi la Antena 3 în cărucior fără piciere și i-o tăiat penzia dă hadicap! Rușîne Romania șî Băsescu șî mafia pedele!

– Nea’ Guș Stere (vorbesc rar, ca pentru un handicapat spălat bine pe creier de către tembeliziuni), ceea ce ar fi trebuit să-ți zică Antenele alea, dacă tot se dau corecte, este faptul că, în fatidica zi în care la Camera Deputaților a fost votată Legea pensiilor, în Condica de prezență a Camerei Deputaților au semnat „Prezent” peste 300 de deputați. Drept pentru care, prin urmare a faptului că au fost prezenți la serviciu, au încasat și cuvenita diurnă de ședință. Și atunci, când noi, boii de contribuabili, prin Bugetul Național, plătim 300 de deputați, cu toții consemnați prezenți, cum este posibil să nu avem cvorum la Camera Deputaților? Și-apoi, Justiția și organele competente sunt cele care decid în orice Stat de Drept, Stat Democratic, cine este vinovat și cine nu este, nu Antena 3, sau orice altă tembeliziune, blogăraș cu amici USLinoși, asociație de apropritari, de militari trecuți în rezervă cu peste 40 de salarii compensatorii, brutărie, scriitoraș de pe Vax Publica sau carmangerie. S-au uitat procurorii peste semnăturile din Condica de prezență? S-au uitat. Au văzut cât cap de vită furajată din bugetul de stat s-a declarat prezentă să-și încaseze furajul pe ziua în curs? S-au uitat. Au constatat că în aceste condiții, Roberta Anastase și Sever Voinescu nu aveau cum să comită oficial nici o încălcare a legii? Au constatat. Vezi că amicul tău Felix Voiculescu e vicepreședintele Senatului adică și turnătorul dovedit de lege face parte din puterea legislativă a României. Vezi că i-au dat drumul și lui nen’tu Cătălin Voicu, nevinovatul de pe tubulatura arestului Poliției Capitalei. Așa că “pidilicii” mei, cum le zici, au cam pierdut puterea în Senat. Voiculescu e acum la putere în Senat. Du-te la el de te plânge!

Ne-am șuierat câte un “znăzîua” printre dinți și ne-am văzut de treburile noastre. În spate l-am auzit fredonând preocupat: “Labiile tale, / Alea laterale, /Între ele, zău, / E un mare hău. / Nu e găurică / Şi nici păsărică, / Pe cuvântul meu, / Ăla-i defileu”.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Viața bate câmpii și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Faceți cunoștință cu Guș Stere (Cele mai multe minciuni se spun înainte de alegeri, în timpul sexului, după o partidă de pescuit și mai ales pe la talk-show-urile de pe Antene și Realitatea TV)

  1. 😀 😀 😀 😀 😀

  2. Acidutzu zice:

    🙂 Ai uitat sa-i zici: Jos Basescu! Ai vazut ce ploaie turbata a adus la Cluj!?

  3. filadel zice:

    😀 😀
    Omu și-a ratat cariera. Dacă trăia în anii 50 era acum penzionar-torționar de lux.

    • Sare'n Ochi zice:

      🙂 omul n-a ratat nimic – va fi penzionar-tortinar al nervilor mei cu rahatisuri de pe Antene, VaxPublice, iRealitati si blogari USLinosi! chiar m-am saturat sa nu le raspund la mitocanie cu mitocanie (de-aia se nascu nea’ Guș Stere :))

  4. furiouswordpressripper zice:

    Am si eu d’astia pe scara. Unul este pensionar de la varsta de 50 de ani. A fost electrician la securitate. Asa sustine el, ma rog. Acum cateva zile s-a intors din „concediu”. A facut o „razie” prin tara. Ieri m-a oprit sa imi spuna ca trecut si pe la Rosia Montana si ca n-a vazut in viata lui un lac de acumulare atat de mare, betonat si cauciucat. Ma opreste si imi spune:
    – Ba nene, astia ne fura pe fata. Am informatii ca la Rosia Montana se gaseste aur chiar si sub forma de filoane mari. Atat de de mari ca ar trebui sa le taie cu flexul sau autogenul ca sa le poata transporta.
    – O fi, nea Sandule, ca am cumparat si eu teren acolo. Am si flex, iar maine ma duc sa imi cumpar un aparat autogen.
    – Serios?

    • Sare'n Ochi zice:

      🙂
      io-i ziceam ca-mi trebuie si-un magar sa pot transporta marfa. apoi il intrebam daca n-ar vrea sa castige un ban in plus (nu cinstit, ca astia nu prea le au cu notiunea si-i sperii).

  5. baricada zice:

    Fun!.. Super, chiar… Acu’ m-am prins… O corectură te rog: Baricada-i pe WordPress…

  6. Razvan zice:

    Acest tip de indvid va fi viitorul Bula. Am si eu specimenul pe scara care ma pandeste de fiecare data sa-mi zica vreo doua. Cica eu ma creierul spalat, si pana la urma a ajuns la concluzia ca si eu fac parte la hotiile lui Udrea

    • Sare'n Ochi zice:

      🙂 pe vremea lui nea Ceasca nu exista scara de bloc sa nu contina un astfel de specimen. de obicei vietuia la parter, maxim etajul I, II. asta pe care l-am luat eu model vietuia la parter. (sunt 25 – 30 de ani de atunci). nu stiau ai mei despre mine (ore de intrare – iesire din casa, cu cine, mai ales cu cine, in ce stare – cate carari, adica samd). l-a apucat pe Iliescu – l-a si votat impreuna cu gasca sa de entuziasti fauritori ai viitorului Romaniei cu un picior in groapa. era sa faca infarct in 1996, dar s-a agatat suficient de viata incat sa-si vada idolul presedinte in 2000. 2004 l-a terminat. cred ca asta-i singura sansa a Romaniei – ca se raresc biologic votantii nostalgici, iar daca s-ar legifera votul electronic, cu cei din diaspora nici n-ar mai avea vreo sansa sa mai ajunga alde USL la ciolan. daca le-am putea livra si loazele aciuate prin PDL (aripa FSN: Berceanu, Frunza-Verde, Blaga, Preda, Oltean, Benea samd) nici c-ar fi rau. ar avea si Romania un viitor.

  7. @Sareîn Ochi,
    Nu va deveni ci este de ani buni o trăsătură de caracter a unora.
    Mi-ai amintit de vremurile LINIȘTITE când nu se întâmpla nimic altceva decât o vizită de lucru a tovarășului. Atunci, exista pe fiecare amărâtă de uliță câte un ” deputat de stradă ” care știa tot ce mișcă, cine cu cine se întâlnește și mai avea grijă să știe ce ai prin sacoșe. E, ce vremuri !

  8. Pingback: Conversații despre furt cu un specialist: Nepotul Mătușii Tamara | Sareinochi's Blog

  9. Pingback: Conversații despre furt cu un specialist: Nepotul Mătușii Tamara

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.