A dispărut cheful de viaţă

de Ion Mureşan

Fiecare Raport al Institutului Naţional de Medicină Legală din ultimii 10 ani, a scos la iveală un fapt pe lângă care e greu să treci fluierând cu pălăria trasă pe ochi: dacă acum 13 ani numărul persoanelor care-și luau singure viața era de 2.933, la trecerea dintre milenii, în 2000, el atingea 3.967, fiind anul în care s-au înregistrat cele mai multe sinucideri din aceasta perioadă. Pornirea spre gestul fatal s-a temperat în ultimul timp, însă, din 2007 au început să crească constant numărul sinucigașilor (2.705, în 2007; 2.802 în 2008; 2953 în 2009). Nu cifra în sine e îngrijorătoare, probabil că pe plan mondial nu stăm printre fruntaşi, deşi orice sinucidere e în sine un fapt alarmant, cât faptul că numărul celor care au ales să „dezerteze” renunţând la „lupta vieţii” este, din nou, în creştere. În plus, specialişti în psiho-sociologie prevăd că valul este în creștere constantă – de parcă fiecare sfârșit de deceniu, secol, mileniu este considerat un fel de sfârșitul oricărei speranțe. Şi pentru ca oroarea să ne apară în toată „măreţia” ei, statistica amintitului institut ne mai dă un termen de comparaţie: numărul sinuciderilor este egal cu numărul celor decedaţi în accidente de circulaţie şi al celor din omucideri la un loc (chiar cifra morților violente cauzate de accidente de mașină, muncă sau omucideri este în scădere constantă). Repartiţia pe judeţe, pe naţionalităţi (că judeţele locuite de maghiari sunt cele mai atinse de flagel), pe sexe, pe mediu urban sau rural, pe căile alese (intoxicare, spânzurare ori aruncare de la etaj) e până la urmă un element de picanterie. Orice „picanterie” (chiar şi cele morbide) îşi are explicaţiile ei, dar ceea ce credem noi că e important e că pofta, cheful de viaţă e în continuă scădere. Şi că greaţa e în creştere.

Las la o parte aspectul religios, faptul că în orice Biserică creştină sinuciderea este considerată păcatul cel mai grav, dovadă că prohodul sinucigaşilor e unul schematic şi că locul de veci care li se acordă e doar unul la marginea cimitirelor. Lucrarea Bisericii ar trebui să reducă elanul morbid. Las la o parte cazurile patologice, alcoolismul, stresul vieţii de zi cu zi, sărăcia disperată, lipsa medicamentelor, agresiunea fiscală etc. Ceea ce e cu adevărat şocant în explicaţiile pe care statisticienii şi psihologii le-au dat fenomenului este raportul între sinucideri şi anii electorali. Imediat după alegeri rata sinuciderilor e în scădere, pentru ca apoi să crească spectaculos. Anul post electoral este doar o pauză, cât să luăm o gură de oxigen, pentru ca imediat apoi să ne reluăm cursa spre moarte, cu şi mai mare avânt. Asta înseamnă că suntem dependenţi până în străfundurile noastre de politicieni. A ne plânge de lehamite, că avem o clasă politică mizerabilă, e prea puţin. Oricum, nu e suficient, câtă vreme, iată, politicienii nu au doar puterea de a da legi, ci şi pe aceea de a ne stimula înclinaţiile sinucigaşe. Aşa că toate gesturile sinucigașe pot fi traduse ca fiind tot atâtea apeluri la responsabilitate politică, căci „pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti” – zice ţăranul. Înainte de a vota, e bine să ne gândim dacă nu ne-am votat groparul.

Ar fi interesant de ştiut care dintre guvernele de după 89 se poate lăuda cu cele mai mari realizări la sinucideri. Dacă cetăţeanul e atât de dependent de mişcarea de idei şi de jocurile de pe scena politică, atunci, după 2001, vremea a fost cum nu se poate mai prielnică pentru sinucideri. Pe arena politică românească totul e încremenit. Senzaţia că totul bălteşte, că nimic nu se mai mişcă decât ghidat de hăţurile unei clase politice aflată în stagnare și la cheremul intereselor economice ale sponsorilor din capitalismul de cumetrie, e copleşitoare…

Referințe:

Acest articol a fost publicat în Teme de meditație și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la A dispărut cheful de viaţă

    • Sare'n Ochi zice:

      cam sinistru dar, matematic vorbind, daca scade numarul de persoane care mor in accidente de masina (masini mai sigure, nu ma bazez ca au inceput sa respecte legile), accidente de munca (mai mare grija pentru echipamente de protectie – probabil mai mari amenzile ITM) si omucideri (aici n-am cum sa ma pronunt, ca ma indoiesc ca isi fac politistii mai bine datoria cata vreme majoritatea lor au mentalitate de militieni), dar creste numarul celor care se sinucid – inseamna ca exista o cifra „plan” de indeplinit la categoria „morti violente”?

  1. eumiealmeu zice:

    viaţa este o chestie ciudată. şi despre ea suntem învăţaţi că nu are nimic sigur, că totul vine întâmplător, că e chiar predestinată să fie într-un anume fel, că avem tot felul de blesteme căreia să ne supunem, noi sau familiile noastre.
    e normal ca oamenii să privească viaţa cu suspiciune. sau cum spuneam eu ce, te-am rugat eu să mă faci? vreau să dispar, nu vreau să-ţi mulţumeşti că m-ai făcut.
    sincer, până la 21 de ani şi eu am avut gânduri sinucigaşe, fără să am depresii, ci pur şi simplu pentru că nu înţelegeam rostul vieţii – evident, bătaie, alungat de-acasă etc…
    între timp, s-au mai elucidat enigmele. ştiu că viaţa mea are un rost, ştiu că nu sunt doar născută de-o mamă şi-un tată (iresponsabil!) ci pur şi simplu Dumnezeu a vrut ca eu să exist şi mi-a dat un scop. scopul meu nu e prea măreţ – e să-i fac fericiţi pe ceilalţi şi eu mă străduiesc din răsputeri. de câte ori mi-e greu, mă înham la o activitate pentru cei din jur, aşa că am lucrat de-a lungul anilor pentru orbi, pentru bătrâni, pentru orfani, pentru copiii care erau de-o seamă cu copilul meu…
    nu-mi face nimeni viaţa frumoasă, ci eu mi-o înfrumuseţez. filosofia nu este foarte grea, dacă o priveşti prin ochii realismului – şi fericirea va trece… dar şi durerea.
    lucrul estenţial – cred eu! – pentru a nu se ajunge la marile depresii ce duc la sinucidere este să iei deciziile cele mai potrivite, cele mai sănătoase. de exemplu, chiar dacă ţi-e greu şi nu ai bani, poţi să rezişti dacă eşti singur sau eşti doar tu cu partenerul sau dacă aveţi un copil. pe când dacă ai 7 copii şi eşti în criză… sau e mai bine să te desparţi de un om decât să rămâi cu el şi să ai showuri zi de zi. e mai bine să ai o meserie oarecare dacă nu găseşti ceva pentru pregătirea ta decât să te refugiezi în băutură că nu vine odată marea ta şansă… deciziile sunt cele care ne conduc şi cele care ne afundă.
    voi mai reveni, pentru că-mi place subiectul, dar acum am de mers la un eveniment care, de regulă, în zilele noastre se lasă în timp cu scandal: o nuntă. (şi câte nunţi n-au dus la gestul disperat despre care ai vorbit azi!)

  2. Să vedem : http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1181937743
    în ” POPOR DE SINICIGAȘI ”
    Să fiu iertată de faptul că am repetat linkul dar, să vadă oricine vrea, că este vorba de televiziunea lui Dan Voiculescu.
    ” în 2000, el atingea 3.967 ” ( este vorba de și doar de sinucigași)
    În anul 2000 la guvernare a fost Convenția Democratică, PD și nu mai știu câte alte partide. Oricum domnul Vosganian era și dânsul pe acolo. Premierul de atunci era domnul guvernator Mugur Isărescu.

    ”In anul 2006 s-au sinucis 3187 de romani ”
    Oare cine era premier ? Boc ? Nu. Era prietenul nostru liberal Tăriceanu.

    ”fata de 2913 in anul precedent ( 2005)” În 2005 parcă …. parcă … premierul României era domnul Tăriceanu.
    ”Sunt semne ca 2007 ar putea inregistra un record la acest capitol sumbru.”

    Oare, de ce , când erau semne clare că duduie economia sub conducerea premierului liberal Tăriceanu erau de asemenea ”Sunt semne ca 2007 ar putea inregistra un record la acest capitol sumbru.” ?!

    Nu aș fi comentat astfel dacă, nu mi-ar fi zilnic greață să văd, cum necazurile unor oameni sunt speculate într-un mod josnic și este prezentat drept vinovat de toate dramele premierul Boc.

    ”Exista zone cu o incidenta inexplicabil de mare a sinuciderilor. Cele mai multe dese cazuri s-au inregistrat in Covasna – 34,6; Harghita – 33,3; Satu Mare – 22,2; Targu Mures – 22,6 cazuri la 100.000 de locuitori.
    Cum răspunde domnul Borbely la întrebarea aceasta . de îmbogățirea cetățenilor de naționalitate maghiară cum v-ați îngrijit ? Cumpărându-și pentru sine mai multe proprietăți ?

    • Sare'n Ochi zice:

      🙂 ai facut bine ca ai repetat link-ul. l-am dat intentionat (m-a socat titlul: „un popor de sinucigasi” – dat cum bine ai observat, in mod tendentios).
      depresivii Europei, nu stiu de ce, sunt maghiarii – este interesant: asa au fost si-n secolele trecute.

      • Dacă te gândești bine sunt diferiți de noi. Acum 40 ani când am stat la Zăbala, lângă Covasna, știu că în momentele de mare supărare scoteau cuțitul din cizmă. Nu mai cunosc acum cum procedează. Pe noi ne salvează mult obiceiul de a face haz de necaz. În vremurile cumplite ale comunismului am auzit cele mai multe și reușite bancuri.

        Televiziunile mogulilor se chinuiesc să inoculeze oamenilor că suntem disperați și , dacă tot nu ieșim în stradă să -l dăm jos pe Băse , ar trebui să ne sinucidem.
        Ar ajunge astfel USL-ul la guvernare! 🙂 🙄 😆

        • Sare'n Ochi zice:

          de aceea si incearca Ponta si Antonescu sa ia votul de la indemana diasporei – sa ne rareasca si sa castige.
          dupa mintiuca lor, cu drepturile romanilor din diaspora este ca la alba-neagra: asta are (s-ar putea sa voteze cu USL), asta n-are (nu voteaza cu USL in mod sigur), asta-i aia marcatoare (daca voteaza cu USL).

  3. cafeauata zice:

    Ne-am obisnuit sa vedem totul prin filtrul politicii, insa nu cred ca majoritatea sinuciderilor au legatura cu asta.
    In familia tatalui meu, din cinci frati, trei s-au sinucis. In ani diferiti, in orase diferite, din cauze aparent diferite. Nu lipsa materiala a fost motivul la niciunul din ei, ci – mai degraba – singuratatea sau frica de aceasta. Apoi, am cunoscut o tanara, care s-a sinucis pentru ca amantul a preferat sa stea cu familia de sarbatori. La ce ii ajuta ei faptul ca avea bani, loc de munca, o casa? Era fara el, restul prietenilor nu contau.
    Cred ca ceva se intampla in genele celor care isi iau viata, ba chiar se vehiculeaza ideea conform careia aceasta gena este ereditara. Daca reusim sau nu sa pacalim creierul in acele momente, depinde de puterea noastra de a ne agata de cineva sau ceva din aceasta lume, depinde de experientele traite inainte, de credinta noastra in Dumnezeu. Si mai ales, trebuie sa fim constienti de ce lasam in urma, de tragedia pe care o vor trai familiile noastre, de faptul ca prin sinucidere rezolvam (sau poate nu) doar problema noastra, nu si a celor din jurul nostru. Datoria unui parinte este sa-si creasca copilul, nu sa il lase orfan, asa cum datoria unui copil este sa-si faca parintii fericiti, nu sa le ruineze viata!
    Dar nu toti gandim la fel si de aceea sunt egoisti care prefera streangul. Poate parea aiurea, dar cred ca a-ti lua viata necesita, pana la urma, mai mult curaj decat sa o traiesti.

  4. Acidutzu zice:

    Aokigahara este un ţinut împădurit situat la baza muntelui Fuji în Japonia. Mai este denumit Marea Copacilor. Padurea Aokigahara este cel mai popular loc din Japonia unde oamenii preferă să se sinucidă. Din 1950 până în prezent, mai mult de 500 de oameni şi-au luat viaţa acolo. De exemplu, doar in anul 2002 au fost găsite 78 de cadavre. Se presupune că acest trend a început după ce scriitorul Seicho Matsumoto a publicat nuvela “Black Sea of Trees”, unde două din personaje au ales să se sinucidă acolo. Alte voci susţin că din secolul XIX exista un mit printre fermierii locali nevoiaşi, că dacă îşi curmă zilele în acel loc, urmaşii lor vor avea mai multa hrană. Daca doriti sa urmati link-ul va avertizeze ca sunt imagini groaznice, iar cei care le acceseaza trebuie sa fi implinit 18 ani.
    http://andrian.ro/de-toate/cele-mai-oribile-locuri-de-pe-pamant-padurea-sinucigasilor

  5. Arizonianul zice:

    Văd înmulţirea sinucigaşilor ca o renunţare la a mai lupta pentru binele tău. Mă refer la faptul că mulţi aşteaptă ceva de la viaţă, care vine în prea mici incremenţi pentru ca ei să o poată admite. În timpurile de tranziţie, acest lucru este evident. În Statele Unite, marea majoritate a sinuciderilor este cea din rândurile celor care obosesc înainte de a se lupta pentru viaţă, cei care nu vor să muncească sau – pur şi simplu – nu primesc un ajutor pentru (zic eu: un şut în koor ca să se trezească la realitete).
    Un lucru interesant: numărul sinuciderilor din cei care sunt atinşi de boli incurabile este infinit mai mic (procentual) decât la restul populaţiei. De ce? Ei speră până-n ultima clipă că un antidot va fi descoperit…

  6. o parte din vină o poartă și emisiunile de știri (mai ales cele de la ora 5).
    atâta ți se arată că oamenii se sinucid, încât ajungi să vezi sinuciderea ca pe o normalitate, fără gravitate.
    în plus, mai și devii celebru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.