Nici aerul curat nu se mai vinde în România

de Ștefan Ciocan

Este o axiomă deja că în România tot ce e de stat… stă. O ultimă ţeapă pe care statul român şi-o trage sie însuşi este legată de certificatele verzi, pe care nu suntem în stare să le vindem ţărilor industrializate. Povestea este lungă, tehnică şi tenebroasă, aşa că încerc să o traduc în aceeaşi limbă în care au fost scrise şi manuscrisele proaspăt repatriate ale lui Cioran. Chiar dacă aparent, doar aparent, nu este nici o legătură între certificatele verzi şi gânditorul de la Coasta Boacii.

Prin protocolul de la Kioto, fiecare ţară semnatară a primit dreptul de a emite o anumită cantitate de gaze care favorizează efectul de seră, rezultat în urma proceselor industriale. Pentru fiecare tonă de dioxid de carbon, echivalent, pe care un stat are dreptul să-l emită în atmosferă acesta primeşte un certificat verde (Certifcat de Emisii de Dioxid de carbon). Cum în România activitatea industrială s-a redus mult, implicit emisiile poluante, ţara noastră emite mai puţine gaze care favorizează efectul de seră decât norma stabilită la Kioto. În lume există ţări care emit mai mult decât norma stabilită pentru acestea. De asemena există la nivel mondial o piaţă pe care se pot tranzacţiona aceste certificate verzi, de la ţările slab poluante la cele cu o industrie mai activă cărora nu le ajunge cantitatea stabilită prin protocolul de la Kioto. În aceste condiţii statul român beneficiază de peste 300 de milioane de certificate verzi pe care ar putea să le vândă pe piaţa internaţională, dar pe care le ţine la „ciorap” din diverse motive, mai mult sau mai puţin oneste. De fapt statul român are un control minim asupra acestor certificate, pentru că ele au ajuns în mare parte pe mâna acelor şefi de companii de stat, de obicei înscăunaţi politic, care se joacă de-a managementul în firma statului parcă ar juca Monopoly cu banii proprii. Fiecare unitate poluatoare, şi aici intră termoentrale, combinate chimice, combinate siderurgice etc, are stabilită o cotă de emisii pentru un an, şi primeşte certificare aferente emisiilor respective. Compania va înapoia statului un număr de certificate egal cu numărul de tone de gaze, echivalent CO2, emis în atmosferă. Certificatele neconsumate devin proprietatea unităţii economice şi pot fi tranzacţionate de aceasta. În lipsa unor reglementări clare în ceea ce priveşte piaţa certificatelor verzi, este lesne de dedus în ce mod s-au făcut până acum tranzacţiile cu acestea.

În timp ce, ofcial, statul român se chinuie să vândă certificatele verzi care îi prisosesc, şi al căror preţ a scăzut la mai mult de jumătate faţă de perioada 2009 – 2010, firme private aflate în legătură cu managerii companiilor de stat care nu şi-au consumat certificatele s-au îmbogăţit percepând comisioane semnificative în urma tranzacţionării drepturilor de poluare. Un astfel de magnat apărut peste noapte este şi George Brăiloiu, filantropul care l-a repatriat pe Cioran. Anul 2009 a fost cel mai bun pe piaţa certificatelor verzi, când o unitate putea ajunge la 15 –20 euro. În acelaşi an cifra de afaceri a companiei lui Brăiloiu a pornit de la zero şi a atins 100 de milioane de euro, cea mai mare parte a volumului de certificate vândut provenind din România. Pe lângă firmele private cum ar fi Arcelor Mittal, Brăiloiu a lucrat si cu diverşi poluatori din sectorul de stat printre care CET Bucureşti, Bacău, Oradea, termocentralele de la Rovinari şi Mintia, firme cu care şi în 2010 Brăiloiu a făcut afaceri de peste 100 de milioane de euro. Acesta a profitat de lipsa unor reglementări clare în legislatia română în ceea ce priveşte tranzacţionarea certificatelor energetice dar şi de lipsa de iniţiativă a managerilor firmelor poluatoare de a intra direct pe bursele internaţionale de certificate verzi şi a reuşit să tranzacţioneze o cantitate semnificative de certificate în condiţiile în care statul roman este inexistent pe această piaţă. Sau, mai precis, existent doar prin intermediarii care-şi iau partea leului din aceste tranzacţii.

PS: Nu-i de mirare că lucrurile merg cum merg în România. Priviți cine ne propovăduiește viitorul (via Gugulanul):

Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Nici aerul curat nu se mai vinde în România

  1. Pingback: Cum împachetează marmota certificate de poluare în valoare de trei miliarde de euro? | Sareinochi's Blog

  2. Pingback: Cum împachetează marmota certificate de poluare în valoare de trei miliarde de euro?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.