de Ion Mureşan
Nu e vina mea că discuţia de mai jos, absolut reală, m-a asigurat prietenul care i-a fost martor, pare o anecdotă. La cârciumă, proaspeţii studenţi, bobocii, discutau în prejma unor beri despre examenul de admitere la facultate, despre emoţii şi note. În fond acest examen este prima luare de contact cu viaţa studenţească.
– Măi, întrebă unul, tu cu cât ai intrat?
– Cu două sute de dolari şi doi viţei de bivol.
Ceilalţi au rămas un moment derutaţi, după care a izbucnit un hohot general de râs.
Povestea asta se legă de cea a mult mediatizatelor cazuri de corupţie de la examenul de bacalaureat din ultimii ani (culminând cu cel din acest an în care aproape toți elevii unui liceu din Hunedoara au fost dați afară din Bacalaureat pentru că au fost prinși cu copiuțe sub foile de examen). Cazurile relatate în presă au, totuşi, un dram de candoare. Într-un an, la nu mai ştiu care liceu de prin Constanţa ori Iaşi, numele liceelor contează mai puţin, supraveghetorii s-au trezit pe cap cu poliţia. Ofiţerii au căutat printre cărţile şi printre ziarele profesorilor şi au găsit plicuri cu bani. Elevii şi părinţii, se înţelege, cei nemulţumiţi, au declarat, la rândul lor că au investit sume variind în jurul a trei sute de mii de lei pentru a mitui profesorii şi a le asigura odraslelor un examen fără surprize neplăcute.
Să fim bine înțeleși: furtul este furt, indiferent de cuantumul lui. Dar nu mă pot opri să nu constat că sumele puse atunci în discuție, ca fraudă, erau ridicole. Când ai citit de-a lungul vremii despre milioanele de dolari și/sau euro, despre vilele şi autoturismele de lux despre care se zice că se mişcă pe piaţa mitei, cifrele vehiculate în ultima vreme par ridicole, par invenţia imaginaţiei adolescentine. Sumele acestea acoperă nevoile unei nopţi la discotecă ori ale unei excursii la iarbă verde cu colegii de clasă. Cu un plic în care pui trei sute de lei nici măcar un flagrant nu este credibil. Miroase mai degrabă a manevră de elev corigent ce vrea să-şi jignească profesorul la despărţire, arătându-i la cât îi preţuieşte el moralitatea.
Nu vreau să spun că totul e o înscenare jalnică. Eu însumi cunosc absolvenţi de liceu care le-au cerut părinţilor să pună banii la lucru, că doar îi au, dacă vor să se poată mândri că au asigurat un viitor copilului lor. Cunosc destule cazuri de liceeni care nu au pus mâna pe carte, tocmai pentru că se bazau pe cumpărarea examenelor. Ei, bine, aici lucrurile mi se par grave şi fără speranţă. În momentul în care generaţia care vine porneşte încă de pe băncile şcolii cu ideea că orice se poate cumpăra şi vinde, că banul îţi suplineşte cunoştinţele, viitorul nu miroase prea bine. După cum aș putea judeca cererea Ministerului Educaţiei şi Cercetării către Ministerul de Interne de a supraveghea corectitudinea examenelor ca un gest de desconsiderare a breslei dascălilor. Numai că, surpriză: și Madam „ Abramburica”, la vremea ei a vrut să raporteze succese în combaterea corupţiei și a făcut o cerere similară. Așa că, la așa exces de încredere, nu-mi rămâne decât să-mi imaginez examenele de la facultate ţinute în faţa unor comisii din care vor face parte profesori universitari de matematici superioare, informatică ori filozofie plus un plutonier ori un procuror. Unii vor răspunde de exigenţele profesionale, alţii de exigenţele morale. Asta până când se va pune capăt unei practici vechi a învățământului românesc: te și ia cu suspine când te gîndeşti că nu va mai fi posibil nici măcar „lanţul slăbiciunilor”…
Un singur lucru mai e de adăugat: dacă e atât de extinsă ideea că examenele pot fi cumpărate şi trucate încât au generat o mentalitate combătută cu razii ale mascaților după fițuici și plicuri, sunt sigur că nu la şcoală e focarul infecţiei. Până să ajungă cei doi viţei de bivol la şcoală, se fac cât doi pui de găină.
fura fiecare cat poate. dar cucoana asta ii cam bate la cur pe 99% dintre hoti. cica i-au gasit in casa (atentie…cash) echivalentul a 416.616 lei, respectiv 153.700 lei, 26.300 USD, 40.180 euro, 40 lire sterline şi 10 franci elveţieni. bugetari amarati…cica nu avea decat vreo 12 apartamente…
http://www.evenimentul.ro/articol/400000-lei-spaga-pentru-un-medic.html
nu-i minunat sa dai spaga sa iei handicapul cu care sa primesti bani gratis de la stat? aceasta este definitia statului asistential – tot felul de banditi stau cu mana intinsa part-time (jumatate de timp in Europa, la cersit, cat timp le curge leafa de „handicapat” in Romania)
Acum doi ani la bac fica mea a trebuit să dea 100 lei la sport pentru o notă mai mare de opt! Putem considera că e puţin, dar înmulţind cu n persoane care au cotizat ca să nu le strice media, iese o sumă frumuşică. Ciudat că se perpetuează această practică !
pai :), daca este de unde… normal ca se perpetueaza.
O capcană socială perfectă. Cînd furtul nu e zăgăzuit şi pedepsit, el devine obiect al competiţiei.
O observaţie lexicală: viţelul de bivol are un termen consacrat: malac.
🙂 corect: malac. De unde si denumirea de „malac” la o sumedenie de garzi de corp din epoca fanariota…