Zombi roșii (Excesul de stat asistențial dăunează grav muncii)

Critica sistemului capitalist, dintr-o perspectivă socialistă, şi-a făcut loc în majoritatea cotidianelor româneşti. În toiul protestelor de la Atena, socialiştii români au sărbătorit, cu mare fast, Ziua Muncii. Pe 1 Mai, socialiştii lui Vanghelie s-au zbînţuit pe dansul pinguinului. În schimb, chemarea la arme, a doua zi, sub stindardul preşedintelui Ponta, s-a făcut cu oferirea unor carduri care asigură reduceri la cîrciumi, magazine de haine sau cinematografe. Evident, socialiştii români şi-au spus că nu poţi lupta împotriva orînduirii nedrepte fără un tricou de firmă şi măcar vizionarea a cel puţin unuia dintre filmele îndrăgitului cineast american Michael Moore.

Coreea de Nord (pardon: Republica Popular-Democrată Coreeană), paradisul proletariatului, a celor care muncesc și paradisul celor mai mărețe, luminoase și omenoase măsuri de protecție socială, a dat o nouă lovitură capitalismului în putrefacție, reducând semnificativ raţiile alimentare distribuite populaţiei şi îndreptându-se, planificat, spre o nouă foamete. Raţiile alimentare distribuite populaţiei au fost reduse la 150 grame pe zi pe persoană în unele zone, în timp ce ajutorul străin pentru ţară se epuizează. La Phenian, că-i capitala țării, măritul Conducător a avut bunăvoința să lase raţiile la 200 de grame. Coreea de Nord, este paradisul clasei muncitoare unde, la ultima foamete, cea din anii 90, au murit de inaniție sute de mii de persoane. De atunci, țara care aliniază un milion de soldați, suferă de penurie alimentară cronică. Dar își realizează planul de foamete pe cap de locuitor (nu de conducător). Pentru aceia dintre voi care ați deschis mai târziu ochii în viață, cărora viitorul luminos garantat de către stat înainte de decembrie 1989 nu vă spune mare lucru, am să-ncerc să vă zugrăvesc un mic tablou al acestuia. Mai ales că sunt atâția politicieni și jurnaliști grupați în jurul lui Ion Iliescu care sunt suficient de capabili în inconștiența lor nu numai să fie nostalgici după acele sinistre vremuri, ci și să le propovăduiască.

Păcat că s-a uitat. România anului 1989 era o ţară sumbră cu un popor subminat fizic şi mai ales psihic de anii de “alimentaţie raţională”, adus în pragul disperării de interminabilele cozi la alimentele de bază, îndobitocit de lecturarea lozincilor patriotice şi terorizat psihic de omniprezenţa poliţiei politice. Primele cozi la alimentele de bază ca uleiul şi zahărul apăruseră încă din 1974, deteriorarea vieţii cotidiene producându-se treptat pentru ca, brusc, peste noapte, magazinele să se golească, ca după un jaf, la începutul anilor ’80. Cam aceeaşi degradare avea să o cunoască viaţa cetăţeanului român în toate aspectele ei. Viaţa socială, viaţa culturală, viaţa sexuală (la cheremul și cu voia Partidului), viaţa politică a românului anului 1989 erau o jalnică caricatură. Perspective: zero, viitor: zero… Să încercăm să ne reamintim faptul că cei mai mulţi români îşi duceau traiul zilnic pe la cozi pentru a-şi procura raţia modestă de alimente. Raţia lunară pentru un adult din Cluj, prin grija “tătucului” Ceauşescu, era de 750 gr. de zahăr, 0,5 l ulei comestibil, 2 kg cartofi, 0,5 kg făină de grâu şi 1 kg macaroane. Pâinea era raţionalizată (pe cartelă) la 300 gr. pe zi; carnea era “normată” la câte 1 pui pe lună şi la câte 1/2 kg carne de vită (carnea de porc nu mai era raţionalizată dar, de obicei se găseau numai picoare, celebrii “adidaşi” şi, foarte rar, cap); produsele lactate nu erau raţionalizate, dar nu se găseau deloc. Și să fi avut bani, mai mult nu puteai să-ți procuri decât dacă aveai pile, cunoștințe și relații. Păcat că s-a uitat cum stăteau bărbații și se băteau la cozile pentru pachetul lunar de vată pentru soțiile lor, cât de lungă era coada la benzină în Cluj-Napoca – de pe Feleac până în Vâlcele; de situația copiilor din orfelinate, care își mâncau propriile fecale șamd (toți idioții suferă azi și au nostalgii după Epoca Ceaușescu: aveau “siguranța zilei de mâine”…). Patron peste acest dezastru, “bun al întregului popor”: Nicolae Ceauşescu, împreună cu familia sa şi o întreagă ceată de slujbaşi care conduceau ţara după bunul lor plac (pe mulți și/sau pe urmașii lor îi vedeți și azi, din păcate, în fruntea bucatelor – politicieni și/sau capitaliști de cumetrie). Şi, de sus, de la Ceauşescu şi ai lui, şi până jos, la ultimul sergent major de poliţie sau funcţionar în aparatul birocratic, ţara era condusă de mici satrapi, de mici şefi absoluţi care nu aveau altă distracţie decât umilirea şi spolierea, sub orice mijloc şi pretext, a cetăţeanului de rând. Statul discreţionar inventase, perfecţionase şi aplica un nou tip de sclavagism: socialismul multilateral dezvoltat.

De aceea este bine să le batem obrazul atât politicienilor cât și slugilor lor mass media atunci când au pretenția de a ne propovădui statul asistențial, statul lui “n-am, îmi trebuie, dă-mi”. Excesul de stat asistențial dăunează grav muncii – ar trebui să le facem tricouri cu acest înscris și să-i obligăm să le poarte. Exemplul cel mai la îndemână în aceste zile este tragedia prin care trece statul elen. Grecia plătește scump anii de huzur ai clasei lor de asistați, mituiții propriilor lor politicieni. Huzurul pe banii publici (mita) naște monștri, iar mecanismul politician-asistat a acționat ca un mecanism bielă-manivelă uzând până la gripare motorul economiei elene. Indivizi obișnuiți cu pomenile stalului și cu banii primiți pe datorie, au trecut, de cum au fost puși să-și strângă cureaua, la răstignirea instituțiilor financiare internaționale și a statelor europene care îi împrumută cu bani, pe motiv că ”cel de-al 14-lea salariu” este un drept câștigat. Cu un sistem birocratic impresionant, o clasă politică populistă și un electorat captiv ideilor socialismului de piață, Grecia are puține șanse să-și revină în mod natural.

Oricum, propovăduitorii statului asistențial se uită în curtea grecilor și-ar fi amabili să-i incite și pe români să facă la fel. Și pentru asta-și pun servitorii să răscolească cu polonicul în produsul de baza – cel pe care-l halesc ei de peste 20 de ani -, să pută bine.

Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Zombi roșii (Excesul de stat asistențial dăunează grav muncii)

  1. Salut, Sare’n Ochi!

    Ceea ce ai scris e o bună introducere la discuţia iscată de Preşedinte pe tema introducerii munci ca virtute, drept şi eventual datorie. De-a lungul timpului, pe tema muncii, am mai scris cîte ceva pe blogul meu, însă nu am sistematizat, ci am arătat cum poţi lupta cu agresiunea asupra muncii într-un stat asistenţial. Voi re-baliza semnificantul, pentru uşurinţa căutării.

    Pînă atunci, uite, recent am înşirat de aici în jos cîteva gînduri şi judecăţi (de dreapta cum ar veni) despre importanţa şi implicaţiile muncii-drept-datorie în Constituţie. Poate te inspiră, întrucît aş vrea ca discuţia să ia amploare, atît cît să se sperie şi secţiunea retrogradă, de stînga, a Parlamentului (care altminteri dvinizează munca doar dacă robotesc „proştii”).

    • Sare'n Ochi zice:

      excelent spus Marius. multumesc pentru libertatea acordata – chiar am sa ma folosesc (acum o luna am facut un material pentru Radio Cluj – bate 9 judete din Transilvania, pornind de la materialul tau cu orasul sub asediu si bunurile publice, gem aer, apa, natura samd in care l-am implicat pe primarul Clujului). asta am de gand si cu materialele pe care mi le pui la dispozitie. emisiunea pe care o produc este pe administratie – deocamdata, pe cei care-i iau la discutii ii oblig intotdeauna sa-mi arate banii cu care se apuca sa faca promisiuni 🙂

    • apellamemorie zice:

      munca drept-obligatie-virtute
      De ce sa nu fie inclus in aceasta ecuatie si castigul?
      Tot face parte el din etica protestanta si chiar ministrul Tabara se straduieste sa-l puna in practica.
      altfel munca privita ca o virtute nu-si aravea sensul!

      • Sare'n Ochi zice:

        despre asta este vorba – despre rasplata adecvata a muncii depuse si posibilitatea imbunatatirii castigului. si nu ca acuma cand se premiaza numai mana intinsa la stat si se taxeaza munca din orice pozitie (mai rau ca teroristii), numai pentru ca au politicienii partipriuri peste capul micilor intreprinzatori, sa-si tina in dolce farniente votacii. descria bine Reagan statul ca un mare infantil cu un apetit extraordinar la un capat si nici o responsabilitate la celalalt…

  2. noradamian zice:

    Sera bună 🙂 Chestiune cu munca- drept deopotrivă cu munca- virtute (obligaţie) pare cel mai firesc, mai logic şi mai necesar mod de a asigura un echilibru al societăţii. Întrebarea e cum de până acum nu s-a pus astfel problema?

  3. freddye zice:

    S”N O

    Care-i faza cu zombies ??? Nu se leaga cu prelegerea….Zombii portocalii nu tot de la hmmmm se trag..??

    • Sare'n Ochi zice:

      se leaga. discutia este despre cei care s-au zombificat (sau zombifica, ca muscatura zimbiilor este transmisibila, infecteaza) in asa hal incat fac apologia unui regim criminal (asa-zisa lume mai buna, dictatura poporului), precum si despre cei care au profitat din plin de acea dictatura, precum si urmasii acestora (clociti in pepiniera de cadre a partidului comunist roman). ca-i gasim pe profitori si pe urmasi in tot spectrul politicii actuale, boala numita ciuma rosie, nu-si schimba culoarea numai ca unii au ajuns pavlovian sa se raporteze la culoarea portocalie, indiferene de discutie, indiferent de argumente (de exemplu, orice discutie este, mai nou, anulata cu „argumentul” suprem: „dar aia portoclaii nu fac la fel?” ei bine, nu intotdeauna – mai exista si diferentele care fac exceptia). votbim despre idioti ca si Rogojanu si Ernu (si altii de la CriticAtac, VoxPublica, JN, Antene, Realitatea, asa-zisii Catavenci samd) care, fac apologia colectivului sovietic, ne vorbesc despre frumusetea muncii dar practica asistenta sociala.
      mult mai periculosi sunt Ponta si Antonescu, cu toata liota de activisti, turnatori si securisti (plus oportunistii, plus armaghedonul mediatic) prin modul in care plang pe umarul „sarmanilor” in timp ce-si aranjeaza Rollexul din aur cu diamante, coborand din jipan si ragaind caviar…

  4. aplellamemorie zice:

    Interesant subiectul… Numai ca nici pe timpul vechii orinduiri situatia nu era chiar atit de sumbra, cum nici azi nu este asa de roza. As intreba azi, De care Stat este vorba, ca n-a mai ramas nimic, ca un blestem, toate intreprinderile ridicate in comunism au luat drumul fierului vechi pe meleguri straine si desi erau ridicate din bani publici, ele au intrat pe 2 lei in buzunarul clasei „politice” de az devenita peste noapte o oligarhie economica condamnata la faliment de insasi legile pietei. Pina nici bogatiile naturale ale tarii nu mai apartin acestui „Stat”, in realitate compus de clasa „politica” si imensul aparat al functionrilor „de partid”. Apoi, actuala clasa de mijloc si nou aparuta oligarhie economico-financiara, sint in stare sa asigure locuri de munca reale pentru 10% din forta de munca, ori toti romanii sint la un stadiu atit de avansat incit sa le permita o activitate productiva? Iar daca nu, ce facem cu ei? Ii trimitem in Spania si aiurea, sau ii condamnam la o degenerare si moarte lenta, impreuna cu familiile lor.

    Si nu in cele din urma, cind se vorbeste de regionalizare, asa cum sustin numeroase voci, situatia presupune o reintoarcere la situatia de dinainte de ’89. Sau noi dorim doar ca aceste noi infintate „regiuni” sa treaca in stapinirea oligarhiei locale si aparatului funcionarilor de partid, adica doar asa, o regionalizare „de spoiala”, cum s-a impamintenit in naravul romanesc. Pentru ca prin „regionalizare” nu se intelege doar o simpla retrasare a hotarelor vehilor judete, ea presupune descentralizarea totala, trecerea intregii conduceri si responsabilitati in mainile comunitatii, nu a unui aparat functionaresc. Daca la conducere vor ramane vechii prefecti, cei care sint numiti exclusiv pe criterii politice, impreuna cu si mai nocivile Consilii judetene/regionale, cele care au dat nastere „baronilor” si „camarilei” ce-a despuiat tara, n-am facut nicio scofata! Mai bine ramanem la acelasi Judet.

  5. mircea s. bozan zice:

    …si lista pe care ai inceput-o cu sarg, ar putea continua cu alte asemenea intrebari si raspunsuri clare.
    Am auzit, provocator, in nenumarate emisiuni televizate, in articole de presa, cum ca jurnalistul roman traieste sub dictatura odiosului marinar.
    Ca jurnalistii nu-si pot face decent meseria intrucat dictatorul si-a mobilizat serviciile impotriva acestei bresle.
    Ca magistratii traiesc sub teroarea dictaturii si ca nu mai pot albi, legal, infractori politici pe banda rulanta.
    Romania a ajuns pe taraba rusinii. Cel mai recent exemplu fiind legalizarea judecatoreasca, in templul crimei organizate din Constanta, a jafului Petromidiei. Un obiectiv strategic national, facut sa dispara legal…
    Unde esti dictatorule, de ce nu ai pus serviciile pe ei, ca in curand vom afla ca tu ai coordonat si jaful Petrom…
    „Jurnalisti“ care-l arata pe dictator in cele mai apocaliptice aspecte. Ireale, dar de fiecare data, gandite, sa fie „bine primite“. Jurnalisti care-si prezinta mogulii omagial precum jurnalele de actualitati socialiste din anii 1950, dinaintea filmului…
    Ca permanent alcoolizat, acesta, si-a permis sa vada intr-un moment de luciditate pericolul prabusirii Romaniei. O revelatie sadica indreptata impotriva noastra a oamenilor de bine, al acelora care am iesit voluntar la pensie de la 45 de ani, ajutand statul, sau Statul, nu stiu exact cum asi putea spune mai bine…si care acum, trebuie sa strangem cureaua. De vina-i dictatorul ca nu ne-a anuntat ca va trebui sa ne mai gasim un alt loc de munca pana la 60 de ani. Pentru acest lucru, iesim in strada. Ca fratii nostri grecii…
    De aceste lucruri se aminteste ostentativ sau in treacat, contrafacandu-i-se vorbele si gandurile, ori punandu-i in gand si pe buze vorbele incarcate de venin a siamezilor din asociatia colectivista „La fanul rosu de curand cosit”-Uslasii zilelor de astazi. Comisarii de partid.
    Sa uitam oare ca breasla jurnalistilor in marea ei majoritate, a fost cainele de paza din timpul prapadului care s-a pravalit pustiitor peste Romania economica, financiara, sociala sau morala? Pentru aceste semne de voluntariat patriotic, au primit bani multi pentru a ne convinge „despre linistea noastra”, despre cum se poate sterge memoria unei perioade istorice nu prea indepartate, pentru a ne invatza minciuna si pupincurismul decent, organizati, asa cum le sta bine Oamenilor de bine… Dar au primit si medalii omagiale de la intaiul Om de Bine .
    O vorba avea Badea Gavrila, eroul muntilor romanesti, ucis de ticalosii politicii romaneasti actuale si mi-o aduc aminte de fiecare data cand ma gandesc cu gandul si cu inima, spre Casa:
    Haitele se aduna in preajma stanelor, la ceas de seara, cand foamea le lasa balele sa le atarne…

    • Sare'n Ochi zice:

      Maritul Dictator a ajuns atata de jos incat ravneste la TVA-ul timoratilor jurnalisti – cei care castiga 5 mii 10 mii de euro pe luna, plang pe umarul asustatilor, dar n-au de ce sa-si plateasca darile la stat, sa sustina macar acele programe sociale pe care le caineza ca le-a matrasit Diktatorul si Boc.

  6. dr pepper zice:

    uite un articol bun: http://www.americanthinker.com/blog/2011/06/north_korean_army_reportedly_going_hungry.html

    diferenta dintre socialismul luminos si capitalismul putred – ilustrat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.