Botezuri costisitoare

de Ion Mureşan

După 1990, consiliile locale au avut de furcă ani la rând cu rebotezatul străzilor. Parlamentari, primari, consilieri, şefi de asociaţii patriotice, istorici etc. s-au consultat împreună sau pe căprării cu ce să înlocuiască denumirile depăşite istoric. Pe de o parte, desigur, nu se mai justificau tăbliţele de genul „Victoria Socialismului”, „23 August”, „7 Noiembrie”, „6 Martie”„Gheorghe Gheogiu-Dej”, „Lenin”, „Marx” etc, căci cinsteau o istorie, o ideologie nefaste. Pe de altă parte, denumiri ca „Iugoslaviei” ori „Cehoslovaciei” nu mai aveau acoperire în realitate. Nu mai vorbesc de faptul că evenimente şi personalităţi ale istoriei şi culturii noastre mai recente sau mai îndepărtate, multă vreme prohibite, îşi meritau dreaptă cinstire. Într-un fel, un oraş poate fi o carte de istorie. Chiar dacă cetăţeanul nu ştie cine a fost omul al cărui nume s-a dat peste noapte străzii pe care el locuieşte, până la urmă tot află. Măcar de curiozitate. Adaug imediat că oraşele s-au extins, au apărut străzi noi şi ele numai bune de a suporta inventivitatea noilor botezători.

Cine crede că tăierea moţului unei străzi şi scăldarea ei în căldăruşa primăriilor e un lucru simplu, se înşeală. Se pare că îndeletnicirea botezului este plăcută şi atractivă în mod deosebit, căci periodic comisiile de nănaşi locali se întrunesc şi nu se mai satură să dea nume. Aşa se face că tot la şase, la nouă ori la doisprezece luni, omul se trezeşte că stă pe altă stradă. Dacă nu dispar gropile din asfalt, dacă în jurul blocului nu e mai curat, dacă conductele de apă se sparg des, omului tot i se oferă ceva nou: numele străzii. „O fi un nume care poartă mai mult noroc” – îşi zice cetăţeanul şi începe demersurile de legalizare a noului domiciliu. Merge la o firmă de profil şi îşi comandă noul număr de casă, ca să-l poată găsi cei ce vor să-l viziteze. Merge la Poliţie împreună cu familia, anunţă schimbarea de domiciliu, se fotografiază, şi îşi bagă actele pentru un nou buletin de identitate. Îşi tipăreşte cărţi de vizită noi şi, în cazul în care are o firmă la aceea adresă, acte cu antet nou. Dă telefoane rudelor şi prietenilor, îşi anunţă partenerii de afaceri, etc. Eventual îşi mai legalizează la notar nişte modificări prin cele acte de proprietate. Toate astea îl costă bani, nervi şi timp pierdut. Dar, îşi zice el, o dată într-o viaţă se schimbă orânduirea socială şi numele străzii. Când răsuflă uşurat, vine lovitura: se schimbă din nou numele străzii. De data aceasta, omul are răbdare. Stă un an şi aşteaptă. Dacă vede că nu se întâmplă nimic, o ia de la capăt cu toată tevatura stabilirii de domiciliu. Numai că, exact când a terminat, o nouă denumire se lipeşte de strada sa. La Cluj exemplele sunt numeroase. Strada Republicii a devenit Strada Gheorghe Bilaşcu pentru a redevenii Strada Republicii. Strada Dostoievski a fost botezată cu numele de General Vasile Milea pentru a ajunge în zilele noastre să se numească General Moşoiu… Numele pieţelor au intrat şi ele în concasor şi centrifugă de atâtea ori încât nimeni nu poate fi sigur care e numele actual înainte de a verifica pe tăblițele de pe ziduri. Din păcate, Clujul nu e singular în experienţa asta. Echipele de nănaşi botează şi rebotează în draci în toată România, dar nimeni nu se gândeşte să le dea găina.

Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.