de Ion Mureşan

Toată lumea discuta, chiar şi pe malurile Someşului, despre criminalul în serie de la Washington, care ajunsese la tristul palmares de treisprezece victime. Discuţiile au atins limita de trecere de la faza oripilării la aceea punitivă. Opiniile nu mai se învârteau în jurul la cine este asasinul, dacă este un psihopat sau membru al unei reţele teroriste, ci cum ar trebui pedepsit. Faptul că oamenii se gândesc dinainte la pedepse pentru un monstru care nu a fost prins poate fi semn că frica şi paralizia au fost depăşite, sau doar că n-am ieșit niciodată de sub legea lui “dinte pentru dinte și ochi pentru ochi”. Cert este că, pentru prinderea lunetistului s-au pus în mişcare toate forţele instituţiilor care veghează la siguranţa naţională a Statelor Unite ale Americii. Pentagonul a pus la dispoziţia poliţiei şi FBI-ului chiar şi un avion dotat cu instalaţii sofisticate de urmărire, avion fără pilot, total computerizat, folosit doar la spionaj în spatele liniilor inamice. Doar, doar va fi surprinsă o siluetă, un chip, o haină, o urmă. Ba, poate chiar o amprentă. Până la urmă, nu sateliţii au fost cei care l-au depistat pe lunetist, ci ochiul vigilent şi speriat al unei gospodine.

Totuşi, vă veţi întreba, ce legătură există între cazul lunetistului american şi cazul agriculturii româneşti? Ei, bine, există. Desigur, cu asemănări şi cu deosebiri. Mi-am adus aminte că Ministerul Agriculturii plănuia să investească vreo 20 de milioane de euro pentru a monta o sofisticată aparatură pe un satelit pentru a supraveghea mersul agriculturii româneşti. De acolo de sus, satelitul ar fi măsurat suprafeţele de teren, cultivate şi necultivate, ar fi inventariat păşunile şi fâneţele, luncile şi văile, dealurile şi munţii, pădurile şi luciul de apă. Probabil că şi starea recoltelor ar fi fost cunoscută şi gradul de coacere al grâului şi extinderea neghinei şi pălămidei. Şi cât la sută din suprafaţa arabilă a satului aflat în vizor ar fi fost cultivată cu porumb, cât cu lucernă, cât cu cartofi. Numai ce s-ar fi trezit badea Ion că-i sună telefonul în miez de noapte şi un specialist de la minister (dacă nu robotul) l-ar fi anunţat că Joiana se află în tarlaua cu porumb a lui badea Gheorghe, iar asta fix în centrul careului 421. Și-ar fi luat badea Ion lămpaşul, ar fi verificat în grajd (unde, evident, n-ar fi găsit vaca) şi, cu harta în mână, s-ar fi îndreptat spre careul 421, ar fi recuperat marha, iar dimineaţa i-ar fi plătit vecinului despăgubirile pentru stricăciunile produse de bovină. La 20 de milioane de euro era de aşteptat ca satelitul să ţină loc şi de medic de familie. Ţăranii ar fi ieşit, bătrâni și gârboviţi de tot felul de reumatisme, la sapă şi la coasă cu mai mult drag, dacă ar fi ştiut că satelitul agrar, trecând pe deasupra lor la zeci de kilometri înălţime, le-ar fi făcut şi câte o radiografie pulmonară şi le-ar fi luat şi tensiunea arterială, astfel că la întoarcerea acasă ar fi găsit un fluturaş cu buletinul de analize şi medicaţia recomandată. Oricum, pe satelitul agrar s-a așternut pulbere de stele, la fel cum pulberea uitării s-a așternut pentru tot felul de glumițe făcute pe seama cetățeanului sau a bugetului țării.

Nu mă îndoiesc, toate ţările avansate beneficiază de serviciile unor sateliţi specializaţi pe agricultură. Deosebirea dintre aparatura mobilizată cândva pentru prinderea unui criminal şi aceea promisă cândva de supraveghere a agriculturii româneşti e una de obiect al cercetării. Sateliţii americani urmăreau (mai urmăresc și-n alte cazuri) să prindă un asasin viu, un terorist, satelitul nostru urma să ia pulsul unui muribund, să prindă, altfel spus, mortul, victima. Ca să realizezi dezastrul din agricultură nu e nevoie de aparatură electronică. Se vede şi cu ochiul liber, chior să fii. Dacă satelitul s-ar fixa deasupra Ministerului Agriculturii, dacă ar radiografia programele în domeniu ale guvernului (alea aplicate din ‘89 încoace), poate că ar fi şanse să fie depistaţi chiar tunarii care au tras în agricultura românească. Apoi, cred că la suma de 20 de milioane de euro, s-ar putea face ceva pentru resuscitarea mortului agrar (măcar de-un șoc cu padelele), ori s-ar putea iniția vreo măsură prin care să se pună puțină ordine în haosul din domeniu. Deși, de cât s-a furat și distrus și în acest domeniu, cele 20 de milioane de euro ajung fix ca, de la zece mii de metri înălţime, imaginea agriculturii româneşti să pară mai veselă.