Nasol la politică este faptul că nu se respectă nici măcar principiile (legile) operațiilor matematice simple. 1+1 poate să fie egal cu 0.5, cu 0, cu 0.75, cu 1.25 șamd, în nici un caz cu 2. Într-o lume în care se cunoaște la perfecție doar înmulțirea (și nu a pâinilor pentru popor, ci a conturilor personale), nu și împărțirea, în care scăderea este mascată prin sondaje, adunarea (pe care politicienii o stăpânesc numai în nume personal) le joacă feste. De aceea, dacă este problematic să stăpânești rezultatul final al lui 1+1, este absolut imposibil să dai de sigur rezultatul lui 1+1+1. Niciodată nu va fi supraunitar, undeva intervine frustrarea 1-nului subestimat (subevaluat), iar rezultatul nu va fi cel al unei adunări, ci cel al unei despărțiri (cred c-am vrut să scriu divizări împărțiri).
Ca să ne râdem și mai bine cu cei doi pontoși naționali ai USL, surse din interiorul celor două formațiuni au dat pe goarnă azi că propunerile agitate marți la Cotroceni, de către cei doi infantili (anume: guvern tehnocrat și anticipate în noiembrie), nici măcar nu au fost discutate în USL, sau măcar în BPN al PSD, ci au fost scoase din joben. Deci, făcu Pontachele “hocus-pocus”, zise adormitul neamului “preparatus” și-mpreună au scos din joben (sau mânecă) un “Păcălici” și-un “Popa-Prostul”, cu care au crezut că-l sparie pe Traian Băsescu (de parcă nu ne-au împuiat capul până acum că ce cartofor înrăit ar fi președintele-jucător!). Ce spunea gherțoiul de Ponta ieri: “Nu trebuie să fugim de oameni, trebuie să îi întrebăm”? Iar chiulangiul neamului l-a completat, cu mârlănia-i obișnuită: “Cu judeţele până la urmă nu are rost să intrăm în detalii. Dumneavoastră, într-o seară, aţi trecut pe la Guvern, aţi găsit acolo 7-8 amici şi le-aţi spus câte judeţe, cum, ce fel. Insuficient pentru noi. Atunci răspunsul punctual este: «Stop». Deci, noi nu votăm nicio formulă, hotărâtă de o singură persoană în două săptămâni, de reorganizare administrativă”. A! Ei erau doi, nu unul – se consultaseră între ei. Cred că băieții s-au consultat numai cu Varanul de la Grivco, Dan Voiculescu (de altfel, aberațiile de propuneri au ceva din parfumul securistic emanat de către turnătorul sub acoperire). Rămâne valabil diagnosticul pus de către Traian Băsescu: INCONȘTIENȚI.
Așa că țopăiala-ntr-un picior a celor care s-au apucat să le laude mediatic prestația rămâne la categoria bine definită de către patronul Sorin Ovidiu Vântu: jurnalism prin batistă cu hidrantul.
Revenind la matematicile politice și la USL, cred că disperarea celor mai săraci și cinstiți lideri ai lor este extrem de mare. În sondaje nu mai cresc și-s extrem de disperați că li se sparg fiefurile județene. Spărgându-se fiefurile vor începe să se certe băieții lor deștepți din teritoriu pe șefii și se sparge șandramaua. Ia luați un plaivaz și o hârtie și să desenăm ecuația cu 5 cunoscute și una posibil să fie cunoscute: 5 județe-ntr-unul singur (dacă se face “regionalizarea” conform propunerii lui Traian Băsescu). Asta înseamnă 5 baroni de la PDL care își vor duce războiul lor pentru șefie. Dincolo, la USL, sunt 5 baroni de la PSD, cu 5 baroni de la PNL și 5 semi-baroni (dar cu pretentii de 5 întregi, că-l au pe Felix care are Antenele) de la PC (pe cei de la UDMR nu-i bag în oală că ei știu să-și disciplineze necunoscutele, iar Tokes nu contează decât ca și constantă cu valoare iredentistă arhi-cunoscută). Cei 5 de la PDL își rezolvă problemele cu mai puține costuri, invective și dat la gioale decât cei 15 de la USL. Apoi: fiecare dintre ăia 5 baroni au măcar câte 5 prieteni puși pe la șefia deconcentratelelor și/sau agențiilor statului – rezultă 24 (că 1 va câștiga în final și va fi mulțumit) de potențiali nemulțumiți de la PDL per 1 bucată de deconcentrată sau 1 bucată de agenție, la care se adaugă cei 4 pierdanți de șefie de județ, adică un total de 28 de nemulțumiți (plus restul suitei/stafului). La USL rezultă (și las plaivazul și iau calculatorul, că nu-i cazul să-mi omor neuronul care se ocupă cu calcule): 5 x 3 baroni x 5 șefii per deconcentrată și/sau agenție – cei 3 care vor câștiga-n final la care adunăm cei 14 baroni învinși = 86 de potențiali nemulțumiți de la USL numai la 1 singur ciolănel. Nasol cu acești potențiali nemulțumiți este faptul că ei reprezintă banii și mâna ieftină de lucru a partidelor din teritoriu. Rezultă că orice partid poate deveni de 5 ori mai puțin tentant ca oportunități facile (iar șobolanii vor fugi rapid), dar de 5 ori mai tentant ca oportunități pe termen lung – iar cei cu sânge-n instalație vor rămâne și vor avea de câștigat.
Acum să zicem ceva și despre liderii UDMR și marota lor cu Ținutul Secuiesc, cel despre care am arătat că nu-i interesează decât strict pe ei (altfel nu văd de ce după atâția ani în care UDMR a fost la guvernare, 15 ani dacă nu mă-nșel de la atâtea complicate calcule, Harghita și Covasna sunt printre cele mai sărace regiuni ale României, în timp ce “guvernanții” UDMR și reprezentanții lor în Parlament și teritoriu sunt printre cei mai bogați cetățeni). Un proverb însușit și de români (am citit un comentariu pe blogul Politeia din care reiese că ar fi de origine orientală, de genul “și țiganii au bani”) afirmă că: “Decât cu un prost la câștig, mai bine cu un deștept la pagubă”. Sper să-l cunoască și liderii UDMR. De altfel, întrebat azi cu privire la o posibilă ieșire a UDMR de la guvernare din cauza reorganizării administrative (vai ce-mai salivează unii și dau din coadă, fără să judece consecințele dezastrului economic și social pentru România ce-l implică o asemenea decizie), Kelemen Hunor a declarat că: “Orice este posibil, mai puțin să oprim gravitația”. Totuși, a avut o remarcă de bun simț: “Tare mult vă rog să nu vă concentrați doar asupra celor 2 județe, Harghita și Covasna. Reforma administrativă vizează întreaga țară. De 10 zile vorbim doar de aceste două județe, parcă problemele României s-au concentrat brusc în secuime. Sunt și alte interese. Noi nu facem un joc de puzzle – dezlipim și alipim județe. Noi vorbim de interesele comunităților locale, interese în sensul bun, nu ale baronilor locali”. Normal că nu-i vorba despre baroni cât timp există echivalentul grof… Iar despre interese locale ar putea să ne vorbească multe Kerestoy Verestoy Attila și/sau ceilalți șefi de pe la guvernare sau de la șefia județelor ai UDMR. Sau ne spun ceva despre “interesele locale” cei care sunt descoperiți cu incompatibilități de către Agenția Națională de Investigații – precum Iosif Balogh, care deține funcția de Președinte al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism din cadrul Consiliului Județean Mureș, și care a încheiat cu S.C. Multi Prod Impex S.R.L., firma la care a fost tehnician constructor (în perioada 1992-2002) și la care figurează și în prezent ca manager general (din martie 2010), 56 de contracte de execuție lucrări, în valoare totală de 21.615.936 Lei (5.541.589 de euro), contracte pe care Balogh, în calitatea sa de angajat al societății, avea obligația să le pună în executare. Deci: infracțiuni precum cel de conflict de interese și fals în declarații știu să comită în numele “interesului local” chiar și cei care nu sunt baroni locali. Ori n-au inventat furtul românii, ori s-au românizat maghiarii. Ceea ce-i bai mare, că aduce dovezi despre dezrădăcinarea morală, culturală și etnică a acestora.
Opoziția tot ne sperie că dacă se reorganizează județele am fi nevoiți să mergem sute de kilometrii să ne rezolvăm …. ce ?
Ce nevoi zilnice și stringente are cetățeanul român pentru care ar trebui să meargă în noua capitală de județ ?
Poate mă lămurește și pe mine cineva ?
aici este marea lor problema (si minciuna cea inconstienta): toate acele atributii care tin de relatia cu cetateanul vor fi transferate catre primarii (cresc puterile primarilor si ale Consiliilor locale). la nivel de Consiliu regional vor ramane numai lucrarile de infrastructura si investitiile. asa ca, din contra, serviciile vor fi chiar in ograda cetatenilor – nu ca pana acum sa te duci in orasul resedinta de judet pentru un act de identitate sau o adeverinta. problema lor este ca li se diminueaza puterile sefilor de consilii judetene si li se subtiaza rezervorul de functii cu care-si rasplateau sponsorii si servitorii fideli.
Capra raioasa tine coada sus. Asa si UDMR care nu mai pupa papica daca USL face 50% + un vot. Ca doar n-o vrea sa USL sa reformeze cu 67% majoritate parlamentara.
Traian Basescu la RRA: Eu nu sunt unul dintre politicienii care se sperie ca isi iau ungurii Harghita si Covasna si le duc la Budapesta. Trebuie sa gasim resurse ca legea de reorganizare a tarii sa gaseasca 50 plus 1% ca sa treaca de Parlament
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8996059-traian-basescu-rra-voi-transmite-parlamentului-proiectul-modificarii-constitutiei-forma-actuala-impreuna-decizia-ccr-consiliului-legislativ.htm
Vicepremierul Marko Bela, fostul preşedinte al UDMR, a declarat marţi noapte, pentru Televiziunea Maghiară din Ardeal (ETV), că PDL ar fi dispuşi să accepte o variant de opt judeţe mari plus o zonă special Harghita-Covasna.
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Marko-Bela-Oferta-PDL-Harghita-Covasna_0_503950086.html
Cred ca Vadim Tudor si restul gastii derapate nationalist, dupa stirea asta, isi freaca mainile de bucurie ca au ce sa comenteze pe la tv-uri. Sunt destui carora le este la indemana un discurs „vadimian”. Astia si latura radicala a maghiarimii nu stiu sa gliseze pe aceste subiecte din simplul motiv ca nu au avut unde sa invetze cultura tolerantei.
Liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras Levente, a declarat, pentru adevarul.ro, că PDL e de acord cu varianta 8 judeţe plus o soluţie specială pentru Transilvania, anume judeţele Covasna-Harghita să păstreze acelaşi statut. „Este una dintre variantele pe care le discutăm. Pentru mine, de exemplu, este destul de important şi ce se întâmplă şi cu alte zone din România locuite masiv de o populaţie maghiară, de exemplu ce se întâmplă cu judeţul Cluj, cu Bihorul sau cu Satu Mare?”. Potrivit liderului UDMR din Camera Deputaţilor, această variantă a fost „discutată la Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu, după ieşirea presei din sală. Fiecare şi-a spus părerea, a fost o discuţie liberă, ca şi cum eu aş spune că Clujul mi-ar conveni cu Mureşul, înţelegeţi? Chiar şi domnul Ioan Oltean, care este din Caraş-Severin, şi-a exprimat preferinţele personale. Deci nu avem variantele aşa, pe hârtie, punctul 1, punctul 2, punctul 3, nu”. Întrebat când va lua UDMR decizia finală, Mate Andras a spus că vineri, la ora 18.00 începe şedinţa cu liderii organizaţiilor UDMR, în urma căreia UDMR va decide ce va face.
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Marko-Bela-Oferta-PDL-Harghita-Covasna_0_503950086.html
Declaratiile lui Traian Basescu: Nu a existat promisiunea Tinutului Secuiesc in discutiile cu UDMR. Exista o confuzie legata de judete 8+1. Este o minciuna. Eu am cautat ieri sa gasesc intelegere la opozitie pentru un compromis. Trebuie sa gasesc impreuna cu Emil Boc o solutie. Nu mai putem respira in casetele lasate din ’68. Eu pot pune la dispozitie stenograma discutiilor de la Cotroceni.
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-9119696-live-text-traian-basescu-foarte-important-gaseasca-solutie-politica-pentru-reorganizarea-administrativa.htm
Oare cine mananca rahat? Inclin sa cred ca maghiarimea se cam joaca cu focul declaratiilor in doi peri – sa vada ce iese.
[ADMIN completeaza: „statutul special” se referea la faptul ca cele 2 judete raman 2 judete separate, nu unificate si finantate de la Guvern: „Cele doua judete, Covasna si Harghita, sa ramana asa cum sunt. Varianta 8+2 e maxim ce se poate obtine. Am spus UDMR-ului ca putem oferi o varianta maximala peste care nu se poate trece: 8 judete plus Hargita si Covasna care raman asa cum sunt. Ele raman dependente de finantarea de la Guvern. Daca UDMR-UL refuza, nu se mai face reorganizarea administrativa si se face reforma deconcentratelor. Aparatul central consuma 25,4% din veniturile bugetului de stat. Suntem al saselea stat din UE si trebuie sa trecem si la nivel teritorial. Ministerele au solutia, e pregatita. Diminuarea birocratiei de stat in teritoriu inseamna o economie de 100 de milioane de euro pe an. Din ceea ce am stabilit cu premierul, pana la 31 decembrie reorganizarea administrativa se va face.” Nu vor regionalizare asa, au sa o primeasca sub forma pierderii serviciului amicilor aflati in fruntea deconcentratelor care se vor unifica regional]
Erdelyi Magyar Televizio a publicat declaratia lui Marko Bela sub titlul „Statut special pentru Tinutul Secuiesc”, sintagma apartine postului TV nu fost folosit de fostul presedinte al UDMR. Iar se „traduce” intraductibilul ca si in cazul cu scrisoarea sotiei diplomatului maghiar din 15 martie ac. Cata mizerie in incercarea de a-i invrajbii pe romani si pe maghiari.
Excelenta remarca! O simpatica domnisoara pe-al carei blog ma mai delectez uneori facea aceiasi observatie extrem de reala, valabila si in cazul lui Carol al II-lea: „se pare ca aerul romanesc este cel ce duce la asemenea modificari structurale in constiinta umana”.
Sare-n ochi, corecte calcule, bieţii de ei n-au trecut de tabla înmulţirii cu 3 trandafiri altoiţi pe o săgeată ruptă,
🙂 o sageata rupta-n fund – ma rog, asa va fi daca se face regionalizarea.
Dialogul dintre Putere si Opozitie:
Şi-adică de ce, dom’le, nu e pentru mine?
🙂 ca nu sunt matematici grele de-alea de Gazeta matematica. E pentru prescolarii care se joaca de-a politica.
Președintele Băsescu pe B1 TV . Emisiune specială până la ora 23.
🙂 stim, avem si dezbatere on-line mai jos. multumesc pentru solicitudine.
Oameni buni, n-ar fi fost tare ca Băselu să se ridice la un moment dat şi să zică: „Băi, triştilor, ie ieşiţi niţel de mă căutaţi pe afară!”… Hai s-o lăsăm dracu de diplomaţie…
***** Mi-am dorit din totdeauna sa-l vaz pe acel politician roman care sa puna mai presus de sine si interesul sau marunt …. Si-am tot asteptat in zadar… prin anii de sfirsit de veac si mileniu, am crezut ca va fi Constantinescu… mai apoi am sperat in cel in care si-au pus sperantele alte citeva milioane bune de romani…
Si aici va putea repeta sareinochi ca se manifesta „dorul dupa un tatuc”, neintemeiat as zice. Si l-as ruga sa mediteze la ceea ce Petre Tutea spunea referindu-se la Tepes…
In ce minunat plai mioritic traim!
Sah-mat la cei cu pretentii de gaz pe foc: zice TB: „Se poate asuma raspunderea pe legea statutului minoritatilor impreuna cu reorganizarea administrativa a Romaniei. De ce nu? E un pachet. Fara o prelungire, insa a sesiunii parlamentare nu se poate realiza imediat Sau se poate face la inceputul toamnei.”
Pingback: USL raportează depășiri de plan la omul sondat (să nu le dea rezultate ca la BAC) | Sareinochi's Blog
Pingback: USL raportează depășiri de plan la omul sondat (să nu le dea rezultate ca la BAC)