de Acidutzu

Nimic nu este nou sub soare. Cam prin anii ’60 ai secolului XIX, William Tweed, supranumit Boss Tweed, un politician american extrem de corupt, a făcut o avere colosală fraudând, în mod evident, statul (c-așa-i cu banii bugetului de când este lumea: fiind ai nimănui, pot fi ai tuturor). De exemplu, Boss Tweed plătea, în numele cetățenilor (firește), 41.500 de dolari pe o mătură. Arc peste ani și peste Oceanul Atlantic plus jumătate de Europă, românul Mihai Necolaiciuc știa și el să cumpere o șaibă cu 1,2 milioane de lei cu banii publici cash. Ca să scape de justiție, Necolaiciuc a fugit în țara mentorului său. Doar că istoria se repetă și amândoi au ajuns, în final, în spatele gratiilor. Extrădarea din SUA a fostului director CFR Mihai Necolaiciuc și încarcerarea lui în România au readus în atenție achizițiile uluitoare făcute de el pe bani publici. Dar, până la povestea pe care vreau să vi-o depăn mai la vale, să trecem în revistă câteva dintre cumpărăturile (coșulețul de aciziții) comandate de Necolaiciuc în calitate de director CFR: tone de trandafiri (doar era PSD la guvernare) în valoare de 500 de milioane de lei, costume de scafandru (pentru trenulețul submersibil), șuruburi cu 3,6 milioane lei bucata, șaibe de 1,2 milioane lei bucata, balamale de 1,62 milioane de lei bucata, insecticide, ierbicide, perne de 1.300 euro bucata, solnițe de 400 de euro bucata, oglinzi de 48 de milioane de lei vechi bucata, mese de câte 113 milioane de lei vechi sau lumânări de 5,1 milioane de lei vechi fiecare. Fostul director se află în prezent în arest preventiv, fiind trimis în judecată pentru uriașe prejudicii aduse statului român. Unde s-au dus banii? Cât de tare a fost vârât în această poveste Guvernul PSD sub aripa căruia a acționat? Încă nu știm, dar sperăm că vom afla la finalul cercetărilor.

Povestea oricărei firme de apartament făcute de oameni puși pe căpătuială (de data aceasta SC TRAFER SRL din Dej) începe, ca de obicei în România, din momentul în care un director general (de data aceasta Mihai Necolaiciuc) se înhaită cu vreun lider sindical (de data aceasta fostul lider sindical al depoului CFR Dej), ca, sub oblăduirea puterii politice (de data aceasta PSD) să găsească o cale prin care să jefuiască bugetul statului (ca de obicei, statul român). Uite așa, la vremea respectivă, anul de grație 2005, directorul general al Companiei Nationale de Căi Ferate, Mihai Necolaiciuc, a ajuns să fie cercetat de polițiști pentru implicarea sa în atribuirea unor lucrări de infrastructură a CFR către firmele câtorva apropiați, în centrul anchetei se afla societatea TRAFER SRL din Dej (cea condusă de Dumitru Irimuș și Florentina Barbur), societate care derula afaceri cu CFR încă din 1997. Compania Națională de Căi Ferate SA a fost dintotdeauna o vacă bună de muls. Anual, sute de miliarde de lei au fost drenate de la bugetul statului pentru lucrări de “intreținere” și „reparații” ale infrastructurii feroviare. De sumele considerabile investite în CN CFR au beneficiat protejații și interpușii conducerii companiei naționale, care au făcut doar lucrări de mântuială.

O patroană și-un director: Florentina Barbur s-a născut în satul bistrițean Târlișua sub numele de Cocan și a fost, până în 1989, primărița comunei Cășeiu. Alături de alte patru doamne celebre, Florentina făcea parte din nucleul dur, cu fustă, al organizației județene a PCR. Le enumerăm aici pe Delia Rusu, Mariana Brustur, Mariana Stoica (ambasadoare a României în Israel, amica Anei Maria Vlas – deh!), și pe Olivia Rusu, soția lui Stoian Rusu (fost comandant al IJ de Miliție Cluj, “revoluționar”, ex-șef al UM 0215, om de afaceri). Barbur a fost cât pe ce să fie numită membru supleant în Comitetul Central al PCR. Dupa 1989, Barbur și-a câștigat existența, ca majoritatea viitorilor oameni de succes în afaceri, vânzând marfă adusă cu portbagajul, fie haine din Polonia, fie conserve și mezeluri din Ungaria. În acea perioadă și-a înființat prima firmă, Floruțiu SRL, care a funcționat până în 1997, când și-a schimbat numele în TRAFER.

Directorul Dumitru Irimuș, fost șef de echipă în cadrul departamentului de reparații al Depoului CFR Dej, a ajuns după Revoluție lider sindical al Depoului. În acele vremuri, Irimuș venea la serviciu pe bicicletă, chiar dacă ajunsese finul șefului Depoului Dej, Viorel Simuț (Simuț a ajuns în scurt timp directorul general al Companiei Naționale CFR). Deși lucra încă la CFR, Irimuș a fost cooptat în TRAFER, pe postul de director. Barbur nu l-a acceptat ca asociat.

ABC-ul tranziției: În 1997, doi polițiști din cadrul Biroului economic al Poliției Dej, Mirel Cioca și Mirel Banias, au descins într-un control de rutină la sediul firmei. Cei doi au rechiziționat actele contabile ale firmei dar, la scurt timp, acestea au fost returnate. Subcomisarul Banias a divorțat și s-a recăsătorit, nașa de cununie fiind Florentina Barbur. Banias și-a cumpărat “din salariu” o casă pe care a renovat-o, o mașină și și-a deschis un magazin. Fiica acestuia a fost angajată la TRAFER, devenind prietena fiicei lui Irimuș. În același an, 1997, nașul lui Irimuș, Viorel Simuț, a fost numit director general al CN CFR, adus de pe fotoliul Regionalei CFR Cluj de ministrul liberal Anton Ionescu, ex-deputat PNL. La scurt timp, cvasianonima firmă TRAFER și-a început tumultoasa activitate, participând la licitațiile naționale ale CFR. TRAFER a început să achiziționeze de la diferiți producători traverse de lemn pentru căile ferate. Au urmat licitații câștigate într-o veselie și banii au început să curgă gârlă. În 1999, TRAFER a câștigat licitațiile pentru zugrăvirea mai multor gări. În anul urmator s-au câștigat și licitațiile pentru repararea gărilor de pe tronsonul feroviar Dej-Jibou.

Nașu’ a căzut, trăiască Nașu’! Pe 18 iulie 2000 s-a produs marele necaz: Simuț a fost demis și a fost înlocuit cu Mihai Necolaiciuc, șeful Regionalei CFR Iași. Nici o problemă, fiind cea mai bună firmă din țară, TRAFER a câștigat toate licitațiile privind renovarea gărilor din Regionala CFR Iași. Lângă Vatra Dornei, socrii lui Necolaiciuc și-au înființat o microfermă, lucrările fiind asigurate de către TRAFER. Grajdul lui Necolaiciuc a fost dotat cu termopan și cu calorifere, curtea fiind pavată în stilul gărilor CFR (să se obișnuiască animalele). La București, interesele TRAFER au fost reprezentate de SC AVL SRL, subanteprenor al licitațiilor câștigate de TRAFER. AVL era deținută de un anume Victor Bălălău și de soția acestuia. Pe același sistem, în jurul TRAFER s-au învârtit mai multe firme folosite la licitații pe post de „iepurași” și care, în schimbul figurației, au primit firimiturile de rigoare. Un exemplu este și SC București Trading SRL.

Necolaiciuc, încă o vilă și mă duc: La Felix, în județul Bihor, TRAFER a câștigat licitația pentru renovarea agenției de voiaj CFR. În paralel, firma i-a aranjat lui Necolaiciuc un apartament de protocol, dotat cu saună, fitness etc. De același tratament se va bucura și Ioan Pintea, ex-director al CN CFR Infrastructură Cluj. Un alt personaj cooptat în „echipa” TRAFER este dejeanul Alexandru Buhai, ex-directorul companiei IRLUC din cadrul CN CFR, companie ce administra toate depourile CFR. Buhai a fost până în 1990 șeful depoului Dej. Alte contracte derulate prin TRAFER pentru CN CFR sunt și cele pentru șube – hainele groase de iarnă ale ceferiștilor. La Vatra Dornei, TRAFER a câștigat o licitație privind întreținerea unei linii de cale ferată. Asta în contextul disponibilizarilor masive de angajați ai CN CFR din epocă, când locul acestora a fost luat de către firme care s-au angajat că vor realiza lucrările de reparații și întreținere ale infrastructurii feroviare. Câștigul a fost dublu.

Hop și securistul de serviciu, Ioan Munteanu: Revenind la centru, adică la Dej, trebuie să precizăm că TRAFER și-a asigurat liniștea și securitatea prin atragerea în firmă a unui fost ofițer SRI, Ioan Munteanu, fost locțiitor al șefului SRI Dej. Acesta a fost angajat ca și jurist. Munteanu a răspuns de Depoul Dej și de Salina Ocna Dej. A fost pensionat în 1997, după o detașare post-revoluționară la Bihor, unde a fost adjunctul șefului SRI Oradea.

Relațiile dintre Barbur, Irimuș, Simuț și alți capi ai CN CFR au intrat în atenția Poliției încă din 1999. Pentru că nu s-a lăsat cumpărat, unul dintre polițiștii TF din Dej, care a cercetat rețeaua TRAFER, a fost mazilit cu largul concurs al colegilor din Dej, nu înainte ca personaje cu gulere albe să bată culoarele Ministerului de Interne. Între timp, Necolaiciu a luat calea Americii (de unde a fost returnat), iar TRAFER a dat faliment. Poate aflăm cum de s-a făcut țăndări o așa de frumoasă și de prosperă afacere?

BONUS: Cotidianul „Bună ziua, Ardeal” a prins firul unor afaceri cu iz penal derulate de către patronii TRAFER prin BCR Dej în 2002. În combinația dezvăluită de către jurnaliștii clujeni au fost implicați mai toți mahării Dejului din epocă, protagoniștii fiind directori de firme și de instituții care populează așa-zisul „cartier al săracilor”, cunoscut pentru vilele somptuoase construite acolo după 1989.

Schema „tunului”: Grigore Săvan, unul dintre acționarii Sompan, a construit un imobil pe care l-a girat în schimbul unui credit de 33 miliarde de lei obținut de la BCR Dej. Săvan a intrat în dificultăți de ordin financiar. Dumitru Irimuș, sfătuit de Petric, directorul BCR Dej, a cumpărat clădirea ipotecată cu 4 miliarde de lei. Ulterior, BCR a scos imobilul la licitație la prețul de 7 miliarde de lei. În fapt, imobilul respectiv era “garnisit” cu o ipotecă de peste 30 de miliarde de lei, adică aproximativ 1 milion USD.

Clădirea aparținea lui Grigore Săvan, fratele lui Emil Săvan – patronul firmei Sompan, susținută de către un alt potentat al zilei, ex-deputatul PSD Alexandru Lăpușan. De la Grigore Săvan, dintr-o pornire „fraternă”, Trafer SRL a achiziționat clădirea, cu tot cu ipotecă, la suma de 4 miliarde de lei. Trafer avea la ora respectiva contracte cu nemiluita. Însă, căderea regimului PSD a adus mari deservicii dejenilor de la Trafer care, deși au reușit în scurt timp să creeze un imperiu financiar cu tentacule în București, Lugoj sau Iași, s-au trezit că nu mai au cu ce să-l întrețină pentru că noua conducere a CFR le-a tăiat abonamentul la contracte pe bani publici. Astfel că, pentru recuperarea datoriilor la bugetul de stat, care au crescut spectaculos la suma de 49 de miliarde de lei în 2005, Administrația Finanțelor Dej a deschis procedura de executarea silită a societății, iar clădirea ipotecată la BCR a fost scosă la licitație. Potrivit surselor oficiale, prețul de pornire a fost de 7 miliarde de lei. La vremea respectivă, Petric, directorul BCR Dej declara: „Creditul a fost luat pe mai multe clădiri și terenuri, inclusiv din Lugoj (unde Trafer avea punct de lucru) și din București, pe o vilă (probabil vila pavată cu marmură a Florentinei Barbur) și un hotel. Evaluarea s-a făcut pe total. Clădirea de care vorbiți a fost, într-adevăr, cumpărată de Trafer în 2001-2002. Cred că a fost cumpărata cu 4,5 miliarde. Noi le-am dat împrumut să o cumpere și noi am ipotecat clădirea. Însă o parte din sumă a fost recuperata, la noi mai au vreo 5 sau 6 miliarde credit”. Conform Administrației Finanțelor Dej, suma de pornire a licitației a scăzut la 4,6 miliarde de lei pentru că nu s-a înghesuit nimeni cu nici o ofertă.

Și un PS (din septembrie 2010): Mirela Perțe, fost angajat al Băncii Transilvania Cluj, arestată pentru că a furat 520.000 de lei și 33.000 de euro din conturile unor clienți, este fiica șefului Poliției Economice Dej, Mirel Banias (acel Mirel Banias de pe la începutul poveștii TRAFER). Tac’su cred că e mândru.