Câte un glonţ în tâmplă – unica soluţie!

de Cristian Bara

Vremuri excepţionale impun decizii excepţionale, iar situaţii extreme impun soluţii extreme! Departe de orice ar zice unul sau altul, pesimişti, optimişti ori indiferenţi, reprezentanţi ai puterii ori ai opoziţiei, patroni ori şomeri, pensionari ori oameni activi, bugetari ori angajaţi în sectorul privat, profeţi, vameşi ori farisei, trăim vremuri excepţionale şi ne confruntăm cu situaţii extreme care impun, ca unică soluţie de a ne salva, decizii excepţionale şi soluţii extreme.

Îmi asum riscul de a mă expune oprobiului public deschizând subiectul într-o problemă atât de delicată, care a iscat controverse şi polemici de fiecare dată când a fost adus în discuţie. Ştiu că unii mă vor înjura, în vreme ce alţii, sunt sigur, gândesc exact ca şi mine, dar nu au curajul să o spună cu voce tare. Din acest punct de vedere, însă, îmi este chiar indiferent. E părerea mea, e opinia mea, una subiectivă, de bună seamă. Dar cred cu tărie în ea ca unică şi ultimă soluţie de a ieşi din criza în care ne aflăm. Şi nu vorbesc doar de criza economică care ne afectează de atâta vreme, ci şi de criza morală care ne încearcă pe toţi, cu toate că sunt de acord cu faptul că soluţia la care m-am gândit este, în esenţa ei, una atacabilă din perspectivă etică ori morală. Bun, hai să nu o mai lungesc! Sunt convins că reinstituirea pedepsei cu moartea ar rezolva cele mai multe dintre problemele cu care ne confruntăm, astfel că, după aplicarea ei în regim de urgenţă am avea parte, în cel mai scurt timp, de normalitatea de care avem atâta nevoie. Nici măcar nu am pretenţia că aş fi cine ştie ce vizionar, că aş fi reinventat mersul pe jos sau aş fi dat gaura la macaroană. Ideea asta – din păcate doar declarată, nu şi aplicată! – a avut-o şi actualul preşedinte, Traian Băsescu, prin 2004, când îşi imagina Piaţa Universităţii ca pe un imens eşafod unde urmau să fie traşi în ţeapă toţi devalizatorii de bănci, corupţii, escrocii, speculanţii, hoţii, trădătorii de ţară, violatorii şi criminalii cu sânge rece.

Cu câteva sute de cartuşe – hai, poate, câteva mii! – cred că am pune lucrurile în ordine. Am rezolva problema celor care deturnează fonduri europene sau de la bugetul de stat în interes şi folos personal, până acum destul de relaxaţi că cel mai rău lucru care li se poate întâmpla este o izbăvitoare demisie sau o simplă demitere. Am rezolva problema „regilor asfaltului” care ţepuiesc miliarde de euro fără a construi un metru de autostradă, până acum destul de relaxaţi că cel mai rău lucru care li se poate întâmpla este să li se ia lucrările şi să li se supende contractele. Am rezolva problema politicienilor sau interlopilor care trec cu maşinile lor luxoase peste oameni aflaţi pe trecerea de pietoni, până acum destul de relaxaţi că cel mai rău lucru care li se poate întâmpla este un proces lung şi costisitor pentru stat şi contribuabili sau, cel mult, o condamnare cu suspendare. Am rezolva problema devalizatorilor  regiilor şi societăţilor de stat, a fondurilor de investiţii, până acum destul de relaxaţi că cel mai rău lucru care li se poate întâmpla este să fie aduşi acasă cu avionul, clasa „business”, de pe cine ştie ce plajă exotică. Am rezolva problema corupţilor din vămi şi administraţii locale, până acum destul de relaxaţi că cel mai rău lucru care li se poate întâmpla este un mandat de reţinere pentru 29 de zile şi atât.

Ceva mă face să cred că după câteva execuţii publice lucrurile vor merge foarte bine în România!

Acest articol a fost publicat în Teme de meditație și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Câte un glonţ în tâmplă – unica soluţie!

  1. nik zice:

    Foarte corect. Felicitari !

  2. Alina RAUS zice:

    Si cine garanteaza ca cei pedepsiti vor fi cei vinovati? Ca si acest mod de rezolvare a problemelor nu va fi doar o cale facila si definitiva pentru baietii destepti de a scapa de cei care-i incomodeaza?
    Parerea mea, la fel de subiectiva :), este ca o viata de om este mult mai importanta decat orice valoare materiala sau financiara. Sa suprimi ceva este cel mai usor lucru. Mai greu este sa educi, sa convingi sau chiar sa manipulezi pe cei „vinovati” sa se comporte si actioneze conform normelor.

    • Sare'n Ochi zice:

      intotdeauna va exista aceasta discutie a garantiilor – iar justitia romana abunda de malpraxis si abuz (motiv ce face intrebarea legitima, mai ales ca mortul de la groapa nu poate fi intors).
      sunt de acord cu tine in ceea ce priveste valoarea vietii – dar vietile celor distrusi, lasati pe drumuri (unii s-au sinucis) de catre un alde Vantu, Stoica Caritas, Tender samd, ce valoare au avut?
      totusi, cred ca mai eficienta va fi confiscarea averilor.

  3. apellamemorie zice:

    Experienta ultimilor 21 de ani imi sugereaza ca cea mai potrivita solutie pentru noii imbogatiti peste noapte din RRomanica este sa-i lasam sa fiarba in sucul propriu, sa se rafuiasca intre ei, sa se sinucida unul pe celalalt, pina cind vom scapa de toti!

    „Revolutia” din ’89 a lui Ilici si gasca lui de profitori ma indeamna sa ma gindescl la memorabilele cuvinte ale Incoruptibilului, citate in primele rinduri si in consecinta sa fac apel la ajutorul oferit de Monsieur Guillotine, pentru a plimba instrumentul dreptatii pe intreg spatiul carpato-danubiano-pontic.

    Ceva imi spune insa ca succesiunea celor ce vor trebui sa-i treaca prin fata nu-si va afla prea repede un sfirsit…

    • Sare'n Ochi zice:

      eu zic ca in momentul in care averea lor nu va mai fi prezumata ca fiind licita si va incepe statul sa le ia averile, va fi ca si cand vor fi impuscati in cap. impuscarea in prtofel este mai dureriasa si mai plina de invataminte pentru imbogatitii tranzitiei.

  4. ErRon zice:

    Mi-a placut intotdeauna povestea lui Abu-Hasan, a lui Caragiale!
    E atat de tentant sa te gandesti ca ai putea fi, chiar si numai pentru o zi, seful statului!
    As folosi gloante pentru criminali, castrarea pentru violatori.
    Pentru cei imbogatiti prin frauda, confiscarea averilor, bataia la talpi cu vergi si mutarea intr-un bloc de garsoniere confort III.
    Imi pot imagina cum ar folosi aceeasi toaleta, de la capatul coridorului, si Bombonel, si Boureanu, si Calian, si Funar si Patriciu, si Vantu si lista e foarte lunga, poate mi-ar trebui doo blocuri!:D

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.