Antrenorul Litră către Constantin Noica: „Fugi după minge, măgarule! N-ai să faci nimic în viaţă!”

de Daniel Moşoiu

Da, e vorba chiar de filozoful de la Păltiniş. Oricît li s-ar părea unora de ciudat (sau poate că nu), Constantin Noica n-a fost străin de sport. Ba, mai mult, în adolescenţă a jucat fotbal, şi nu doar pe maidan. Dovadă rîndurile de mai jos, preluate din “Simple introduceri la bunătatea timpului nostru”, Humanitas, 1992. Textul datează din 1973 cînd filozoful s-a stabilit pentru o vreme la Snagov, proiectînd un ciclu de “30 de lecţii de engleză pentru ospătarii de la Snagov”. Cursul a fost inaugurat în 1974, după cum am putut afla din notele îngrijitorilor ediţiei amintite, Marin Diaconu şi Gabriel Liiceanu. Dar să-l urmăm pe filozof…

“Am jucat şi eu fotbal, acum vreo 50 de ani, şi cea mai bună lecţie din viaţă am primit-o de la antrenorul de atunci al echipei de juniori “Tricolor”, unde jucam. Antrenorul se numea Traian Paraschivescu, dar lumea îi zicea “Litră”, căci era mărunţel. La un meci cu echipa “Val-vârtej” (vedeţi ce nume frumoase erau pe atunci, nu ca “Chimia Rm. Vâlcea” sau “Siderurgistul”), antrenorul “Litră” mă pusese să joc ca extremă stângă. El stătea pe tuşă şi ne urmărea cum jucam. La un moment dat am primit o pasă cam lungă şi înaltă. Mi-am făcut socoteala că nu pot ajunge mingea şi am rămas pe loc. “Litră” mi-a strigat de pe tuşă: “Fugi după minge, măgarule ! N-ai să faci nimic în viaţă!”

M-am lăsat de fotbal, am mai jucat puţin tenis, pe urmă m-am apucat serios de carte. Am avut profesori buni, atât în ţară, cât şi în străinătate, ba mi s-a părut că învăţ mare lucru de la ei. (…) Dar într-o zi, târziu, mi-am amintit de vorba lui “Litră” şi mi-am zis: or fi fost bune lecţiile filozofilor, dar tot mai bună a fost lecţia lui “Litră”. Căci ştiţi ce m-a învăţat el atunci ? M-a învăţat că în viaţă trebuie să alergi şi după mingile pe care nu eşti sigur că le prinzi. Altminteri nu faci mai nimic în viaţă, sau fac alţii din tine ce vor ei.”

Dar să nu lăsăm lecţia lui Litră doar pentru plăcerea lecturii sau în amintirile filozofului, s-o aplicăm zilelor noastre. Am trei variante, dar nu ştiu care e cea corectă, dacă e vreuna…

  1. De 22 de ani alergăm după o minge cu speranţa că va veni şi clipa în care o vom prinde. Şi continuăm să alergăm…
  2. Vreme de mai bine de două decenii am alergat înfriguraţi după o minge pe care credeam că într-un tîrziu, totuşi, o vom prinde. Dar n-am prins-o nici astăzi. Pentru că mingea nu există. E doar o iluzie. Mingea era şi este în alt teren, confiscată. Iar noi, momiţi, am continuat şi continuăm să alergăm după ea, ca bezmeticii, încît pînă la urmă am ajuns să ne lovim dureros unii de alţii, să nu ne mai suportăm pe “teren”, să ne duşmănim, să ne acuzăm reciproc, să ne dăm în cap. Unde naiba o fi mingea?
  3. De fapt, n-am alergat mai deloc după minge. N-avem deprinderea asta, ne-a fost lene. Era prea mare efortul. Ceva ne spunea că n-are rost să alergăm, că alergăm degeaba, că n-o vom prinde niciodată. Am dat din mînă a lehamite: să alerge alţii! Sau, cel mai bine, să vină pur şi simplu mingea la noi. Nu ne stă în fire să alergăm după o minge despre care ni se pare că n-o putem prinde.

În concluzie, nu ştiu cum e, chiar că nu ştiu…

Acest articol a fost publicat în Teme de meditație și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.