DOINA CORNEA – DUPĂ 22 DE ANI

de Alexandru Diaconescu

Câteva scuze: În discuţiile de pe blog veni vorba despre Doina Cornea şi ar fi fost civilizat şi elegant să intervin acolo. Dacă răspund în mod separat, nu o fac din orgoliul profesorului care s-a obişnuit să le vorbească celorlalţi „ex cathedra”, ci pentru că în urmă cu mai bine de 20 de ani mi-am promis să rostesc într-o zi un elogiu pentru Doina Cornea. Numai că imediat după revoluţie toţi măscăricii noului regim se întreceau în laude, iar apoi încet încet ea a devenit neinteresantă, pentru că în opera bufă pe care o trăiam vocea puţin stridentă a Doinei Cornea era demnă cel mult de cabina sufleurului… Iar în final această „mică mare” doamnă a istoriei noastre contemporane a gafat, cu aceiaşi inocenţă cu care a înfruntat pe vremuri hidra comunistă şi a devenit astfel o „persona non grata„. Prin urmare a sosit momentul să defulez! Am să o laud pentru ceea ce a fost, nu pentru ceea ce a fost deturnată să fie.

Promisiunea: Era în toamna lui 1988 şi profesorul Robert Étienne, care forţase „cortina de fier” a lagărului comunist şi venise să efectueze săpături arheologice în România, era invitat la masă la noi la Cluj, pe str. Av. Bădescu Nr. 50, în casa părintească unde locuiesc şi azi. Pe atunci eram un umil profesor de liceu, dar academicianul Ştefan Pascu aranjase să-l primesc pe marele arheolog francez, cu care aveam să colaborez în următorul deceniu, săpând printre altele forul traianic al Sarmizegetusei. În mod cu totul accidental profesorul Étienne a nimerit cu o stradă mai jos, pe Str. Alba Iulia, iar în dreptul porţii unde se aştepta să mă găseacă a dat peste un miliţian, cel care o păzea pe Doina Cornea. N-o să mă credeţi, dar nu s-a întâmplat nimic, sau cel puţin nu s-a produs nici un scandal cu securitatea sau cu partidul comunist (probabil miliţianul nu a raportat „întâlnirea de gradul III”). Cât despre mine, când am aflat de cele întâmplate, mărturisesc că m-a încercat o senzaţie penibilă de diaree. Nu am să uit niciodată frica pe care un astfel de incident putea să ţi-o producă. Atunci mi-am jurat în barbă că dacă vreodată regimul comunist are să dispară le voi povesti celorlalţi despre curajul unei femei firave, care a îndrăznit să se opună unui regim, care ne făcea pe noi „bărbaţii duri” să tremurăm. În numai un an comunismul avea să se prăbuşească, dar atunci eu nu aveam cum să-mi imaginez aşa ceva.

Mărturia: Am fost şi sunt vecin cu Doina Cornea, dar nu am vorbit niciodată cu ea. În copilărie am jucat nu o dată fotbal cu fiul ei, Leontin, Micu cum îi spuneam noi şi îmi amintesc vag de fiica ei, Ada, despre care nu pot spune decât că era tulburător de frumoasă, dar nu-mi mai amintesc exact cum arăta.  Doamna Cornea, soţia domnului Iuhas (ca copil nu am înţeles niciodată de ce aveau nume diferit deşi erau căsătoriţi) era o persoană care trecea uşor neobservată. Am devenit conştient de existenţa ei într-o seară, când sora mea, care era pe atunci studentă la filologie, a venit cu lacrimi în ochi şi mi-a povestit cum profesoara ei, vecina noastră, a fost dată afară in partid şi urma să fie exclusă din facultate, căci fiica i se căsătorise cu un francez. O banalitate pe vremea aceea, dar ceea ce o afectase pe sora mea era faptul că o serie de foste studente au simţit nevoia să intervină în şedinţă, înfierând-o pe profesoara lor, nu numai pentru ataşamentul faţă de valorile occidentale, reprobabile prin definiţie, dar şi pentru că ar fi ţinut cursuri anoste şi de proastă calitate. Or tocmai asta a deranjat-o pe sora mea, nimicnicia unor discipoli, care se simt obligaţi să-şi denigreze magistrul. Cu această ocaze am aflat că Doina Cornea a fost de fapt o profesoară foarte bună şi că era iubtă şi apreciată de studenţii ei. Din păcate cariera ei a fost brutal întreruptă.

Au încept apoi şicanele din partea autorităţilor comuniste. Biata Doina Cornea nu avea în casă nici caviar şi nici şampanie, cum îşi închipuie unii, ci era terorizată zilnic, fiind practic arestată la domicilu, pentru că avusese curajul să vorbească la Europa Liberă. Atunci am realizat că era „un pumn” de femeie, cu o voce firavă şi o privirea speriată, dar al cărui suflet era mai mare decât al tuturor masculilor din carterul Andrei Mureşeanu şi chiar decât al zmeilor din Cluj Napoca. Aceasta a fost mica flacără care pâlpâia în noaptea comunismului românesc la noi pe strada Alba Iulia. Ea m-a făcut să mă simt un epigon, ea m-a făcut să înţeleg că curajul nu este generat doar de hormoni, ca testosteronul. Elisabeta Rizea şi Doina Cornea sunt dovada vie că Ioana d’Arc a existat şi că într-o societate phalocratică, condusă de un Berlusconi, Sarkozy sau Băsescu există şi un eroism feminin. A existat o femeie care a îndrăznit să-şi ridice glasul atunci când noi am tăcut. Să nu uităm asta!

Epilog: „Doamne, cu cine mi-s contemporan” spunea un prieten de-al meu bănăţean. Un recent sondaj arată că aproape 50% dintre români nu mai condamnă comunismul. Aproape nimeni nu mai ştie ce a fost aia „societate socialistă mulilateral dezvoltată”. Vor afla după ce vor vota noua uniune socialistă cu spoială liberală! Nu este de mirare că naţiunea română numără cei mai mulţi analfabeţi din Europa, ceea ce sondajul a omis să menţioneze. Imaginea falsă despre trecutul comunist este rezultatul învăţământului decrepit marca Andrei Marga şi Ecaterina Andronescu. Ea este urmarea firească a unei politici culturale de care se fac vinovaţi toţi cei care s-au cocoţat în fruntea ministerului de resort din România. Da, avem nevoie de spirite critice, care să apere valorile culturale, aşa cum a fost cândva Doina Cornea!

Acest articol a fost publicat în Teme de meditație și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la DOINA CORNEA – DUPĂ 22 DE ANI

  1. Vasile Gogea zice:

    Binevenita si admirabil-decenta evocare!
    Pentru ca abia a fost ziua Doamnei Doina Cornea, voi adauga la respectul, pretuirea si recunostinta mea, si un La Multi Ani! din toata inima.
    De asemenea, cu toata modestia, as semnala si postarea mea de acum exact un an despre Doamna Cornea: http://vasilegogea.wordpress.com/2010/05/29/doina-cornea-o-luminare-aprinsa-in-fereastra-romaniei/.
    Felicitari, Victor! Felicitari, d-le Diaconescu!

  2. Domnule Diaconescu,

    Vă felicit pentru modul în care ați scris. Emoționant și mai ales, bănuiesc, veridic.
    Îi urez și eu doamnei Cornea La mulți ani ! sperând că va veni o vreme când aceste adevăruri vor fi recunoscute și de istorie. Vă mulțumesc !
    încă dată, felicitări !

  3. Băşcăliosul zice:

    „Aproape nimeni nu mai ştie ce a fost aia “societate socialistă mulilateral dezvoltată”. Vor afla după ce vor vota noua uniune socialistă cu spoială liberală!”
    Ştim sau vom afla şi opţiunea doamnei Doina Cornea?

    I-am admirat curajul şi energia dinainte de 89, i-am aplaudat ieşirea din mascarada listată de fesenistul plasat la coada săracilor cinstiţi, însă mai recent mi-a restrâns parţial motivaţia admirativă (când nu i-am mai recunoscut anvergura de altădată, după ce şi-a declarat şi explicat ultima orientare în spaţiul politic).
    Nu de alta, dar fraza extrasă mai sus îmi sugerează o posibilă contradicţie cu elogierea opţiunii nelămurite, ca să nu spun că ar fi ceva similar dacă m-aş plasa în postura de a-i admira acum lui Dinescu disidenţa boierească sau confruntarea lui cu securitatea protejaţilor îndosariaţi prin CNSAS .

    • Sare'n Ochi zice:

      Doina Cornea este doar batrana, mintita si dezorientata. Ca om si-a format niste repere, luandu-si model niste oameni (o parte s-au varat cu forta in viata ei), fara sa banuiasca interesele meschine ale acelor oameni. Ca fost profesor s-a raportat pozitiv fata de Marga, de unde sa stie ea ca acesta atransformat UBB-ul in SRL personal? Samd.
      Cat despre cei care vor dori sa manance pita presarata cu apa, nu au decat sa voteze cu USL.

  4. baricada zice:

    Plecăciuni în faţa acestui magistral articol!.. Ar fi atâtea de spus despre ce a însemnat şi înseamnă Doina Cornea pentru români…

    PS: Tizule, mâine rişti un epilog la campania Anti Severin, pe care să-l preluăm şi noi?

  5. Alexandru Diaconescu zice:

    Mulţumesc pentru link, Vasile Gogea. Textul tău e mai dens, mai documentat şi mi-a făcut o deosebită plăcere.
    Ieri 30 mai când scriam „elogiul” Doamnei Cornea, habar nu aveam că era ziua ei. Să mai zică unii că nu există un „logos” sau aşa ceva în toată Lumea asta

  6. ErRon zice:

    Eu am o propunere. Credeti ca ar fi de acord?
    Ce-ar fi sa facem o intalnire cu Doina Cornea, undeva, intr-un loc mai retras, fara tam-tam si tv-uri, sa bem o cafea cu ea, sa ne povesteasca.
    Personal ma simt vinovata, ma simt cu musca pe caciula, ca ma uitam, din autobuzul 35, la militianul acela si nu indrazneam sa fac nimic!
    Nu o cunosc personal si tare mi-ar place sa fiu aproape de ea, cateva minute!

    • Sare'n Ochi zice:

      nu stiu daca se poate lua legatura asa cu ea si nici nu stiu daca va fi de acord. este foarte batrana si are toate motivele sa fie extrem de suspicioasa. acum doua saptamani ne-am intalnit intamplator pe strada, cobora insotita de un domn pe Aviator Badescu si se misca destul de greu. ne-am salutat ca eram singuri pe toata strada, dar am avut impresia ca nu m-a recunoscut.

  7. elly orsini zice:

    dl.diaconescu-scuze, nu stiu cine sunteti ,dar as vrea !va am gasit intamplator (desi, stii ,nimic nu este)cautand pe intnt. pe doina cornea .este posibil sa mai aud de tine ?sau ,curand vin in ro.,la cj. – poate te intalnesc…deocamdata,te rog raspunde sa stiu ca esti asa. elly

Lasă un răspuns către ErRon Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.