Maneloteca sau dansând cu drujba

de Ion Mureşan

De cîte ori mă duc la ţară, nu pierd ocazia de a face o escală de sâmbătă seara la cârciumă. Aici veştile circulă cu mai mare viteză. Altfel, noutăţile sunt puţine într-o comunitate formată din vreo treizeci de oameni bătrâni: a mai murit o văduvă, un moş a fost dus cu salvarea, o ciobăniţă a născut la stână. Cârciuma are avantajul că e aşezată lângă discotecă. Aceasta deserveşte câteva sate din jur. Repertoriul muzical după care se zbenguie tineretul rural şi nu numai, căci e vacanţă, e alcătuit în principal din manele. Orga de lumini dă în „manelotecă” o lumină tremurată, dar suficientă pentru ca dansatorii să nu-şi scrântească picioarele în gropile tot mai întinse şi mai adânci căscate în scândurile putrede şi coapte ale duşumelei. Probabil că dansatorii au deja o hartă a capcanelor, bine fixată în minte şi suficientă dexteritate pentru a le evita. Căci nimeni nu mai e atât de prost încât să dea în gropi. Gropile din cultură sunt mici săli de fitnes.

După ora zece seara curtea căminului cultural se umple de maşini, cele mai multe străine. Te uiţi la prestigioasele mărci auto, vezi entuziasmul cu care junii se reped să-şi exerseze talentele coregrafice pe ritmuri şi versuri cu totul cretine, difuzate la o intensitate care cutremură acoperişul (hăizaşul) clădirii („Stau şi beau cu prieteni mei / Ne distrăm cu femei, cheltuim bani grei / Cheltuim şi n-avem habar / Că mâine îi producem iar!”) şi îţi este limpede că proprietarii şi-au dobândit autoturismele culegând căpşuni în Spania sau punând gresie prin Irlanda şi vor să ascundă asta. Dar, rezultatul e garantat: în pauzele de cafea şi bere, ochii adolescentelor din trei-patru sate vor sclipi admirativ.

Circulaţia asta neîntreruptă poartă ştirile. Dacă cineva ar avea ideea de a transcrie discuţiile de la mese, ar putea edita chiar şi un buletin al „manelotecilor” din zonă. Dintr-un astfel de buletin oral am aflat despre o originală bătaie din satul vecin. Cauzele contează mai puţin: concurenţa la graţiile vreunei liceence sau ţărăncuţe cu zece clase năzuroase, apărarea arealului de intruşi, duşmănii mai vechi… Ei, bine, un tânăr care a încasat vreo câţiva pumni de la un tânăr venit la „manelotecă” în căruţa trasă de cal (căruia oricum nu-i plac manelele, nu-i spun nimic versurile citate, ba chiar, pipăindu-şi buzunarul, îl enervează) s-a înfuriat în aşa hal încât s-a repezit acasă şi s-a întors cu… tractorul. A dat o raită printre tinerii adunaţi la scandal, l-a identificat la lumina farurilor pe cel pe care voia să se răzbune, s-a repezit cu utilajul în el şi l-a culcat la pământ. Victima a scăpat, ca prin farmec, doar cu nişte răni uşoare, care au fost pansate cu câteva sute de lei, astfel că s-a căzut la pace. Nu bine s-a retras tractorul că a apărut alt tânăr neliniştit, prieten cu tractoristul privat, cu o drujbă. A pornit-o, a tras căteva dansuri războinice cu fierăstrăul duduind, ceea ce a băgat spaima în oasele asistenţei, dar, tocmai când a identificat grupul duşman, benzina i s-a terminat şi drujba, tuşind, s-a oprit. Scula a ajuns în şanţ, iar micul gospodar a fost din nou căftănit.

Acest nou tip de violenţă din lumea satului spune multe despre caracterul noii clase de oameni bogaţi, despre nesiguranţa şi stângăcia lor arogantă. Şi despre confruntarea între cel care vine la „manelotecă” cu Mercedesul şi cel care vine cu căruţa trasă de cal. Citind starea satului ardelean prin prizma violenţei, e limpede că Ion al lui Rebreanu nu mai are nici o şansă cu parul. Nici George, tot al lui Rebreanu, nu are şanse cu sapa, decât, eventual, împotriva lui Ion. Căci, tractorul bate calul şi drujba bate sirisăul (fierăstrăul manual) cum îi zice moroşanul. De sirisău trag doi, e drept în înţelegere, cu drujba e destul unul singur ca să facă munca a zece oameni. Nici măcar o răscoală nu se mai poate face la modul serios cu coase şi topoare. Exemplul fermierilor din Franţa care au blocat cândva Parisul cu semănători, combine şi vaci care înfundă canalele cu lapte e emblematic pentru răscoalele din noul mileniu.

Deocamdată, în „maneloteci” se desfăşoară un război care aduce cu o scenetă de teatru de păpuşi. Cu o piesă de teatru jucată de elevi. Copiii au o cruzime promiţătoare. Dumneavoastră cu care personaje ţineţi?

Acest articol a fost publicat în Brazdă-ngustă și adâncă și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Maneloteca sau dansând cu drujba

  1. apellamemorie zice:

    Eu unul mi-aleg… calul!

  2. Alina RAUS zice:

    Credeți că această agresivitate este specifică sau caracterizează numai lumea rurală? Că bogații satului diferă în fond de avuții orașului? Că în cluburile mai mult sau mai puțin urbane se ascultă, știu eu, Pavarotti?
    Ruralul și urbanul sunt fațete ale aceleiași lumi. Fondul este același, forma diferă. În varianta mai evoluată căruța devine „mașina străină” cumpărată la a șaptea mână, tractorul-autoturismul de serviciu, țărăncuța năzuroasă este înlocuită de pițipoancă, iar drujba de bodygarzi personali. Frustrările, dorința de parvenire și epatare, limbajul verbal și corporal, violența rămân aceleași. Oricum între prafuri, iarbă și băutură, eu aș vota cu cea din urmă 🙂 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.