Țară, țară, ies din țară! (cum mă mai întorc de-afară?)

Prietenul meu, numit generic “Vecinul”, vrea să plece în Turcia la un târg de confecții și materialele aferente acestuia. Vrea să plece cu dubița firmei, că nu se știe ce găsește pe acolo și poate vrea să cumpere, să aducă în țara și să-și dezvolte afacerea. Unu la mână că, pentru a ieși din țară cu duba firmei la care este patron și administrator unic și angajat (cum îi stă bine românului care se apucă de o afacere cinstită în România numai pentru a i-o trage statul din toate pozițiile și a-l buzunări pentru a nu umbla cumva greoi de la banii care i-ar putea atârna prin buzunare), pe lângă un teanc de hârtii cu ștampile și parafe (echivalentul în bani al unei mici excursii de relaxare măcar până în Delta Dunării), a trebuit să-și semneze sieși însuși o hârtie notarială de conformitate cum că el, patronul și administratorul firmei, îl lasă pe el, angajatul firmei, să iasă cu mașina firmei di țară – ceea ce demonstrează, încă o dată, cum căpușează statul, cu ajutorul birocrației, buzunarul propriilor cetățeni.

A doua la mână este că l-a mâncat în corectitudine să afle cam ce acte i-ar trebui la întoarcerea în țară în cazul în care ar face și cumpărături la târgul la care se duce. Pe cine să întrebe, dacă nu pe cei mai buni dintre cei buni, pe lucrătorii vamali de la fruntariile țării (cei care, atunci când nu veghează cerul după helicopterul mascaților, se supraveghează pe ei să nu care-cumva să fie vreunul dintre ei sub acoperire) – cine să se priceapă cel mai bine la intrări și ieșiri legale din țară? (să fiți atenți la ce urmează, nu întâplător am subliniat cuvântul „legale”)

Sună Vecinul la Vama Giurgiu – vama de pe traseu cum s-ar zice. Își zice poezia cu mersul și cu adusul de vreo 7-8 ori (căci, în mod firesc, nu a nimerit, din prima, nici persoana, nici interiorul care trebuia) până nimerește “Persoana”.

– Deci vreți să faceți export, zice Persoana.

– Nu dom’le, zice Vecinul, vreau să cumpăr din Turcia și să aduc în România. Vreau să fac import.

– Export, dom’le, zice Persoana, că iei din Turcia să exporți în România.

– Fie cum ziceți, ce acte îmi trebuiesc?

– De ce nu întrebați un comisionar vamal?

– Păi dumneavoastră sunteți în Vamă, dumneavoastră trebuie să știți cel mai bine.

– Nu știu dom’le, dar vă dau un număr de telefon la care să sunați.

Și-i dă. Și sună Vecinul numai pentru a afla că numărul nici măcar nu este alocat.

Așa că sună la un comisionar vamal care, zimplu, îi zice: sunați la Vamă.

– De la Vamă m-au îndrumat la dumneavoastră să-mi ziceți ce și cum.

– Nu știu dom’le, cred că trebuie să vă sigileze duba.

– Bun, dom’le, da’ ăia care vin cu plasa cu autocarul, le sigilează careva plasele? Sau în România poți veni numai dacă faci cumpărături cu plasa sau cu TIR-ul de 50 de tone?

– Nu știu dom’le, sunați la Vamă.

Vecinului cred că-i cam prisosea timpul, că pune mâna pe telefon și sună – de data aceasta la Vama Borș (doar avem ceva vămi la țara noastră, nu?).

La fel ca la Vama Giurgiu, își spune poezia cu dusul și adusul de vreo 7-8 ori până nimerește Persoana (Persoana din Vama Borș). Nu are rost să insist cu toată povestea. Ea se termină așa:

Persoana: Nu știu, dom’le, dar vă dau un număr de telefon.

Firește, era exact același număr de telefon pe care-l primise și de la Persoana din Vama Giurgiu.

Acest număr de telefon este pe post de “în caz de nevoie spargeți geamul” – adică vameșul se scoate din ne-știință dând numărul de telefon (oare și procurorilor anti-corupție primesc acest număr când se decontează vameșii de păcate prin birourile lor? “Nu știu, dar vă dau un număr de telefon”…).

Și să revenim la cuvântul subliniat: legale. Intenționat nu se știe nimic în vămile României: pentru a profita vameșii de cei care intră și care ies din țară. Ambiguitatea este cuvântul de ordine în orice relație a autorutăților române cu propriii cetățeni. Din ambiguitate (a legilor, a normelor de aplicare a acestora, a interpretărilor, a lăsatului la latitudinea cuiva), se naște și cu ambiguitate se întreține corupția.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Viața bate câmpii și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Țară, țară, ies din țară! (cum mă mai întorc de-afară?)

  1. ana zice:

    in 1999 am cumparat o masina din austria ..cind am ajuns cu ea in vama ,vamesul imi zice ..mergi sa plateti tot ce tre sa platesti pt masina aici la noi.eu i-am spus ca nu am toti banii pt vama masinii si platesc la mine in judet.dar dar pt jumatate pot plati …bun ..am facut formalitatile care erau necesare pt a continua drumul mai departe in regula ma intorc la vames sa-mi dea ok si surpriza le-a RUPT PE LOC.un picior in botul masinii si inapoi la unguri.in aclasi timp cu mine mai era o doamna avocat din timisoara aceesi poveste la fel a patit. am sunat la o familie ce sotul ii lucra la vama si am intrebat de ce nu am voie sa platesc juma de suma aici in vama si restul la vama noastra din judet ..resspectivul vames adica sotul ..imi zice ..daca este prima masina cumparata si este pe numele dumneavoastra aveti dreptul sa va platiti vama in judetul dv asa zice legea .
    merg la vames si ii zic ..domnule am dreptul legal sa merg in jud meu sa-mi platesc taxa acolo.bine spunindu-i despre lege.RASPUNS….AZI NU SE APLICA ACEEASTA LEGE…am ramas in vama pina s-a schimbat tura ..am mers la comisari vamali am facut alte formalitati la inceput a zis 200 dm in cinci min a venit tipa si zice e control de la buc .mai asteptati ..dupa 10 min vine iar 250 dm si asa mai departe …am plecat
    numai zic la bacau cum a trebuit sa mai platesc inca peste taxa vamala 25 mil lei vechi .

  2. Sare'n Ochi zice:

    Valoarea medie a şpăgii şi evaziunii fiscale în Portul Constanţa a fost, în 2010, de 2,5 miliarde de euro în condiţiile în care traficul a scăzut de aproape trei ori faţă de 2007. Sumele vehiculate în dosarul dosarul „Şpagă în Portul Constanţa” sunt halucinante. Un simplu calcul matematic arată că, într-un an, mita totală plătită împreună cu evaziunea fiscală aferentă putea ajunge şi la 2,5 miliarde de euro. La fel şi paguba produsă bugetului consolidat al Uniunii Europene, căci aceasta ar fi fost destinaţia taxelor vamale neachitate la intrarea prin Portul Constanţa. Luând ca bază de calcul o şpagă medie de 20% din valoarea taxelor eludate, cifrele vorbesc de la sine. Un alt amănunt ar fi acela că cifrele sunt aferente traficului de containere din 2010, din Portul Constanţa, care este cu aproape 300% mai mic faţă de cel din 2007. Procurorii DNA au reţinut că fiecare container care trecea prin Portul Constanţa era „vămuit” cu o sumă cuprinsă între o mie şi şapte mii de euro. Potrivit datelor oficiale, prin port au tranzitat, în anul 2010, 353.711 containere. Calculând la o şpagă medie de patru mii de euro pentru fiecare unul din trei container, suma rezultată este de aproximativ 500 de milioane de euro. Cum, de regulă, „comisioanele” reprezintă 20-25% din valoarea taxelor eludate, rezultă că media evaziunii fiscale făcute prin Portul Constanţa, în 2010, a fost de aproximativ 2 miliarde de euro. Mare parte a acestor bani ar fi trebuit să ajungă la bugetul consolidat al Uniunii Europene, căci singura contribuţie a României către acesta este re prezentată de taxele vamale. Tot în încercarea de a reda dimensiunea reală a „jafului” din Portul Constanţa, menţionăm că România contribuie, în medie, anual, la bugetul UE, cu un miliard de euro.
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/spaga-din-vami-ne-a-saracit-cu-50-de-miliarde-EUR-931542.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.