La orânduire de unică folosinţă, construcţii de unică folosinţă (Jucu înainte de Nokia)

de Ion Mureşan

Mi-aduc aminte de prima mea vizită la Jucu, locul de origine a lui Gheorghe Bariţiu. Deși am neamuri apropiate acolo și fusesem invitat de nenumărate ori să le fac o vizită, s-a potrivit ca abia 12 ani după Revoluție să calc pentru prima dată în satul lor. Recunosc, ceva emoţii m-au încercat.

E o comună mare, cu peste 4.000 de locuitori, ori, spus după tipic austriac, cu 1.617 fumuri, aşezată în lunca Someşului la vreo 30 de kilometri de Cluj. Jucanii sunt în bună parte legumicultori, cunoscuţi de altfel pe piaţa oraşului. În comună este introdusă apa potabilă, telefonia digitală, iar în anul vizitei tocmai ce se introducea gazul. Administraţia locală visa la un proiect pentru realizarea canalizării, visa, cu ochii deschişi, să construiască o şcoală nouă, să se conecteze la televiziunea prin cablu şi, imediat, la internet.

Însă, ca să ajung să ştiu toate astea, a trebuit să trec de la oraş la sat. O trecere cât se poate de concretă şi exemplară atunci. După ce am părăsit şoseaua naţională Cluj-Dej, am înfruntat, la modul cel mai real, o trecere de nivel peste calea ferată în faţa căreia şoferul era gata-gata să renunţe. I-am insuflat curaj, care cum ne-am priceput, aşa că după ce a executat nişte manevre de maestru, ne-a declarat că de acum suntem la ţară. După nici cinci minute săltam pe banchete ca nucile în muzica înjurăturilor conducătorului auto, el însuşi poet, dar pe care realitatea îl convertea sub ochii noştri la genul literar al blestemului. Asudat, ducând maşina şerpuitor, ca elasticul în izmene, printre gropile adânci şi îngheţate, ne-a mărturisit că mai trăise o astfel de experienţă în Basarabia, unde tot prin astfel de drumuri imposibile satele erau ţinute departe de ochii străinilor curioşi.

Avându-l drept ghid pe unchiul, gospodar cunoscut, am dat o raită prin comună. Din loc în loc apăreau clădiri fantomatice, hale părăsite, blocuri galbene şi pătrăţoase pe lângă care nu se vedea picior de om. Doar câini jigăriţi îşi făceau de lucru prin omăt în jurul lor. De fiecare dată am întrebat:

– Ce e acolo?

De fiecare dată el mi-a răspuns:

– Acolo a fost crescătoria de purcei, acolo a fost crescătoria de cai, acolo a fost magazia de cereale, acolo a fost moara, acolo au fost atelierele cooperativei meşteşugăreşti acolo a fost… iar acum e… mai nimic.

– Extraordinar, câte ruine! am exclamat eu.

– Ţara întregă-i o ruină, a venit, scurt, răspunsul ţăranului.

Şi am revăzut, atunci, în minte un lung şir de ruine ale socialismului: Fabrica „Clujana”, cea care făcea papuci renumiţi, Intreprinderea de mecanică şi industrializare a agriculturii, Călanul, Reşiţa, Hunedoara şi înşiruirea de fantome poate continua, căci peste tot „a fost” ceva, iar acum e un imens muzeu al lui „mai nimic”.

Mie altceva mi s-a părut ciudat din prezentarea turistică pe care mi-a făcut-o unchiul. Din când în când, printre arbori seculari, se zărea câte o clădire. „Acolo e şcoala, acolo e poşta şi biblioteca, acolo e Centrul de plasament pentru copii handicapaţi etc.” Toate acele clădiri fuseseră conacul, castelul sau vreo anexă a acestora construite cu mai bine de o sută-două de ani în urmă. Si, cum mama dracului le construiseră, nu ştiu, destul că toate îşi găsiseră o întrebuinţare. Puţin desuete, dar cu farmecul vechimii lor neerodat, găzduiau instituţii vii şi funcţionale ale satului.

Pe când construcţiile socialismului, ridicate cu 40-50 de ani în urmă nu mai puteau fi revitalizate. Aşa fuseseră concepute: la orânduire de unică folosinţă, construcţii de unică folosinţă.

Acest articol a fost publicat în Teme de meditație și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la La orânduire de unică folosinţă, construcţii de unică folosinţă (Jucu înainte de Nokia)

  1. ADEVĂRAT! Ai omis însă să te întrebi câți și care, au fost aceia care au avut interesul să le falimenteze pentru a se îmbogăți ei ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.