Să fim toţi ca şi Cicilicu

de Ion Mureșan

„Om de vază a fost în satul nost Cicilicu. A avut pământuri şi vite, cum puţini au avut. Toate le-a primit prin moştenire, căci ai lui au fost oameni de ispravă, harnici, dar muritori. Cicilicu, dragu moşului, era întreg la minte, aşezat, dar tare leneş. A trăit de la un an la altul vânzând din pământurile moştenite. A trăit bine, fără să muncească. După o vreme, din om socotit printre bogaţii satului, a ajuns un om sărac. A ajuns Cicilicu de nu prea avea după ce bea apă. Nici pădure nu mai avea, de ajunsese să-şi pună gardul din jurul casei pe foc. Şi-a ars gardul ca să se încălzească iarna. În ultima vreme părea un pic dus cu pluta. Numai ce vorbea ca oamenii şi numai ce vorbea ca unul care nu ştie câte prune are-n traistă. Când au venit comuniştii cu înscrierea în Colectivă, au ajuns toţi leneşii să aibă funcţii pe la Sfatul Popular şi pe la Gospodăria Agricolă Colectivă. Veneau seara să ne convingă să ne înscriem. Exemplul pe care ni-l dădeau despre felul în care bogaţii pot ajunge săraci era cel al lui Cicilicu. Dacă nu vrem să ajungem ca şi Cicilicu, e musai să ne înscriem. Nu-i vorbă, mai erau săraci în sat, dar el era unul care fusese bogat şi pierduse totul. Ne-am adunat şi ne-am tot povestit. Şi am zis că dacă ne-om înscrie în Colectivă, toţi săracii satului o să se hărnicească şi o să aibă toţi ce avem noi, căci de bine de rău, mai aveam câte doi boi, două vaci, oi, porci, cai, care, pluguri şi grape şi tot ce trebuie să aibă omul la casa lui. Până la capăt, de ce să ne opunem ca şi săracii să fie bogaţi, căci despre asta ni se vorbea toată ziua. Asta se promitea. Aşa că, mai cu ameninţarea că ne dau copii afară de la şcoală, mai cu amenzi, mai cu vorbă răstită, mai cu vorbă bună, ne-am înscris. Asta a fost tot. În câţiva ani, în loc să ajungă săracii ca şi noi, am ajuns să fim toţi ca şi Cicilicu”.

Povestea aceasta ardelenească adună în ea o întreagă, amară, învăţătură. De câte ori îşi aminteşte de bunicul său, prietenul meu Dan Ielciu spune povestea asta despre capcanele egalizării.

Dacă mi-am adus-o aminte e din pricină că mă aştept ca într-o bună zi guvernanţii să ne de-a exemplul lui Cicilicu şi să ne spună că oamenii trebuie să fie egali în sărăcie. Că asta este tendinţa lor naturală. Adică, unii să facă sacrificii ca să plătească, iar alţii să le râdă în nas. Protecţia socială, în viziunea guvernului: să ia de la cetăţeanul onest ca să-i dea rău-platnicului. Până când nu o să mai aibă de la cine lua. Atunci vom ridica din umeri mulţumiţi că suntem toţi ca şi Cicilicu!

Reclame
Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.