Din cedările unui deştept

de Dan Ielciu

Că tot se vorbește despre sistemul ticăloșit descris ca un cumul de grupări, definite prin istorie comună, profesie, interese, metode de acţiune şi legăminte (“securiştii reprezintă un astfel de grup. Politicienii, un altul. Ca şi magistraţii, poliţiştii, funcţionarii publici dintr-un anumit domeniu sau conducătorii de companii de stat. În fiecare dintre aceste grupuri mai se găsesc şi oameni din zona privată, cel mai adesea oameni de afaceri abonaţi la contracte cu statul sau care au nevoie de protecţie în faţa legii. Marele avantaj al acestor structuri este că au o capacitate aproape nelimitată de a se combina între ele – integral, prin diverse facţiuni sau chiar la nivel de indivizi, în funcţie de interesele de moment.”), dați-mi voie să vi-l descriu și eu nițel.

Într-o bună zi, Maria Gabor, consoarta la bine şi la rău a bulibaşei de Someşeni (Cluj), în calitate de debitor, şi-a dat foc la casă. Aşa, să crape de necaz creditorul, başbuzuca aia de Ana Varga. Nepieritoare amintiri: soţul Gaboriţei era (că n-a mai suportat nedreptăţile din ţara asta şi a migrat în Ungaria) autodenunţătorul preferat al unei găşti de poliţişti şi procurori (care mult rău le-a mai părut că au pierdut o aşa comoară de om). Vărgoaia, la rându-i, a fost, este şi va fi un fel de Casă de Ajutor Social pentru o altă gaşcă de poliţişti şi procurori, cu salarii de mizerie. D’aia, cele două instituţii s-au trezit, ca partidele, cu două aripi negre: aripa Gabor şi aripa Varga.

Strâns uniţi în jurul fustelor celor două, la sfârşitul secolului XX, poliţişti şi procurori deopotrivă au pornit la lupta cea mare. Ceva de genul Gaboriţa o dă în gât pe Vărgoaie, Vărgoaia pe Gaboriţă. Aripile trebuiau să fâlfâie după cum le cântau matroanele, că de nu… deconspirarea-i mânca. Miza era căsoiul bulibaşei: câştigătoarea lua turnuleţele cu tot cu palat. Şi uite-aşa, din aproape în aproape, s-a ajuns la incendiu, incendiu la faţa căruia a ajuns şi Don’ Pop Puşcaş Teodor, pe atunci doar colonel şi numai şef al municipalei Poliţii Cluj. Atunci şi acolo doar, s-a dovedit că Don’ Popleone nu făcea parte din nici o grupare. Căci cum altfel să înţelegem interpelarea Gaboriţei, care de cum l-a văzut, ca un strigăt de luptă a slobozit un „Haoleo, mânca-ţi-aş!”, s-a repezit la el ca o walkirie şi a cârâit: „Ce mă nu mă mai cunoşti? Când am venit cu Ana Varga la tine în biro’ şi ţi-am dat 5000 de mărci să-mi dai covoarele înapoi cum o fost?”

Iată dovada neimplicării lui Don’ Popleone în mârşavele jocuri ale unora… altora!

„Du-te de lângă mine, nu te cunosc”, s-a oţărât Don’ Popleone la ea, după care iute s-a refugiat în VW-ul de serviciu şi dus a fost. Au fost ultimele cuvinte pe care Don’ Popleone le-a adresat bulibăşiţei, cu limbă de plecare la specializare în Elveţia. Don’ Popleone a procedat înţelept. N-a polemizat cu Gaboriţa. Se ştie doar: întotdeauna, cel mai deştept cedează. Totul e să fii consecvent. Don’ Popleone este: a cedat o dată, de ce să nu mai cedeze o dată?

Cedarea înseamnă renunţare, renunţarea înseamnă sacrificiu de sine, iar sacrificiul este răsplătit de Dumnezeu. Vă daţi seama, acuma, câte sacrificii a comis Don Popleone până i-a dat Cel de sus vilă şi maşină nemţească?! Şi-apoi, nu a zis Marx: „De la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi”? A zis.

Acest articol a fost publicat în Ghinion 100% și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.