Autor: Irina Cristea (trimisă pe mail de dr. Dan Gheban)
Deși are ceva aberant, conceptul în sine de intoxicare „inutilă” cu chimicale în numele medicnii/sănătății, e clar. Azi, usturoiul reduce colesterolul „rău”. Mâine, un alt studiu va demonstra că nu e cazul. Aflăm că un mic dejun zdravăn ne ajută să mâncăm mai puţin în restul zilei, după care alţi cercetători ajung la concluzia opusă.
A urmări ştirile zilnice despre cercetările din domeniul sănătăţii începe să semene cu o cursă într-un montagne-rousse – cu suişuri, coborâşuri şi viraje imprevizibile. Iar adevărul despre aceste studii şi cercetări poate fi unul descurajant – mai precis, că descoperirile ce se dovedesc „greşite” nu sunt excepţia de la regulă, ci regula însăşi. „Tot mai mulţi specialişti care observă cercetarea medicală spun că studiile greşite nu sunt ceva ce-apare pe ici, pe colo, ci că ele reprezintă majoritatea. Întregul cadru al muncii de cercetare din acest domeniu ar putea fi eronat, ceea ce-i derutează în egală măsură pe pacienţi şi pe mecidi, provoacă mult rău şi menţin în industria farmaceutică produse costisitoare”, scrie săptămânalul Newsweek.
Unul dintre cei mai aprigi susţinători ai acestei teorii este doctorul John P.A. Ioannidis. În vârstă de 45 de ani, fostul copil-minune care la trei ani făcea calcule cu zecimale iar la opt ani publica un volum de poezii, şi-a consacrat cariera „vânătorii de mituri” din domeniul medical. Şef al Centrului de cercetare şi Prevenire al Universităţii Stanford, Ioannidis nu se fereşte să afirme că „sănătatea oamenilor este pusă în pericol” şi că mulţi chiar mor din cauza erorilor din cercetarea medicală. „În ultimele luni s-au prăbuşit doi piloni ai medicinei preventive”, scrie Newsweek. “Mai întâi, un studiu foarte amplu a arătat că nu există suficiente dovezi că medicamente precum Lipitor sau Crestor (cunoscut şi sub denumirea de Rosuvastatina), folosite pentru scăderea colesterolului, le sunt de folos persoanelor care nu au „la dosar” probleme cardiace. Cercetarea, realizată de Cochrane Collaboration, un consorţiu internaţional de experţi în biomedicină, s-a bazat pe 14 studii individuale făcute pe fiecare dintre cei 34.272 de voluntari. Costul de producere al acestor medicamente se ridică la 20 de miliarde de dolari pe an (în SUA), în condiţiile în care e posibil să fie nevoie doar de jumătate din cantitatea produsă”. Al doilea mit spulberat recent este legat de vitamina D. În noiembrie, experţi din cadrul Institutului de Medicină din SUA (un ONG susţinut de Academia de Știinţe din această ţară) au concluzionat că testul de sânge pentru determinarea nivelului de vitamina D din organism e lipsit de sens. „Aproape toată lumea are suficientă vitamina D pentru a le asigura sănătatea oaselor (20 de nanograme per mililitru). Acest lucru înseamnă că nu e nevoie de suplimente sau de pastile de calciu. Cât costă, anual, producţia de suplimente cu vitamina D? Nu mai puţin de 425 de milioane de dolari pe an”, mai scrie Newsweek.
Studii care acum mai bine de 10 ani erau extrem de lăudate se dovedesc, în prezent, eronate. Două cercetări efectuate în 1993 arătau că vitamina E previne bolile cardiovasculare. Experimente mult mai riguroase realizate în 1996 şi 2000 au contrazis această descoperire. „În 1996, în studiu demonstra că terapia cu estrogen reduce riscul îmbolnăvirii de Alzheimer la femeile mai în vârstă. Rezultatul a fost spulberat în 2004. Numeroase cercetări care indicau că antidepresivele comune dau peste cap funcţionarea celulelor nervoase sunt, acum, contrazise (medicamentele care sunt de ajutor în tratarea depresiilor uşoare – atunci când sunt de ajutor! – funcţionează pe baza efectului placebo). Iar lista poate continua”, se arată în articolul citat. Iar problema este că, odată intrate în „mentalul colectiv”, concluziile primelor studii sunt greu de eliminat. „Mulţi ani după ce teoria privind vitamina E şi inima a fost demontată, în jumătate dintre lucrările cu caracter ştiinţific care o menţionau ea apărea drept valabilă”, scrie Newsweek.
John P.A. Ioannidis încearcă să explice de ce studiile aparent serioase se contrazic, deseori, între ele. El spune că testele din care reiese că un anumit medicament este eficient şi cele în care se ajunge la concluzia opusă durează la fel de mult. „Numai că”, spune Ioannidis, „rezultatele negative sunt publicate abia după câţiva ani. În timpul acesta, ele stau într-un sertar sau se fac şi alte teste în speranţa că rezultatul va deveni, la un moment dat, pozitiv. Companiile farmaceutice, care investesc miliarde de dolari, nu prea îşi doresc să declare un nou medicament drept inedificent. Iar până când apar rezultatele negative ale unort studii, pacienţi din întreaga lume primesc tratamente are nu funcţionează. Și atunci nu se poate să nu îţi pui întregarea cine greșește?”, adaugă acesta. Ioannidis şi-a dat singur răspunsul, într-o lucrare publicată în 2005: „Majoritatea!”. El considera că cercetarea biomedicală comite greşeli pentru că se bazează pe studii privind genele realizate acum prea mulţi ani ca să nu poată fi contestate sau măcar reevaluate. Un alt „păcat” al cercetării este că se bazează prea mult pe statistică, aceasta fiind responsabilă pentru multe greşeli comise. „Când faci mii de teste vei avea şi „falşi câştigători”, spune Ioannidis. “Iar companiile farmaceutice „trăiesc”, în mare măsură, de pe urma acestora. Testând medicamente deja aprobate pentru a le găsi întrebuinţări noi, se întâmplă ca rezultatele să se „brodească”. Iar faptul că medicii pleacă de la rezultate la nimereală pentru a prescrie respectivele medicamente pentru alte afecţiuni decât cele din prospectul iniţial este o mare greşeală”, crede specialistul american.
Desigur, nu chiar tot ce ştim despre regulile ce trebuie respectate pentru a fi sănătoşi este greşit. Fumatul ucide, obezitatea morbidă provoacă moarte timpurie, carnea procesată creşte riscul de a ne îmbolnăvi de unele tipuri de cancer iar ţinerea sub control a tensiunii arteriale ne ţine la adăpost de atacuri cerebrale, concluzionează publicaţia americană.