de Cristian Bara
… pe sistemul acesta, cred, a gândit ministrul Cseke Attila așa-zisa reformă din domeniul Sănătăţii – primul pas fiind desfiinţarea a 67 de spitale, măsură care a avut drept primă consecinţă moartea cu zile a mai multor cetăţeni ai acestei ţări chiar în faţa porţilor ferecate ale aşezămintelor de unde sperau să le vină vindecarea ori salvarea. Iar „ministrul Morţii” Cseke Attila nu dă semne că ar intenţiona să se oprească aici, el gândind reforma ca fiind completă doar după închiderea a 200 de spitale în întreaga ţară şi, pe cale de consecinţă, în opinia mea, decimarea populaţiei.
Căci, apropo de reformă, sunt aproape convins că ministrul care operează şi taie, lobotomizează şi amputează fără anestezie sistemul de Sănătate, şi a cărui limbă maternă este, conform CV-ului postat pe http://www.gov.ro/cseke-attila__l1a67.html, limba maghiară, nu are nici cea mai vagă idee despre semnificaţia reală a cuvântului “reformă”. Şi spun asta nu cu răutate sau sarcasm ori pentru că m-ar deranja faptul că Cseke Attila este ungur. Dumnezeu mi-e martor că nu am nicio problemă cu reprezentanţii minorităţii maghiare, ba chiar mă laud cu câteva relaţii de prietenie extrem de strânse cu mulţi conaţionali cu descendenţă fino-ungrică. Mai degrabă am o problemă că cel care a fost pus să hotărască destinele acestui minister vital (în cel mai adevărat sens al cuvântului!) este, fără nicio legătură între subiect şi… predicat, absolvent al Universităţii din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Specializarea Drept. Îi reamintesc, aşadar, pe această cale că, potrivit DEX-ului, definiţia cuvântului “reformă” este următoarea: REFÓRMĂ, reforme, s. f. 1. Transformare politică, economică, socială, culturală, cu caracter limitat sau de structură, a unei stări de lucruri, pentru a obține o ameliorare sau un progres; REFORMÁ, reformez, vb. I. 1. Tranz. A schimba (în bine); a înnoi, a primeni o stare de lucruri, o concepție etc. Analizând faptele, stau şi mă întreb unde este „ameliorarea sau progresul”, unde este „schimbarea (în bine), înnoirea, primenirea” aduse de această reformă?
Ar trebui să fie evident că o reformă care face victime nu este o reformă autentică. Iar această reformă, oricum, nu îşi poate avea obiectul sau atinge scopurile în condiţiile în care avem pretenţia să beneficiem de un sistem medical comparabil cu cel occidental, dar având la dispoziţie resurse financiare de zeci de ori mai mici. Statisticile nu mint, România continuă să fie ţara europeană care alocă cel mai mic buget sistemului sanitar.
Dar să mă întorc la titlu. Căci, evident, ceva mă roade, mă deranjează precum o pietricică în pantof. Lista spitalelor închise de către ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, este următoarea: în judeţul Alba – 3 spitale, Arad – 3, Argeş – 4, Bacău – 1, Bihor – 2, Bistriţa Năsăud – 1, Botoşani – 3, Braşov – 3, Buzău – 3, municipiul Bucureşti – 1, Caraş Severin – 3, Călăraşi – 1, Cluj – 1, Constanţa – 1, Dâmboviţa – 1, Galaţi – 1, Giurgiu – 1, Gorj – 1, Hunedoara – 2, Ialomiţa – 1, Iaşi – 1, Ilfov – 2, Maramureş – 2, Mehedinţi – 2, Mureş – 1, Neamţ – 2, Olt – 1, Prahova – 4, Sălaj – 1, Sibiu – 1, Suceava – 1, Teleorman – 3, Timiş – 2, Tulcea – 2, Vaslui – 2, Vâlcea – 1, Vrancea – 2. Şi dacă nu vă sare nimic în ochi am să vă spun eu. Domnul ministru al Sănătăţii, Cseke Attila, cetăţean român de naţionalitate maghiară şi membru marcant al UDMR, nu a desfiinţat niciun spital în judeţele Covasna şi Harghita, judeţe în care populaţia maghiară este majoritară.
Păi, nu sună cam aiurea? Sau în judeţele astea nu se impune reforma? Mai degrabă cred că ministrul Cseke Attila, confirmând vorba cum că “sângele apă nu se face”, şi-a spus că, decât să plângă mamele lor, mai bine să plângă mamele noastre. (Mai pe scurt: decât să nu-i aleagă pe ei, cei de la UDMR, votanții lor, mai bine să nu-i aleagă pe ei, cei de la PDL, votanții lor)
Sare’n Ochi pe Facebook
Căutare prin arhivă
Informații utile
Cine ce-a avut de comentat
1 imagine = 1000 cuvinte
Asociația cititorilor de presă
Teorie Politică
Bloguri care merita citite
Jucăriile lui nea’ Adminul
Citiți pe riscul dumneavoastră
HOTEL ARIEȘUL***
Complex balnear - băi sărate, TURDA
informații: tel./fax: 0264316844Crizel al Căcărăului
Deci, tot interesele dictează și nu o analiză pertinentă? Nu afirmam cam la fel săptămânile trecute ?
Este o consecinta a faptului ca pe blogul meu pot fi publicate diverse opinii, chiar si, aparent, de sens contrar.
nu o data am facut afirmatia pe acest blog ca, atunci cand este vorba despre politicieni, calculul rece ii va face sa nu duca lucrurile pana la capat si sa incerce fortarea oricarui tertip pentru a beneficia personal sau cu grupul – se numeste „fiecare trage spuza peste turta lui”. unul dintre aceste aspecte este descris in acest material.
imi insusesc acest aspect descris in materialul de mai sus, dar si raman la vechea opinie: ca reforma (in sensul si spiritul DEX-ului) trebuie facuta pana la capat) si ca Realitatea TV si Antenele (plus altii inhamati politic) au exagerat, manipulat si deformat realitatea dupa bunul plac pentru a obtine avantaje pentru sponsorii lor politici atunci cand au relatat despre inchiderea celor 67 de spitale. in acest sens recomand si acest material:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-nu-lipsa-spitalelor-rurale-ci-populismul-feroce-omoara-oameni-926623.html
chiar si materialul de mai sus contine o usoara exagerare: „a avut drept primă consecinţă moartea cu zile a mai multor cetăţeni”. au fost 2 – este drept, prea multi si ei. la acestia 2 s-au adaugat cei care in saptamanile urmatoare au fost salvati „eroic” de catre aceiasi medici care pana la amenintarea suspendarii locului de munca nu au facut mare lucru sa nu-l transforme numai intr-o sinecura.
am considerat ca adevarat reforma a sanatatii merita o dezbatere corecta si o punere de presiune a cuvantului public pe politicieni pentru a putea fi realizata (macar in mare parte in mod corect), de aceea am si dat drumul la acest material.
Nu mă înțelege greșit. Sunt de acord cu reforma sanitară. E necesară. Nu pot să-ți dezvălui sursa, o persoană pe care o cunosc de ani de zile și are aceleași convingeri ca ale noastre, mi-a vorbit despre interesele legate de Spitalul din Urlați.
Spitalul de la Voila era de ani de zile vizat pentru așezarea sa și pentru clădire.
S-au făcut tot felul de înțelegeri.
Mai bine zis trocuri.
„trocuri” este cuvantul care defineste lumea politica care, de la atata troc, s-a transformat in troaca.
Brăila?
Dolj?
Satu Mare?
de ce nu apar în listă aceste județe?
dacă nici în ele nu s-au desființat spitale, concluzia articolului este vădit falsă.
am pus harta cu spitalele care urmeaza sa se desfiinteze. doar in Harghita nu se desfiinteaza niciun spital. acum eu cred ca aceasta poveste cu desfiintarea pe „criterii etnice” a spitalelor vine de la pseudo-politicianul deputat sindicalist Mircia Giurgiu. el este cel care a lansat acum vreo 2 saptamani aceasta ipoteza, aducand si argumentul ca se urmareste impingerea pacientilor romani catre spitalele din Ungaria. acum se pune problema asa: daca ai bani te duci si te tratezi unde vor muschii tai, de aceea facem parte din Uniunea Europeana – de unde rezulta cat de slab mobilat mintal este acest Mircia Giurgiu; sau cat din procesul medical il lasi la nivelul asistentei sociale pentru acei pacienti care nu au banii suficienti sa se „caute” in alta parte. in cazul al doilea trebuie sa existe discutia la modul serios alocarea banilor – cat pentru asistenta sociala, cat pentru performanta sanitara.
UPDATE la comentariu: am gasit emisiunea asta cu Mircia Giurgiu:
http://www.ziuadecj.ro/eveniment/falimentul-sistemului-de-sanatate-analizat-la-realitatea-tv-cluj–64343.html
Permiteţi un offtopic?
S-a terminat concursul „SeverIN/OUT” de pe România Curată… Câştigător detaşat a fost afişul semnat „Sare în Ochi and Baricada”, cu 48 de voturi… Alte opţiuni: Octav – 2 voturi, Szakats Istvan – 3 voturi, Mihai Stănescu – 1 vot… Deşi ierarhia şi opţiunile sunt clare, ghiciţi ce lucrare, „declarată” cîştigătoare, merge la Strasbourg? Mihai Stănescu, stimaţi tovarăşi!…
Voi ce părere aveţi?
este blogul lor, sa faca ce vor. am putea sa anuntam blogosfera despre cum stie sa faca Alina Pipidi-Mungiu o „Romanie curata”. daca atata conteaza exercitiul democratic al votului in propria lor ograda (oamenii cei „buni”), sa nu se astepte la alt raspuns din ograda politicienilor (oamenii cei „rai”).
in rest, sa ne vedem de campania noastra.
Cuuuuuuuum ?
De mult timp mă îndoiesc de Alina Mungiu Pipidi și de faptul că nu o animă decât interesele ei . Nici caracterul ei nu-mi place. Îmi pare rău pentru voi, știi doar cât m-am chinuit ca să semnez dar, poate așa veți vedea și voi doi, care îmi păreți corecți, tu și SareinOchi, că în foarte puțini putem avea încredere. Această d-nă, iertată să fiu dacă mă înșel, este doar o Monica Columbeanu, cultă.
PS.De când a atacat-o pe Eba nu prea o înghit. Și pe Băsescu. Asta e! Înjurați-mă, dar tot o spun.
nici noua nu ne mai place AMP, dar de pe vremea sfarsitului Conventiei Democratice – descrierea facuta de tine este de-o acuratete feroce. de altfel, am fost uimiti ca ne-a bagat in seama. dar ne-a trecut. oricum, este misto faptul ca, intr-o Romanie „curata”, 1 este mai mare decit 48 – asta da si valoarea masurii pe care o aplica madam asupra dusmanilor sai. curat murdar coane Mitica!
M-am înfuriat atât de rău, nu suport nedreptatea îndreptată împotriva oricui, încât am scris
http://dictaturajustitiei.wordpress.com/2011/04/26/ong-urile-fac-politica-politica-lor/
Cred că s-a folosit de voi și noi cei care vă îndrăgim.
citatul următor o caracterizează. O spune ea.
,,Ca atare, a trebuit să pun mâna pe telefon şi să răcnesc la toată lumea pe acolo, rolul meu obişnuit.,, Alina Mungiu Pipidi
Plecăciuni, Carmen!.. Premierea simbolică a afişului, prin prezentarea lui la Strasbourg sau Bruxelles, ar fi însemnat o recunoaştere a efortului colectiv, la care au participat atâţia voluntari din blogosferă, de a spăla imaginea României de pata numită Adrian Severin… Păcat, pentru ce s-a întâmplat… Pata de pe obrazul României s-a mutat acum pe falca „României Curate”…
Tizule, ca de obicei, ai mare dreptate… Sunt, însă, o grămadă de rahaturi în care ne zbatem afundaţi până la gât şi m-aş fi aşteptat ca „România Curată” să lase lucrurile aşa cum sunt nu să facă trafic pe seama unei campanii de bună credinţă cum este cea pe care ai iniţiat-o şi căreia ne-am alăturat fără rezerve…
ok. am scris si pe bestiar un comentariu. hai sa punem si pe faceboock materialul „dicaturii justitiei”!
OK
Tizule, poza cu Alina e gata, dar nu are mare valoare fără un articolaş explicativ alături… De aceea, mă gîndeam să ţi-o trimit pe mail şi să o pui pe blogul tău lîngă nişte rînduri care să lămurească problema…
ok. ma gandesc ce sa scriu.
Hai că, după ce am citit mailul de la tine, m-am simţit dintr-o dată inspirat… Am să postez şi eu… Mă gândeam la varianta cu democratia cu gura până la urechi…
🙂 e si mai bine! am sa scriu o poveste – dar trebuie sa nu cadem in penibil. trebuie sa ma leg de faptul ca au pus un anunt de genul “Posterul desemnat de tine poate castiga concursul ” de genul “acest medicament se poate folosi fara prescriptie” samd. ca, undeva sus, au anuntat: “Un juriu international va selecta pe cele mai evocatoare, care vor fi trimise Parlamentului European”. 1. romanacii care voteaza s-ar putea sa conteze; 2. cele mai evocatoare este si in acest caz 1 (si punctul 1 si cifra 1). asta-i jignitor, mai ales pentru modul superior-afectat in care-si dezvolta ideile despre democratie: ca parerea romanacilor postatori nu a avut nici macar valoarea alegerii a inca unui poster “evocator”)
In care „DEX” ai putut gasi, columbeanca „culta”? Ca nu pot vorbi mai urat. Ne este un „pic” mai greu, dupa sarbautori, sa-i intelegem pe unii! Dar nu inteleg, de ce trebuie sa ne faci asa multa greata (scarba) amintind de tot felul de „prelate”? Si cred ca pe aia, din subiect, de fapt o cheama gAlina Muuungiu si Pitzi. (poate de MOL?)
De ce te-ai supărat pe mine ?
Nu am vrut să folosesc DEX-ul pentru că …… are literele scrise mic.
Nu m-am suparat, chiar deloc, dar sunt satul de cat vad pe tembeliziuni, aparitiile parasutelor, incat sa-mi provoace greturi „instant” cand le vad numele scris, chiar si in gluma.
citez de acolo: „un juriu internațional va selecta…”.
voturile postatorilor au fost doar de chichi, să aibă pagina trafic.
exact pentru ce ne-am suparat noi, nu? c-am fost folositi de chichi si de-un leu urzici. adica exact cum se folosesc si politicienii nostri de tara noastra (si de votantii care mai voteaza). si-atunci de ce sa o las pe Purcica Dosia (si-mi cer scuze) sa se foloseasca de asemenea maniera de noi (ca si scarbele de politicieni), ca apoi sa-si traga decoratie civica ca s-a luptat cu politicienii cei scarbavnici ca s-au folosit de noi exact la fel cum s-a folosit si ea de noi?
Oricit s-ar supara lumea, chiar daca ii apartine ministrului sanatatii decizia mie mi se pare rezonabila. Dacit sa te injure ai tai mai bine s-o faca ceilalti, care oricum o faceau. Apoi nu-mi pot inchipui cum ar mai fi dat ochii cu alegatorii sai. Si-au batut joc alti ministri de Justitie, de Invatamint, Pensionari, etc, fara sa manifeste nici cea mai mica remuscare!