Persoana defavorizată Victor Ciutacu (un caz social în ograda lui Dan Voiculescu – mogulule, de ce nu ai grijă de Victoraș?)

Victor Ciutacu nevoit să-și poarte căsuța-n spate de amărât ce e.

Chiar în halul acesta de scârțar să fie Dan “Felix” Voiculescu, devalizatorul conturilor Comerțulului exterior al fostei Securități, azi mare mogul de presă? Victor Ciutacu, realizator TV și redactor șef al cotidianului „Jurnalul Național”, este nevoit (ce urât sună cuvântul) să locuiască în cartierul Rahova într-un apartament social, destinat persoanelor defavorizate. (Potrivit informațiilor oferite de PMB Revistei Kamikaze, apartamentele din blocul în care locuiește Victor Ciutacu „fac parte din categoria locuințelor sociale, fiind realizate conform Legii 114/1996”). Acuma care-i problema lui Ciutacu (șobolanul cu privire de căprioară care hăcuie cu limba hălci bune din “regimul Băsescu-Boc”) – este el cumva o categorie specială de cetățean?

Păi, s-o luăm după prevederile legii – aia invocată furibund, cu ochii ieșiți din orbită și falca încleștată până la împroșcare cu salivă de pe ecranele Antenelor și jurnalelor lui Dan “Felix” Voiculescu, să vedem de ce anume handicap ar putea beneficia unul plătit extrem de bine pentru o serie de joburi media de rânitor-lustruitor cu limba. “Categorie specială” este tot ceea ce nu bănuaim că ar fi Victor Ciutacu. Până la el era (este, mai este?) vorba despre cei care nu-și pot permite locuințe, cu venituri modeste, persoane evacuate din locuințe retrocedate, persoane cu handicap sau pensionari și văduve de război. Din care categorie face parte, totuși vuvuzeaua (pardon, jurnalistul) lui Voiculescu de a fost locatat în ansamblul de locuințe P22 care a fost construit în anul 2000. Nu-și poate permite o locuință sau beneficiază de venituri modeste? Să-ți fie rușine Dan Voiculescu! Adică șpagatul pe care-l execută Victoraș cu limba pe marginea decenței și a bunului simț nu este la fel de bun ca al lui Mircea Badea? Lui Badea, că rumegă în gură presa, îi plătești facturile și pe Victoraș îl lași să fie caz social? O fi fiind Ciutacu evacuat din locuință retrocedată? Ce-i drept, omul are mansarda ocupată cu diverse “păsăruici”, obsesii și marote anti-Udrea (Băsescu, Boc) – dar nu cred că acestea au purces la evacuare. Eu cred că se simt bine împreună. Pensionar al regimului încă nu a ajuns, văduvă nu-i (că modul în care a văduvit mass-media de onestitate și numai pe arginți modești de la mogul de-a ajuns să stea în locuință socială, nu se pune), așa că rămâne numai că-i persoană cu handicap. Care i-o fi fiind handicapul lui Victoraș, în afară de acela evident al lipsei de obraz (pierdut încă de pe vremea în care era consilierul pe “privatizări” al lui Mușetescu – acolo s-o fi călit în nesimțire)?

Când fu vorba despre să fie și el întrebat, poate are ceva de zis, Ciutacu a bâguit că nu dorește să comenteze informațiile publicate de revista citată pentru că nu consideră că situația sa locativă și viața sa privată sunt „aspecte care să justifice interesul public”. „Locuiesc legal acolo, de 11 ani, în baza unui contract de închiriere semnat cu Primăria Capitalei”. Zău? A pronunțat Victoraș: “viață privată” – dar când intră cu copitele în viața privată a altora atunci se justifică? A pronunțat Ciutacu “legal” – mă repet, care i-o fi fiind handicapul de se încadrează în lege? QED: Băsescu e de vină (cu casa lui din Mihăileanu cu tot)!

PS: Când este vorba despre obraz, marii noștri moraliști se țin de mână cu politicienii și au impresia că tot ceea ce le umple buzunarul “în mod legal, chiar dacă imoral”, le poate astupa și lipsurile din caracter și le poate face fin obrazul gros ca și tovalul. Nu există vreo deosebire între Victor Ciutacu, Ioan Botiș, Adrian Severin șamd, numai asemănare în lăcomie și rapacitate.

Acest articol a fost publicat în Ghinion 100% și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Persoana defavorizată Victor Ciutacu (un caz social în ograda lui Dan Voiculescu – mogulule, de ce nu ai grijă de Victoraș?)

  1. TANO zice:

    cred ca e o grseala in text. dan badea in loc de mircea badea.este o mare diferenta intre cei doi.in rest postare de nota 10

  2. Florina zice:

    nimeni nu’nţelege că se sacrifică. păi poţi face investigaţie despre starea de sărăcie a poporului altfel decît stînd în mijlocul lui?

  3. victor, altul decat lungu...sau ciutacu :) zice:

    de la victor, pentru victor, despre victor…
    Trambitza piticului – cu pardonul de rigoare, aducand poate nemeritat in ecuatie numele unei macromicete cu valente deosebite in oala aburinda – bucina a deontologie de prea multa vreme pentru a o mai baga cineva, cu mansarda ocupata in mod legal, in seama. Cred ca respectivul victoras are o justa justificare in fatza legii tocmai prin aceea ca detzine o intemeiere legala pe actul de proprietate. Ceea ce ii lipseste insa stimabilului cu casa sociala legal detzinuta este intemeierea care tzine de fundamentele bunului simtz… Dar asta e o alta poveste.
    Fiind in saptamana patimilor se cere un alt tip de abordare. Este o Carte, mare de felul ei, unde se zice de cel cu piatra si cand si cum sa dea… Dar pe asta ciutacul nostru nu a reusit sa o insumeze in bagajul de lecturi. Asa incat sa il lasam in viatza lui PRIVATA, ca acolo ii este locul…
    Cat ii priveste boiul, nu crezi ca in loc de sobolan cu ochi de caprioara i s-ar potrivi apropierea de tapir? Are ala o gingasie … Si rama (scurma) prin toate broazbele selvei non stop…:)
    Hai ca m-am racorit, ajunge cu rautatzile. Numai de bine pentru totzi victorasii si sarbatori fericite si linistite. Asa e crestineste…

  4. Acum, înţeleg mai bine, motivele care îl animă să ia apărare sărmanilor orbi ce îşi conduc maşinile , proprietate personală, pe şoselele patriei conduse de ,,dictatorul Băsescu şi piticul Boc,,.

    Sunteţi la fel de răi ! Nu aveţi suflet şi nu aveţi niciun fel de compasiune pentru sufletele handicapate. Poate este handicapat mintal şi atunci ar avea tot dreptul să ocupe un asfel de apartament obţinut în perioada în care premier era cel cu mătuşa Tamara.

  5. da’ de mbadea ce se mai stie?
    tot cu mama locuieste?
    n’ar trebui ca sotzietatea sa faca un minim efort ca sa’l rezolve si pe el?
    poate se linisteste si nu mai bate militzieni (ca io la faza asta il lasasem, pe vremea cind il mai aveam in grila de programe)…

    • Sare'n Ochi zice:

      io cred ca inca mai plimba masina aia a lu tac’su din reclama. si mai ia o gura de ziare sa mestece ceea ce stie el sa mestece mai bine cu polonicul si gurita aia cu care-si pupa apoi mamica.

  6. NUSEUALA zice:

    Se vede ca sunteti pe o mana cu guvernul. Acum vreti sa se taie si de la handicapati?Ce nu vreti sa fie fericiti si cei saraci cu duhul?Oare se scrie cu litera mare?

  7. dracu zice:

    hmm,
    nu poa sa ii traga nime pe aia de la primarie de bracinari cu o reclamatie / sesizare?

    • Sare'n Ochi zice:

      odata facut public acest aspect, ei se pot auto-sesiza. asta tine de bunavointa si dorinta autoritatilor locale de a rezolva cu da sau nu o situatie semnalata public. altfel, este binevenita o reclamatie – are alt regim/circuit de rezolvare – mai trebuie sa lasi sa treaca 30 de zile sa dai un raspuns obligatoriu – implica corespndenta, macar se enerveaza functionarul pus sa „rezolve” situatia.

  8. apellamemorie zice:

    De fapt toti „politologii” antenelor ar trebui sa intre sub incidenta masurilor sociale. Numai cine nu a avut macar o data rabdarea sa priveasca pina la capat macar una din emisiunile la care ei sint ba realizatori, ba invitati, nu poate sa inteleaga asta. Pentru ca daca nu reusesti sa-i privesti doar ca o emisiune de amuzament, cu adevarat nu-i poti intelege.

    • Sare'n Ochi zice:

      iti trebuie ceva stapanire de sine sa-i poti privi si sa te amuzi. ai dreptate, este un exercitiu foarte bun – numai asa realizezi ca baietii sufera si-n mod clar trebuie sa se incadreze in categoria persoanelor defavorizate. banuiesc ca decerebrarea, obnubilarea si alte actiuni prelungite asupra creierului mic care se crede mare intra la handicap sever.

  9. Never More zice:

    Ce rai sunteti! Baiatul cu ochi umezi are tot dreptul la o locuinta sociala, el are un handicap destul evident si de grav la…. cap

  10. Pingback: Ciutacu a dat o troacă pe alta | Sare'n Ochi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.