de Dan Ielciu

Nocturnă cu tineri PDL-işti jucându-se de-a „automijoaca”: Vă mai aduceţi aminte de copilul cu girofar al miliţianului-revoluţionar Rusu Stoian? Acel Rareş care alerga cu girofarul, trilu-lilu, lipit de capota „merţanului” familiei pe şoselele patriei, chemat fiind de treburi urgente, numai de el ştiute. Cel care făcea trafic de influiență cu cartele telefonice din postura de șef de cabinet al lui Videanu? Domnu-a dat, Domnu-a luat! I-a luat girofarul, șefia de cabinet şi i-a dat mintea copiilor, de-a început la un moment dat să se joace de-a „v-aţi ascunselea”. Numai că, ştiţi şi dumneavoastră, de când nişte hoţi incompetenţi au spart viluţa familiei şi n-au furat cheile de la „merţan”, copilaşul de girofar gata al PDL-ului se juca „mijoaca” cu tot cu maşină. Adică, se-adunau ei, câţiva băieţi de băieţi şi fetiţe de fetiţe ai PDL Cluj, se-mbrăcau în „limo”-urile babacilor (sau personale la câte unii), unul se făcea că numără până la o sută (de „parai”, normal), iar ceilalţi – vvvvvrrruuum! – o tuleau cu maşinile pe străzi adiacente, dinainte stabilite. După care începea căutarea. Cel „văzut” era semnalizat cu farurile, şi dă-i goană cu maşinile, care mai de care să ajungă primul la locul de „mijit” pentru a valida cu un scuipat rezultatul. „Cool”, nu!? Acuma, fie vorba, nici „babacii” copilaşilor nu-s și nici n-au fost vreodată mai breji – ei se joacă „mijoaca” în public, după cum sunt ei de obişnuiţi: care să ascundă economia naţională, care banul public, care vreo uzină… Concluzie: tineretul acesta de girofar gata are un coeficient de inteligenţă atâta de scăzut încât a binemeritat să fie numit care director la Tanselectrica, care la distribuție la Electrica.

Metafizica poliţistului sindical: Era prin anul 2003. Nu bine dădu Rus cu civilia peste epoleţii poliţiştilor, că veni, firesc, şi vremea ctitoririi celulelor sindicale. Atât de firesc încât luară poziţia de drepţi, sloboziră un răsunător „Să trăiţi, am înţeles!” şi, disciplinat, se puseră pe votat lideri, toţi într-o suflare, de mai să intre ţara-n sărbătoare. Deh, reminiscenţe cazone. Rolul de căpătâi al liderului sindical este acela de a-i reprezenta pe truditorii câmpului infracţional în conflictele cu conducerea. Cum ar veni de-o pildă un caz: nu primeşte pălmaşul uniformă, se duce şi raportează la liderul sindical, care, mai departe, raportează la comandant, care cere să vadă rezultatele în muncă ale nemulţumitului, care îşi aminteşte că viaţa merge înainte şi fără uniformă. Şi, uite-aşa, conflictul sindical se stinse încă din faşă. La Cluj, la vremea în care se alese sindicatul, drumul nemulţumitului spre renunţarea la lupta sindicală a fost scurtat. Lider a fost ales chiar comandantul poliţiei municipale, Pop Puşcaş Teodor. Nu-i de invidiat, vă spun eu. Va veni ea vremea filosofiei, când acest om se va întreba „Cine sunt eu: candidat la primărie sau șef de firmă de protecție și pază?” No, cum te mai teleportează metafizica asta în viitor!