Ce departe locuiesc!

de Ion Mureşan

Citesc, ca tot omul care se respectă, ziarele. Mai mult, le citesc şi pe cele străine, scrise în alte limbi. Mă gândesc că românaşii noştri, împrăştiaţi prin cea mare Europă în căutarea unui loc de muncă plătit, dau semne spre cei lăsaţi acasă. Şi unde să dea ei semne dacă nu în gazete. Iar cum nu prea am chef să mă duc până în „Gare de Lyon” ca să-mi cumpăr gazetele, le citesc pe internet.

„Castelele în Spania” m-au fascinat întotdeauna. În Spania, pentru mine, ghidându-mă după cererea de vize, se găsesc locurile cu cei mai valoroşi căpşuni. A culege o căpşună în Spania face cât a culege un lan de porumb în România. Numai ce treci dealul spre casă cu o maşină nouă şi le spui vecinilor că ai lucrat ca „general manager” în Castilia. Şi ei, după ce dau două ture în jurul caroseriei nichelate, te cred. Ai o dovadă palpabilă. O dovadă pe care profesorul de matematică din Strâmbu, de exemplu, nu o are. Ei, bine, în gazetele străine, ca de pildă în „El Periodico”, apar nişte articole în limba în care Caciora îl înşeală pe Fernando, despre români. Într-o singură zi aflăm că există o gaşcă de 70 de indivizi, compusă în exclusivitate din români şi moldoveni (asta ca să nu se mai spună că vremea podurilor de flori peste Prut a trecut!), care fură banii din cabinele telefonice. Mai mult, furturile depăşesc ca număr pe cel al cabinelor existente în ţara lui Cervantes, ceea ce înseamnă că o cabină poate fi exploatată de mai multe ori într-o lună. Din alte cotidiane, aflu despre un vecin al meu că o duce, bine, merci, de pe urma fetelor pe care le livrează peste graniţă la alţi românaşi de-ai noştri, care nu fac decât să le ia paşapoartele şi să le pună să „producă”. Ele produc, el le ia banii. Cota parte din afacere. Dacă îi vezi în baruri selecte, în restaurante de lux, cu cravatele roşii pe fondul sacoului negru, îţi vine să te intimidezi. Şi omul care nu citeşte gazetele chiar se intimidează pe când se caută în buzunare după bănuţi.

Lucrurile aste i le-am spus profesorului Tudor Ionescu. Dânsul, ca orice francofon cumsecade, m-a potolit, spunându-mi o poveste: „Cică a fost odată, ca niciodată, un împărat. El locuia foarte departe, peste nouă mări şi peste nouă ţări. Într-o bună dimineaţă se scoală împăratul şi vede soarele, ca un uriaş disc de aur, ridicându-se peste păduri. Ca şi cum ar fi fost împărăţia lui în Transilvania. Şi mai soarbe o gură de cafea (ceai?) şi iar se uită la soare. Şi are revelaţia vieţii lui: „Să-mi bag, ce departe locuiesc!”

Acest articol a fost publicat în Ghinion 100% și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Ce departe locuiesc!

  1. victor zice:

    🙂
    Frumos…

  2. apellamemorie zice:

    Imparatul ala precis domnea peste-o tara a orbilor. Pai sa ia aminte dumnealui la conationalii nostrii care reusesc sa bage pina si soarele in casa! Moni’ parca tocmai ii daruise lui Iri’ un gogoloi de-asta de foc ca sa si-l atirne pe lantul de la git! Si manelele cintau…

  3. Dan zice:

    Si-l chema Papura Voda!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.