de Dan Ielciu

Se întâmpla în decada cu numărul doi a lunii ianuarie a anului 2003. La ceas de seară, bine camuflaţi într-un separeu al Hotelului Victoria, cinci persoane ţineau sfat. Cina de lucru era dată de Toma Rus (Tomiţă), pe atunci şeful CZCCOA (mai pe şleau, centrul dezorganizat pentru combaterea criminalităţii organizate – ceea ce a rămas și în zilele noastre). Alăturea îi stătea şeful şpionilor poliţişti din Cluj de atunci, Vasile Morar. La cină asista nevăzut… un microfon. Tema întâlnirii era nevoia lui 0962 de a avea şofer. Post pe care Tomiţă îl vedea tocmai potrivit pentru frate-su, Daniel.

Conversaţie: „Îl iei?”, întrebă Tomiţă. „Păi, se codi Vasilică, deja am om, e de-al lui Ardeleanu. Dosaru-i la Bucureşti”. Virgil Ardeleanu, pentru necunoscători, era chestorul infopoliţiştilor de pe întreg cuprinsul patriei. „Mă, tu spune dacă îl iei sau nu, că rezolv eu”, mări presiunea psihologică Tomiţă. „Bine, mă, îl iau”, defectă ruşinos, trădându-şi şeful, Vasilică.

Nu bine puse Tomiţă mâna pe mobil, că de la celălalt capăt îi răspunse tot Toma, tizul, chestorul Toma Zaharia.

Concluzie: pe frontul nevăzut al războiului rece dintre dosare, Ardeleanu suferi o zdrobitoare înfrângere. În pauza dintre prinderea unui infractor şi anihilarea unei deosebit de periculoase bande de traficanţi de indiferent ce, Toma chestorul îşi găsi timp să respingă dosarul omului chestorului Ardeleanu. De-acum calea spre volanul maşinii 0962 era larg deschisă. Fericit, Tomiţă se porni a zburda pe direcţia fratele Daniel (care habar n-avea ce uneltise Tomiţă), să-i facă surpriza. Fratele Daniel, însă, se dovedi un Cain al zilelor noastre. Refuză volanul oferit.

Uite-aşa 0962 Cluj rămase fără şofer, Tomiţă furios şi dezamăgit, chestorul Toma cu încă un dosar rezolvat, iar chestorul Ardeleanu trădat şi suferind de afront.

Noi, la vremea respectivă l-am îndemnat, public, pe chestorul Ardeleanu la răzbunare cumplită și i-am sugerat să ia măsuri după cum urmează: lui Vasilică să-i ia maşina, că tot n-are şofer, să meargă cu autobuzul până s-o învăţa minte să nu mai trădeze. Cât despre camaradul de chestorat, cu dosarul l-a afrontat, cu dosarul să lovească. Să ne trimită un dosar semnat anonim, cu aspecte interesante, legate de viaţa şi faptele de arme ale bunului său prieten şi coleg. Credeți că ne-a ascultat cineva (altfel decât telefonul)?

(Dan își repară casa de vreo lună, motiv pentru care trebuie să apelez la memoriile lui. Nu că ar fi el, fără pretextul lucrărilor la casă, un foarte activ scriitor! – n. L.V.)