de Victor Lungu

O teorie interesantă despre oameni şi maşini mi-a ţinut-o tatăl unui amic. Zicea el: „în viaţă există două tipuri de oameni – camioane şi remorci. Camioanele au motor şi se folosec de el, iau viteză, cară, împing, transportă, trag. Tot ele se uzează şi cel mai tare. Restul, remorcile, au avantajul că merg cu aceeaşi viteză ca şi camioanele şi nu se uzează la fel de rapid”.

Deci, camioane şi remorci. Păi, aşa putem să zicem, extrapolând, că există şoferi şi pasageri, grădinari şi legume, de fapt, implicaţi şi neimplicaţi. Fiecare pereche/tandem având specificul ei. De-o pildă, să ne uităm puţin la grădinari şi la legume, statul/politicienii fiind în rolul grădinarului/grădinarilor. De ani de zile statul ne sapă (pe noi, legumele/contribuabilii/cetățenii – ce-aţi crezut, că suntem altceva?) cu tot felul de legi, ordonanţe, aplicaţii şi normative, toate declarate în folosul nostru, doar-doar om creşte mari şi prosperi. Numai că nu ştiu cum se face, dar, cam după fiecare tratament legislativ al statului, recolta de IMM-uri se sufocă şi sunt nevoite să-și dezvolte rădăcini subterane foarte puternice pentru a nu pieri de tot. În schimb, buruienile statului: regiile, platformele industriale energofage şi sindicatele lor, iau culoare şi prosperă.

De fapt statul, după ce s-a săturat să se joace cu monedele din buzunarele noastre de contribuabili (ăia care am mai rămas), ne sapă la prosperitate. Deh: fiecare legumă, pe mâna grădinarului ei piere (sau: fiecare legumă îşi merită grădinarul, nu?).

Camioane şi remorci găsim în fiecare partid. Ce-ar fi fost Partidul Social Democrat fără Ion Iliescu? Un partid mic, condus în mod arogant, o copie identică a Partidului Democrat pe vremea când era condus de Petre Roman şi din care oportuniştii s-ar fi scurs, aşa cum numai oportuniştii ştiu să se scurgă, spre partidul care îi ține în fruntea bucatelor fără să trebuiască să depună vre-un efort. Ce-ar fi fost PD fără Traian Băsescu, adevăratul PNL fără Stoica și Stolojan, PD-L fără Boc, PRM fără Vadim Tudor şi UDMR fără Gheorghe Funar (și Corneliu Vadim Tudor)? Întrebări cu răspunsul clar. Asta pânî în momentul în care românii îşi vor alege reprezentanţii în mod direct, uninominal – nu ca acuma: uninominal de listă… Se va termina atunci cu remorcile trase în Parlament şi parcate inutil acolo?

Remorci? Ce numai în partide găsim remorci? Dar societatea civilă ce este prin neimplicarea ei în treburile comunitare? Dar sindicatele ale căror şefi sunt fie prosperi oameni de afaceri, fie parlamentari ai partidului de guvernământ, fie şi una şi alta? Nu devin toţi acei nemulţumiţi care-şi pierd energia comentând doar la „berică” cu amicii sau la coadă la „compensate”, doar nişte pasageri profesionişti care înţeleg din „democraţie” doar faptul că „n-au”, dar „le trebuie” şi, dacă „le trebuie”, atunci să li se „dea”?

De fapt, mai mult decât grija faţă de coşul zilnic şi lipsurile de zi cu zi (care sunt doar consecinţe), indiferenţa noastră este numitorul comun al situaţiei de azi (din fiecare zi din ultimii 20 de ani). Căci, cu nepăsarea cu care trecem pe stradă pe lângă un om căzut, trecem şi peste incompetenţa, lipsa de educaţie şi de caracter a nenumăraţi politicieni pe care-i introducem în Parlament. Ei ajung să ne conducă destinele şi să ne nenorocească din cauza noastră: a legumelor, remorcilor şi pasagerilor.