De ce să ştergem dintre apucăturile noastre însăşi instituţia recunoştinţei?

Cât de repede ar trebui eradicată corupția, întreb? Căci, din 2004, de când este pe agenda de lucru a politicienilor, eradicăm corupția pe repede-înainte, să nu ne prindă nici măcar o sesiune de alegeri cu fenomenul încă în floare. Căci nu avem/nu am avut vreme să lăsăm legea să lucreze de la sine, să epuizeze ea însăşi fenomenul. Căci legile noastre sunt exasperant de leneșe – așa ne-am obișnuit noi, cu “arderea etapelor” – la ars etapele suntem maeştri. Arderea etapelor este un sport național la fel de caracteristic precum arderea gazului de pomană sau tăiatul frunzelor la câini.

Ca români, suntem extrem de porniți în contra corupției. Chiar dacă nu pornim zilnic cruciade, nu obosim să o denunţăm şi să o ostracizăm zilnic. Din păcate, numai exorcizarea nu ne reușește. Asta numai pentru că retorica este neputincioasă, iar corupţia nu se teme de retorică, oricât de aprigă ar fi aceasta. Dar poate numai exagerăm, obișnuiți fiind noi cu exagerarea. Poate conceptul nostru de corupţie este prea extins şi devine astfel ineficient. Pun și eu o întrebare (bietul Adrian Severin, atât de blamat!): un ministru, prefect, primar șamd, care-şi ajută un prieten printr-o ordonanţă, hotărâre, numire șamd – este un caz de corupţie sau, dimpotrivă, de admirabilă prietenie? Iar dacă prietenul răspunde printr-un vărsământ oarecare, de ce nu suntem capabili să vorbim mai curând despre recunoştinţă decât despre șpagă, respectiv întreținerea corupţiei? De ce ştergem dintre apucăturile noastre însăşi instituţia recunoştinţei? Ce dacă ministrul, prefectul, primarul șamd (remarcați că nici măcar nu fac vreo referire la bietul Adrian Severin!?) nu dă de la el? În fond, cine nu şi-ar ajuta cu mult mai bucuros prietenii fără să dea de la el?

Dacă ne apucăm să răsfoim cartea de Istorie, am găsi suficiente cazuri de state care au supraviețuit prin ceea ce azi am incrimna (și incriminăm) drept corupție (sar peste acele pagini care demonstrează exact contrariul, adică prăbușirea unor imperii sub povara corupției – ar fi putut fi de vină niscaiva invazii barbare). Republica Veneţiană, de exemplu, a fost un stat care a supraviețuit grație traficului de influiență, a nepotismului. Ce ar fi fost Imperiul Otoman, fără peșcheș, mă întreb? Iată însă şi exemple mai impresionante, luate dintr-o ţară admirată cu religiozitate de către toată lumea: Japonia – și, mă întreb (ce de ]ntreb[ri pe parcursul unui singur material!): cine ar putea pune în cumpănă samuraiul japonez cu boierul român, când în materie de etică nobiliară nu există elemente mai contrastante (asta și numai dacă facem o comparație literară între “Shogun” și “Ciocoii vechi și noi”)? Cu toate acestea, pe la 1870-1900, Japonia era considerată o ţară a corupţiei. Europenii erau de-a dreptul îngroziţi. La 1877, un ministru de finanţe a plecat din funcţie cu câteva căruţe de bilete de bancă pe care tot el le-a emis. La 1898 un deputat se lăuda în gura mare, chiar în Dietă, că a primit bacşişuri. Ba chiar, acelaşi, şi-a dat în judecată “corupătorul” pentru că nu i-a plătit toată suma. Iar Cabinetul cumpăra, în mod obişnuit, Camerele cu bani scoşi din impozite.

Cam acestea ar fi picanteriile – Japonia este unde este pentru că, în final, acolo legea și-a spus cuvântul. Pe când la noi corupţia abia ce şi-a luat elan. A-i pune talpă acum, în plin avânt, ar însemna chiar suspendarea evoluţiei firești a fenomenelor legice, a distrugerii meandrelor concretului (vorba părintelui de necontestat al capitalismului de cumetrie, Ion Ilici Iliescu). Ar însemna principii, curaj, vitejie – ori așa ceva nu cred că ar fi definitorii pentru România…

Reclame
Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la De ce să ştergem dintre apucăturile noastre însăşi instituţia recunoştinţei?

  1. Răzi de noi mon cher! Adică noi nu avem principii, curaj, vitejie?

  2. apellamemorie zice:

    Numa ca la noi nu mai e vorba de mult de simplul „ulei de uns un oficial” sau „bani de-un ciubuc” ci de adevarate peschesuri si haraciuri inaintate unui „Serai” al prostitutiei institutionalizate, o adevarata Curte Imperiala orientala a decadentei ce ne ameninta cu disparitia. Faptul ca personajele acestea obscure si obtuze aflate pe treptele cele mai inalte ale Statului, nu se simt in niciun fel lezate de avalansa acuzelor ce curge in fiecare zi in presa si torentul devastator al nemultumirii generale, ne arata de cit de putini simtitori sint si cit de interesati de soarta noastra. Nu ilustreaza mai putin faptul ca democratia nostra este una agonizanta si orice om poate observa, chiar si fara ochelari, ca nu va mai curge multa vreme apa pe Dunare pina sa-si dea obstescul sfirsit. Singura problema ramasa in discutie este: „Va mai ramane oare pe aici ceva din care sa poata fi reconstruita apoi societatea?”

    • Sare' n Ochi zice:

      stam pe o mina de aur: pamantul, dar am ajuns ca din importuri sa exportam banane si portocale. avem ceea ce nu are mai bine de jumatate de glob: apa potabila – dar stim de ea numai cand ne innecam la inundatii. noi nu avem nici o vina?

      • apellamemorie zice:

        -daca importurile sint facute de noi pentru a incasa comisioane; daca preturile de productie sint aflate undeva foarte aproape de cele de vinzare, sau chiar mai sus (din cauze diferite-1.-lipsa miljoacelor de productie, 2.a-lipsa semintei de calitate-unde mai sint centrele de cercetare azi, semicicole, de ameliorare,etc? unde mai sint soiurile de fructe, legume, de pe timpul hulitului comunism ce invadasera in anii ’80 pietele occidentale?-2.b. -daca noi ne facem vinovati de disparitia lor; 3.lipsa unor programe eficiente REALE de finantare a producatorilor MICI SI MIJLOCII -pentru ca acestia sint in realitate fortele motrice ce misca din loc societatea capitalista, nu marile concerne; etc. lipsa mijloacelor si societatilor serioase de asigurare pentru a conferi o anume protectie a acestor forte reale de progres ale capitalismului pentru situatiile repetate -uneori 2-3 ani la rind- de conditii nefavorabile de mediu, geruri tirzii, grindina, seceta, inundatii, multe determinate de interventii haotice ale omului – a unor inalti functionari guvernamentali, etc – pentru ca mai mult de jumatate din factorii ce influenteaza productia depind de acestea! ) – 4. daca noi am birocratizat si complicat accesul la fondurile europene impunind firme capuse numai prin intermediul carora pot fi accesate, incit orice om de bun simt va abandona din start recurgerea la aceste ajutoare; 5. daca birocratia stufoasa si sistemul ametitor al cererilor-aprobarilor, acordurile primariilor, etc. sint inventia noastra; reprezinta inventia noastrasi lista ar putea continua la nesfirsit! atunci DA, noi sintem cei vinovati!

        -insa stau si ma intreb ca prostul, ce garantii REALE ofera toti acesti inalti functionari ai Statului, ministri, parlamentari, prefecti, cu totii prosperi oameni de afaceri prin sistemul finantarilor/licitatiilor publice efectuate de institutiile de stat(pentru ca industia tocmai ei sint cei care au pus-o pe butuci prin capusarea lor!) etc, care pot imprumuta sume fabuloase gen 8 milioane EURO – care pare a fi un adevarat standard! de la banci, in vreme ce finantarile in directia amintita se face cu lingurita si cu programari!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.