„Ţianul”

de Victor Lungu

Pe vremea cînd eram copil şi spuneam bancuri la colţul blocului (şi ce mai râdeam apoi că nu ştiam care dintre noi este securistul care ne va da în gât), circula o glumă despre unitatea de măsură a prostiei, suficienţei şi lipsei de educaţie. Era vorba despre „ţian”, cu subdiviziunile lui: „deciţian”, „centiţian” şi… „miliţian”.

Ce-avea lumea pre-decembristă cu „miliţianul”, de ajunsese ciuca bătăilor? Păi, regimul comunist, care avea nevoie de slugi fidele care să „execute şi nu să discute”, îşi confecţionase o liotă de analfabeţi în uniformă care înţelegeau prin „lege” şi aplicarea acesteia simpla lor prezenţă cu cascheta dată pe ceafă şi pulanul bălăngănind pe lângă vipuşcă. Li se înrădăcinase temeinic gândirea lui „eu reprezint statul” şi a lui „n-are cine ce să-mi facă, legea sunt eu”. Această mentalitate, taxată drept „de miliţian”, nu era foarte complicată şi ţinea (încă mai ţine) strict de educaţia celor care şi-o însuşeau: „dacă am uniformă, eu sunt statul; dacă eu sunt statul, lumea tremură în faţa mea”. „Miliţianul” avea dreptul să-ţi nenorocească viaţa. Pentru el, simpla întâlnire cu tine, cetăţeanul, reprezenta prilej de suspiciune – ceva tot trebuie să fi făcut altfel nu exista motiv să se afle el acolo. „Miliţianul” exista doar ca să te tragă pe dreapta când vâjâiau pe şosele maşinile cu girofar. Orizontul tuturor libertăţilor se termina cu câte un „miliţian” crăcănat, plin de importanţă tâmpă, în mijlocul drumului.

Această mentalitate de „miliţian” care încă persistă la autorităţi, indiferent dacă-s numite sau sunt alese, pune cu adevărat în pericol România şi pune sub semnul întrebării sinceritatea integrării noastre europeane.

Când Adrian Năstase a înfiinţat crema poliţiei politice numită „Parchet Naţional Anticorupţie”, mi-am pus întrebarea: ce-au să anticorupţioneze procurorii anticorupţie nevoiţi să stea gârboviţi în faţa deciziei politice a ministrului justiţiei, îngenunchiat, la rândul său, în faţa premierului care, chiar dacă se dă tare şi mare de ochii lumii, este pus să dea socoteală „sponsorilor” din propriul partid? Cum venea – și multă vreme după aceea, chiar și după înființarea DNA avându-l în frunte pe mult prea oportunistul Daniel Morar, eu ţin în mână şi pâinea şi cârnatul şi cuţitul, dar te rog pe tine să le împarţi. Cred că dorul de miliţieni a născut miliţieni unde nu te aşteptai: în parlament, în guvern, în partide. Și mai cred că sunt mulţi care regretă că noi nu avem terorişti – să pună de-o îngrădire a drepturilor civile (?) și pe meleagurile noastre. Mentalitatea de miliţian îşi cere obiectul muncii. Cetățeanul are nevoie de bici, puterea îi duce dorul. Prostului dacă-i spui că-i descheiat la şliţ, se va încheia şi la nasturii de la palton…

Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.