Găina fără pene

de Ion Mureșan

Din punctul de vedere al finanțelor statului, cetățeanul este ca un soț care se predă, cu tot cu economii, soției.

Nişte cercetători din Occident au brevetat găina fără pene. Avantajele acestei specii de galinacee sunt nenumărate. În primul rând, elimină din procesul de aducere a găinii în stadiul de a fi gata de mâncat operaţiunea jumulirii. Nu mai stă gospodina să opărească pasărea şi să smulgă pană cu pană. (Domnii de la Finațe ştiu cât de greu se jumuleşte fazanul autohton ce răspunde la numele de contribuabil!). Deci, gospodina, soţie, soră, fiică, nu mai pierde vremea nici pârlind trupul golaş cu o bucată de ziar aprinsă ori cu o cârpă îmbibată în spirt medicinal, vreme în care burţile copiilor chiorăie de foame. Dacă un boschetar, un copil al străzii, un om fără adăpost primeşte în dar, sau fură o găină, se poate spăla pe cap cu ea, căci nu are condiţii de a executa o jumulire igienică şi rapidă.

În schimb, creşterea preferenţială a găinii fără pene, atât pe scară industrială cât şi în mica gospodărie personală, combate fără mănuşi sărăcia. Vara, i se pun grăunţele la soare. Găina, cu creierul ei înghesuit, stă şi mănâncă. La început doar se bronzează. Apoi se arde de-a dreptul. Prăjită ecologic, normal că va fi preferată de cei mai exigenţi consumatori. Rezultă de aici mari economii la gazul din sobe şi la curentul electric necesar cuptoarelor cu microunde, adică mai puţine debranşări. Nu mai vorbesc de oamenii aflaţi la limita de jos a sărăciei, care trec pe uliţă şi numai ce prind o găină şi-i mănâncă o aripă sau un picior. Trece pensionarul după 30 de ani de muncă pe drum, prinde găina şi muşcă o dată zdravăn din ea, de rezistă apoi nemâncat încă trei zile. Bineînţeles, dacă are dinţi buni. Nu înseamnă că va pierde crescătorul de găini. Dimpotrivă. Uliul, vulpea, dihorul vor rămâne cu ciocul umflat, căci nici vulpea, nici uliul nu sunt în aşa stare de degenerare încât să mănânce găini fripte şi în pielea goală. Ţăranul va fi şi cu sufletu-n rai (că a hrănit un sărac) şi cu găina mâncată doar pe jumătate. Mai mult, adică să împace şi trupul şi sufletul, de la o găină nu se poate cere. Găina fără pene este un fel de “Mărul de lângă drum“ al lui Beniuc. Găina fără pene este ideală, cel puţin aşa rezultă din scurta analiză de mai sus: reducând locurile de muncă, creşte numărul celor hrăniţi decent. Ce mai, genetic găina fără pene e curat anti-sărăcie!

Oricum ai întoarce-o, cetăţeanul este găina fără pene. Noi suntem unltima descoperire a tot felul de cercetători străini sau autohtoni, specia nouă, fără apărare, aruncată pe piaţă – economia de piață. Nimeni nu-şi bate capul cum să ne jumulească. Nimeni nu mai inventează pentru noi aparaturi complicate de smuls banul din buzunar. Oricum, suntem o pradă sigură. Pentru o pradă sigură nu merită să mimezi respectul.

Am fost, de exemplu, să-mi plătesc impozitul pe venitul global la Finanţe. Citisem o statistică a Ministerului Finanţelor că 80 la sută dintre contribuabili şi-au depus declaraţiile de venit global şi nu voiam să mai rămân multă vreme printre cei 20 la sută indisciplinaţi. În sala ghişeelor puteai să joci fotbal. Plictisite, funcţionarele şomau. Nici unul dintre rarii trecători nu se agitau de teama că vor plăti penalizări. La Finanţe, vorba lui Coşbuc, “ca- ntr-o mănăstire arsă”. Lucrurile s-au lămurit repede: o domnişoară blondă de la misticul ghişeu m-a sfătuit să revin săptămâna viitoare, marţi sau miercuri, pentru că nu mai există formulare. Cât am stat acolo, încă vreo zece panicaţi au fost amânaţi. Nişte funcţionari pe care îi doare în cot de bunele intenţii ale contribuabilului, sătui şi plictisiţi, nu s-au îngrijit nici măcar de tacâmurile cu care să-l hăcuie. “După ce că formularele sunt tipărite cu mare economie de cerneală, încât îţi trebuie lupă ca să nimereşti căsuţele, nici nu se găsesc, mama lor, nici măcar să-ţi zâmbească nu se obosesc, se poartă de parcă ai merge să iei bani, nu să dai, bine că bagă bani în reclame şi instrucţiuni despre impozit, că formulare pentru amenzi au precis!”- a oftat o bătrână, o găină fără pene, în fond, pe care n-aş fi bănuit-o că are un aşa suflu.

Brusc mi-am adus aminte de faptul că un zid căruia nu s-a mai obosit nimeni să-i sape o fundaţie s-a surpat peste nişte elevi care mergeau la şcoală. Zidul, trebuia să împrejmuie o treasă cu mici şi cu bere, unde să se adune oropsiţii cartierului la lăsarea serii. O terasă, probabil, ca toate terasele de cartier, cu o dugheană făcută din trei scânduri, două plăci de placaj şi un munte de lăzi cu sticle de bere şi vodcă goale îmconjurat cu un gard de sârmă împletită, cu un WC prin care trebuie să te păzeşti de şobolani, cu mese acoperite cu linoleum bătut neglijent, grosolan, în cuie. Băuturi ieftine şi de calitate incertă. Improvizaţii pe măsura unor vieţi improvizate. Vieţi fără fundaţie, ziduri fără fundaţie. Ateliere de jumulit găinile fără pene.

Brusc mi-am adus aminte de toți minerii morţi în minele din Valea Jiului. Nici acolo nu s-a crezut de cuviinţă să se investească bani pentru aerisirea galeriilor. Pentru găinile fără pene, fie ele şi subpământene, nu e nevoie să se facă cheltuieli pentru jumulire.

Exemplele sunt nenumărate. Cu cât sărăcia e mai mare, cu atât se va crea un aparat mai numeros şi mai cinic de combatere a ei.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Găina fără pene

  1. apellamemorie zice:

    De fapt politicienii nostri si-au facut demult aeasta socoteala. Au agonisit trudind pe rupte si acum sint pe ultima suta de metri (de-aceea e si febra imbogatirii atit de mare). Apoi vor trece (au si inceput deja) la diminuarea in masa a populatiei pentru reducerea la minim a cheltuielilor(populatia cea mai imbatrinita din Europa!) si totodata sa dea nastere unei rase noi de oameni, asemeni lor, adevarati eroi desprinsi parca din Zeii Olimpieni, ce se pogoara pe pamint doar in poeme asemanatoare celor ale batrinului Homer! Ei vor sti sa le aprecieze valoarea reala, pe care noi, marginiti, si pervertiti de diferitele sisteme politice nici n-avem cum s-o banuim.

    Felicitari Domnule Muresan! Este o onoare cu atit mai inalta, pe cit e si tot mai rar intilnita…

  2. Vasile Gogea zice:

    Acum, dupa ce ti-ai umplut „paharul” cu… premii, fapta pentru care te felicit din toata inima, Draga Mury lamureste un lucru: daca „gaina fara pene” e brevetata in occident, astia ai nostri au platit pentru patent, ori tot ca pe vremuri? Te pomenesti ca va trebui sa platim si daune/drepturi de autor. Da’ de unde, daca nici pene nu mai avem?

Lasă un răspuns la apellamemorie Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.