Timpanul de sub patrafirul Mitropolitului

de Ștefan Ciocan

Timp de 21 de  ani s-a vorbit pe la colţuri, să nu se supere înaltele feţe bisericeşti despre securiştii în sutană. O bună bucată de vreme preafericitul Teoctist, el înşusi bănuit că ar fi fost purtător de epoleţi, a reuşit să oprească din faşă orice dezbatere publică pe această temă delicată. Succesorul său, preafericitul Daniel a pus batista pe ţambal, lăsând în funcţii şi protejând înalţi ierarihi dovediţi a fi fost colaboratori cu securitatea sau şpăgari notorii, traficanţi de parohii şi alte funcţii bisericeşti. Unul dintre primii înalţi prelaţi care a recunoscut iniţial, creştineşte, că a colaborat cu securitatea, tocmai a fost ales Mitropolit al Clujului. Fostul Arhiepiscop de Alba Iulia, Andrei, pe numele laic Ion Andreicuţ, alintat de Securitate „Ionică”, şi-a recunoscu în prima fază colaborarea cu Securitatea, pentru ca apoi să profite de modificarea legii şi să-şi spele trecutul la Curtea de Apel Alba Iulia, unde judecătorii erau probabil cu frică de Dumnezeu şi de foştii securişti.

Chiar şi cu petele scoase de pe propria-I biografie este clar că cinstita faţă bisericească a fost racolată de Securitate şi obligată să colaboreze. Ce putea să facă Andreicuţ? Să accepte, sau să înfunde puşcăriile comuniste. Mulţi preoţi au ales a doua opţiune şi au devenit eroi. Ceilalţi au preferat să colaboreze şi au ajuns înalţi ierarhi. Gropile comune din închisorile de la Aiud, Gherla, Piteşti, Jilava sau Periprava sunt pline de „moaştele” sfinţilor necanonizaţi care nu au acceptat compromisul. Din păcate, odată cu exterminarea adevăraţilor slujitori ai lui Dumnezeu, au rămas în biserici preoţii slabi, care nu au rezistat, s-au pus în slujba regimului comunist şi a uneltei sale, Securitatea. Mitropolitul Clujului este unul dintre aceştia şi va purta veşnic stigmatul slăbiciunii sale, chiar dacă la un moment dat a încercat prin recunoaşterea faptelor sale să-şi uşureze povara sufletului. Apoi a dovedit, încă odată, că latura slabă a omului de rând a învins spiritul păstorului apropiat de Dumnezeu şi în loc să ceară iertarea divină pentru păcatul de a fi colaborat cu Securitatea, Andeicuţ a preferat să obţină iartarea justiţiei omeneşti, coruptă şi necredibilă.

Parintele Andreicuţ poate poza, în prezent, în victimă, dar a ratat acum mult timp şansa de a deveni martir. Adevărul este că preoţii ortodocşi rămaşi în viaţă după prigoana comunistă nu au avut vocaţie de martiri. Un exemplu pentru ceea ce înseamnă adevărata credinţă şi însuşirea pildei Mântuitorului care s-a jertfit pentru păcatele lumii este Părintele Arsenie Boca. Fostul stareţ al mănăstirii de la Sâmbăta de Sus a înfruntat regimul din închisoare, a preferat să stea cu domiciliu forţat în Bărăgan şi să lucreze ca „zugrav” de biserici decât să slujească regimul comunist. Andreicuţ a ales viaţa tihnită din parohie, tulburată din când în când de căte un ofiţer de Securitate care-i cerea o declaraţie.

O fi întrebat „Ionică” enoriaşii îngenunchiaţi sub patrafirul său dacă s-au gândit să plece din ţară sau dacă au păcătuit amarnic înjurând regimul comunist? Acest tip de comportament, aproape generalizat printre preoţii ortodocşi, adepţi ai zicalei „capul plecat sabia nu-l taie”, a fost dezastruos pentru România. Nici un preot nu a murit în faţa buldozerelor care dărâmau biserici, nici un prelat nu a protestat atunci când sate întregi erau strămutate din ordinul lui Ceauşescu, lăsând în urmă cimitire şi biserici. Este greu de crezut că Biserica, un instrument de propagandă mai credibil şi mai puternic chiar decât Partidul Comunist, nu a fost controlată de Securitate şi de aceea este firească reacţia de dezaprobare a clerului în faţa dorinţei societăţii civile de aflare a adevărului despre colaborarea preoţilor cu fosta poliţie politică. Dar tot firesc este că “rezerva de cadre” a Bisericii Ortodoxe Române este formată exclusiv din foşti colaboratori ai Securităţii. Preoţii martiri au murit în teminţe şi la Canal în timp ce laşii în sutană au turnat până au ajuns înalţi ierarhi şi ascund acum sub bărbile lor obrazul pătat al Bisericii, instituţia care are totuşi ce-a mai mare credibilitate printer români.

Acest articol a fost publicat în Teme de meditație și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Timpanul de sub patrafirul Mitropolitului

  1. Sare'n Ochi zice:

    Oricum, turnatoria nu tine cont de confesiune – nu sunt doar unii mai „catolici” ca Papa:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/fals-monsenior-turnator-la-varful-bisericii-catolice-924530.html

  2. baricada zice:

    da, m-a mirat şi pe mine felul în care Dinescu l-a vopsit îngăduitor pe Andreicuţ, „a semnat de nevoie, omul, ameninţat de seci”… Altădată, Poetul ar fi urlat din toţi rărunchii, şi s-ar fi dat exemplu pe el, cât a suferit, cum n-a cedat nici presiunilor şi cum a stat ani de zile cu miliţienii la poartă… Ciudat… Pentru necunoscători…

    • Securistu'_din_servici' zice:

      Napoleon, zicea: „toate femeile sunt curve, in afara de mama si de iubita mea, dar sa nu uitam, ca si ele sunt femei…”. Bagi mana pentru Dinescu? (toatã?)

    • Sare'n Ochi zice:

      Dinescu si-a distrus credibilitatea. In plus, cand declari ca vrei sa gatesti pentru Vanghelie de ziua acestuia, ca-i baiat simpatic, cred ca orice „Moartea care citea ziarul” (poezia care l-a facut „dizident”) s-a dus sa-si impacheteze slanina in el (acel ziar).

  3. Dan zice:

    „Inalţi ierarhi şi ascund acum sub bărbile lor obrazul pătat al Bisericii, instituţia care are totuşi ce-a mai mare credibilitate printer români.”
    Asta pentru ca romanii sunt prosti de bubuie! Nimic si nimeni nu le mai deschide ochii de moroni!

    • NeverMore zice:

      Andrei Andreicuţ, proaspăt-numitul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, are la activ o decizie a CNSAS de poliţie politică. Prin informările date fostei Securităţi, Andreicuţ îşi adaugă numele pe o listă de înalţi prelaţi foşti colaboratori. În anul 2007, Andrei Andreicuţ a fost deconspirat ca fost colaborator al Securităţii. Numele său de cod era „Ionică”, un diminutiv atribuit din copilărie. La acel moment, CNSAS decreta: poliţie politică.
      În 2007, fostul disident Gabriel Andreescu publica în presa centrală extrase din dosarul de reţea al lui Andrei Andreicuţ. O mare parte din materialul publicat conţinea presupuse fapte extrem de grave. Ca informator. Andreicuţ ar fi urmărit o călugăriţă greco-catolică clandestină şi l-ar fi denunţat pe Octavian Bârlea, superiorul uniţilor din Germania, pentru apelul său către românii din străinătate.
      Pe lista faptelor enumerate se mai găsea o informare, din luna august 1985, prin care Andreicuţ îl denunţa pe un preot romano-catolic care ţinea cursuri de catehizare cu copiii şi nepoţii unor credincioşi. Cea mai gravă acuzaţie din dosarul de la CNSAS era însă, de departe, cea privind trădarea secretului spovedaniei.
      Potrivit documentelor publicate, Andreicuţ l-ar fi denunţat pe unul dintre credincioşi, venit la el să-i mărturisească problemele de natură sentimentală şi faptul că intenţionează să se căsătorească cu o străină. Se întâmpla pe 28 octombrie 1983.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.