Dizidență de Dâmbovița

de Victor Lungu

Încerc sa pun problema și așa:

– informatorii = unelte;

– Securitatea ca “braț înarmat” al “poporului” = unealtă;

– acel “popor” care a avut de profitat de pe urma acestor unelte este (sunt, de fapt) “conducerea de partid și de stat”, aka conducerea PCR = beneficiarul sistemului;

Atunci: de ce ne înverșunăm doar împotriva uneltelor? Este ca și cum ne-am supăra (și am vrea, implicit, să pedepsim pentru răul pe care l-a produs) numai pe cui că o ia în cap de la ciocan și/sau pe ciocan că i-o dă în cap cuiului. Dar despre mâna care mânuiește/a mânuit aceste unelte de ce nu se vorbește? De ce nu este lustrată/blamată/ostracizată?

Bun, înțeleg/știu că, de multe ori, uneltele deveneau sau erau promovate “mâini” care să aplice cu succes (și cu mai mult zel decât media) “programul și directivele” dictaturii instaurate în România de către Partidul comunist, dar revin cu întrebarea: care este motivul pentru care blamarea comunismului este minimalizată în România?

Până m-am liniștit, în sensul de “lăsați orice speranță cu alde Crin Antonescu” (și clasa noastră politică), după ce-am citit ce scrie, pe blogul domniei sale, Vladimir Tismăneanu: “Dl. Crin Antonescu a semnat în 2009 “Declarația de la Praga”. S-a jurat, în repetate rânduri, că este un adversar al dictaturii comuniste. Această dictatură n-ar fi putut funcționa fără Securitate. Securitatea, condusă de ofițerii “îndrumați” de partid, se baza pe informatori (colaboratori plătiți sau neplătiți). Dl. Voiculescu a fost colaborator al Securității (poate și mai mult). Reiese acum că dl. Antonescu a semnat “Declarația” dar refuză să acționeze în spiritul ei. Cu alte cuvinte, își încalcă propria semnatură”.

Ei și noi: avem prea multe așteptări de la veșnic imberbul în idei și acțiuni Antonescu – era cool să semnezi “Declarația de la Praga”, te vedea lumea cum dai “mumos” la televizor. Să nu uităm, una a fost dizidența anti-comunistă la Praga și alta la “Proumbacu”.

Citiți și:

Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Dizidență de Dâmbovița

  1. Securistu'_din_servici' zice:

    Vrei un motiv? Doar unul? Din zece indivizi „mioritici”, 4,0 turnau, 1,0 laminau, 1,0 lustruiau, iar restul, felixau! Adica isi dadeau, inclusiv rudele in gat, la secu’! Era o obligatie de partid si de stat, primeau chiar si ceva „pingele”, in functie de „greutatea” individului turnat/felixat. 99,(perioada 999) din cretinii de acu’ sunt „sectoristii” si felicsii de atunci! Cum dreacu vrei sa sa-si aplice Legea lustratiei? Uita-te si la „perdelistii” (vorba lui Dinescu) de la asa zisa Curte Constitutionala! Ai cumva impresia ca nu si-au turnat macar un var/unchi de-al treilea veci-ever? Ca n-au fost membri pcr? Daca, cu adevarat am dori blamarea comunismului in Romania, am interzice, macar rahatului care a avut functii de conducere in pcr, sa apara public, cel putin 45 de ani!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.